Ce seamănă omul va secera
Popa Petru (Săucani) - Strângeți fărâmiturile Vol. 2
„ Cine seamănă în firea pământească, va secera din firea pământească putrezirea. Nu vă înșelați, Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit. Ce seamănă omul, aceea va secera” (Gal 6, 7).
Slăvit să fie Domnul!
Când privești astăzi în lume și pe pământ... când privești în jurul tău și în jurul nostru... și când vezi atâta sămânță semănată... Cei doi semănători au ieșit.
Evanghelia de astăzi ne vorbește numai despre un Semănător care a semănat sămânță bună, sămânță curată, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Cât de curat a fost gândul cu care s-a semănat sămânța! Cât de curată a fost sămânța aceasta! Cât de binecuvântată este munca ostenitoare și harnică a Semănătorului celui iubit și drag!
Dar când te gândești că atâtea din semințele aruncate au trebuit plânse, au trebuit stropite cu lacrimi... căci ele au căzut în locuri în care n-au adus nici o roadă. Dar nu numai Domnul Iisus a fost Acel semănător care a semănat sămânța, ci, de la El până la noi, atâția dintre cei dragi și scumpi semănători ai Lui au fost trimiși mereu cu această sămânță curată...
A mai venit și vrăjmașul tău și al meu și a semănat și el. A semănat și el cu atâta hărnicie, căci și noaptea el seamănă. Seamănă. Seamănă, seamănă, seamănă mereu. Cuvântul lui Dumnezeu pe care-l auzi aici, mâine trebuie să te trudești să ți-l aduci aminte: „Doamne, că aseară așa mi-a fermecat inima, dar acum parcă am și uitat...”.
Așa de puțin prinde din Cuvântul lui Dumnezeu în pământul inimii oamenilor! În atâți dintre cei care se duc de mai ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, mai ascultă Evanghelia, se mai duc la Lăcașul lui Dumnezeu... așa de puțin prinde Cuvântul lui Dumnezeu, sămânța cea sfântă! Așa de puțin crește, așa de puțin se înrădăcinează și așa de mult se uscă înapoi, chiar dacă a fost semănată!
Iar o minciună - cum scrie Părintele Iosif - semănată seara într-un capăt al satului, în dimineața care vine o vei găsi în celălalt capăt de sat înflorită și înspicată în zece spice.
O, binecuvântate inimi care ați primit Cuvântul lui Dumnezeu...
O, sărmane inimi - voi, care n-ați primit această sămânță, care este Cuvântul lui Dumnezeu, ci ați primit sămânța cealaltă, blestemată, a celui rău...
Nu știu de ce așa de repede prinde sămânța cea rea!... Un cuvânt, când îl auzi, o poveste, o glumă, orișicând, imediat prinde în inimă și în minte și mulți se află spunând-o altora, deși nu are nici un rost. Iar Cuvântul lui Dumnezeu așa de rar și în așa de puține locuri se prinde.
Când priviți astăzi pe pământ la holdele în care sunt semănate două feluri din această sămânță, îți vine să plângi atât de amar: O, Domnul meu și Dumnezeul meu, oare unde-i sămânța Ta? Unde mai vezi rugăciune, din cât te duci și poți umbla? Unde mai vezi dragoste și milă, și bunătate, și iertare, și pace? Unde mai vezi?
La fiecare pas vezi vrajbă și ură, și blesteme, și stricăciuni... La fiecare pas... Aceasta-i sămânța pe care a semănat-o vrăjmașul sufletului tău, vrăjmașul sufletului meu. Sămânța aceasta blestemată o vezi la fiecare pas. În toate holdele, pretutindeni este pământul plin de stricăciune, de sămânța aceasta rea, este plin de vrajbă, este lucrarea vrăjmașului care a lucrat cu atâta hărnicie.
Și când privești, cu durere te întrebi: Doamne, oare a Ta sămânță unde e? Trebuie să o cauți ca pe aurul cel mai scump. Căci nu o vezi, decât ici și colo. Trebuie să te duci zile întregi ca să mai găsești ceva din sămânța lui Dumnezeu. E așa de puțină! E plin pământul de neghina vrăjmașului pe care a semănat-o și o seamănă și mai seamănă mereu.
Frații mei dragi, a ieșit Semănătorul să semene sămânța Sa. El Și-a făcut lucrarea Lui sfântă și binecuvântată. Dar acum ai ieșit și tu pe această lume pentru o vreme. Numai pentru o vreme suntem noi aici pe pământul acesta. Fiecare pentru noi va trebui să fim și suntem un semănător.
A spus Sfântul Pavel în Galateni: „Ce seamănă omul, aceea va secera”. Fiecare dintre noi suntem un semănător. Fiecare vorbă ce o scoți de pe buzele tale este o sămânță aruncată.
