Cel de-al șaptelea vas
Popa Petru (Săucani) - Strângeți fărâmiturile Vol. 1
Slăvit să fie Domnul!
Cred că fiecare știm și cuvintele acestea ne sunt așa de cunoscute. Le-am auzit de atâtea ori, pe la atâtea nunți. Este vorba despre neuitata nuntă din Cana Galileii, unde era așteptat să vină și Fiul lui Dumnezeu cu ucenicii Lui.
Unii dintre nuntași știau că trebuie să vină. Alții nu prea știau că trebuie să vină chiar Fiul lui Dumnezeu, pentru că, de obicei, oamenii nu-L prea cheamă pe Dumnezeu în zilele bucuriilor lor. Numai la necazuri Îl mai cheamă oamenii: „Vino, Doamne, și ajută-ne!”...
Dar mirii din Cana Galileii Îl cheamă pe Domnul la nunta lor, la bucuria lor. Ei au fost credincioși. Binecuvântat să fie Dumnezeu că mai sunt și printre tineri credincioși ai Domnului! Cum și cei din fața noastră sunt credincioși.
Și la această nuntă, cine știa că vine Fiul lui Dumnezeu, cine știa că trebuie să vină era mereu îngrijorat. Și de multe ori, ca și Maica Sfântă, s-o fi uitat pe drum în lung și-n lat: „Nu sosește oare? Nu vine încă?”...
Alături de cei îngrijorați era și Maria, Maica Sfântă, care a sosit înainte, până când El încă n-a sosit la nuntă, și L-a întâmpinat cu bucuria inimii și sufletului ei.
După ce s-a terminat vinul, i-a spus Domnului Iisus: „Nu mai au vin... S-a terminat vinul”... Ce bine că era acolo El, la nuntă, pentru că știa Maria, Maica Sfântă, că El poate să dea cu îndestulare, să înmulțească și să sature mulțimile. De aceea Sfânta Lui Maică aleargă la Domnul cu cuvântul acesta: „Nu mai au vin”...
Și înainte de această întâmplare, de multe ori Maica Lui Sfântă I-a mai spus asemenea lucruri... De multe ori a mai ieșit ea în calea Lui... De multe ori I-a mai spus Maica Sfântă Fiului ei, și acasă, și în alte părți.
Noi am gândit că numai atunci, numai la acea nuntă, a venit Sfânta Maria și I-a spus că nu mai este vin... Dar acesta era un lucru obișnuit în casa lor, în familia lor săracă. Când se termina ceva, ea alerga la Iisus să-I spună:
„Nu mai avem pâine... Nu mai avem cutare... Nu mai avem cutare...”.
Iar El, mângâind-o, de atâtea ori i-a spus: „Nu te teme, Maica Mea. Este!”
De câte ori a lipsit de pe masa lor pâinea și ea I-a spus lui Iisus: „Nu mai avem nici o bucată de pâine”. Iar El S-a dus în camera de dincolo și a venit cu pâinea: „Uite, Mamă, că este”... Și de aceea Mama lui Iisus, fiind obișnuită cu astfel de lucruri, I-a spus acum: „S-a terminat vinul”...
Dar câtă vreme Domnul Iisus este prezent, acolo nu se termină nimic din ceea ce trebuie să fie. Poate că Maica Sfântă a așteptat ca El să Se ducă imediat la masă, acolo unde erau mirii, unde era nunul, că acolo vor fi fost vasele deosebit de scumpe, vasele de aur și de argint... Și cu vasele acestea să lucreze ceva, să facă ceva... Nu!... Iisus stă mai deoparte cu ucenicii Săi, nu în locul de cinste, în locul din frunte, ci deoparte. Nici nu au știut nuntașii că între ei era Fiul lui Dumnezeu venit la nuntă.
