Foto Pr. Iosif Trifa

Ce a cerut dracul

Pr. Iosif Trifa - Povestiri religioase

Dracul se întâlni odată într-o pădure cu un om și îi zise:
- Am să te omor! Numai așa îți mai las viața, dacă omori pe tatăl tău, sau bați pe soră-ta, sau te îmbeți.
„Ce să fac? își zise omul. Să omor pe tatăl meu, care m-a făcut, e cu neputință. Să bat pe sora mea, e ceva groaznic. Iacă, mă voi îmbăta o dată și îmi voi scăpa viața”.
Și s-a coborât omul în sat, a tras la o crâșmă și s-a îmbătat, una bună. Dar, mergând acasă beat, s-a apucat de ceartă cu cei din casă și, îngroșându-se cearta, a bătut pe soră-sa și a omorât pe tatăl său.
*
Într-o carte bătrână am citit această istorioară, și cine a scris-o a pus mult adevăr în ea. Pentru că, cu adevărat, beția este un izvor de rele și fărădelegi.
Articol 23 din 49
Folosește săgețile ← → pentru navigare