De unde vine răul în lume

Trăia odată într-o pădure un pustnic bătrân. El ajunsese să se împrietenească cu animalele pădurii şi vorbea cu ele.

Într-o zi, când pustnicul stătea la umbra unui copac, s-au strâns în jurul lui, la sfat, un corb, un porumbel, un şarpe şi o căprioară. Ele vorbeau de răul din lume şi de obârşia lui.

Corbul zise: „Răul în lume vine din foame. Când eşti sătul, te aşezi pe o cracă, croncăneşti a voie bună, toate ţi se par frumoase şi de toate te bucuri. Când eşti flămând, te azvârli după pradă ca un smintit, nu mai ştii de beţe, de pietre, de câini, de oameni, de nimic”.

Porumbelul zise: „Răul în lume nu vine din foame, el vine din dragoste. Dacă am trăi singuri nici n-am şti de rău. Un cap nu duce atâta lipsă, şi chiar dacă ar duce, o duce singur. Dar noi avem tovarăşi de viaţă: femei şi copii de care ne leagă mila, dragostea şi grija. Câte nu răbdăm noi pentru soţii noştri şi copiii noştri şi cât de mult ne întristăm când ei sunt bolnavi...”

Şarpele, la rândul lui, zise: „Răul în lume nu vine nici din foame, nici din dragoste, ci din mânie. Dacă am trăi în pace, fără să ne duşmănim unii pe alţii, toate ar merge bine. Când te-apucă mânia, nu mai ştii de nimic, n-ai milă de nimeni. Vrei să muşti: muşti pe tată, muşti pe mamă, te muşti chiar pe tine singur...”

Căprioara zise şi ea: „Răul în lume nu vine din mânie, nici din dragoste, nici din foame, ci din frică. Noi, caprele, avem picioare iuţi, dar ne prăpădim de frică. Trosneşte o creangă, cade o frunză, tresărim şi o apucăm la fugă”.

Atunci pustnicul zise: „Vă înşelaţi! Răul în lume nu vine nici din foame, nici din dragoste, nici din mânie, nici din frică, ci vine dinăuntrul vostru, din carnea voastră.

Răul în lume vine din noi înşine, din inima noastră, precum stă scris în Evanghelie: «Din inimă ies gânduri rele, ucideri, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, sudalme» (Mt 15, 19). Fericiţi sunt cei curaţi la inimă”.

(După L. Tolstoi)