Cuvânt de căință

De ieri de după-masă și până acum ne-am bucurat nespus de mult. Ne-am bucurat nespus de mult fiecare dintre noi, așa cum ne bucurăm întotdeauna, mai ales când avem prilejul de a fi împreună. Și poate cineva care m-a văzut urcând aici și-a închipuit că suntem în zilele de odinioară...

Eu nu pot să spun ce au spus frații... Mă bucur din toată inima pentru tot Cuvântul Domnului care a fost atât de minunat, care ne-a răscolit sufletele la toți. Eu însă aș vrea ceva aparte, cu care unii nu s-au obișnuit și probabil că din ziua de astăzi înainte, cu ajutorul Domnului, va putea să lucreze acest cuvânt.

Prima întrebare pe care vreau să mi-o pun mie și să ne-o punem toți în această minunată zi (despre care eu cred din toată inima că - prin faptul că suntem împreună așa cum suntem aici - nu este o întâmplare... Ziua de astăzi va fi scrisă cu litere de aur pentru mulți dintre noi și am dori din toată inima să nu ieșim nici unul din cort până nu ne vom face o verificare): am fost obișnuiți cu predici frumoase... am fost obișnuiți cu poezii frumoase... și abia am așteptat să ne vină rândul la predică, dar nu ne-am pus niciodată întrebarea: cum este starea noastră? Despre această îndurerată stare vreau să vă spun eu astăzi.

Sunt aproape patruzeci de ani de când cunosc Oastea. În acești patruzeci de ani am vărsat multe lacrimi și cred din toată inima că sunt aici inimi care în toate rugăciunile lor au pus apăs pe unitate și pe dragoste frățească, lucru pe care foarte mulți l-am neglijat... Sunt brațe scumpe care s-au ridicat spre ceruri pentru noi și poate azi dimineață n-ați știut că ziua aceasta care e trecută în calendar poate să fie o mare binecuvântare pentru noi.

Și dacă suntem aci... și dacă sunt eu aci... și dacă Dumnezeu ne-a lungit firul vieții până acum, poate fi un mare har. Nu știu pentru frățiile voastre, dar pentru mine da. Știți că de multe ori ne bucurăm că mai este o zi adăugată la firul vieții noastre. Dar eu, să știți că mă bucur mai mult ca frățiile voastre și iată de ce:

După ce-L cunoaștem pe Domnul și vine în viața noastră un talent sau un dar, ne închipuim că legământul pe care l-am făcut cu Dumnezeu și acest dar acoperă tot în fața lui Dumnezeu. Atâtea zeci de ani am predicat și am stors lacrimi prin toate colțurile țării; sunt suflete aici care la predicile mele au venit la Domnul.

Dar în viața mea a fost de multe ori o lipsă extraordinar de mare. Mi-am dat seama, după multă verificare, că lipsa mea de smerenie adevărată și de îndelungă răbdare a cauzat și cauzează nespus de mult rău.

Știți frățiile voastre de aici din cort câte lacrimi sunt în țară din cauza mea?

Știți frățiile voastre câte familii s-au dezbinat și au trecut în stânga și în dreapta pentru atitudinea și încăpățânarea mea de multe ori?

Eu știu, că am trăit aceste momente. Eu știu, pentru că aceste momente le-am trăit pe propria mea piele. Și, să nu lungesc, așa cum s-a spus, în câteva cuvinte, vă rog din toată inima, ascultați-mă ce am să vă spun.

Din toate focarele de tulburare și de neascultare din țară, una din persoanele acestea sunt eu, să știți. Și mă bucur din toată inima, deși am fost tentat să vorbesc numai absolut cu fratele Traian și între noi să se lichideze lucrul acesta... Un gând diabolic... Dacă voi v-ați bucurat de predicile mele și de alergarea mea de atâția ani, trebuie să vă bucurați și de această mărturisire de pocăință a mea.

Și aș dori din toată inima, fără nici o rușine, toți cei care au acest duh de tulburare, aruncați-l afară.

Eu vă mărturisesc în fața lui Dumnezeu că, dacă sunt pe obrazul acestui om (fratele Traian) riduri, numărați-le și, printre ele, veți găsi riduri făcute de mine. Dacă veți vedea în oboseala lui, de patruzeci de ani de când îl cunosc... Voi n-ați avut favorul pe care l-am avut eu, de a sta lângă brațul lui. Dar, spre rușinea mea, vă spun că n-am făcut slujba lui Hur, nici a lui Aron, de multe ori; ci am făcut numai rău.

