Cele patru stări ale mântuirii sufletești

Și I-a răspuns Lui unul din mulțime: Învățătorule, am adus la Tine pe fiul meu care are duh mut.

Și oriunde-l apucă, îl aruncă la pământ și face spume la gură și scrâșnește din dinți și înțepenește. Și am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut.

Iar El, răspunzând lor, a zis: O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceți-l la Mine.

Și l-au adus la El. Și, văzându-L pe Iisus, duhul îndată a zguduit pe copil și, căzând la pământ, se zvârcolea spumegând.

Și l-a întrebat pe Tatăl lui: Câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: Din pruncie.

Și de multe ori l-a aruncat și în foc și în apă, ca să-l piardă. Dar, de poți ceva, ajută-ne, fiindu-Ți milă de noi.

Iar Iisus i-a zis: De poți crede, toate sunt cu putință celui ce crede.

Și îndată, strigând, tatăl copilului a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinței mele.

Iar Iisus, văzând că mulțimea dă năvală, a certat duhul cel necurat, zicându-i: Duh mut și surd, Eu îți poruncesc: ieși din el și să nu mai intri în el!

Și, răcnind și zguduindu-l cu putere, duhul a ieșit; iar copilul a rămas ca mort, încât mulți ziceau că a murit.

Dar Iisus, apucându-l de mână, l-a ridicat și el s-a sculat în picioare.

Iar după ce a intrat în casă, ucenicii Lui L-au întrebat deoparte: Pentru ce noi n-am putut să-l izgonim?

El le-a zis: Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieși, decât numai cu rugăciune și cu post.

Și, ieșind ei de acolo, străbăteau Galileea, dar El nu voia să știe cineva (Mc 9, 17-30).

Un bolnav s-a apropiat de mine astă vară întru-un sat. Nu tușea acest bolnav, nu șchiopa și nici un altfel de beteșug n-avea în oasele lui. Purta însă în sufletul lui o boală grea: beția. „Am cercat să mă las de beție, domnule părinte, și nu pot, mi se plângea omul. Am iscălit hotărârea din «Lumina Satelor», am ținut-o până la un loc, dar după o vreme și mai cumplit m-am îmbătat. Ce să fac ca să mă pot scăpa de acest rău?...”

Ca răspuns, eu am deschis Testamentul Nou și am citit împreună cu el evanghelia fiului îndrăcit, pe care o dăm aici. I-am arătat că patru lucruri ne spune această evanghelie.

Întâia dată ne spune că un copil avea „duh mut” care îl chinuia și îl „arunca în foc și în apă”. A doua oară, că părinții lui l-au adus la Iisus. A treia oară, că i-a fost mai rău când s-a apropiat Iisus de el și a patra oară, că s-a tămăduit deplin.

„Vezi, omule, i-am zis bolnavului, și tu trebuie să treci prin aceste patru stări ca să te poți mântui. Întâia dată trebuie să ne dăm seama că „duhul mut” din evanghelie sunt păcatele și patimile cele rele cu ajutorul cărora diavolul se face stăpân peste voința omului ce le primește. Și tu ești stăpânit de puterea «duhului mut» care, atunci când te cuprinde, te aruncă în focul bețiilor și în noroiul... păcatelor”.

„De la început diavolul păcătuiește” (1 In 3, 8) și, de câte ori păcătuim sau apucăm patimi rele (ca beția, sudalma, mânia, desfrânarea etc.), diavolul prinde putere asupra noastră.

Aceasta e starea cea dintâi și din această stare trebuie să fugim, trebuie să scăpăm; și altă scăpare n-avem decât la Iisus, Mântuitorul nostru, Care a venit să nimicească lucrurile și puterea diavolului (1 In 3, 8). Ca și copilul din evanghelie, așa trebuie să ne apropiem și noi, cu bolile sufletești, de Iisus Mântuitorul și Tămăduitorul bolilor noastre sufletești și trupești.

