Ce caută alcoolul în Tainele și slujbele noastre bisericești?

Oastea Domnului alungă alcoolul și datinile cele păgânești de la botezuri, ospețe, îngropăciuni

Sfinte sunt Tainele Bisericii noastre, frumoase sunt slujbele noastre bisericești, frumoase sunt datinile noastre bisericești, dar diavolul a alergat și aici să le strice cu alcoolul.

Să mai spunem răului pe nume, cred că e de prisos. Se poate vedea în toate părțile.

Spre pildă, la moartea și îngropăciunea oamenilor e prilejul cel mai potrivit de a trezi în suflete gândul veșniciei și al mântuirii sufletești. Dar diavolul a avut grijă ca să înăbușe acest gând. Căci pe la priveghiuri ce se întâmplă? Cele mai urâte lucruri. În cele două nopți de priveghere, se bea, se citește în „biblia” diavolului cea cu 32 de foi (cărțile de joc), se tămâiază cu tămâia diavolului (tutun), se fac tot felul de glume și lucruri păgânești. Și însăși îngropăciunea e plină de alcool. De când eram preot la țară, știu cazul unei îngropăciuni, într-o filie de munte, unde paracliserul (crâsnicul) s-a îmbătat așa de rău, încât a trebuit legat deasupra mortului pe car, altcum n-a fost chip să fie adus în sat.

Ostașii Domnului fac priveghiuri și îngropăciuni fără alcool și fără datini păgânești. La privegherea ostașilor adormiți în Domnul - și altor frați creștini pe unde sunt chemați - ostașii Domnului se roagă, citesc din Biblie și alte cărți religioase; cântă cântări duhovnicești și petrec în adevărată priveghere.

Așijderea la botezul copiilor, ostașii Domnului însoțesc slujba preotului cu cântările lor și cu petrecerea lor cea duhovnicească.

Și mai grozave lucruri se petrec apoi la ospețe. Nu o dată, chiar în sfânta biserică, la Taina sfintei cununii, nuntașii se prezintă morți de beți... Iar încolo - beții, bătăi, ba chiar și omoruri.

Atât de mult s-a înrădăcinat acest rău, încât își închipuie oamenii de multe ori că nu se pot face slujbe bisericești fără alcool. De când eram preot la țară, îmi aduc aminte de un credincios ce îmi spunea că ar face sfeștanie în casă, dar n-are... rachie... E silit să amâne sfeștania până când va da Dumnezeu rod de prune și rachie, să facă el atunci o sfeștanie „de cea mare”.

Ostașii Domnului arată prin pilda lor că slujbele bisericești și datinile noastre bisericești n-au lipsă de alcool. Ostașii Domnului alungă alcoolul și datinile cele rele de la botezuri, ospețe, îngropăciuni etc.

Ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur despre datinile și obiceiurile cele rele de la nunți, ospețe etc.

Mulți își închipuie că lupta Oastei Domnului e ceva nou și mulți ne mustră spunând că suntem contra datinilor și obiceiurilor. Spre pildă, ostașii Domnului fac nunți fără jocuri și beții și lumea strigă după noi că stricăm obiceiurile. Să-l ascultăm pe Sfântul Ioan Gură de Aur ce ne spune despre acest lucru.

Cinstită este nunta - zice Sfântul Ioan Gură de Aur, - însă la săvârșirea nunților se petrec atâtea fapte urâte, încât rămâi uimit văzându-le și auzindu-le. Veți vedea la nunți fluiere și cântece (de lăutari) amestecate cu cuvinte murdare și, cu un cuvânt, tot felul de lucruri urâte, introduse de diavolul... Să nu-mi spui că așa este obiceiul, căci dacă obiceiul este rău, trebuie părăsit, iar dacă este bun, facă-se pururea.

Deci să nu necinstim nunta cu pompe diavolești. Ci ceea ce au făcut cei din Cana Galileii să facă și cei ce iau acum muieri; să aibă adică pe Hristos în mijlocul lor.

Și cum este cu putință aceasta să se facă? Dacă pe diavolul îl vei goni, dacă cântecele cele curvești, dacă versurile cele înverșunătoare și jocurile cele de ocară și pompa diavolească, și turburarea, și râsul cel desfrânat și celelalte necuviințe le vei scoate afară, atunci Hristos cu adevărat va veni înăuntru împreună cu Maica Sa și frații Lui (In 2, 1-2).

Știu că îngreuitor mă voi părea unora și însărcinător, acestea sfătuind și obicei vechi tăind. Însă nimic de acestea eu nu grijesc. Că nu îmi trebuiește darul cel de la voi, ci folosul vostru caut. Să nu îmi zică mie cineva că așa este obiceiul. Unde se îndrăznește și se face păcatul, de obicei nu pomeni. Ci de sunt rele cele ce se fac, măcar obicei vechi de va fi, strică-l pe el; iar de nu sunt rele, măcar obicei de nu va fi, bagă-l și îl sădește pe el. Dar acest fel de lucruri necuvioase nu au fost obicei vechi, ci scornirea oarecărora sunt cele ce se fac.

„Dar nimeni în sat - vei zice tu - nu a făcut așa!”

Dacă nu a făcut nimeni, începe tu, silește-te și te fă începător al acestui bun obicei, ca și cei de pe urmă să ia pildă. Și de va râvni cineva și va urma acest obicei, către cei ce vor întreba, vor avea a răspunde strănepoții și cei din strănepoți cum că cutare a adus această bună lege.

Ce spun canoanele

Sinodul al 7-lea Ecumenic, canonul 61 caterisește pe preoții care „joacă la nunți sau privesc la jocuri și glume”, iar „de se vor duce la nuntă pentru a binecuvânta masa, îndată ce vor intra lăutarii, să se scoale preoții de la masa nunții și să plece de acolo”. Tot pentru același lucru, canonul afurisește și pe mireni.

Canonul 42 și 43 (din canoanele Sfinților Apostoli), caterisește pe preoții care joacă în zaruri (sau la cărți) ori se dedau la beție. Tot pentru același lucru, „ipodiaconul, citețul ori cântărețul, asemenea și laicul, să se afurisească”.

Canonul 54 afurisește pe orice cleric care ar fi prins - numai - mâncând în cârciumă, afară numai dacă în călătorie ar trage la ospătărie (nu cârciumă).

Aceasta, fiindcă preotul trebuie să fie pentru laici pildă de viață cinstită și întru toate fără prihană, ca nu cumva printr-înșii să se hulească numele lui Dumnezeu.

Fântâna vieții (Biblia)

„Toți cei însetați, veniți și beți”, ne strigă mereu bunul Dumnezeu (Is 55, 1). Biblia încă este o fântână minunată, cu o apă minunată, cu apa vieții. Cât de puțini sunt însă cei ce însetează și se adapă din apa aceasta!

Fântâna morții (alcoolul)

...Cât de mulți sunt însă cei ce se adapă din fântâna cealaltă, din fântâna băuturilor și cârciumilor. La fântâna diavolului dă năvală toată lumea, pentru ca să bea apa morții. Iar cei ce aleargă la apa asta și o beau sunt cu toții creștini botezați cu apă și Duh Sfânt.