De aceea astăzi binecuvântez din toată inima pe acești doi tineri, că eu n-am avut ce ați avut voi, inimi scumpe și statornice. Mi-am închipuit că predicile mele sunt frumoase și cunoștințele mele sunt ceva. Dar mi-am dat seama mai târziu și acum îmi dau seama că, dacă n-ar fi venit ziua aceasta, cine știe în acest moment pentru care dintre noi îngerul ar fi fost înfățișat în fața lui Dumnezeu să vină să ne ia sufletul.

De aceea zic: de zeci de ani, niciodată, în starea de vorbă cu el, n-am auzit decât sfaturi bune și lucruri bune.

Dar există în sufletul meu o încăpățânare, o ambiție peste care eu nu puteam să trec de atâtea ori. Cea mai mare fericire, cea mai mare binecuvântare, cea mai mare mulțumire sufletească vom simți când vom putea să depășim acest inconvenient care aduce atâta tulburare. Pacea, dragostea va completa și va umple inimile noastre nespus de mult.

Eu am păcătuit extraordinar de mult.

Nu fac mărturisirea aceasta dintr-o umilință forțată. N-a putut nimeni să mă forțeze. N-a putut nimeni să mă aducă de guler aici că, dacă ar fi încercat cineva să mă aducă, nu veneam, să știți. Din propria mea inițiativă am venit, să știți.

Este imposibil să vă puteți imagina ce groaznică este arma ambiției care trage după ea ura care ucide atâtea suflete, care te duce până acolo, încât să folosești predica și Cuvântul lui Dumnezeu ca armă de lovire și totodată de acoperire.

De aceea vă spun din toată inima: îmi pare nespus de rău... și aș dori din tot sufletul meu, astăzi, când din toate părțile Lucrarea Domnului este înconjurată de atâtea duhuri ale răutății: haideți pe lângă frații scumpi care n-au avut această cădere și au mărturisit atât de minunat și aseară, și astăzi... Nouă, celor care ne știm vinovați, să nu ne fie rușine a ne mărturisi din această stare. Și ceea ce urmează, lucrurile care vor urma, nu se pot explica.

Am păcătuit extraordinar de mult în toate lucrurile. Mai ales, în urmă cu douăzeci și doi de ani, am căutat să mă atașez de multe ori de grupuri și am crezut că sufletul meu va găsi liniștea și pacea care-i trebuia. Să știți că m-am înșelat extraordinar de mult și ne înșelăm!

Dar aș dori din toată inima ca, tuturor cei care m-au urmat în starea aceasta, să nu le fie rușine a se pleca în fața lui Dumnezeu. Chiar dacă ne-a reușit o predică frumoasă și chiar dacă suntem primiți de unii oameni... (Orice om, în orice idee, bună sau rea, găsește oameni care să îl acompanieze imediat.)

Să știți un lucru: cu tot zâmbetul pe față, cu toată reușita predicii mele și cu toată alergarea neobosită, n-am avut mulțumire sufletească, să știți. Pentru că acolo unde nu există unitate, nu există o colaborare intimă în rugăciune și în ascultare, chiar dacă unele lucruri ți se par bune ție pentru moment, acolo nu există liniște și pace. Este ceva fals; apare vorbirea de rău, comparația unuia cu altul, astfel de faptele și tot ce este rău. Iar textul minunat de la Romani care spune „...să avem aceleași simțăminte unii față de alții” este nul în viața noastră.

Aș dori din toată inima, am spus, nu aș vrea să lungesc... Aș vrea să-mi cer iertare public pentru tot ce am greșit fratelui Traian, tuturor fraților și Lucrării lui Dumnezeu.

Îl rog din toată inima - știu că îi este greu... Nu este ușor ca douăzeci și doi de ani să încrucișăm săbiile și să facem să se reverse atâtea lacrimi... E greu!

Dar așa cum a dus mari greutăți, cred și Îl rog pe Dumnezeu să îi dea putere să mă ierte. Asta o spun din toată inima față de voi. Și să-mi dea Dumnezeu putere din toată inima ca, pentru toate ridurile pe care i le-am făcut pe față, să mă lupt, dacă mai am timp, să-i aduc numai lacrima de bucurie; [ca și] pe fața Domnului și a fraților.

Vă rog din toată inima pe voi, toți care m-ați crezut un mare nimica, să mă iertați, că am greșit prin lipsa mea de răbdare și de smerenie... să mă iertați. Să vă rugați Domnului ca, de astăzi înainte, împotriva vrăjmașului comun să lucrăm cu toții, cu toții uniți, pe o altă cale, pe un alt drum, călăuziți de acel duh binecuvântat al Lucrării care a umplut țara aceasta de lacrimi, de la un colț la altul. Și aș dori din toată inima ca noi toți că toți am greșit în multe feluri - să ne cerem iertare.

