Ce caută alcoolul în Tainele şi slujbele noastre bisericeşti?

Oastea Domnului alungă alcoolul şi datinile cele păgâneşti de la botezuri, ospeţe, îngropăciuni

Sfinte sunt Tainele Bisericii noastre, frumoase sunt slujbele noastre bisericeşti, frumoase sunt datinile noastre bisericeşti, dar diavolul a alergat şi aici să le strice cu alcoolul.

Să mai spunem răului pe nume, cred că e de prisos. Se poate vedea în toate părţile.

Spre pildă, la moartea şi îngropăciunea oamenilor e prilejul cel mai potrivit de a trezi în suflete gândul veşniciei şi al mântuirii sufleteşti. Dar diavolul a avut grijă ca să înăbuşe acest gând. Căci pe la priveghiuri ce se întâmplă? Cele mai urâte lucruri. În cele două nopţi de priveghere, se bea, se citeşte în „biblia” diavolului cea cu 32 de foi (cărţile de joc), se tămâiază cu tămâia diavolului (tutun), se fac tot felul de glume şi lucruri păgâneşti. Şi însăşi îngropăciunea e plină de alcool. De când eram preot la ţară, ştiu cazul unei îngropăciuni, într-o filie de munte, unde paracliserul (crâsnicul) s-a îmbătat aşa de rău, încât a trebuit legat deasupra mortului pe car, altcum n-a fost chip să fie adus în sat.

Ostaşii Domnului fac priveghiuri şi îngropăciuni fără alcool şi fără datini păgâneşti. La privegherea ostaşilor adormiţi în Domnul - şi altor fraţi creştini pe unde sunt chemaţi - ostaşii Domnului se roagă, citesc din Biblie şi alte cărţi religioase; cântă cântări duhovniceşti şi petrec în adevărată priveghere.

Aşijderea la botezul copiilor, ostaşii Domnului însoţesc slujba preotului cu cântările lor şi cu petrecerea lor cea duhovnicească.

Şi mai grozave lucruri se petrec apoi la ospeţe. Nu o dată, chiar în sfânta biserică, la Taina sfintei cununii, nuntaşii se prezintă morţi de beţi... Iar încolo - beţii, bătăi, ba chiar şi omoruri.

Atât de mult s-a înrădăcinat acest rău, încât îşi închipuie oamenii de multe ori că nu se pot face slujbe bisericeşti fără alcool. De când eram preot la ţară, îmi aduc aminte de un credincios ce îmi spunea că ar face sfeştanie în casă, dar n-are... rachie... E silit să amâne sfeştania până când va da Dumnezeu rod de prune şi rachie, să facă el atunci o sfeştanie „de cea mare”.

Ostaşii Domnului arată prin pilda lor că slujbele bisericeşti şi datinile noastre bisericeşti n-au lipsă de alcool. Ostaşii Domnului alungă alcoolul şi datinile cele rele de la botezuri, ospeţe, îngropăciuni etc.

Ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur despre datinile și obiceiurile cele rele de la nunți, ospețe etc.

Mulţi îşi închipuie că lupta Oastei Domnului e ceva nou şi mulţi ne mustră spunând că suntem contra datinilor şi obiceiurilor. Spre pildă, ostaşii Domnului fac nunţi fără jocuri şi beţii şi lumea strigă după noi că stricăm obiceiurile. Să-l ascultăm pe Sfântul Ioan Gură de Aur ce ne spune despre acest lucru.

Cinstită este nunta - zice Sfântul Ioan Gură de Aur, - însă la săvârşirea nunţilor se petrec atâtea fapte urâte, încât rămâi uimit văzându-le şi auzindu-le. Veţi vedea la nunţi fluiere şi cântece (de lăutari) amestecate cu cuvinte murdare şi, cu un cuvânt, tot felul de lucruri urâte, introduse de diavolul... Să nu-mi spui că aşa este obiceiul, căci dacă obiceiul este rău, trebuie părăsit, iar dacă este bun, facă-se pururea.

Deci să nu necinstim nunta cu pompe diavoleşti. Ci ceea ce au făcut cei din Cana Galileii să facă şi cei ce iau acum muieri; să aibă adică pe Hristos în mijlocul lor.

Şi cum este cu putinţă aceasta să se facă? Dacă pe diavolul îl vei goni, dacă cântecele cele curveşti, dacă versurile cele înverşunătoare şi jocurile cele de ocară şi pompa diavolească, şi turburarea, şi râsul cel desfrânat şi celelalte necuviinţe le vei scoate afară, atunci Hristos cu adevărat va veni înăuntru împreună cu Maica Sa şi fraţii Lui (In 2, 1-2).

Ştiu că îngreuitor mă voi părea unora şi însărcinător, acestea sfătuind şi obicei vechi tăind. Însă nimic de acestea eu nu grijesc. Că nu îmi trebuieşte darul cel de la voi, ci folosul vostru caut. Să nu îmi zică mie cineva că aşa este obiceiul. Unde se îndrăzneşte şi se face păcatul, de obicei nu pomeni. Ci de sunt rele cele ce se fac, măcar obicei vechi de va fi, strică-l pe el; iar de nu sunt rele, măcar obicei de nu va fi, bagă-l şi îl sădeşte pe el. Dar acest fel de lucruri necuvioase nu au fost obicei vechi, ci scornirea oarecărora sunt cele ce se fac.

„Dar nimeni în sat - vei zice tu - nu a făcut aşa!”

Dacă nu a făcut nimeni, începe tu, sileşte-te şi te fă începător al acestui bun obicei, ca şi cei de pe urmă să ia pildă. Şi de va râvni cineva şi va urma acest obicei, către cei ce vor întreba, vor avea a răspunde strănepoţii şi cei din strănepoţi cum că cutare a adus această bună lege.

Ce spun canoanele

Sinodul al 7-lea Ecumenic, canonul 61 cateriseşte pe preoţii care „joacă la nunţi sau privesc la jocuri şi glume”, iar „de se vor duce la nuntă pentru a binecuvânta masa, îndată ce vor intra lăutarii, să se scoale preoţii de la masa nunţii şi să plece de acolo”. Tot pentru acelaşi lucru, canonul afuriseşte şi pe mireni.

Canonul 42 şi 43 (din canoanele Sfinţilor Apostoli), cateriseşte pe preoţii care joacă în zaruri (sau la cărţi) ori se dedau la beţie. Tot pentru acelaşi lucru, „ipodiaconul, citeţul ori cântăreţul, asemenea şi laicul, să se afurisească”.

Canonul 54 afuriseşte pe orice cleric care ar fi prins - numai - mâncând în cârciumă, afară numai dacă în călătorie ar trage la ospătărie (nu cârciumă).

Aceasta, fiindcă preotul trebuie să fie pentru laici pildă de viaţă cinstită şi întru toate fără prihană, ca nu cumva printr-înşii să se hulească numele lui Dumnezeu.

Fântâna vieții (Biblia)

„Toţi cei însetaţi, veniţi şi beţi”, ne strigă mereu bunul Dumnezeu (Is 55, 1). Biblia încă este o fântână minunată, cu o apă minunată, cu apa vieţii. Cât de puţini sunt însă cei ce însetează şi se adapă din apa aceasta!

Fântâna morții (alcoolul)

...Cât de mulţi sunt însă cei ce se adapă din fântâna cealaltă, din fântâna băuturilor şi cârciumilor. La fântâna diavolului dă năvală toată lumea, pentru ca să bea apa morţii. Iar cei ce aleargă la apa asta şi o beau sunt cu toţii creştini botezaţi cu apă şi Duh Sfânt.