Ei își spălau lutul cu niște vase care, și ele, erau acolo afară, la intrare, „puse după obiceiul de curățire al iudeilor”. Erau șase vase de piatră. În fiecare dintre aceste vase era apă. Era un obicei așa de frumos! O, iudeii aveau și obiceiuri așa de frumoase, foarte frumoase! Spălau blidele, spălau paharele, spălau paturile, își spălau mâinile, își spălau picioarele. Și la nuntă, ca să fie mai curați, așezau acolo aceste vase, pentru ca în ele, fiecare dintre cei care intrau la nuntă să se spele și să fie cu totul curați. Pentru că la nuntă nu pot intra decât cei curați. Cei necurați rămân afară; numai cei curați intră înăuntru.
S-ar fi spus că pe la toate cele șase vase trebuia să treacă fiecare nuntaș și în fiecare vas din cele șase, fiecare să se spele. Nu unul într-un vas și altul în alt vas, ci fiecare pe rând trebuia să treacă pe la toate cele șase, iar când se va fi ajuns la vasul al șaselea, s-o fi spus: „Da, acuma pot să intru dincolo, în camera de nuntă, că acuma sunt curat”. Era un obicei frumos în vremea aceea.
Dar, frații mei dragi, toate aceste șase vase nu au reușit să facă curățirea deplină, deși s-au trudit. Ele aveau slujba lor, erau puse acolo cu un scop, dar nu puteau să facă curățirea deplină. Trebuia să fie șapte vase. Ați citit în Biblie și cunoașteți atât de bine că numărul șase este în prea puține locuri și nu se prea obișnuiește să fie. Se vorbește despre numărul șapte. Șapte îngeri ai lui Dumnezeu... Șapte viței... Șapte sfeșnice... Șapte stele...
Și în multe alte locuri ale Cuvântului lui Dumnezeu se vorbește despre șapte. Numai la nunta aceasta erau șase vase... Căci Vasul al șaptelea era El, Hristos. El trebuia să vină, locul Lui era gol. Și iată-L că a venit. Și atunci când a venit, El a putut să facă curățirea deplină, pentru ca toți cei care s-au spălat să fie deplin curățiți.
Își începe El lucrarea cu aceste vase de piatră care se trudeau ele, dar ele însele erau necurate, ele însele erau pline de murdărie, ele însele erau murdare. Cum atunci să-i facă curați pe cei care se spălau în ele?
Dar când a venit Fiul lui Dumnezeu, ce le-a spus El slugilor? „Umpleți vasele acestea până sus.” E de mirare lucrul acesta, frații mei, pentru că noi ne-am fi așteptat să le spună slugilor: „Goliți vasele acestea imediat!... Aruncați toată apa aceasta murdară din ele. Spălați-le bine, de șapte ori, apoi aduceți apă de la izvor, curată, și apoi turnați din nou în aceste vase”... Și după aceea, Iisus să facă o rugăciune.
Și apoi chiar din aceste vase să le dea la nuntași să bea? Din vasele aceste în care ei se spălaseră? Din vasele aceste să le dea să bea?
Binecuvântat să fie Dumnezeu! Ce mare e lucrarea Lui! „Nu este nimeni ca și Tine, Doamne”... El nu a spus slugilor: „Goliți vasele acestea”; ci așa cum au fost le-a lăsat și a spus: „Umpleți-le până sus”. Peste apa din ele, adică, să pună și mai multă, să fie pline. Și abia atunci El le-a binecuvântat.
Slavă Ție, Doamne! Ce lucruri mari poți Tu să faci! Din aceste vase care au fost vase de curățire, puse după obicei, El a făcut vase de cinste, niște vase de mare valoare. Doar prin faptul că El le-a binecuvântat, ele s-au transformat și au fost sfințite. Ele s-au transformat și din ele s-a dat mulțimii viață, vinul, harul sfânt, Viața care curge din Hristos, din întâlnirea cu El, din alipirea de El. El face această transformare.
Scumpii mei frați: acolo unde sosește El, când sosește El și se întâlnește cu un suflet, oricât a fost el de murdar, oricât a fost el de ticălos, oricât a fost el de decăzut... când El Își varsă harul și binecuvântarea, sufletul acela devine nou. Sufletul acesta devine altul, el de-acuma are viața din Hristos și toate păcatele lui sunt spălate, sunt curățite. Și el este un suflet nou și binecuvântat de Hristos.