Aceasta este greșeala mea! Fiecare [dintre cei] care sunt aici și se simt greșiți într-un fel sau altul, haideți aici să ne mărturisim.

Singurul loc, singura binecuvântare care va veni peste voi este aceasta. Venind aici cu o mărturisire, în fața Crucii, brațele pline de har ale lui Iisus vor fi în stare [să ne primească și], prin Sângele Lui și harul Lui, El să ne ierte.

Mergând mâine în fața tronului de judecată, nu vom afla nici o scăpare, orice mărturisire și lacrimi am avea. În zadar...

Și cu aceasta vreau să închei. Noi suntem așa de simpli și de mici și aș vrea să dau un exemplu pentru cei în care mai persistă duhul orgoliului și al vanității. Vreau să vă dau un exemplu din Biblie - și acest exemplu este minunat. Am trecut de zeci de ori peste el. De trei ori mi s-a deschis Biblia la acest lucru pe care vi-l spun acum, dar am călcat peste el!

Unul dintre cei mai mari oameni ai lui Israel stătea pe tron și, neveghind, într-un moment dat, a venit asupra lui duhul care l-a tulburat și l-a împins să facă una dintre cele mai mari nechibzuințe, să facă numărătoarea poporului, să vadă câtă oștire are. Deși de undeva o șoaptă i-a spus: „Nu prin brațul oștilor ți-ai câștigat tronul. Adu-ți aminte când sulița lui Saul a mers înspre tine... Eu te-am păzit și te-am scăpat”.

David n-a ținut seamă de lucrul acesta!

„Alegeți - i-a spus profetul lui Dumnezeu: trei ani foamete, trei luni fugă din fața vrăjmașului sau trei zile ciumă”.

Nu vreau să fac predici, că eu astăzi nu merit încă să stau între voi, nu vreau lucrul acesta să-l fac. Sper că rugăciunile voastre, surori scumpe, și postul unora va aduce o zi în care, cu forțe duble, să putem lucra împreună. Dar iertați-mă că vreau să mai adaug numai câteva cuvinte, căci am adus acest exemplu pentru acei peste care mai persistă duhul de mândrie - ca să plece.

David l-a oprit pe profet: „Nu! Acuma spune: ciuma... Mai bine mâna Domnului care se îndură!”. Aceasta a cerut el.

Când peste șaptezeci de mii de oameni au murit din Israel, abia atunci David s-a trezit și s-a căit. Lui nu i-a fost rușine să se îmbrace în sac și cenușă și să alerge sub sabia care era gata să lovească Ierusalimul:

- Doamne, oprește! Cu ce-s de vină oițele acestea să moară? Lovește în mine!... Că eu sunt vinovat...

Este o comparație prea mare, nici nu pot să mă asemăn, că starea lui David nu este și a lui Pop. David a plâns o viață întreagă, dar Pop n-a făcut lucrul acesta. Dar, pentru cei care stau într-un duh de acesta, să învățăm de la David care nu s-a rușinat să se aplece în fața Domnului Iisus: „Spală-mă Tu și mă voi albi, mai alb decât zăpada mă voi face”. Eu m-am spălat, fraților, în predici și în laude, multe versete le învățasem pe de rost și mi-am închipuit că sunt cineva - și tot murdar am rămas. Lipsa de răbdare și de smerenie mi-au făcut un rău extraordinar, atât de negativ cât nici nu puteți să vă imaginați.

Dorim din toată inima ca ziua de astăzi să fie o zi pentru unirea noastră, pentru pocăința mea.

Duceți-vă - vă rog din toată inima - și spuneți la toți că nu mi-a fost rușine să vă mărturisesc asta. Puneți benzile peste tot, să le audă toți, căci fără aceasta nici un progres nu va fi în viața noastră. Dar cu aceasta, cu o mărturisire sinceră, se va deschide ușor ușa harului și binecuvântarea lui Dumnezeu va veni peste noi.

Încă o dată, doresc din toată inima și-i rog pe toți acei cărora le-am greșit în frunte cu fratele Traian, căruia i-am greșit cel mai mult: iertați-mă!

Rugați-vă Domnului pentru mine și Bunul Dumnezeu să ne ajute de astăzi înainte să putem lucra pe același drum împreună.

Slăvit să fie Domnul!