Nu vorbesc despre voi toţi; cunosc pe aceia pe care i-am ales. Dar trebuie să se împlinească Scriptura, care zice: Cel ce mănâncă pâine cu Mine a ridicat călcâiul împotriva Mea.
Iată că Domnul stătea acum la masă, cu ucenicii Săi, în seara Cinei de Taină... şi toţi erau foarte apăsaţi de povara celor auzite şi presimţite de ei toţi,
era deci ceasul cel mai împovărător.
Domnul Isus totdeauna le spunea ucenicilor Săi, adevăruri mari şi neaşteptate. Dar niciodată ca acum.
Despre Patimile Sale, Domnul le mai vorbise şi altădată ucenicilor Săi, dar ei chiar dacă le crezuseră, le priveau ca ceva îndepărtat, cine ştie când,
şi despre vânzător, le vorbise, dar acuma lumina cuvintelor Domnului se apropia tot mai mult de cineva anume, până când s-a oprit asupra aceluia care mânca din acelaşi blid cu El şi care rupea din aceeaşi pâine.
Să te pârască, poate oricine. Dar să te vândă, nu poate decât acela care mănâncă pâine cu tine, căci numai el îţi ştie toate ale tale.
Rău poate să-ţi facă orice semen, cât de străin şi depărtat ar fi el de tine. Dar cel mai mare rău, nu ţi-l poate face, decât acela care neapărat îţi stă mai aproape.
De aceea nici durere mai mare nu-ţi poate produce nimeni pe lume ca acela de la care ai dreptul să aştepţi cea mai mare bucurie, dar primeşti cea mai amară durere.
Dragă suflete, care ai avut pe lume harul de a avea un mare învăţător din pâinea căruia te hrăneşti sau te-ai hrănit, - fii cu luare aminte, şi nu lăsa nici un gând satanic să-ţi pătrundă în inimă, împotriva lui...
Oricât de mare îţi pare fericirea pe care ai putea să ţi-o cumperi prin vânzarea binefăcătorului tău, n-o dori şi nu-l vinde pe nici un preţ şi niciodată.
Oricât de mare rău ţi s-ar părea că ţi-a făcut el apoi, nu dori să te răzbuni niciodată pe părintele tău, pe învăţătorul tău, pe binefăcătorul tău.
Căci preţul pe care îl vei vinde şi săgeata cu care îl vei străpunge, vor arde în vecii vecilor, mâinile tale şi inima ta.
Eu am văzut pe părintele Iosif plângând de multe ori şi în multe împrejurări.
Când era între noi, mai ales în vremile grelelor încercări, era totdeauna voios şi zâmbitor spre a ne îmbărbăta şi întări,
dar când era singur, pe patul jertfei lui, zile şi nopţi întregi, l-am văzut cu ochii scăldaţi în lacrimi, scriind, meditând, rugându-se.
Tot ce scria şi spunea, era scăldat în lacrimi ca scrierile şi cuvintele sfântului apostol Pavel (Fap. Ap. 20, 19-31; 2 Cor. 2, 4).
Dar niciodată nu l-am văzut plângând mai amar, ca atunci când unul dintre noi care mânca de ani de zile din pâinea sa, la aceeaşi masă cu noi şi cu el, l-a vândut şi a ridicat călcâiul cel mai dur şi mai nelegiuit, împotriva lui: - acela era Niculiţă Vonica.
L-am văzut zilnic suferind în toţi anii câţi am stat împreună lângă el,
- dar numai atunci l-am văzut zdrobit când cel ce mâncase din belşug din pâinea sa, l-a lovit mai fără milă decât oricare din vrăjmaşii lui de moarte.
La anii tineri de atunci, nu m-au clătinat nici un fel de temeri. Simţeam bucuria îndrăznelii în toate zilele încercărilor.
Dar fapta acestui om m-a cutremurat ca cea mai înspăimântătoare nelegiuire.
Pentru orice păcat am simţit că mă pot ruga, dar când îmi aduc aminte de acestea, simt ceva ca o gheaţă în toată fiinţa mea. Şi nu mai pot să mă rog - de atunci nu m-am mai putut ruga pentru el.
- Acum este şi el acolo, în veşnicia care şi-a ales-o.
O singură fiinţă de acest fel am mai cunoscut apoi, la distanţa de mulţi ani.
Dar n-aş dori să mai cunosc niciodată alta.
Cum toate faptele lor sunt la fel, tot aşa le va fi şi sfârşitul.
La vremea lui, pe fiecare îl va ajunge plata înspăimântătoare a celor făptuite.
Căci nici mii de ani de merite dacă le-am avea, nu le pot acoperi acestora nimic din monstruozitatea acelei crime de care s-au făcut vinovaţi, cu păcatul veşnic! (Marcu 3, 28-29; 1 Ioan 5, 16).
O Doamne Isuse, noi am mers după Tine mereu plini de bucurie şi de mângâiere, sau cu răbdare şi nădejde...
Dar când am descoperit printre noi, chiar printre noi, vânzători ai Tăi şi ai Lucrării Tale, am mers îngroziţi.
Ne-am înfricoşat când ne-am trezit lângă un drac şi lângă un tâlhar (Ioan 12, 6 şi 6, 70), care până în clipa aceea ni se părea frate.
O, Dumnezeule, cu tot sufletul înspăimântat stăm înaintea Ta neştiind ce să facem,
- să ne rugăm pentru vânzătorul Tău şi pârâşul fraţilor noştri
- sau să nu îndrăznim.
Căci şi una şi alta ne sunt tot atât de pline de teamă.
O, Dumnezeule Înfricoşat, Tu Singur poţi trece peste Cuvântul Tău, când vrei să-Ţi mai araţi încă odată nemărginita Ta bunătate şi iubire faţă de cea mai josnică prăbuşire în care poate cădea vreo fiinţă devenită demon.
Dacă poţi trece, Doamne, Te rugăm treci şi ai milă de aceştia.
Dar tot aşa Te rugăm să ne ierţi că Te-am rugat.
Amin.
+
Sunt cuvinte ce fac rane mai adânci ca o săgeată
cercetează-ţi-le toate şi cu grijă, de-orice dată
- sunt atâţia care-njunghie cu o vorbă ascuţită
care arde şi ucide ca săgeata otrăvită.