Din fiecare vorbă pe care ai spus-o răsare ceva. Dacă a fost un cuvânt din partea lui Dumnezeu, un cuvânt blând, un cuvânt scump, un cuvânt potrivit - va răsări din el ceva de care se va bucura și Dumnezeu și te vei bucura și tu. Dar dacă a fost un alt cuvânt, nepotrivit, de bună seamă că aceea vom secera fiecare dintre noi. Fiecare vom secera ce semănăm.
În inima copiilor seamănă părinții...
Odată, o mamă îndurerară, la adânci bătrâneți, s-a dus la tribunal să se plângă:
- Domnule, ce să mă fac, căci copilul meu mă aruncă afară, îmi întoarce vorba, mă nesocotește... Nu mai am pace, nu mai am liniște, nu mai am bucurie. Ba... până acolo, că ajunge să mă lovească. Iar judecătorul se uită la ea și îi spune:
- Femeie, proastă creștere i-ai dat! Tu l-ai crescut în felul acesta, tu ai semănat în inima lui.
Numai cei care au semănat cu lacrimi, numai ei vor secera cu bucurie. Vor secera cu lacrimi toți cei care nu seamănă cu lacrimi, toți cei care n-au semănat cu lacrimi.
Noi, în seara asta, dacă ne bucurăm în locul acesta... tu, dacă ai primit cuvântul, dacă ai primit sămânța Cuvântului lui Dumnezeu - poate că a fost udată de părinții tăi cu multe lacrimi. S-a spus și o poezie mai la început...
„Până nu-ți uzi cu sudoarea
frunții tale-orice răsad,
florile uscate-ți pică,
roadele necoapte-ți cad.”
Fiecare dintre noi suntem semănători; și tu, și eu, fratele meu. Și tu, tată, și tu, mamă. Fiecare dintre noi semănăm de fiecare dată ceva. Bagă de seamă ce semeni, pentru că aceea vei secera.
Tot ne-am gândit când Lot cel de altădată a vrut și el să semene ceva în inimile ginerilor săi... că n-a prins nimic din sămânța semănată, pentru că ea n-a fost udată cu lacrimi...
De atâtea ori poate am spus și noi câte-un cuvânt... Am gândit că spunem bine la cei din casa noastră, la cei cu care am trăit în legătură, de atâtea ori am tot spus... Dar cuvântul nostru pe care l-am spus, am văzut că nu a avut nici un rod, nu a avut nici un rost, căci nu s-a prins nimica.
O, fratele meu și sora mea, udă-l cu lacrimi, udă-l cu sudoarea frunții tale, dacă vrei mâine să seceri cântând. Căci dacă nu semănăm astăzi cu lacrimi, apoi vom secera mâine cu lacrimi. Ceea ce n-am făcut astăzi așa cum trebuie rămâne tot nefăcut pentru totdeauna.
Dumnezeu așa a vrut ca tot pământul să fie semănat. Toate grădinile să fie așa de frumoase! Când privești la o grădină... privești la grădina ta, sora mea, în care ai semănat tu astă primăvară și unde ai pus tu sămânța care credeai că-i cea mai potrivită în grădina ta. Dumnezeu a făcut-o să crească și tu te-ai bucurat. Atât de mult te-ai bucurat când ai văzut în toamna asta numai belșug și binecuvântare. Așa ți-a răsplătit Dumnezeu pentru toată osteneala pe care tu ai pus-o acolo.
Dar dacă tu nu ai fi semănat nimic acolo... Dumnezeu dădea ploaia Lui. Dumnezeu dădea căldura Lui, dar în grădina ta nu s-ar fi făcut nimic, căci nici o sămânță nu a fost semănată. Totuși ar fi crescut ceva și în grădina unde nu e semănat nimic. Știți ce? Buruienile și scaii, cât sunt mai mari. Dar acestea sunt rodul lenei, rodul nepăsării.
Dacă încă atâtea buruieni sunt în jurul nostru și atâta sămânță rea și blestemată, aceasta se datorează faptului că noi așa de puțin am lucrat, așa de puțin am semănat... Așa de puțin am pus din Cuvântul lui Dumnezeu pe buzele noastre. Când am scos o vorbă de pe buzele noastre a fost așa de puțin dumnezeiesc în ea și de aceea așa de puțin s-a strâns.
Și de aceea, nu vă mirați că în lumea aceasta este atâta necredință, atâta necredință... Nu vă mirați pentru că sunt așa de rari semănătorii care au știut să semene cu lacrimi, care mai seamănă cu lacrimi.
O, dacă ar mai trăi și în vremurile noastre Sfântul Apostol Pavel, el, acela care a știut să semene mereu cu lacrimi, poate altfel ar fi lumea în jurul nostru poate altfel ar fi satele noastre, poate altfel ar fi pământul, dacă ar mai fi semănători din aceștia cu lacrimi.