Oare la ce ne-am gândit când spunea în versetul 11: „Acesta este începutul semnelor lui Iisus, pe care le-a făcut în Cana Galileii, pentru ca ucenicii Lui să creadă în El”?
„Începutul semnelor lui Iisus” este acesta, frații mei: schimbarea. Începutul semnelor lui Iisus este transformarea.
Obiceiul iudeilor a fost frumos. Obiceiul a fost bun. Dar când tot ceea ce face omul face numai din obicei, poate să rămână totul în zadar și poate să rămână totul gol.
Ne gândim la o nuntă, la o altă nuntă când împăratul a intrat să-și vadă nuntașii și atunci a întâlnit un om care nu avea haina de nuntă. Și a cunoscut de la distanță că el nu avea haină ca ceilalți. Și împăratul i-a spus: „Prietene, cum ai îndrăznit tu să intri aici cu hainele acestea?” Să întineze nunta și nuntașii, și casa... Omul acesta a amuțit.
Cum a putut omul acesta să intre acolo? Cunoștea și el obiceiurile. Cunoștea și el lucrurile, cunoștea și el ușa pe unde se intră. Cunoștea felul în care poate să se intre acolo și el a intrat, pentru că el a fost deprins cu obiceiurile din afară, fără să aibă haina cea dinăuntru. O, scumpii mei frați, să ne cutremurăm la acest lucru!
La nunta aceasta, fiecare dintre noi am putut să venim, care am avut o invitație și dacă ne-a permis timpul. Iată că am venit până în locul acesta.
Fiecare suflet care a avut îndemnul și dragostea să spună câte o poezie a putut să spună. Și s-au spus aici poezii cu lacrimi. S-a spus năvală de cuvinte și nu știu ce vă mai ține, frații mei dragi, căci de aseară și până acum s-a spus mereu și tot mai vreți să ascultați.
În fața cuvintelor sfinte pe care le-am auzit, care ne-au depășit, rămânem cu fața la pământ fiecare dintre noi - și ne vom duce din locul acesta cu hotărârea: „Doamne, numai Tu poți să ne ridici la starea despre care ne-ai vorbit și la nunta aceasta!” . Nu numai la nunta din Cana Galileii ai venit Tu și ai făcut transformarea aceea mare, Doamne. Dar vii și la nunțile noastre din ziua de astăzi și ne mai vorbești și nouă astăzi așa cum nimeni n-a mai vorbit.
Mulți, ca și nunul din Cana Galileii, când au gustat din vin, au strigat: „De unde îl ai?” Niciodată n-a fost așa ceva... Dar din clipa și din momentul acela, el n-a mai pus altfel de băutură în gura lui, din clipa și din momentul acela când a simțit dulceața acelui vin, viața acelui vin - despre care s-a vorbit și la nunta aceasta. O, nunul acesta s-a întors la Dumnezeu atunci și poate că și alții dintre nuntașii care au fost acolo.
Frații mei dragi, când va fi cealaltă nuntă, în ceruri, mâine, acolo vor intra numai cei curați. Acolo vor intra numai acei care nu numai că au cunoscut obiceiurile care se petrec la nunțile noastre, ci care și-au schimbat viața - haina de nuntă. Degeaba am avut obiceiurile frumoase... am știut că fraților le place să cântăm și am știut poate să spunem o rugăciune, am știut să vorbim frumos... Nu!...
Acolo în ceruri, la nunta aceea, vor intra numai cei curați. Acolo vor intra cei ce s-au întâlnit cu El Însuși, cu Cel de-al „șaptelea vas”, Care veacuri și generații a fost așteptat. Vino Tu, Doamne Iisuse, căci numai Tu poți să-i faci curați pe cei ce vor intra la nunta Ta. Iar ceilalți care numai obiceiurile le-au cunoscut și n-au avut haina aceea primită de la Hristos, spălarea prin Hristos, transformarea prin Hristos - vor putea să audă glasul acela: „Prietene, cum ai îndrăznit să intri aici așa?” „Cum ai îndrăznit?” Ne cutremurăm, la gândul acesta și am dori ca nimeni dintre cei care sunt la nunta aceasta, de față aici astăzi, să nu audă cuvântul acesta dureros: „ Prietene, tu n-ai haină”.
