O altă Marie la picioarele Domnului
Pr. Iosif Trifa - Mai lângă Domnul meu
- pe aceasta o mustră fariseii și cărturarii -
„Unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce cu el. Și intrând în casa fariseului, a șezut la masă. Și iată, era în cetate o femeie păcătoasă și, aflând că șade la masă în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir. Și stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând, a început să ude cu lacrimi picioarele Lui și cu părul capului ei le ștergea. Și săruta picioarele Lui și le ungea cu mir. Și văzând fariseul care-L chemase, a zis în sine:
«Acesta, de ar fi prooroc, ar ști cine e și ce fel e femeia care se atinge de El, că este păcătoasă». Și răspunzând, Iisus a zis către el: «Simone, am să-ți spun ceva». «Învățătorule, spune», zise el. «Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci. Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci care dintre ei îl va iubi mai mult?» Simon, răspunzând, a zis: «Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult». Iar El i-a zis: «Drept ai judecat». Și întorcându-Se către femeie, i-a zis lui Simon: «Vezi pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta și apă pe picioare nu mi-ai dat; ea însă cu lacrimi Mi-a udat picioarele și le-a șters cu părul ei. Sărutare nu Mi-ai dat; ea însă, de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele. Cu undelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele. De aceea îți zic: iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puțin, puțin iubește». Și a zis ei: «Iertate îți sunt păcatele».
Și au început cei ce ședeau împreună la masă să zică în sine: «Cine este Acesta Care iartă și păcatele?»
O femeie păcătoasă îngenuncheată la picioarele Domnului ne arată această evanghelie. Cercetătorii Evangheliei spun că această femeie a fost Maria Magdalena. Și era această Marie o femeie vestită în desfrânări și păcate. Ce a adus-o pe această Marie păcătoasă la picioarele Domnului? Poate undeva în oraș era tocmai petrecere și joc de unde Maria nu lipsea niciodată; ce i-a venit ei acum să lase jocul și petrecerea și să alerge la Iisus?
Pe Maria a adus-o la Iisus o greutate pe care o simțea în suflet, o greutate sufletească pe care lumea cu toate jocurile și plăcerile ei n-o putea ușura.
Cercetătorii Evangheliilor spun că această femeie desfrânată a fost Maria Magdalena, despre care ne spune o altă evanghelie că a scos Iisus din ea șapte duhuri necurate (Lc 8, 2). Această greutate sufletească a duhurilor necurate, a patimilor și a păcatelor o aduseseră pe Maria la picioarele Domnului.
Această greutate a scos lacrimi fierbinți din ochii ei. Maria s-a mântuit în clipa când s-a simțit doborâtă de greutatea păcatelor și a căzut la picioarele Domnului, stropind cu lacrimi fierbinți trecutul ei și luând tămăduire prin credință.
Aceasta este calea mântuirii și pentru noi. Cea dintâi condiție a mântuirii e să simți ticăloșia sufletească în care ai ajuns. Nu e pierdut cel păcătos, ci acela care nu simte păcatul și greutatea păcatului. Maria avusese șapte duhuri necurate în ea. Te înfiori - nu-i așa? - iubite cititorule, de acest lucru; dar eu te întreb: îți dai tu seama că de multe ori și tu ești cuprins de aceste duhuri rele care sunt cele șapte păcate de moarte? (trufia, desfrânarea, mânia, lăcomia, pizma, zgârcenia, lenea).
Maria n-a avut odihnă și liniște sufletească până nu L-a aflat pe Mântuitorul și n-a luat tămăduire. Și tu stai liniștit în păcate și te simți bine cu ele? O, ce povară grea este păcatul pentru cine-l simte! De ai avea și ți-ar da cineva tot aurul și toate bogățiile acestei lumi, nici atunci nu poate să-ți ia nimeni nici măcar pentru o clipă sarcina și greutatea păcatului de pe sufletul tău.
Este însă cineva care îți ia de pe suflet greutatea păcatelor fără nici o plată și pentru totdeauna. Acela este Iisus Mântuitorul. Un singur lucru se cere de la tine, să te apropii de acest Mântuitor și să te atingi de El cu toată credința sufletului tău, cu toată încrederea că El a murit pentru tine și păcatele tale.
Apropie-te, dragă suflete, apropie-te de Domnul în orice stare de ticăloșie te-ai afla. Îngenunchează plângând la picioarele Lui, stropește-ți păcatele cu lacrimile tale și cu Sângele Lui și îndată vei lua tămăduire și mântuire.
O, ce mare schimbare s-a făcut în viața Mariei după ce s-a ridicat iertată și mântuită de la picioarele Domnului!
Vecinii ei se vor fi întrebat mirați: Da’ ce-i cu păcătoasa asta de femeie că nu mai umblă nopțile, nu mai merge pe la jocuri, nu mai petrece cu bărbații... trebuie că a pățit ceva, nenorocita...
