Cuvânt la parastasul celora căzuți în răsboiu
Pr. Iosif Trifa - Spre Canaan (1919)
- În legătură cu ridicarea unei cruci (monument) în cimiter - lângă biserică - întru pomenirea lor. -
Acest parastas s’a slugit iubiți credincioși, pentru odihna tuturor fiilor noștri și ai bisericii noastre, cari au murit în răsboiu. Ne-am rugat astăzi pentru aceia mulți și scumpi ai noștri, cari nu s’au mai întors acasă, ci dorm acolo departe în pământuri străine. O datorie sfântă avem față de ei: să nu-i uităm, să ne rugăm pentru ei.
Și va trebui să ne rugăm pentru ei nu numai azi și nu numai noi, ci toți urmașii noștri din toate vremile vor trebui să-i pomenească, cu sfințenie, să se roage pentru odihna lor precum și ei au murit și s’au jertfit pentru noi ceia de azi, pentru ceia de mâne, pentru toți din toate vremile neamului nostru.
Precum v’am mai spus, răsboiul a fost o pedeapsă morală prin care Dumnezeu a pedepsit păcatele noastre ale tuturora. Ei dară s’au jertfit nu numai pentru păcatele lor, sau ale părinților, ci ei au purtat și au murit pentru păcatele noastre ale tuturora. Moartea lor a fost o jertfă sfântă care ne-a împăcat, ne-a iertat cu Tatăl ceresc. Jertfa și sângele lor vărsat pentru păcatele noastre strigă dară pe noi să nu-i uităm, ci să ne rugăm neîncetat pentru ei.
Și apoi ei au mai murit pentru ceva ce-i al nostru al tuturora: au murit adecă pentru vieața, libertatea noastră națională de azi.
Dacă e lege că orice neam trebuie să sue un Calvar și să treacă peste o Golgotă ca să poată învia - a lor a fost Golgota. Calvarul cel mai greu cu crucea și moartea din vârf.
Dacă întreg trecutul neamului nostru a fost o Golgotă nesfârșită și lungă - ei scumpii noștri au sfârșit-o, au plinit-o, ridicând și puind crucea morții și mântuirii în vârful ei.
Prin suferințele, patimile, Golgota și moartea lor, noi am înviat ca națiune.
Ei sunt dară morții învierii noastre naționale.
Ei dară aceia cari dorm în pământ străin nu sunt numai morții mamelor, taților, a văduvelor și orfanilor, ci ei sunt morții noștri a tuturora, a neamului nostru.
Și dacă sunt ai noștri și au murit pentru noi - și noi trebuie să ne arătăm în tot chipul că le suntem recunoscători și înțelegem și prețuim jertfele lor.
Un astfel de semn de recunoștință le-am arătat astăzi ridicându-le parastas, rugăciune pentru odihna sufletelor lor. Dar dacă azi le-am ridicat acest parastas și le-am zis „Doamne iartă-i“, să nu credeți că ne-am împlinit deplin datoria.
Dacă ei s’au jertfit cu totul pentru noi, datori suntem și noi cu ceva mai mult pentru ei și amintirea lor.
Cred că ar fi o faptă de recunoștință din partea noastră față de ei, dacă le-am ridica aici în cimiterul nostru și lor o cruce frumoasă, un loc anumit ales, împodobit și câștigat (monument) care să fie semn de aducere aminte față de ei și numele lor.
La aceea cruce, la acel loc anumit ales pentru ei am eși apoi în tot anul odată cu sfintele icoane, cu prapori, cu rugăciuni și lacrimi pentru ei și sufletul lor. Un praznic nou să fie, să se facă această zi.
Dacă azi avem în Calendar praznicul celora 40 de mucenici, de azi înainte să punem în Calendarul neamului nostru și a bisericii noastre naționale încă un praznic, un praznic nou de mucenici, nu de 40 ci de sute, de mii, de zeci de mii, cari sunt fiii bisericii și neamului nostru căzuți în răsboiu.
Iubiți Creștini! O cruce frumoasă, un loc frumos împodobit vrem să alegem, să ridicăm în cimiter, lângă biserică acelora cari au căzut în răsboiu. Când ne gândim că scumpii noștri dorm în pământ străin, îngropați cei mai mulți cu grabă, fără mormânt ales și cruce la cap și alții dorm fără de mormânt cu oasele împrăștiate prin prăpăstii, prin ape sau păduri, nu numai datoria ne strigă să le facem acest lucru, ci par’că și morții noștri strigă pe noi să nu-l uităm să-l împlinim. Din pădurile Carpaților, din apele și bălțile Galiției, din neaua și prăpăstiile Tirolului strigă par’că morții noștri, să le ridicăm și lor o cruce, o amintire în această lume, în acest cimiter, lângă această biserică, unde dorm părinții și ceialalți iubiți ai lor.
Făgăduim dară și hotărâm că la primăvară le vom ridica o cruce frumoasă cu loc ales, împodobit și frumos întru amintirea lor. Un lucru nespus de frumos va fi acest dar și împreunat cu spese și cheltuială. De aceea încă de pe acum vă pun la inimă să ajutați toți după puterile voastre, pentru ca gândul și făgăduința noastră de azi să se poată face faptă la primăvară.
Începutul acestui lucru frumos îl face biserica, care ca și o mamă iubitoare de fiii săi subscrie o sumă de . . . coroane pentru crucea fiilor săi căzuți în răsboiu. Eu ca duhovnicul sufletesc al fiilor mei sufletești morți în răsboiu ajut cu . . . coroane crucea lor, și am nădejde că toți ajută după puterile voastre acest lucru creștinesc și bun.
Așa făcând, vom da dovadă, că suntem un popor ce ne știm prețui eroii, moartea lor și jertfa lor. Așa făcând toți câți vor trece pe lângă biserica noastră, vor sta în loc vorbind cu laudă despre felul cum ne știm noi cinsti eroii și vor lua și ei pildă bună.
Aducându-ne dară aminte de toate cele ce au făcut iubiții noștri morți în răsboiu pentru noi, făgăduindu-le și noi o mică recunoștință, să le zicem toți din tot sufletul și inima noastră „Dumnezeu să-i ierte“! În veci pomenirea lor și jertfele lor. Amin.