Cele trei mari adevăruri

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Slăvit să fie Domnul!

Preaiubiții noștri frați și surori și iubiți nuntași! Noi ne găsim acum mulțumind și mulțumind Domnului și Dumnezeului nostru pe linia sfătuirii și îndrumării marilor noștri părinți și înaintași, așa cum s-a mai spus aici.

Și, drept cuvânt călăuzitor, am dorit să citim unul dintre cele mai însemnate versete din Sfânta Scriptură, cartea creștină, învățătura sfintei noastre Biserici, moștenirea spirituală sfântă și eternă a sufletului poporului nostru.

Și una dintre poruncile cele mai însemnate din acest Sfânt Cuvânt și o parte atât de însemnată din învățătura care ne-a rămas nouă este scrisă în versetul 7 din capitolul 13, din Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel: „Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri care v-au vestit vouă Cuvântul lui Dumnezeu; uitați-vă cu băgare de seamă la sfârșitul felului lor de viețuire și urmați-le credința!” În această sfântă poruncă, scrisă cu litere de foc și de aur pe cerul nemuritor al învățăturii și credinței noastre, sunt vizate cele trei timpuri: trecutul, prezentul și viitorul.

„Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri.” Ce poruncă dumnezeiască, sfântă și puternică este aceasta! Cine nu-și aduce aminte de înaintașii săi, de mai-marii săi, de părinții poporului său, de strămoșii săi în credință și în viață, acesta este un om nenorocit. E ca un fir de iarbă tăiat, rupt de rădăcina sa, care se usucă și pe care-l duc vânturile și apele, fără să mai aibă nici prezent, nici viitor.

Pe noi, Dumnezeu ne-a născut din niște părinți mari și sfinți. Poporul nostru s-a născut o dată cu credința în Dumnezeu! Strămoșii noștri nu L-au aflat pe Hristos după secole de păgânism și de întuneric, ca alte popoare. De aceea, trebuie să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru părinții noștri, care de la începutul vieții lor și-au deschis inima pentru adevărul lui Dumnezeu; pentru adevărul acestei mari credințe.

Am vorbit în zeci de rânduri despre datoria noastră eternă și sfântă de a ne simți totdeauna legați de trecutul nostru, de părinții noștri, de înaintașii sfinți care ne-au lăsat nouă nu numai mărturia frumoasă a credinței, a vitejiei, a hărniciei și a cinstei lor în toate semnele nemuritoare semănate de-a lungul și de-a latul patriei noastre; ci ne-au lăsat Cuvântul cel Sfânt al lui Dumnezeu, dovada credinței lor, învățătura lor nemuritoare și porunca lor să le urmăm credința.

„Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri care v-au vestit vouă Cuvântul lui Dumnezeu; uitați-vă cu băgare de seamă la sfârșitul felului lor de viețuire"... Acesta este prezentul: să ne uităm cu băgare de seamă la sfârșitul felului de viețuire al părinților și înaintașilor noștri. Și-o poruncă pentru tot viitorul: urmați-le credința!

Cum putem noi cinsti pe înaintașii noștri? Cum putem noi să ne arătăm vrednici de ei, decât evocând mereu amintirea lor; zugrăvindu-ne mereu în fața noastră frumoasele lor exemple de viață, de cinste, de demnitate, de muncă, de eroism, de dragoste față de Dumnezeul părinților noștri, de pământul și de cerul acestei patrii. De pământul acesta în care zac osemintele marilor și sfinților noștri înaintași; și de cerul acesta în care sunt înălțate sufletele lor și se roagă să fim vrednici de ei și să ne putem încheia și noi strălucit ca și ei felul de viață în care trebuie să trăim și noi. Ca să putem ajunge să moștenim acel cer minunat și acea viață nemuritoare făgăduite de Dumnezeu tuturor acelora care vor păstra până la sfârșit cu demnitate, cu frumusețe, cu evlavie, cu statornicie tot ce-a rămas frumos de la înaintașii noștri.

Am vorbit adeseori despre mulți... Am vrea să ne oprim acum asupra a trei dintre acești mari oameni ai lui Dumnezeu, semănați în timp de El pe cuprinsul patriei noastre, a istoriei noastre, a credinței noastre, a vieții noastre.

Am mai vorbit despre Neagoe Basarab. Frumoasele lui învățături lăsate fiului său Teodosie sunt niște frânturi din Evanghelie, niște lucruri, niște cuvinte, niște adevăruri nemuritoare, lăsate ca îndrumare pentru fiecare părinte către copilul său, pentru fiecare copil de la părintele său. Pentru toți părinții patriei acesteia către copiii lor. Pentru toți copiii acestei patrii de la părinții lor. El a zidit o mănăstire: minunata mănăstire Curtea de Argeș. Are mănăstirea aceasta o legendă cutremurătoare. Totdeauna când ne-am amintit de ea... Manole... Ana... aceste suflete care și-au jertfit viața lor, iubirea lor, tot ce-au avut mai de preț, ca să ne dovedească nouă că pentru lucrurile nemuritoare se cere jertfa totală, dragoste totală, statornică și frumoasă până la sfârșit. Nu numai în mănăstirea Curtea de Argeș e zidită o jertfă. În toate mânăstirile de pe hotarul patriei noastre e zidită câte-o jertfă minunată. Jertfa acelora care au pus acolo lacrimile și sufletul lor din dragoste pentru Dumnezeu și din dorința de-a lăsa urmașilor un exemplu vrednic de urmat.

