Încă o Marie la picioarele Domnului

- pe aceasta o mustra Iuda -

Iisus era în Betania, unde era Lazăr cel înviat din morți. Și I S-a făcut Lui cină acolo.

„Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preț, a uns picioarele lui Iisus și le-a șters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului. Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis: «Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari și să-i fi dat săracilor?» Dar el a zis aceasta nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur și, având punga, lua din ce se punea în ea” (In 12, 3-8).

Iuda este pus aici în fața noastră ca o pildă de beteșug sufletesc. Iuda era bolnav de lăcomia iubirii de argint.

Mântuitorul și cei doisprezece apostoli trăiau în comun. Iuda era însărcinat cu cumpărăturile de lipsă. El era casierul și financiarul acestei societăți. Dar Iuda n-a băgat de seamă. Slujba aceasta i-a slăbit râvna apostoliei. A strecurat în el încetul cu încetul ispita și otrava lăcomiei de bani. Și pe urmă, otrava l-a biruit.

O, cum n-am eu cuvinte destule către toți câți aveți de lucru, fie cu bani publici, fie cu negustorii și cu alte afaceri și griji, căci o mare ispită vă pândește... Vă pândește beteșugul iubirii de argint. Și ce nu face acest beteșug? Îl pune pe om să fure, să facă fraude, să tragă pe oameni, să înșele, să mintă și alte multe păcate, precum foarte bine zice Apostolul Pavel că „rădăcina tuturor relelor este iubirea de argint” (1 Tim 6, 10).

Ispita iubirii de argint și a „afacerilor” îi face pe oameni să n-aibă nici vreme, nici plăcere pentru cele sufletești.

Beteșugul iubirii de argint îl făcuse și pe Iuda fur și tâlhar. Îl făcuse și mincinos, și viclean. La masa din Betania, i se făcuse lui Iuda „milă” de săraci, numai că mila lui nu ieșea din adâncul inimii, ci din adâncul pungii. Îi părea rău că n-a intrat în „casa” lui prețul mirului. Sunt și azi destui care predică despre „mila” și ajutorarea săracilor (și cer bani), dar nu de mila săracilor le arde, ci de punga lor.

Multe ar fi de spus despre Iuda și despre boala iubirii de argint. Voi spunea acum numai atât: că banul este bun ca slugă, dar rău ca stăpân. Banul este bun numai până-i slugă, până face ce-i poruncești, dar îndată ce-ți poruncește el, se preface în Mamona.

Ah, ce ispită mare este banul și iubirea de argint! Eu nu vorbesc aici despre cei săraci, despre cei care cu trudă își agonisesc pâinea de toate zilele. Uitați-vă la cel bogat. Are asigurat traiul vieții, dar e robul banului.

O văduvă săracă din județul Arad îmi scrie că vinde în fiecare săptămână câteva ouă să-și poată cumpăra «Lumina Satelor», câte un exemplar. Vecinul ei e putred de bogat, dar cere de la ea gazeta cu împrumut, să se uite în ea. El n-ar da trei lei pe săptămână, mai bine să-l strângi de gât.

Când vrea omul să-și cumpere o Biblie, o carte sau o gazetă bună, îndată sare Satana cu șoapta că îi trebuie banii aceștia pentru alte lipsuri; dar când pleacă la birt, Satana are de grijă să deschidă larg toate încăperile pungii sale.

Și acum să-l lăsăm pe Iuda și să ne întoarcem iar la Maria. Câtă deosebire între acești doi oameni! Iuda stă după masă întunecat și tulburat că s-a „risipit mirul”; pierduse o „afacere”. Maria stă liniștită la picioarele Domnului. Iuda prețuia banul, Maria, pe Domnul. La picioarele Domnului, Maria simțea un dar, o binecuvântare. Iuda nu înțelegea această binecuvântare. Iuda mustra acest dar, pentru că sufletul lui era orbit cu patima iubirii de argint.