
Ce n-ai voit
Traian Dorz - Dorim să fim
Ce n-ai voit să-nveţi cântând
cu dragostea-mpreună
mă tem că ai să-nveţi plângând
stând singur în furtună.
Ce n-ai căutat să afli-acum
pe ziua în amiază
mă tem că ai să cauţi pe-un drum
de noapte şi de groază.
Ce n-ai voit a asculta
când dulce ţi se spune
mă tem că-odată vei căuta
cu-adâncă-amărăciune.
Ce n-ai voit voios s-alegi
c-o inimă smerită
mă tem că-n plâns ai să culegi
cu inima zdrobită.
Ce n-ai primit acum grăbit
când Dumnezeu ţi-mbie
mă tem că vei căuta-ngrozit
în vremea prea târzie.
... O, preţuieşte până stai
c-un suflet ce te-nvaţă
căci când ajungi să nu-l mai ai
vei sta-ntre sloi de gheaţă.