Să nu uităm niciodată [aceasta] când trecem pe lângă bisericile noastre, pe lângă mănăstirile noastre. Mănăstirile noastre nu sunt numai puncte istorice sau obiective curioase pentru turism... Acolo e îngropat sufletul, mărturia, jertfa, dragostea, propovăduirea puternică a înaintașilor noștri, care au vrut să ne grăiască mai departe, prin zidurile lor, despre dragostea lor față de Dumnezeul nostru, despre minunatele izbânzi și biruințe prin care Dumnezeu ne-a salvat neamul nostru și istoria noastră de-a lungul acestor zbuciumați două mii de ani, dintre care o mie de ani nici nu ne cunoaștem istoria prin care am trecut.

Trebuie să ne-o refacem acuma din cioburi, din morminte, din petice.

Dar toate acestea vorbesc despre Dumnezeul nostru, Dumnezeul părinților noștri, [și despre] jertfa acelora care L-au iubit și L-au ascultat, care L-au mărturisit și au lăsat urmașilor lor, nu numai prin scrisul lor, ci și prin zidurile lor, mărturia dragostei lor față de Dumnezeu, de care noi nu trebuie să ne lepădăm niciodată, pe care noi trebuie s-o prețuim la cea mai înaltă valoare, pentru că este mărturia eternă a jertfei, a dragostei lor. Și nimeni nu poate să dea mai mult pentru semenul său decât propria sa viață, cum a spus Mântuitorul: „Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru semenul său”. Și ei și-au dat viața pentru noi. Constantin Brâncoveanu... jertfa lui, mărturisirea lui... a lui Ștefan, a lui Mircea... ale tuturor!

Am vrea să vorbim acum, pentru că suntem la o sărbătoare atât de minunată și fericită, despre unul dintre ceilalți profeți ai neamului nostru, pe lângă opera căruia am trecut foarte mulți dintre noi foarte nepăsători, cum am trecut pe lângă zidurile mănăstirilor și ale bisericilor noastre fără s-o auzim pe Ana, pe Maria, pe Ștefan, pe Neagoe vorbindu-ne din aceste ziduri. Odată, când fariseii certau copiii să nu cânte „Osana!” să nu-L laude pe Dumnezeu, I-au spus lui Iisus atunci: „Ceartă-Ți ucenicii! Nu vezi ce vorbesc?”. Mântuitorul le-a zis: „Dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga”. Pentru Dumnezeu trebuie să mărturisească cineva. Când glasurile tac, trebuie să mărturisească pietrele. Ștefan a tăcut și Neagoe a tăcut, și Ana a tăcut, și Manole a tăcut. Dar vorbesc zidurile, vorbesc pietrele. Și aceste pietre ne aduc aminte nouă despre toate aceste jertfe minunate și despre istoria atât de grea, dar atât de frumoasă a acelora care ne-au adus până astăzi pe noi, prin toate câte au trecut.

Noi sărbătorim acum o nuntă minunată. Pentru foarte mulți, această nuntă poate să pară ceva cu totul nou. Dar nu e nou! Nu e nou acest fel de a sărbători nunta aceasta. Am recondiționat această sfântă tradiție, întreruptă mii de ani, de la primii noștri înaintași. Așa și-au sărbătorit ei evenimentele cele minunate petrecute în viața lor: botezurile, aniversările, nunțile, parastasele, înmormântările. Într-un cadru și-ntr-o atmosferă așa de minunate, biblice, evanghelice, creștinești și le-au sărbătorit înaintașii noștri... atunci când erau liberi.

Dar o mie de ani au trecut peste istoria noastră, val după val, tot felul de popoare asupritoare, păgâne. Și acestea ne-au imprimat nouă, de-a lungul veacurilor acestora întunecate și triste, felul cel păgânesc și murdar de sărbătorire. De la ele s-a moștenit întrebuințarea în slujbele noastre sfinte, în ocaziile noastre sfinte, de băuturi îmbătătoare, vorbe porcoase, obiceiuri murdare și urâte... Această zestre, această adunătură de gunoaie lăsată peste viața și peste albia curată a istoriei noastre a fost adusă de popoarele păgâne care ne-au asuprit atâția ani.

Îndată ce, însă, Dumnezeu i-a măturat și i-a îndepărtat din istoria și de peste viața noastră, poporul nostru, adânc înrădăcinat în credința strămoșilor noștri, a început să-și încreștineze obiceiurile lui frumoase, așa cum le-a moștenit de la înaintașii noștri. Așa se sărbătorea odată nunta creștinească și așa trebuie să se sărbătorească pentru totdeauna nunțile creștinești. Dacă noi suntem un popor creștin, toate obiceiurile și sărbătorile, și aniversările, și evenimentele importante din viața noastră trebuie să se petreacă creștinește.

