Cele două surori: Maria și Marta
Pr. Iosif Trifa - Mai lângă Domnul meu
Care este partea Martei și care este partea Mariei din viața ta?
„Și pe când mergeau ei, Iisus a intrat într-un sat, iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit în casa ei. Și ea avea o soră ce se numea Maria, care, așezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui. Iar Marta se silea cu multă slujire și, apropiindu-se, a zis: «Doamne, au nu socotești că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i deci să-mi ajute.» Și răspunzând, Domnul i-a zis: «Marto, Marto, te îngrijești și pentru multe te silești; dar un lucru trebuie: căci Maria partea cea bună și-a ales, care nu se va lua de la ea»” (Lc 10, 38-42).
Cele două surori, Marta și Maria, stau înaintea noastră cu o adâncă învățătură sufletească. Marta și Maria închipuie cele două părți din viața noastră: grija de cele sufletești și grija de cele trecătoare. În viața noastră, fiecare din noi avem o parte a Mariei și o parte a Martei. Grija de cele sufletești este partea Mariei, iar grija de cele trecătoare este partea Martei. Aceste două „surori” trebuie să trăiască în bună înțelegere. Evanghelia nu mustră munca și alergarea după cele trecătoare și de lipsă traiului vieții. Iisus n-a mustrat-o pe Marta pentru că alerga în lucrul ei, ci a mustrat-o pentru că o chema pe Maria să se ridice de la picioarele Lui. Mântuitorul zicea: Marto, Marto, spre multe te silești... adică bine faci că ești harnică, dar îți mai trebuie ceva; îți trebuie și ție partea cea bună pe care și-a ales-o Maria, altcum n-ajunge nimic toată hărnicia și alergarea ta...
Așa e și cu noi. Trăind în lume, trebuie să ne îngrijim și de cele trecătoare ale traiului. Ele ni s-au dat o dată cu testamentul lăsat lui Adam: „în sudoarea feței tale îți vei câștiga pâinea”. Dar păcatul se ivește atunci când grijile cele trecătoare le înghit pe cele sufletești; când Marta biruie pe Maria. E bună partea Martei din viața noastră: hărnicia, munca, truda, strângerea de averi, dar e rău când Marta nu lasă pe Maria să stea la picioarele Domnului. E rău când grijile cele lumești le înghit pe cele sufletești, când Marta biruie pe Maria.
Între cele două surori, Marta și Maria, a fost o mică neînțelegere și Mântuitorul a făcut pace între ele, arătând că Marta trebuie să se aplece spre partea cea bună a Mariei, să fie supusă ei. În acest fel trebuie împăcate și în viața noastră partea Mariei și partea Martei, grijile cele sufletești cu cele trecătoare.
O cumpănă dreaptă și înțeleaptă trebuie să fie între grijile cele sufletești și cele trecătoare.
O înțelegere dreaptă și înțeleaptă trebuie să fie între cele două „surori” din viața noastră: între Marta, cu grijile vieții trecătoare, și Maria, cu grijile vieții cele veșnice. Cumpăna celor sufletești trebuie să tragă totdeauna și să ne atragă spre grija de suflet. „Marta” trebuie să asculte totdeauna de „Maria”.
Însă, vai, în viața celor mai mulți oameni această cumpănă este stricată.
În viața celor mai mulți oameni cele două surori se ceartă întreolaltă. Marta nu lasă pe Maria să stea la picioarele lui Iisus; grijile cele lumești și trecătoare le înghit pe cele sufletești, Marta biruie pe Maria.
O, ce lucru dureros se vede între creștinii de azi! Partea Mariei, partea Domnului, partea sufletului e partea cea mai slabă, așa după cum Cain a ales din hambarul său bucatele cele mai slabe pentru partea Domnului.
De când eram preot la țară, mi-aduc aminte că foarte mulți credincioși se scăpau de banii „cei răi” cumpărând pe ei lumânări sau aruncându-i în discul bisericii. Așa e și cu partea Domnului din viața celor mai mulți oameni. Partea Mariei din viața celor mai mulți oameni sunt cele câteva cruci ce le fac în grabă mare seara și dimineața. Cei mai mulți cred că se pot plăti de această parte aruncând pentru partea Domnului câte un „Tatăl nostru” sau o rugăciune făcută cu grabă. Împărăția lui Dumnezeu se poate cumpăra numai cu o viață pusă și trăită în slujba Domnului.
Eu am cunoscut o femeie care era biruită de „Marta” chiar și când mergea la biserică. Lucra și alerga forfota duminica dimineața până la ora zece și apoi „se repezea puțin” și la slujbă; se ruga în grabă să-i dea Dumnezeu ajutor la economie, sănătate la vite, belșug în bucate și, pe la „Fie Numele Domnului…”, o ștergea repede afară, ca nu cumva predica s-o prindă în biserică și să întârzie de la alte „lucruri” mai grabnice decât cuvântul lui Dumnezeu.