Dar aceștia au fost foarte rari. Și tot mai rari sunt. Și tot mai rari vor fi mâine. O, fratele meu și sora mea care privești în jurul tău cu inima zdrobită de durere când vezi neghina celui rău care a semănat atâta și atâta în jurul nostru...
O, seamănă și tu, nu sta! Cum spune și poetul: „Trudit semănător, nu sta...”.
Chiar dacă arunci prea mult sămânța, chiar dacă prea mult te ostenești, chiar dacă vin prea mulți corbi, chiar dacă ți se pare ție că nu strângi nimic, o, trudit semănător, nu sta! Tu seamănă mereu, dar nu sta!...
Vine mâine sărbătoarea și te vei odihni atunci. Dacă tu te odihnești acum, dacă tu dormi, dacă tu stai, dacă tu nu faci nimic... vine cel rău și seamănă el și seamănă, și seamănă... Și atunci vom tot putea să plângem în zadar, când vom vedea grădinile noastre, când vom vedea ogoarele noastre că sunt numai de jale. Și pe ale vrăjmașului, lângă ale noastre, că sunt pline de roadele blestemate, de sămânța celui rău.
Și din seara aceasta am vrea să ne întoarcem de aici cu ceva. Și în seara aceasta Dumnezeu ne-a vorbit. Și în seara aceasta Dumnezeu S-a coborât în mijlocul nostru. Nu au simțit oare inimile noastre și în seara aceasta că este El, Iisus, Acela care ne-a iubit, Acela care ne-a vrut să fim ai Lui? Noi am primit sămânța și în seara aceasta din belșug. Ne-am umplut hambarele noastre sufletești din belșug cu sămânță. Mâine du-te și arunc-o și tu pe acolo pe unde vei fi, mărturisește și tu la vremea ta, spune din partea lui Dumnezeu.
E vremea ta, fratele meu, e vremea semănatului tău. Dacă vine iarna, ce vei mai semăna atunci? Unde vei mai semăna atunci? Și ce vei secera, dacă nu ai semănat?...
Fiecare dintre noi avem o datorie sfântă să semănăm. Să dăm din ceea ce am primit. Cum Dumnezeu ne-a dat nouă, așa și noi să dăm tuturor celor din jurul nostru. Căci sunt atâția în jurul nostru, atâtea suflete cărora noi le suntem datori. Sunt atâtea inimi, sunt atâtea țarini în care a semănat numai vrăjmașul - și nu e cine să semene dacă nu semeni tu, dacă nu semăn eu, dacă nu semănăm noi.
Noi avem datoria aceasta sfântă pentru ei, noi avem datoria aceasta și trebuie să o facem astăzi.
Luturile noastre sunt cam obosite și poate că ar fi fost momentul să fi încheiat atunci când au plecat cei scumpi și dragi ai noștri; dar, fiindcă întâlnirile ne sunt atât de scumpe și așa de rare, am zis că trebuie să mai stăm câteva clipe împreună, să ne mai bucurăm inimile una cu cealaltă în îmbrățișarea dragostei dumnezeiești, în Cuvântul lui Dumnezeu care este duh și viață.
Ce plâns însă va fi atunci când toată neghina va fi adunată în snopi și aruncată la foc! Ce plânsete vor fi acelea, ce scrâșniri de dinți ale acelora care nu au plâns la semănat, la muncă și la greu... Ei atunci au râs... Și, pentru râsul lor nebunesc, ajung ca, la secerișul lui Dumnezeu, să plângă cu amar. Dar vor fi adunați în snopi și vor fi aruncați în foc. Aruncați ei înșiși, pentru că n-au aruncat la vremea potrivită răul din ei, păcatul din ei.
În această zi toți am fi putut să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu, să semănăm cu lacrimi. Dacă noi însă nu vom vrea, vom ajunge la plâns și scrâșniri de dinți, ca neghina.
Snopii aceștia răi vor fi aruncați acolo unde nu va mai fi nicio pocăință, nici întoarcere la Dumnezeu, ci plâns veșnic. Acum încă mai putem să ne împăcăm cu Tatăl Ceresc. Să nu scăpăm prilejul acesta minunat, câtă vreme El mai este la ușile noastre, în satele noastre, în adunările noastre, în bisericile noastre.
Ferice de sufletul care înțelege toate acestea, pentru că azi este vremea semănatului. Mâine va fi vremea secerișului, vremea venirii Fiului Omului pe norii cerului. Și atunci, când secerătorii vor fi trimiși pe pământ, ei nu vor sta ca noi acum, ei nu vor zăbovi nici o clipă: ori cu rod, ori fără rod...
Fecioarele s-au dus... Să ne grăbim și noi, prieteni! Câtă grabă sfântă ar trebui când Dumnezeu ne cheamă!
Domnul Iisus să ne ajute la fiecare în parte. Amin.
Slăvit să fie Domnul!