Ce minunată este o astfel de sărbătoare, când se întemeiază o căsnicie nouă, o familie nouă, o însoțire nouă! De la cel dintâi pas sunt sărbătoriți așa cum au fost sărbătoriți cei despre care s-a mai spus, de la nunta din Cana. Acolo Maica Domnului a fost chemată. Și Maica Domnului, această ființă sfântă, binecuvântată, aleasă de Dumnezeu pentru un scop etern și sfânt, a fost acolo. Și unde a fost ea, a fost și Fiul ei. Și unde a fost Fiul ei, au fost și ucenicii Lui. Și unde sunt Domnul și ai Săi, acolo totdeauna toate se petrec în chip minunat și fericit. Așa se petrec și așa trebuie să se petreacă mai ales marile evenimente din viața noastră de creștini. Și binecuvântăm pe Domnul și... cât mai deplin să se generalizeze, să se-ntindă peste tot, în toată țara și-n toată lumea acest fel binecuvântat de a sărbători nunta, această Taină minunată din viața noastră de creștini.

În poporul nostru - am zis - au fost foarte mulți profeți. Într-un mod mai deschis sau mai ascuns, au mărturisit același adevăr.

Nu departe de aici, la Târgu Jiu, a trăit un om mare. Trei semne mari a lăsat omul acesta acolo. Îl știți toți: e vorba despre Brâncuși. El a lăsat acolo un semn minunat: Poarta Sărutului, Masa Tăcerii și Coloana Infinită. Știți dumneavoastră ce conținut evanghelic au aceste lucrări: Poarta Sărutului, Masa Tăcerii și Coloana Infinită? Acestea arată și ascund cele trei mari adevăruri importante din viața unui om, din viața omenirii. Poarta Sărutului - întâlnirea cu Hristos; nașterea din nou; legământul cu Dumnezeu. Acesta este cel dintâi și cel mai important eveniment. Toate cele de până la el n-au nici o însemnătate. După cum nici o însemnătate n-are nici un eveniment din viața noastră înainte de a ne întâlni cu Hristos, de a ne preda Lui, de a ne hotărî pentru El, de a începe o viață nouă cu El, de a pune legământul cu El. Ce minunată este ziua legământului și întâlnirii cu Hristos, ziua nașterii din nou! Aceasta este Poarta Sărutului etern, poarta în care te întâlnești cu Dumnezeu. Te îmbrățișezi cu Hristos. Devii o unică ființă împreună cu El. Taina Cununiei este ceva care înseamnă aceasta. În capitolul 5 din Epistola către Efeseni, Sfântul Pavel spune despre unirea bărbatului cu soția sa și despre unirea lui Hristos cu Biserica Sa. Nu știi când vorbește despre soț și soție sau despre Hristos și Biserică. În fața lui Dumnezeu, aceasta este Poarta Sărutului etern prin care intri: și cei doi, în împărăția dragostei și unității desăvârșite, și sufletul cu Hristos, în împărăția părtășiei cu El pentru totdeauna.

Dar... Poarta Sărutului are două fețe... Poate să fie la Poartă o întâlnire nemaidespărțită și poate să fie și o despărțire nemaiîntâlnită pentru totdeauna.

Masa Tăcerii închipuie părtășia cu Dumnezeu. Acea adâncă părtășie cu Hristos în care cuvintele nu-și au nici un rost. Tăcerea este modul cel mai înalt, mai divin, mai desăvârșit de exprimare a dragostei noastre față de El și a dragostei Lui față de noi.

Masa Tăcerii poate să însemne și clipa morții și a plecării noastre în veșnicie.

Masa Tăcerii, în viața celor doi, poate să însemne și tăcerea din dragostea care n-are nevoie de cuvinte ca să se exprime în felul cel mai înalt și mai desăvârșit. Și poate să însemne și tăcerea din mâhnire, din supărare, din despărțire dintre cei doi.

De multe ori, la aceeași masă, au tăcut din dragoste și și-au vorbit numai sufletele, privindu-se unul pe celălalt în ochi și trăind în mijlocul lacrimilor bucuriei clipele cele mai înalte. Dar la aceeași masă se poate întâmpla adeseori că fețele se despart și, fiecare privind în cealaltă parte, între cele două suflete s-a așezat tăcerea. Aceasta este masa unei tăceri dureroase, unei tăceri mâhnite, unei tăceri amare.

După acestea... urmează Coloana Infinită. Ce aproape este Poarta Sărutului de Masa Tăcerii! Ce aproape este viața noastră de bucurie, adeseori, de momentul cel greu al despărțirii și tăcerii! Și totuși acestea rămân cele mai însemnate puncte, adevăratele însemnate din viața noastră. Unirea cu Hristos sau căsnicia celor doi și clipa tăcerii eterne, în care Dumnezeu ne vorbește și noi ascultăm - sau în care nici noi, nici Dumnezeu nu ne mai vorbim unii altora.

Însemnat lucru este Coloana Infinită! După această Coloană urmează infinitul. După predarea noastră în slujba lui Dumnezeu, după sfârșitul vieții noastre cu El, urmează înălțarea. Învierea și înălțarea spre slavă, spre eternitate, spre judecată, spre răsplată.