Doctorul și Izvorul tămăduirii bolilor noastre sufletești este Iisus Mântuitorul. Fără de El noi nu putem face nimic. Însă cei mai mulți nu se știu apropia așa cum trebuie de acest Izvor și de aceea îi auzi plângându-se: „Am cercat, dar nu pot”... „Mi-am pus în gând să mă las de ceea și ceea, dar n-am putut”... N-au putut pentru că au încercat să facă acest lucru prin puterile lor, iar Domnul Iisus a spus răspicat că fără de El nu putem face nimic (In 15, 5). Cei ce spun că „nu pot” au luat o hotărâre fără Hristos, iar o astfel de hotărâre n-are putere.

Să scapi de chinurile patimilor și păcatelor înseamnă mai întâi să-ți faci o legătură vie cu Mântuitorul și să alergi în brațele Lui mântuitoare. Să scapi de patimi și de năravuri urâte înseamnă să te hotărăști la o viață nouă și să primești un Stăpân nou: pe Mântuitorul Iisus Hristos; și să începi o viață nouă cu El. Peste această hotărâre se coboară apoi de sus darul, harul și puterea Duhului Sfânt, care face din tine o „făptură nouă”, un „om nou”, un „om duhovnicesc” care biruie firea cea păcătoasă și patimile rele.

Semnul și dovada că te apropii cu adevărat de Mântuitorul și mântuirea ta sufletească trebuie să fie starea a treia prin care a trecut copilul din evanghelie, adică aceea când i s-a făcut mult mai rău, când l-a scuturat pe el diavolul, după ce s-a apropiat de Iisus. Când te apropii și tu cu adevărat de Mântuitorul, ți se face și ție „mai rău”, adică diavolul se vede în primejdia de a-și pierde un credincios și de aceea umblă cu toate meșteșugurile să nu te scape din prinsoarea lui.

Până când petreci în fărădelegi, diavolul șade liniștit și mulțumit de felul traiului tău, dar îndată ce vrei să o rupi cu păcatul și să te apropii cu adevărat de Iisus, ți se face și ție „mai rău”, adică diavolul începe și el a lucra.

Unul dintre cei ce s-au hotărât împotriva păcatelor și a intrat în Oastea Domnului îmi scrie: „Am ținut hotărârea până la un loc, dar de la o vreme și mai tare s-a aprins pofta băuturii în mine și m-am îmbătat și mai rău”. Altul, de altă parte, mi se plânge: „De când m-am hotărât, nu mai am pace cu oamenii ăștia, că tot strigă după mine că-s pocăit, pentru că după biserică nu mă bag cu ei la crâșmă să beau”. Iată, aceasta e starea a treia: când omul se hotărăște pentru Domnul și se apropie de Dumnezeu, diavolul, pe de altă parte, pune foc mai mult în patimile omului și scoate în calea lui fel de fel de batjocuri și de „prieteni” care îl trag de mânecă să se dea iarăși la roată cu lumea, adică să se întoarcă iarăși în mocirla din care a ieșit.

Dragă cititorule! Când satana te chinuie după ce te-ai hotărât împotriva păcatelor și te-ai apropiat de Mântuitorul și de mântuirea ta cea sufletească, să nu te sperii: este cea din urmă zvârcolire a lui. Tu nu te teme, stai drept, ca un bun ostaș al lui Hristos, în fața meșteșugirilor lui, mai înaintează câțiva pași în credință, în încredere, în alipire față de El și ai câștigat lupta, trecând în starea a patra a fiului din evanghelie: tămăduirea și mântuirea ta cea sufletească.

Acestea sunt cele patru stări și trepte ale mântuirii noastre sufletești și toți care vor să intre cu adevărat în Oastea Domnului vor trece prin ele.

Rugăciune

Iisuse Mântuitorule, iată, ies și eu în calea Ta ca fiul din evanghelie. Diavolul mă chinuie și pe mine și mă aruncă în focul și în apele ispitelor și patimilor. Fie-Ți milă de mine, Doamne, căci rănile din suflet mă dor. Din pustiurile păcatelor vin acum la Tine și ca un copil scăpat de moarte vreau să mă țin de Tine și să trăiesc cu Tine. Ție Îți dau aceste mâini și picioare pe care le-ai dezlegat din lanțurile satanei. Ție Îți dau ochii, urechile, gura, gândurile, vorbele mele. Toată averea mea trupească și sufletească o pun de acum în slujba Ta, Doamne, și în ascultare de Tine, Doamne...