Lumea se va fi mirat de schimbarea Mariei (așa cum se miră și azi când începi să trăiești o viață cu Domnul). Lumea nu înțelegea că în viața Mariei s-a petrecut o mare schimbare. Maria cea veche a murit și în locul ei trăia alta, adusă la viață prin Iisus Mântuitorul.
Aceasta e și azi dovada cea bună că cineva s-a apropiat cu adevărat de Mântuitorul și „s-a atins” de El: să-ți schimbi purtările și să începi o viață nouă cu El. O credință ce nu-ți schimbă viața cea păcătoasă n-ajunge nimic, căci și dracii cred în Dumnezeu și se cutremură, dar nu-și schimbă purtările.
După iertarea ei, Maria s-a făcut o femeie nouă și a început o viață nouă. În tot restul vieții sale s-a ținut pe urmele Domnului. L-a însoțit pe Domnul în drum spre Golgota, L-a plâns când murea pe cruce, a plâns când nu L-a aflat în mormânt. Iertarea păcatelor a făcut o schimbare din temelii în viața Mariei.
Dintr-o femeie păcătoasă, s-a făcut o vestitoare a Domnului. Așa trebuie să ne schimbe și pe noi iertarea Mântuitorului. Din niște prăpădiți și păcătoși, să ne facem niște „nebuni pentru Hristos” (1 Cor 4, 10).
Nu e destul să luăm iertarea păcatelor, ci trebuie să începem o viață nouă, stârpind păcatul din rădăcină. Să luăm învățătură din istorioara de mai jos.
O fetiță credincioasă curăța în fiecare zi casa de păianjeni. Într-o dimineață, după ce mătură casa, ea se rugă astfel: „Doamne Dumnezeul meu, curăță și suflețelul meu de păcate așa cum curăț eu casa asta de păianjeni”.
„Bine te-ai rugat, fetițo - îi răspunse un glas ceresc - dar eu te întreb ce folos ai tu că mături în fiecare zi casa de păianjeni și ei iarăși se fac? Mai bine te apucă și omoară păianjenii și atunci nu se va mai face păienjeniș”...
Așa e și cu noi. Ce folos că Domnul ne iartă mereu păcatele, ne curăță mereu de ele, iar noi ne încărcăm din nou cu ele?
De când eram preot la țară îmi aduc aminte de unii care veneau la spovedanie regulat, an de an, tot cu aceleași păcate.
Domnul Iisus n-a venit numai să ierte păcatele, ci El a venit să nimicească păcatul din rădăcină, a venit să nimicească izvorul păcatului, să nimicească boala care face păcatul.
Domnul Iisus ne dă putere să omorâm „păianjenul” care face păienjenișul păcatelor, să nimicim firea noastră cea veche, omul nostru cel vechi... El ne dă putere nu numai să stricăm pânza ispitelor, ci ca să alungăm și păianjenul, pe ispititorul diavol.
Domnul ne dă ajutor să biruim, să omorâm în noi pe omul cel vechi, pe omul cel lumesc, ca să trăim în omul cel nou, în omul cel duhovnicesc și, scăpând la libertate sufletească deplină, să putem începe o viață nouă.
Pe Maria aceasta o mustra Simon și fariseii, șoptind că-i prea păcătoasă să se apropie de Domnul. Așa pățesc și azi cei ce se apropie de Domnul și îngenunchează la picioarele Lui. Un ostaș din Oastea Domnului îmi scrie că oamenii l-au băgat cu puterea la birt și l-au pus să bea și să înjure, spre a dovedi prin asta că nu „s-a pocăit” și ține la „tradiție”...
O viață îngenuncheată la picioarele Domnului a fost, este și va fi totdeauna mustrată și batjocorită de oamenii cei lumești, cum arătăm în capitolul următor.
Rugăciune
Iisuse, Scumpul meu Mântuitor! Ca femeia cea păcătoasă ce-Ți spăla picioarele cu lacrimi, vin și eu și cad cu lacrimi fierbinți la picioarele Tale. Mă aduce în fața Ta greutatea păcatelor mele și suspinul sufletului meu care dorește după libertate și viață.
Maria Ți-a adus și mir cu bun miros. Eu n-am ce-Ți aduce, Doamne, decât lacrimile și păcatele mele. Mirul cel sufletesc l-am pierdut, l-am prădat cu desfătările lumii.
Ca o candelă goală de untdelemn și ca o floare ce și-a pierdut frumusețea și mirosul, așa stau înaintea Ta. Stau înaintea Ta cu toate lacrimile mele și cu toate suspinele inimii mele. Redă-mi Tu, Preabunule Doamne, sănătatea și frumusețea mea cea sufletească. Ridică povara păcatului de pe sufletul meu, ca să pot învia la o viață nouă și să pot începe o viață nouă.