Ce minunat gând și inspirație de la Dumnezeu a avut Brâncuși când a însemnat aceste trei lucruri! Când vă veți duce pe-acolo și vă veți opri lângă Poarta Sărutului, aduceți-vă aminte de această legătură și părtășie sfântă pe care trebuie s-o avem noi și pe care trebuie să o câștigăm noi cu Hristos. Viața dinainte de Poarta Sărutului n-are nici o însemnătate. Viața dinainte de a ne întâlni cu Hristos, de a ne lega de El, de a ne uni cu El, de a face legământ și hotărâre pentru totdeauna cu El n-are nici o însemnătate. Sfântul Apostol Pavel le spune efesenilor: „Voi erați morți în păcatele voastre”. Până când ați intrat pe Poarta Sărutului divin, până când v-ați întâlnit cu Hristos și Hristos v-a dat viața; îmbrățișarea Lui v-a înviat. Cum îmbrățișarea lui Dumnezeu cu Adam i-a dat viață lutului fără suflare, tot așa îmbrățișarea lui Hristos cu noi la Poarta Nașterii din Nou, la poarta zilei când ne-am legat noi de Domnul și ne-am hotărât pentru El, ne-a dat nouă viață, ne-a dat nașterea din nou prin care am ajuns apoi să realizăm o trăire sfântă, cu roade binecuvântate, care să ne dea dreptul la mântuirea și la moștenirea vieții veșnice.

Masa Tăcerii poate să însemne și masa morții... masa parastasului nostru; masa plecării noastre. Masa când în jurul nostru e mai multă tăcere decât cuvânt.

În această părtășie cu Dumnezeu, privită în sens pozitiv și în sens viu, legătura noastră cu Dumnezeu și părtășia noastră cu El trece spre Coloana Infinită, trece spre viața veșnică. Dacă am ajuns la aceasta, și viața noastră de după cunoașterea lui Dumnezeu trebuie să fie o necontenită coloană spre eternitate, spre înălțime. Și, cum coloana aceasta are lățimi și îngustimi, așa este și viața noastră: de zbucium și de bucurii, de încercări, de întristări și de binecuvântări. Ea însă, chiar dacă are undeva un sfârșit trecător, gândindu-ne duhovnicește la continuarea ei în veșnicie, așa cum privim la această Coloană Infinită, noi urcăm mereu, urcăm mereu. Și chiar dacă se sfârșește stâlpul acela însemnat de Brâncuși, noi continuăm prin inima și gândurile, și imaginația noastră să ajungem la infinit.

Viața noastră, cât de curând, va-nceta. Va înceta partea ei văzută, dar partea nevăzută nu-ncetează. Ea va dura veșnic, când noi ne vom înălța spre Dumnezeu din felul cum ne-am orientat aici.

Viața scumpilor noștri, care începe acum, va fi ceva asemănător. Stați acum la Poarta Sărutului. Binecuvântați pe Dumnezeu pentru momentul acesta binecuvântat. După Poartă însă începe un drum... un drum până la Masa Tăcerii. Și după aceea alt drum, spre Coloana Infinită. Domnul să vă binecuvânteze tot drumul care începe după Poarta Sărutului. Și să mergeți pe acest drum binecuvântat nu înapoi, ci înainte. Lucrând mereu spre slava lui Dumnezeu. Creând lucrări nemuritoare, fapte nemuritoare, gânduri nemuritoare spre care urmașii voștri să poată privi cu demnitate, cu frumusețe, cu respect, cu recunoștință, așa cum privim noi spre urmele și viața înaintașilor noștri care ne-au lăsat nouă nu numai zidurile binecuvântate care ne grăiesc acum, după ce glasurile lor au încetat, ci ne-aduc aminte de tot ce-au vrut ei să ne spună când ei trăiau în viață. Așa să rămână în urma noastră faptele noastre nemuritoare, care să le grăiască urmașilor noștri ceea ce graiul nostru a-ncetat să mai spună.

Domnul să vă călăuzească tot drumul de lângă Poarta aceasta a Sărutului la care vă îmbrățișați astăzi! Să vă facă să urmați tot drumul acesta minunat, până la Masa Tăcerii, împreună cu Hristos și apostolii... Acolo sunt douăsprezece scaune. Ce minunat înseamnă aceasta părtășia cu Hristos, ascultarea de El! Scaunele de la Cina cea de Taină, când Mântuitorul a spus ucenicilor Săi: „Cu dor am dorit să mănânc cina aceasta împreună cu voi. Pentru că vă spun: nu voi mai gusta din pâinea aceasta și din vinul acesta până când îl voi bea nou cu voi în împărăția lui Dumnezeu”.

Despre aceste lucruri i-a vorbit Neagoe Basarab fiului său. Despre aceste lucruri ne vorbesc mănăstirile noastre. Despre aceste lucruri ne vorbește Masa Tăcerii de la Târgu Jiu, a acelui om care a fost un profet prin inspirația aceasta pe care a primit-o de la Dumnezeu. Și-am mai avut noi pe pământul patriei noastre atât de mulți profeți care ne-au învățat același lucru, mai pe față, mai în ascuns.