S-a vorbit mult în locul acesta despre smerenie. O, și smerenia era în locul acela haina cu care a fost îmbrăcat Fiul lui Dumnezeu de când a lăsat Slava și a venit aici jos, pe gunoiul acesta unde suntem și noi, fiecare dintre noi: și a luat rușinea noastră, ocara noastră și vina noastră cea grea... Și Lui nu I-a fost rușine să se îmbrace cu murdăriile noastre, cu păcatele noastre, să-L vadă cerul așa de vinovat. Și El ne-a dat haina Lui, pentru ca la nunta de mâine să fim cu El împreună... „Blândul și smeritul cu inima” ne-a spus mereu să tot învățăm de la El. Nu știu - Doamne! - cât am fi învățat noi de la El, care am fi învățat de la El și în ce măsură am primit mereu din această învățătură a Lui...
Vedem în fața noastră doi miri. Mirele nostru este tânăr și a căutat o mireasă tânără ca și el. Este înțelept, este frumos că mirele și-a căutat o mireasă așa ca și el. Și fiecare mire face așa: își caută o mireasă potrivită cu el. Și rău fac acei tineri care nu caută ca mireasa lor să fie potrivită cu ei, pentru că, după un timp oarecare, multe căsnicii s-au desfăcut tocmai din pricina aceea că cei doi n-au semănat unul cu celălalt.
Fraților tineri, când vă căutați un tovarăș de viață, căutați să semene cu voi, să aibă același caracter, să aibă aceeași credință, mai ales să aibă aceleași gânduri, căci numai în felul acesta voi veți fi binecuvântați.
Apoi ne-am mai gândit, căci s-a spus aici despre cineva care și-a căutat o mireasă care nu semăna cu el. S-a vorbit aseară puțin și despre Naomi și mult s-ar fi putut vorbi despre Rut, nora ei. Rut, cea care s-a căsătorit cu Boaz, care a cules spice de pe ogorul lui Boaz când era săracă și când era orfană, și când era nenorocită.
Acestei tinere nu i-a fost rușine să se ducă pe ogorul unui om bogat, să culeagă spice de acolo. Nu i-a fost rușine. Munca nu-i o rușine pentru un credincios.
Un credincios muncește cu drag și cu bucurie în orișice loc. Munca îl ridică pe credincios, ea nu îl înjosește. Așa a făcut Rut și pe urmă, lui Boaz nu i-a fost rușine să se căsătorească cu sărmana aceasta moabită, tânără. Lui Boaz nu i-a fost rușine. Boaz, omul acela bogat, trebuia să-și caute o mireasă potrivită cu el, dar el nu face așa. El se căsătorește cu o fată săracă, sărmană, nenorocită, orfană, cu aceea căreia i-a murit bărbatul, cu aceea care nu avea pe nimeni ca reazem.
Pentru ca apoi Rut să-l nască pe Obed, care a fost tatăl lui Isai; și Isai, tatăl lui David. Cum se spunea aseară: de aici, din durerile unora, au ieșit bucuriile și binecuvântările altora. S-a spus despre Solomon într-o poezie că și el iubea o ciobăniță, ca să-i fie mireasă.
Rari au fost oamenii aceștia pe pământ, dar ei L-au închipuit pe Hristos. Atât Boaz, cât și Solomon, ei, care au căutat o soție săracă și străină, care nu semăna cu ei, L-au închipuit pe Fiul lui Dumnezeu, El, Mirele de mâine,
Avraam l-a trimis pe robul lui să caute o mireasă pentru fiul său Isaac. Avraam a știut pe cine să trimită și unde să trimită.
Dumnezeu L-a trimis pe Duhul Său în lume, să caute o mireasă pentru Fiul Său. Da, Iisus, Regele Iubirii, El, Sfântul, caută o mireasă nesfântă. El, Bogatul, caută o mireasă săracă. El, Frumosul, caută o mireasă hâdă.
