De unde vine răul în lume

Trăia odată într-o pădure un pustnic bătrân. El ajunsese să se împrietenească cu animalele pădurii și vorbea cu ele.

Într-o zi, când pustnicul stătea la umbra unui copac, s-au strâns în jurul lui, la sfat, un corb, un porumbel, un șarpe și o căprioară. Ele vorbeau de răul din lume și de obârșia lui.

Corbul zise: „Răul în lume vine din foame. Când ești sătul, te așezi pe o cracă, croncănești a voie bună, toate ți se par frumoase și de toate te bucuri. Când ești flămând, te azvârli după pradă ca un smintit, nu mai știi de bețe, de pietre, de câini, de oameni, de nimic”.

Porumbelul zise: „Răul în lume nu vine din foame, el vine din dragoste. Dacă am trăi singuri nici n-am ști de rău. Un cap nu duce atâta lipsă, și chiar dacă ar duce, o duce singur. Dar noi avem tovarăși de viață: femei și copii de care ne leagă mila, dragostea și grija. Câte nu răbdăm noi pentru soții noștri și copiii noștri și cât de mult ne întristăm când ei sunt bolnavi...”

Șarpele, la rândul lui, zise: „Răul în lume nu vine nici din foame, nici din dragoste, ci din mânie. Dacă am trăi în pace, fără să ne dușmănim unii pe alții, toate ar merge bine. Când te-apucă mânia, nu mai știi de nimic, n-ai milă de nimeni. Vrei să muști: muști pe tată, muști pe mamă, te muști chiar pe tine singur...”

Căprioara zise și ea: „Răul în lume nu vine din mânie, nici din dragoste, nici din foame, ci din frică. Noi, caprele, avem picioare iuți, dar ne prăpădim de frică. Trosnește o creangă, cade o frunză, tresărim și o apucăm la fugă”.

Atunci pustnicul zise: „Vă înșelați! Răul în lume nu vine nici din foame, nici din dragoste, nici din mânie, nici din frică, ci vine dinăuntrul vostru, din carnea voastră.

Răul în lume vine din noi înșine, din inima noastră, precum stă scris în Evanghelie: «Din inimă ies gânduri rele, ucideri, desfrânări, furtișaguri, mărturii mincinoase, sudalme» (Mt 15, 19). Fericiți sunt cei curați la inimă”.

(După L. Tolstoi)