Dar, dacă noi avem o inimă ascultătoare, o minte pricepută și un suflet, un cuget curat, vom înțelege întotdeauna, fie că ne vorbește Neagoe, fie că ne vorbește Ștefan, fie că ne vorbesc letopisețele, fie că ne vorbesc operele acelor inspirați ai poporului nostru care, într-un fel sau altul, ne-au spus același lucru pe care Părintele Iosif Trifa ni l-a spus acum 62 de ani trecuți despre istoria minunată a poporului nostru și despre întoarcerea minunată a noastră la faptele și la pildele înaintașilor noștri de la început.

Sărind peste acea mie de ani întunecați în care ne-au stăpânit tot felul de popoare păgâne care au lăsat în urma lor, peste sufletul nostru, mâlul murdar și negru al obiceiurilor degradante și nimicitoare de suflet și de trup, acum, când acest profet al nostru a dorit să ne întoarcă din nou pe noi, pe toți, la vatra cea caldă și curată a simțămintelor creștine și sfinte în care au trăit și în care au murit părinții noștri cei dintâi, să recondiționăm și să curățim și obiceiurile noastre de mâlul lăsat de străini peste sufletele noastre. Și să îndepărtăm dintre noi vorbele urâte, obiceiurile murdare, purtările degradante și să revenim la cugetul curat, la sufletul plin de cinste, de demnitate, de hărnicie, de omenie al părinților noștri. Căci acesta este sufletul cel adevărat al poporului nostru.

Noi ne iubim patria noastră. O cinstim, o prețuim și lucrăm pentru cel mai mare bine al ei tocmai prin aceasta: că ne întoarcem la Dumnezeu și ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu, să ne îndemnăm unii pe alții la dragoste și la fapte bune, să ne creștem copiii în frica lui Dumnezeu, așa acum a învățat Neagoe Basarab, acum atâtea sute de ani, pe fiul său. Așa cum i-a învățat Constantin Brâncoveanu, acum atâtea sute de ani, pe urmașii săi, care au fost în stare să-și dea viața, dar nu și-au lepădat credința și numele lor... și învățătura lor, și încrederea lor în Dumnezeu.

Ce minunată a fost moartea lui Constantin Brâncoveanu! S-au împlinit acuma 270 de ani de atunci. Ce minunată a fost moartea copilului său! Cei mai mari au fost în stare să mărturisească puternic credința lor în Dumnezeu; și, sub privirile îndurerate... dar pline de îndrăzneală și de curaj, și de bucurie sufletească ale părintelui lor, au fost în stare să primească moartea, dar să nu-și lepede credința. Când fiul cel mai mic, Mateiaș, tinerel, începuse să se-nfrice văzând sabia care tăiase capetele fraților săi și s-a îndoit o clipă, tatăl său i-a șoptit la ureche un singur cuvânt. Și Mateiaș a fost în stare să se ducă la moarte și el. A căzut capul și al lui Mateiaș. Și după aceea, când i-a tăiat capul tatălui său, se spune - căci au rămas urme și mărturisiri - cum capul tatălui său s-a rostogolit până s-a lipit de obrazul lui Mateiaș. Înfrățiți totdeauna: și-n moarte, și-n veșnicie. Așa au biruit!

Așa credință și așa înaintași am avut noi. Și spre aceștia ne poruncește Cuvântul lui Dumnezeu să privim. Să ne-aducem aminte de exemplele lor, de învățătura lor, de pilda lor. Și să-i urmăm.

Vrem să fie urmașii noștri fericiți? Trebuie noi, părinții lor, să dovedim că-L iubim pe Dumnezeu și că suntem statornici în credința părinților noștri.

Să ne unim deci inimile și gândurile într-o rugăciune comună să ne-ajute Dumnezeu să putem să ducem o viață demnă de El.

Pentru ca, după ce-am trecut de Poarta Sărutului - mergând pe calea frumoasă și trecând pe la Masa Tăcerii, prin părtășia și unitatea cu Dumnezeu și prin moartea cu Hristos, pentru ca să fim pentru totdeauna cu El - să ne ridicăm prin Coloana Infinită la viața veșnică, la răsplata fericită care ne așteaptă în ceruri.

Aceasta este Evanghelia. În trei mari expresii, în trei mari lucrări inspirate, acest om al lui Dumnezeu ne-a spus ceea ce a spus Neagoe, ceea ce-a spus Constantin Brâncoveanu. Și Părintele Iosif n-a făcut decât să precizeze clar acele învățăminte și acele exemple minunate la care avem poruncă de la Dumnezeu să privim, să nu le uităm și să le urmăm noi. De aceea el a spus: voluntariatul duhovnicesc și misionarismul laic este ceea ce poate ridica și ajuta la transformarea fericită a întregii noastre societăți spre acea stare înaltă și sfântă în care fiecare cetățean al poporului nostru să fie un vrednic și binecuvântat fiu al acestei patrii. Să lucrăm pentru ea, s-o iubim din toată inima, să cinstim și să urmăm cu respect toate îndrumările date de cei pe care Dumnezeu i-a pus în fruntea poporului nostru îndrumători minunați să ne poarte de grijă și să vegheze asupra destinelor și asupra libertății noastre. Noi ne rugăm lui Dumnezeu din toată inima pentru aceștia, pentru că Dumnezeu ne-a spus în Cuvântul Său încă un verset, care este o poruncă ce urmează după ceea ce am citit înainte. Și scrie așa: „Ascultați de mai-marii voștri și fiți-le supuși, că ei priveghează asupra sufletelor voastre ca unii care au să dea socoteală de ele; pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci așa ceva nu v-ar fi de niciun folos”. Scrie în Epistola către Evrei, capitolul 13, versetul 17.