Când privești la frumusețea Lui, când privești la dragostea Lui, când privești la înălțimea Lui, spui: „Doamne, sunt firicelul de nisip, sunt gunoi, sunt praf, sunt nimica înaintea Ta, Doamne... Cum m-ai ales și m-ai chemat și pe mine, ca să mă faci una cu ai Tăi? Și pe toți împreună să ne faci mireasa Ta?”
Numai El nu Și-a căutat o mireasă sfântă ca El. Numai El Își ridică mireasa din gunoi și o spală, și o curățește, și o sfințește.
O, frații mei dragi! Ne-am bucurat în ziua de astăzi și am trăit din nou ce au trăit și nuntașii din Cana Galileii. Nu putem să spunem în cuvinte bucuriile noastre ce le avem când ne întâlnim la asemenea prilejuri. Nu putem să-I mulțumim Domnului, Care S-a îndurat de fiecare dintre noi, ca să ne apropie până la El pe noi, niște săraci și nenorociți ai nimănui, ca să ne facă poporul Lui, ca să avem parte de o așa chemare sfântă și înaltă, ca să rămânem mireasa lui Hristos.
S-a vorbit aici despre hărnicia Rebecăi, cum a primit ea cu bucurie să dea apă nu numai robului lui Avraam, ci și cămilelor lui. Ea a dat mai mult decât i s-a cerut. Era spre seară și acasă la ei era mult de lucru când Rebeca a început adăpatul cămilelor, în număr de șapte. Aveau și ei acasă vite și multe lucruri și griji o mai așteptau pe Rebeca. Dar ea, când a fost vorba să ajute pe un străin pe care nu l-a văzut niciodată, a fost gata să dea apă nu numai robului, ci și cămilelor lui. Cu cât drag și cu câtă bucurie se uita în ochii robului lui Avraam. Robul se întreba: „Doamne, oare asta o fi? Doamne, cu câtă credincioșie Te porți Tu față de stăpânul meu Avraam!”.
Iar când termină de dat apă cămilelor, robul o întreabă: „A cui fată ești tu?”. Fata îi spuse a cui este, și robul cade cu fața la pământ: „Doamne, cum mi-ai împlinit rugăciunea mea și ai dat și ai arătat bunăvoință față de robul Tău, Avraam...”.
Hărnicia... Hărnicia este o podoabă pentru cei credincioși. Hărnicia este o podoabă pentru o fiecare tânără, pentru fiecare soră credincioasă. Hărnicia... munca... Dumnezeu a făcut lumea în șase zile. În șase zile s-a făcut tot ce văd ochii noștri: și cerul, și pământul, și pomii, și viețuitoarele, peștii și toate.
Mai era nevoie să mai facă Dumnezeu încă o zi? Că doar erau toate făcute... Da!... Mai era nevoie de încă o zi, de ziua a șaptea. Ziua a șaptea, Dumnezeu a binecuvântat-o. Și, pentru că Domnul a binecuvântat ziua a șaptea, au fost binecuvântate și celelalte șase.
Numai pentru faptul că a fost binecuvântată ziua a șaptea de Dumnezeu și numai pentru că Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea au avut și celelalte rostul lor. Au avut și ele binecuvântare doar din ziua a șaptea.
În locul acesta, fiecare dintre noi am venit după o săptămână de muncă... Dar parcă în locul acesta nu se mai simte oboseala muncii noastre. Și ne vom întoarce iarăși cu drag la munca noastră, la slujba noastră împreunată cu rugăciunea către Dumnezeul nostru. Pentru un credincios, munca nu-i o rușine. Un credincios nu-și face munca numai ca pe o datorie, ca pe o sarcină... Ci un credincios care e binecuvântat de Dumnezeu muncește cu bucurie și cu drag.
Când vezi că prin munca ta familia ta înflorește...
Când vezi pe copiii tăi că sunt fericiți și bucuroși, că sunt îmbrăcați frumos și curat...
Când vezi că masa ta e plină și nu duci lipsă...
Frate muncitor, tu uiți că ți-a fost greu muncind. Ești bucuros și fericit și te duci și muncești și mai departe.
