Cuvânt funebral
Pr. Iosif Trifa - Spre Canaan (1919)
rostit la îngropăciunea femeii-mame Maria Cristea l. Nicolae căzută cu peptul sdrobit sub greutatea pânii (grâului) ce o aducea copilașilor ei.
Întâmplare neasămănat de jalnică ne-a strâns pe noi astăzi aici iubiților poporeni. Pe tata de aici de ani de zile l-a dus răsboiul departe la fronturi și lupte, iar pe mama o duce azi moartea ’n pământ.
Când tata, tăria cuibului, e dus și mama, căldura lui, încă se duce, cuibul puișorilor orfani rămâne rece și trist. Ce poate fi ceva mai trist decât un astfel de cuib care rămâne astăzi aici.
Pe dureroasă cale plecăm acuma de aici. Ducem la groapă o mamă-soție. Dar mai mult decât o mamă-soție îngropăm azi. La groapa deschisă din cimiter ducem azi un erou.
Răsboiul acesta a făcut și din vieața din traiul nostru al femeilor un front cu suferințe, cu strigăte de durere, cu lacrimi, cu morți și răniți.
Un astfel de erou căzut în frontul vostru îngropăm azi.
Ce glonț te-a ajuns, în ce fel de luptă ai căzut, tu fiică și mamă iubită? „Pe mai marii noștri“ i-am auzit spuind că prin „nepriceperea“ și „negrija“ ta ai căzut. Era doar „scris“ și „publicat“ că e „strict oprită“ cumpărarea și aducerea de bucate. Tu însă n’ai înțeles. Copiii tăi cereau, strigau tot mai stăruitor după pâne și pânea se gătase din lada măsuței voastre. (Partea ta de făină o mânca turma de porci și de galițe a notarului; un adevăr ce se poate spune astăzi). Strigarea lor - a copilașilor tăi flămânzi - te-a pornit, te-a plecat pe tine femee slabă și neumblată peste munte (muntele Găina) să aduci pâne. Te-ai dus cătră Arad. Noaptea pe furiș ai cumpărat grâu și ai umplut sacul tău ce trăgea mai mult decât jumătate de metru.
Și l-ai ridicat pe umerii tăi slabi - l-ai pus „la tren“. Dar tu nu știai că pe tren sunt băgători de seamă (jandarmi) să nu „se transporteze“ bucate. La două gări a trebuit să fugi cu sacul tău, să-l târești prin frunză, să-l ascunzi prin iarbă, să nu ți-l „confiște“. Trecând „căutările“ iarăși l-ai ridicat cu brațele tale slabe să-l pornești mai departe spre casă.
La cea din urmă gară sacul tău era mântuit... fie și cu prețul vieții tale.
Azi e săptămâna de când m-ai chemat aici să te împărtășești cu sf. taine. În ochii tăi ceteam atunci mulțămirea omului ce s’a luptat cu izbândă. Graiul tău potolit și strâns vorbea cu însuflețire de „ispravă“ ce-ai putut-o face scăpând cu sacul tău. Te-am întrebat ce te doare, spuneai că ți-e mai bine, numai acolo în peptul tău la stânga deasupra ziceai că par’că simțești a fi rupt ceva și năframa ta roșită cu sânge întăria spusul tău. Ț-am adus atunci o scrisoare de la soțul tău iubit. Între altele era scris acolo: „ai grijă dragă de copii“, sărmanul Mihaiu, ai zis atunci și ele e îngrijat de copii și Doamne cât mă trudesc și eu pentru ei.
Scrisoarea ce ț-am adus-o o văd și acum în mâna ta. Moartea și iubirea ți-a încleștat degetele așa de tare în ea, încât cei ce te-au îmbrăcat și așezat în sicriu, n-au mai putut-o smulge din mâna ta.
O văd stropită cu ceva. Nu-i nici apă, nici picături de lumină, ci sunt lacrimile tale. Poate că simțiai că te duci în pământ și ai plâns gândindu-te, că nu va mai avea cine să împlinească scrisul soțului tău despre grija copiilor.
O duci scrisoarea cu tine în ceealaltă lume, o duci ca pe o mărturie grăitoare, că ai ascultat scrisul soțului tău, cu prețul vieții tale ți-ai îngrijit copiii.
Ajungând tu fiică iubită înaintea Tatălui ceresc, îți vei da seamă despre jertfa ta adusă pentru grija copiilor. După ce ve-i isprăvi cu spusul durerilor tale te rog dragă Marie spune și povestește Tatălui ceresc și despre suferințele noastre. Spune și arată Tatălui ceresc, că lacrimile de pe scrisoarea ta, nu sunt numai lacrimile tale, ci și lacrimile noastre, sunt lacrimile unui neam întreg, care astăzi plânge.
Ridică apoi sus și arată și năframa roșită cu sângele peptului tău sdrobit. Spune că-i sânge din ranele unui neam întreg.
După ce ve-i isprăvi și cu solia noastră te întoarce apoi întru odihna pe care n’ai cunoscut-o în această lume.
Dormi liniștită! N’ai grijă dragă, vom spune soțului tău iubit de grija cea sfântă ce-ai purtat-o pentru copilașii voștri. Vom îngriji și de copilașii tăi. Nu te vom uita nici pe tine nici pe ei.
Vom spune neamului întreg de jertfa ta, de moartea ta. Când se va potoli odată furtuna răsboiului și se vor căuta eroii, acolo te vom așeza și pe tine între ei. Cu sacul tău ce ți-a sdrobit peptul tânăr de mamă iubitoare, acolo vei fi între eroii căzuți prin apele Galiției, munții Tirolului sau neaua Carpaților, ca și aceia cari ați dus la cer solie și rugare pentru vremile mai bune.
Și acum vino să plecăm pe calea ce duce la odihnă. Petrecându-te la groapă îți vom cânta: „acuma m’am odihnit și am aflat ușurare multă“.., un cântec așa de frumos scris par’că anumit pentru tine, pentru ostenelele tale și peptul tău sdrobit.
De-acum dormi în pace! Veșnică va fi pomenirea ta și jertfa ta Amin.