Pe linia aceasta a învățăturii Sfintelor Scripturi, noi dorim să ne facem datoria în toate privințele: față de trecutul nostru, față de prezentul nostru și față de viitorul nostru. Și simțim din toată inima că, dacă suntem pe linia aceasta a învățăturii și a tradiției sfinte a înaintașilor noștri, noi suntem în asentimentul întregului nostru popor, suntem în lumina voii lui Dumnezeu. Și, când știm că facem voia lui Dumnezeu și din toată inima dorim s-o facem, atunci știm că vom reuși totdeauna.

De aceea, la un astfel de praznic minunat, la un astfel de prilej binecuvântat în care sărbătorim aici nunta a încă unora dintre miile și miile de tineri credincioși crescuți de această Lucrare din sânul patriei noastre și din sânul societății noastre, binecuvântăm pe Dumnezeu pentru că acest eveniment se adaugă la șirul cel lung și minunat al celor dinainte. Și va fi continuat de un șir și mai minunat al celor care vor urma.

Binecuvântăm pe Domnul că, în mijlocul poporului nostru, această Lucrare minunată este un aluat dospind din ființa neamului nostru și din ființa Bisericii și credinței noastre - aceste două veșnice coordonate ale sufletului nostru: patriotismul nostru și credința lăsată de înaintașii noștri. Lucrarea aceasta face acea tainică și sfântă dospire cerească prin care, în curând, toată frământătura societății noastre să devină o pâine curată, frumoasă, caldă, proaspătă, dulce și bună și pentru Dumnezeu, și pentru ceilalți care vor gusta din roadele minunate pe care le aduce ea în poporul nostru.

Binecuvântăm pe Dumnezeu pentru fiecare astfel de eveniment. Și, cu cât se înmulțesc astfel de evenimente, adică cu cât se întemeiază mai multe familii credincioase în mijlocul poporului nostru, cu atâta se însănătoșează societatea noastră; cu atâta se întărește Biserica noastră și credința noastră; cu atâta se întărește și se însănătoșează viața poporului nostru, care, din pricina părinților noștri credincioși, va fi binecuvântat până în veci, pentru că este scris: „Binecuvântat este până la al miilea neam acel credincios”.

Dacă vrem ca urmașii noștri, copiii noștri, viitorul neamului nostru să fie binecuvântat, să fim credincioși noi. Să intrăm prin Poarta Sărutului divin, să ne îmbrățișăm cu Hristos fiecare personal, să ne predăm Domnului, să ne hotărâm pentru El, să punem legământul cu Hristos. Cât de minunat este un astfel de moment! E neuitat! E etern! E veșnic!

...Eu nu voi uita niciodată ziua de 8 iunie 1930. Era ziua întâi de Rusalii atunci când am intrat și eu pe Poarta Sărutului etern, când m-am îmbrățișat cu Hristos. Aveam abia 15 ani. M-am predat atunci Domnului cu un legământ scăldat în lacrimi, dar neuitat până astăzi. Ce minunată a fost întâlnirea cu Hristos! Eu nu m-am mai întors înapoi de atunci. (...) Am mers cu Hristos mereu și mereu, (...) până la Masa Tăcerii. Am stat la masa rugăciunii, la masa meditației, la masa contemplației adânci. Nu voi uita niciodată ce clipe am trăit de la Poarta Sărutului până la Masa Tăcerii și la Masa Tăcerii.

O, dacă ați gustat bucuria îmbrățișării cu Hristos și clipa legământului, a nașterii din nou, a hotărârii pentru El și ați urmat drumul cu El până la Masa Tăcerii, știți ce minunată este această tăcere, când n-ai nevoie să-I spui lui Dumnezeu nimic, decât să gândești adânc două cuvinte: „Te iubesc! Din toată inima, Mântuitorul și Dumnezeul meu dulce, scump, sfânt, veșnic”. Și când Hristos îți spune aceleași lucruri. Cu Duhul, duhului. Adică acele două entități între care nu-i nevoie de cuvinte. Tăcerea exprimă infinit mai mult decât orice cuvânt.