Când vezi că societatea ta înflorește prin munca ta, tu ești fericit și cânți muncind.
Când vezi că patria ta și poporul tău este binecuvântat prin munca ta, tu ești fericit și muncești cu drag și cu bucurie.
Toți cei care muncesc cu drag sunt frații noștri. Noi ne iubim munca. Părinții noștri așa ne-au învățat. Domnul Iisus spune în Evanghelie: „Tatăl Meu lucrează și Eu de asemenea lucrez”. Dumnezeu lucrează încă și ai Lui lucrează, frații mei dragi.
Munca este o cinste. Munca este o binecuvântare. Rebeca cea harnică ne dă și ea o dovadă despre lucrul acesta. Frații mei dragi, iubiți munca. Nu iubiți lenea. Un credincios nu va putea mânca niciodată o pâine a lenei, o pâine câștigată de alții. El va munci cu mâinile lui, așa cum a spus și Sfântul Pavel: „Voi singuri știți că eu cu mâinile mele am muncit pentru trebuințele mele și ale acelora ce erau cu mine, ca să nu fiu o sarcină asupra nimănui. ”
Așa ne-au învățat pe noi părinții noștri, așa ne-au învățat pe noi înaintașii noștri!...
S-a spus aici, în locul acesta: „Obosiților, veniți la Iisus”... Noi nu suntem obosiți de muncă. Munca nu ne obosește niciodată. Dacă suntem obosiți, atunci suntem obosiți numai că nu ne înțeleg prietenii sau cei cărora le vrem binele. Aceasta ne obosește, nu munca. Așa ne-au spus nouă și ne-au arătat părinții noștri.
Hărnicia Rebecăi am dori să o recomandăm la toate tinerele noastre, pentru că credința este încununată și binecuvântată numai prin muncă.
Când munca și hărnicia lipsesc de la un credincios, atunci lipsește cununa credinței lui. Credința lui nu mai poate fi încununată când lipsește munca și hărnicia.
Dorim și pentru tânăra noastră pereche, și pentru tânăra noastră mireasă credința Rebecăi și hărnicia ei.
Dorim și pentru tânărul nostru mire încredințarea lui Isaac, aceea puternică pe care a avut-o el. Deși nu s-a dus să-și vadă mireasa, el a avut atâta încredere în robul lui că acesta îi va aduce o mireasă potrivită pentru el.
Facă Domnul ca și mirele nostru să aibă această încredere, că mireasa i-a pregătit-o Duhul lui Dumnezeu, ca să-și facă un viitor... Să aibă încredere că Duhul lui Dumnezeu știe ce are să facă cu fiecare dintre noi.
El a potrivit toate lucrurile spre binele nostru și spre slava lui Dumnezeu. S-a mai spus aici și despre lucrurile care se fac numai de obicei, cum aceste lucruri devin seci, goale. Dacă auzim mereu aceeași vorbire, mereu aceeași cântare, dacă auzim o rugăciune mereu aceeași, dacă ne întâlnim mereu cu aceiași, noi ne obișnuim unii cu alții și de multe ori pot fi goale obiceiurile noastre.
Numai atunci când vine Hristos - Miezul, Viața și Puterea - atunci toate se schimbă, atunci toate se transformă.
Ne aducem aminte de obiceiurile frumoase ale părinților noștri... O, nu numai iudeii aveau obiceiuri frumoase, nu numai ei, ci și părinții noștri au avut obiceiuri frumoase, foarte frumoase. Astăzi îi mai vedem printre noi cu părul alb; mâine nu o să-i mai vedem... Mulți pot să spună ca și bătrânul Simion: „Slobozește pe robul Tău în pace, Stăpâne, că văzură ochii mei mântuirea Ta”.
Ce dulce a fost tinerețea, copilăria cu Iisus și cu frații! Voi, toți care ați simțit dulceața asta, nu vă lăsați de El pentru nimic! De ce să vă părăsiți acele locuri scumpe? De ce să le lăsați? Dar mai mult, de Iisus nu vă lăsați, dragi tineri, pentru nimic.