O, în ce mare greșeală trăiesc cei mai mulți oameni! Viața noastră ar trebui să fie copleșită și biruită de partea Mariei, de „partea cea bună, care nu se va lua de la noi” când vom muri dar e copleșită de partea Martei, care se va lua de la noi când vom muri.
Când am fost în pelerinaj la Ierusalim, am văzut în satul Betania și locul unde a fost casa celor două surori, Maria și Marta. Pe locul acela azi e o ruină de piatră și bolovani. M-am așezat pe o piatră mare și am strigat: „Marto, Marto, unde sunt alergările tale, unde sunt blidele tale și cheile tale? Iată, de toate s-a ales praf și pulbere. Dar partea cea bună a Mariei a rămas: partea ta s-a prefăcut în pietre și bolovani, dar partea Mariei nu se va lua de la dânsa”.
De pe această piatră vă întreb și pe voi, iubiților cititori, care este partea Martei și care este partea Mariei din viața voastră? De pe piatra aceasta eu vă strig: luați aminte să nu vă copleșească, să nu vă biruie partea Martei, grijile și alergările lumești, căci de acestea praf și cenușă se va alege când veți muri. Numai „partea cea bună a Mariei” rămâne cu noi și după moarte.
O, cum i-a orbit lăcomia pe oameni, să trăiască tot pentru Marta și să uite de partea Mariei.
Într-o gazetă am citit o știre despre cum s-a aprins casa unei femei. Femeia a scos în grabă mare tot ce avea prin casă. Dar lăcomind să scoată mai întâi banii, hainele și alte lucruri de preț, și-a uitat copilul în foc.
Așa fac și cei mai mulți oameni: tot aleargă, hurducă, strâng la chei, lărgesc hambare și moșii, dar își uită sufletul în pieire așa cum și-a uitat femeia copilul în foc.
Maria stătea la picioarele Domnului. Stătea cu sufletul însetat după „cuvintele vieții de veci” și sorbea ca pe o „apă vie” aceste cuvinte.
O, ce dar mare este să trăiești o viață îngenuncheată la picioarele Domnului! O, cum nu cunoaște lumea această viață! O, cum nu știe dulceața, pacea, bucuria și puterea ce se pogoară de sus din cer peste cel ce trăiește o viață îngenuncheată la picioarele Domnului!
Lumea nu-L cunoaște pe Mântuitorul, de aceea nu cunoaște această viață. Când L-ai aflat cu adevărat pe Domnul, când ai aflat dulceața și puterea unei vieți aplecate la picioarele Lui, atunci nimeni și nimic nu te poate ridica de lângă El. Nici o „Martă” din lume nu te poate depărta de lângă El.
Când ai aflat această viață, atunci nu mai umbli să-ți faci „datoria” față de cele sufletești și să scapi de ele cu fel de fel de nimicuri, ci atunci viața ta întreagă este o viață predată Domnului și trăită cu El; viața ta întreagă curge spre El.
O, cum nu știu oamenii că Domnul binecuvântează această viață și cu ajutorarea și purtarea de grijă a traiului vieții noastre! Când trăiești o viață îngenuncheată la picioarele Domnului, Domnul „are grijă de tine” și de toate lipsurile tale. El Se îngrijește de tine ca de un copil mic al Lui. El ia în grija Lui necazurile și greutățile traiului tău. Toate îți merg cu spor și binecuvântare.
Cei mai mulți oameni sunt veșnic îngrijorați ca Marta din evanghelie, pentru că lipsește „partea cea bună” a Mariei din viața lor. Nu-L văd pe Domnul de mulțimea alergărilor. N-au spor și binecuvântare în traiul lor și în lucrul lor, pentru că nu „caută mai întâi Împărăția lui Dumnezeu” (Mt 6, 33), pentru că în viața lor poruncește Marta.
Eu te întreb, iubite cititorule, cum se înțeleg în viața ta cele două „surori”, Marta și Maria?
Întrebarea unui copil
Un bogat necredincios căzu pe neașteptate într-o boală grea de moarte. Cum nu mai era vreme să-și facă testamentul, îi chemă la patul său pe femeia sa și pe copiii săi și începu a le spune:
- Dragii mei, eu plec în cealaltă lume; vă las vouă cu limbă de moarte casa asta și moșia, și toată averea mea.
- Tăticule dragă, îl întrerupe copilașul său mai mic, care nu pricepea despre ce este vorba, acolo unde te duci ai tu altă casă?...
Întrebarea copilașului străpunse inima tatălui muribund. În clipa aceea își văzu zădărnicia vieții și osânda ce-l aștepta. Dar acum era prea târziu, prea târziu...
Peste câteva clipe își dădu sufletul și plecă într-o lume unde n-avea nici „casă”, nici „moșie”.