La Masa Tăcerii, aceasta este părtășia cu Hristos. După aceea aștept Coloana Infinitului. Să mă duc... să mă tot duc. Și știu că în curând va veni. Ce bucuroasă și fericită va fi mergerea aceasta! Întâlnirea cu Dumnezeu! Faceți experiența aceasta cei care n-ați făcut-o! Doriți Poarta Sărutului, întâlnirea cu Hristos. Hotărâți-vă pentru El! Predați-vă Lui! Începeți o viață nouă cu El, trăiți și duceți-vă toți drumul acesta minunat și fericit de la Masa Tăcerii spre Coloana Infinitului, întâlnirea cu Domnul în văzduh, așa cum scrie Cuvântul Său în Epistola către Tesaloniceni: că, la venirea Domnului spre noi și la mergerea noastră spre El, ne vom întâlni undeva în văzduh și vom fi pentru totdeauna cu Domnul.

Ce minunată este această Coloană Infinită! Când veți trece pe la Târgu Jiu, treceți pe la Poarta Sărutului și-aduceți-vă aminte. Dacă v-ați unit cu Hristos, bucurați-vă de El și rămâneți mereu în îmbrățișarea de la Poarta Sărutului, până vom trece pe la Masa Tăcerii, când urcăm spre Coloana Infinită, să mergem cu Domnul, ca să fim pentru totdeauna cu El.

Iată ce profeți a avut neamul nostru. Iată ce profeții sunt semănate de-a lungul patriei noastre. Când veți merge la Putna și veți auzi clopotul trăgând: „Ște-fan! Ște-fan! Ște-fan!” auziți glasul lui Ștefan, care a spus: „Eu sunt aici și apăr nu numai ființa neamului meu, ci și credința în Hristos”. Și el a unit credința în Hristos cu ființa neamului său. Și a iubit aceste două valori cu aceeași intensitate și și-a dat viața pentru ele. Așa să ne grăiască nouă Ștefan!

Când veți merge la Curtea de Argeș, ascultați nu numai pe Ana din zid și nu numai pe Manole, care și-au jertfit dragostea lor - bunul cel mai suprem pentru un suflet pe pământ - pentru scopul cel sfânt pentru care-i crease Dumnezeu, ci aduceți-vă aminte că și zidurile acestea vă vorbesc despre dragostea lui Dumnezeu, pentru care merită să ne sacrificăm și viața aceasta, și tot ce avem pe pământ. Atunci vom fi vrednici de înaintașii noștri sfinți, care ne-au vestit nouă Cuvântul lui Dumnezeu. Atunci vom fi vrednici de numele lor sfânt. De pământul acesta sfânt și de cerul acela sfânt în care sunt osemintele lor acum și sufletele lor pe veci.

Domnul Dumnezeu să ne ajute și, din momentul acesta, să întărească în inimile noastre aceste trei mari adevăruri. Și să ascultăm de sfântul profet al neamului nostru, care a fost Părintele Iosif și care a spus că tot neamul nostru să se nască din nou, să pună hotărâre și legământ cu Dumnezeu, să-I slujească lui Dumnezeu, să trăiască pentru Dumnezeu o viață sfântă, demnă, vrednică, pentru ca să avem parte de moștenirea sfinților în lumină și de tot ceea ce credința noastră creștinească mărturisește de la început și până la sfârșit: „...și într-Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu... Care iarăși va veni, cu mărire, să judece viii și morții și a Cărui împărăție nu va mai avea sfârșit”. Spre această împărăție să tindem și, lucrând și lucrând în fiecare zi, să ne facem vrednici de ea.

Noi mulțumim lui Dumnezeu că Lucrarea aceasta crește atât de minunat. Că multe sute de mii de suflete L-au îmbrățișat pe Hristos la Poarta Sărutului prin hotărârea și legământul lor cu El și duc această viață frumoasă spre Masa Tăcerii și spre Coloana Infinită. Mulțumim lui Dumnezeu că în mijlocul poporului nostru sunt mii și sute de mii de tineri. Optzeci la sută din rândurile noastre sunt tineri. Aceasta arată așa un eveniment fericit, că viitorul patriei noastre legate de Dumnezeu și binecuvântate de Dumnezeu va fi fericit și binecuvântat.

S-a mai zis aici: „Mame, creșteți-vă copilașii în frica și-n dragostea de Dumnezeu, ca să puteți fi fericiți”. Părinților, creșteți-vă copiii după cum a învățat Neagoe Basarab pe fiul său când, în cartea sa, spune: „Mai întâi de toate, fiul meu, adu-ți aminte de Domnul Dumnezeul nostru, Care ne-a creat pe noi și ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată și ne-a scos din neființă la ființă. Urmează-L și-ascultă-L, pentru ca să fii fericit tu și urmașii tăi”.

Dacă vom urma noi cuvântul acesta al marelui înaintaș Neagoe, dacă vom urma noi cuvântul Părintelui Iosif și înțelesul minunat al lucrărilor de la Târgu Jiu, noi vom deveni părtași cu Dumnezeu, vom colabora cu El la fericirea și la mântuirea poporului nostru, a familiei noastre și-apoi, desigur, a sufletelor noastre.

Ne rugăm Domnului Dumnezeu să binecuvânteze mai departe Lucrarea aceasta în mijlocul poporului nostru și s-ajute ca ea să poată duce întreg poporul nostru la Dumnezeu.

