Dulcea asigurare
Traian Dorz - Dorim să fim
1 - Cea mai dulce şi liniştită asigurare pentru sufletele noastre este cea pe care Dragul şi Scumpul nostru Mântuitor Isus Hristos ne-a dat-o în ultima clipă a plecării de pe pământ: Iată Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârşitul veacurilor (Matei 28, 20).
Nici o altă avuţie de pe lume nu ne este mai scumpă decât aceasta.
2 - Sub diferite forme şi cuvinte, în toate vremile Hristos Domnul nostru a repetat această făgăduinţă tuturor alor Săi.
Şi Şi-a împlinit-o totdeauna faţă de ei, de la începutul Genezei. Şi Şi-o va împlini până la sfârşitul Apocalipsei.
3 - Astfel El a fost cu primii oameni încă dinainte de păcat însoţindu-i plăcut prin răcoarea fericită a dimineţilor din Paradis...
Dar nu i-a părăsit nici când ispitiţi de şarpe şi de păcat au trebuit să fie aruncaţi în această lume a încercărilor pentru curăţirea lor din nou prin suferinţă, spre a putea ajunge iarăşi în fericirea de la Început.
4 - În desfătarea Edenului Se bucura cu ai Săi, iar în focul încercărilor suferea cu ei.
O, ce nemărginit de mare este dragostea cu care ne iubeşte Dumnezeu!
5 - Dumnezeu este iubire (1 Ioan 4, 8) - iar iubirea nu numai că nu se poate despărţi niciodată, dar în suferinţa celui iubit cel ce iubeşte suferă el însuşi chiar şi mai mult decât cel iubit.
6 - Când copilaşul ei iubit este bolnav, mama iubitoare, tatăl iubitor suferă şi mai mult decât el. Când soţia iubită este în dureri, soţul iubitor simte durerea alături de ea, poate şi mai profund.
7 - Când fratele iubit este în foc, fratele iubitor este alături de el într-un fel poate şi mai dureros.
Cu cât Domnul Isus care ne-a iubit pe ai Săi nespus mai mult decât orice mamă, decât orice soţ, decât orice frate sau prieten, - suferă la fel!
8 - Hristos Domnul nostru S-a unit atât de mult cu Biserica Sa încât S-a făcut ea. S-a făcut ea, când S-a făcut Om, întrupându-Se din Femeie pentru a răscumpăra sămânţa Femeii.
9 - Hristos S-a identificat cu ai Săi, cu Biserica Sa în rugăciunea testamentară din Ioan 17, când readuce din nou în Sine şi în Tatăl, omenirea despărţită prin păcat iar acum răscumpărată prin Sângele Său când spune: Tu în Mine, - Eu în ei. Asta însemna de fapt: Tu - în ei.
El era doar Transformatorul, Intermediarul prin care puterea uzinei - Tatăl, trecea în luminile care trebuiau aprinse din nou şi pe veci noi.
10 - Dumnezeul Iubirii - n-a vrut să Se despartă de noi niciodată, nici chiar căzuţi în păcatul care ne-a rupt de El.
La scoaterea din Eden le-a promis părinţilor noştri că le va trimite un Preţ de Iertare şi un Mântuitor, după ce vremea va fi făcut prin suferinţă şi prin aşteptare - lucrarea necesară pentru primirea şi înţelegerea acestei promisiuni.
11 - Până atunci bărbatului i-a dat ca mijloc al păstrării legăturii cu Dumnezeu: munca. Iar femeii durerea.
Munca grea şi durerea temătoare aveau să le ţină legătura lor cu Dumnezeu, până va veni vremea îndurării.
12 - Muncind din greu, omul slab să ceară ajutorul lui Dumnezeu - apoi primind acest ajutor, să se întoarcă şi să-I mulţumească lui Dumnezeu cu lacrimi.
13 - Îngrozit de osândă, sufletul păcătos să ceară răscumpărarea lui Isus Hristos - şi primind-o să se întoarcă să-I slujească.
Aruncată în focul încercării, credinţa temătoare să ceară Prezenţa lui Dumnezeu, - şi simţind-o să-L slăvească chiar în flăcări.
Aşa a vrut să rămână Domnul şi a rămas permanent cu noi.
14 - Toate făgăduinţele lui Dumnezeu sunt fericite pentru ai Săi şi El le-a împlinit cu credincioşie totdeauna faţă de ei.
Dar parcă nici unele nu s-au împlinit cu mai multă grabă şi grijă ca acele făcute alor Lui pentru vremea când vor fi în suferinţă (Isaia 43, 2; Ier. 1, 8).
15 - Toate Feţele lui Hristos sunt frumoase, dar nici una n-a rămas mai frumoasă pentru ai Săi ca aceea care li S-a arătat lor în focul încercărilor, în cuptorul suferinţelor, pe rugurile martiriului.
Faţa Aceasta Unică, Hristos Şi-o arată credincioşilor Săi numai în momentele unice, când încercarea lor este cea mai grea.
Această Faţă i-a făcut să treacă biruitori prin moarte - câştigând cununa vieţii.
16 - Celor trei tineri, numai în cuptorul de foc Hristos le-a arătat Faţa Aceasta a Lui. Nici înainte, nici după aceea, ci doar acolo, fiindcă acolo aveau ei nevoie de putere când erau în încercarea cea mai grea, iar legătura lor cu cele din urmă trebuia înlocuită cu cele din viitor.
17 - Sfântului Ştefan, numai în clipa zdrobirii lui cu pietre Domnul Isus I-a arătat Faţa Lui cea mai frumoasă, pentru că numai Singură Faţa Aceasta îi putea lui da în clipa acelei morţi cumplite toată bucuria şi strălucirea de care avea nevoie nu numai el ci toată Biserica - spre a birui moartea în chip măreţ.
18 - Sfântului Ioan, numai în singurătatea şi suferinţele din Patmos.
Sfântului Petru numai în temniţe.
Sfântului Pavel în primejdii şi toţi sfinţii Săi, numai în suferinţe au putut vedea Faţa cea mai frumoasă a lui Hristos Domnul şi Mântuitorul lor.
19 - Credincioşii lui Dumnezeu în primejdii au nu numai nevoia cea mare, dar au şi starea cea mai potrivită din care pot vedea în chip desăvârşit Faţa fericită şi biruitoare a lui Hristos Domnul lor, alături de ei, înaintea lor, învăluindu-i şi apărându-i.
20 - Există înainte de cuptor şi de rug o vreme de probă, un număr de încercări, pentru a se dovedi dacă cineva este vrednic de harul de a suferi, - ori nu.
Nu oricine ajunge acolo - şi nu oricum.
Voi aţi primit Harul nu numai să credeţi ci să şi suferiţi pentru Hristos, spune sfântul Pavel la Filipeni 1, 29.
Dar dacă unii l-au primit acest har şi au trecut examenul cu bucurie, - au fost totuşi nespus de mulţi cei care au căzut la acest examen - şi s-au pierdut.
O Doamne Isuse, fă-ne să fim vrednici de acest har.
Amin.