Veni-va lumea înapoia voastră, să vă abată, să vă amăgească, să vă rătăcească... Voi să priviți atunci la Iisus și veți vedea spinii Lui, rănile Lui, sulița din coasta Lui. El vă va spune: „Veniți după Mine”. Azi multe mâini stau ridicate pentru ca voi să biruiți.
Ce frumos era când eram și noi copii, cum mămica noastră ne lua de mână și ne ducea la biserică în toate sărbătorile, în toate duminicile! Cum mergea mama în grădină și alegea florile cele mai frumoase și culegea busuioc, de făcea buchetul de flori! Cum în „sfintele posturi”, cum spuneau ei atunci (că pe atunci erau și posturi sfinte, dar care acum s-au uitat, le-au îngropat uitarea și nepăsarea, cum sunt îngropate multe din obiceiurile frumoase pe care le aveau părinții noștri), ei atunci sufereau, ca să fie înfrânați și să se poată apropia, la sfintele și marile sărbători, să se împărtășească cu Trupul și Sângele Domnului Iisus...
Cum se împăcau părinții noștri cu toți vecinii și se sărutau înainte de a-și duce darul la altar, ca nu cumva cineva să aibă ceva împotriva lor.
Obiceiurile acestea frumoase, frații mei dragi, nu ar fi bine să le uităm nici pe ele. N-ar fi bine. Noi prețuim obiceiurile frumoase ale celor de dinaintea noastră, chiar dacă au fost numai niște obiceiuri. Dar noi nu vrem să rămânem numai cu niște obiceiuri... Ci vrem să rămânem cu Hristos prin toate acestea, cu Cel de-al „șaptelea vas”. Așteptatul care le binecuvântează pe toate. Cu Cel care face curățirea deplină, curățirea întreagă, cu Iisus. Iată cum, prin El, vinul nostru nu s-a isprăvit nici acum. Vinul nostru curge mereu. Vasele au fost umplute până sus și de această dată - și poate să curgă mereu, și poate să-i sature pe toți acei care au venit de departe însetați.
Și, după ce ne vom duce din locul acesta îmbătați de fericire, să spunem tuturora: „Ce bine e la nuntă cu Dumnezeu!” Cine a gustat din mierea de albine... cine a gustat din Domnul va spune ca și David: „Veniți și voi, de gustați”. Veți spune ca și Filip: „Vino și vezi”.
Va trebui să plecăm fiecare la ale noastre, să le ducem și noi vestea la ai noștri despre ce bucurii au fost la această nuntă, căci a fost ca și în Cana Galileii, unde a fost Iisus. Iisus Acela care a binecuvântat vasele umplute, Care a transformat apa și a făcut-o vin și viață, și har, și foc, și putere. Dar nu vin care întunecă mintea, ci vin care schimbă, care înnoiește viața. Acesta e vinul lui Iisus.
Dacă aici vor fi unii care nu au știut că la această nuntă va fi și Fiul lui Dumnezeu, am dori, pentru toți, să guste și să simtă ceea ce a simțit și nunul din Cana Galileii atunci când l-a chemat pe mire și l-a întrebat: „De unde ai tu acest vin?” Pentru că niciodată până atunci nu a mai fost așa ceva.
Noi am vrea să le spunem la toți cei care nu au mai fost la așa bucurii că tot ce a fost frumos, tot ce e dulce, tot ce e minunat e Iisus, e Fiul lui Dumnezeu, Cel care S-a coborât din cer să-i mântuiască pe cei pierduți.
O, păcătoșilor iubiți, nu vreți voi să veniți la Iisus? Iată că El a venit la voi și vă caută. Nu este nimeni care să se întâlnească cu Dumnezeu? Așa cum s-a întâlnit nunul din Cana și nuntașii din Cana. Ca să puteți și voi spune ca și cei din Cana: „O, și noi, de la nunta din Gădălin, am simțit ceva din dragostea Fiului lui Dumnezeu și de atunci eu sunt un copil al Lui...” .
Să ne ajute Domnul Iisus să ne întoarcem acasă și mai hotărâți de a-I sluji lui Dumnezeu; și mai mult ca până acum.
Slăvit să fie Domnul!