Ne rugăm Sfintei Fecioare, Maica Domnului, care stă la dreapta Domnului Iisus (după cum este scris: „Maica Ta stă la dreapta Ta îmbrăcată în aur de Ofir) să se roage pentru noi. Ea, acum două zile, a avut sărbătoarea Adormirii și înălțării ei la dreapta Domnului. Ea, care a fost binecuvântată de Dumnezeu și aleasă să fie vasul cel mai scump rânduit de Dumnezeu să fie o colaboratoare cu El la mântuirea neamului omenesc, s-a bucurat și pe pământ, se bucură și în veșnicie de cea mai mare binecuvântare de la El.

Noi mulțumim lui Dumnezeu pentru că a pus în inimile noastre prețuirea evanghelică și pentru Sfânta Fecioară. Arhanghelul Gavriil (cum spune el în scrierea lui Daniel... zice: „Eu, Gavriil, care stau în fața lui Dumnezeu”), el, îngerul care stă în fața lui Dumnezeu, a fost trimis să aducă vestea aceasta acelei sfinte și alese ființe de pe pământ, pentru ca să arate prin această alegere ce înțelepciune a fost în lucrarea lui Dumnezeu. De obicei, se spune că arătarea Sfintei Treimi pentru prima dată în istorie și în Evanghelie a fost cu ocazia Botezului Mântuitorului, când, în apele Iordanului, Tatăl a mărturisit despre Fiul și Duhul Sfânt S-a arătat ca un porumbel. Adevărat a fost acest lucru. S-a arătat Sfânta Treime atunci... Dar prima dată S-a arătat în momentul în care îngerul a venit să mărturisească Sfintei Fecioare alegerea ei de către Dumnezeu. Atunci îngerul a zis: „Tatăl te-a ales, Fiul Se va naște din tine și Duhul te va umbri”. Iată, arătarea Sfintei Treimi s-a făcut prima dată [la Buna Vestire].

Rugăm pe Domnul Dumnezeul nostru să ne-ajute să ne urmăm această chemare și să ne dea o inimă ascultătoare de voia Sa.

Rugăm pe toți cei care au ascultat Cuvântul lui Dumnezeu și care au înțeles ceva din toată propovăduirea aceasta să facă pasul acesta minunat, să treacă pe la Poarta Sărutului îmbrățișării cu Hristos. Puneți legământ cu Dumnezeu. Hotărâți-vă pentru El... aici, ca să puteți avea parte de masa cea veșnică. Și-apoi, de înălțarea cea eternă în Împărăția și-n slava Lui. Domnul și Dumnezeul nostru să ne-ajute la aceasta!

Acum dorim din toată inima, încă o dată, iubiților noștri miri să aibă parte de toate binecuvântările lui Dumnezeu care se desprind din făgăduințele Lui și din înțelesul adevărurilor acestora pe care le-am auzit și astăzi până acum aici, cu ocazia acestei sărbătoriri a nunții lor.

Noi mulțumim lui Dumnezeu și pentru dumneavoastră și vă rugăm să vă gândiți la un adevăr: nu suntem aici la întâmplare. Tot ce s-a spus s-a spus cu un adânc înțeles pentru fiecare dintre noi. Poate că în vreunul dintre cuvintele care s-au rostit, fiecare dintre dumneavoastră ați înțeles un gând și-un îndemn din partea Duhului Sfânt, din partea lui Dumnezeu, Care este în mijlocul nostru. Vă rugăm să ascultați de acel îndemn. Așa cum simțiți, cum ați simțit că vi l-a spus Dumnezeu. Hotărâți-vă pentru El, îmbrățișați-vă cu Iisus.

Luați-L însoțitor pe tot drumul vieții așa cum aceste două suflete se-mbrățișează astăzi ca să meargă împreună - unul - pe drumul acestei vieți, până vor trece pe la Masa Tăcerii, prin Coloana Infinită, spre Împărăția cerească.

Aceasta este chemarea lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. Și-aceasta este rugămintea și dorința noastră pentru fiecare dintre dumneavoastră. Domnul și Dumnezeul nostru să ne-ajute!

Acum vă rugăm să mai ascultați încă, în continuare, câteva din cuvintele pe care Domnul le-a inspirat unora dintre cei care vor urma la cuvânt și, după ora douăsprezece, se va face pauza pentru masă și pentru relaxare. Și cei care vor putea să mai rămână vor avea și după aceea un program nou și frumos, care le va produce multă bucurie și le va aduce foarte mult folos.

Eu mulțumesc Domnului pentru toate și ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute să rămânem credincioși până la sfârșit; ca, odată, când vom trece cu toții pe la Masa Tăcerii spre Coloana Infinită, să ne urcăm spre Dumnezeu, să avem parte de nunta cea strălucită din ceruri pe care ne-a pregătit-o El. Și să ne dea Domnul, la Poarta Sărutului, haina de nuntă cu care să moștenim apoi viața veșnică. Aceasta este legământul nostru și nașterea din nou pe care Dumnezeu ne-o dă pentru Împărăția cerească atunci când dorim să facem acest lucru.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, Dumnezeul nostru, de-acum și până-n vecii vecilor! Amin.