Cele trei minuni

1 - Îmi aduc aminte prima noastră cunoștință. Și toată istoria vieții mele și iubirii noastre de până atunci!

2 - Ce tare fusese patul de fier gol pe care zăceau întinse de Tine în noaptea neîntreruptă a atâtor ani, până ce mi-a sosit dimineața Ta, Soarele meu!

3 - Cât aș mai fi dormit eu oare acolo, în mizeria neștiinței mele, dacă n-ai fi venit Tu, să mă trezești?

4 - Eu nu aveam până atunci nici trecut, nici amintiri. Și nici nu mă gândeam la un viitor...

5 - Știu doar că a fost o noapte cumplit de lungă și de grea, și că nu m-am trezit decât atunci când Ți-am auzit glasul Tău, strigându-mă pe nume.

6 - Unde fusese-Și Tu oare că parcă niciodată nu Te văzusem - până în clipa aceea?

7 - Ce putere a fost oare în cele trei cuvinte pe care mi le-ai spus Tu atunci că ele au adus dintr-o dată atâta lumină necunoscută în mine

8 - atâta lumină încât în mijlocul tuturor celor ce mă înconjurau atunci, nu Te-am mai văzut dintr-o dată decât pe Tine?

9 - Fuse o noapte și era o dimineață:

Ziua întâi... a vieții iubirii mele!

10 - Câtă vreme vorbeai altora, eu nici nu Te auzisem.

Urechea mea s-a trezit doar în clipa când Tu ai strigat numele meu.

11 - Până vorbești tuturor, îmi erai, ca toți, al tuturora.

Când mi-ai vorbit mie, mi-ai devenit dintr-o dată numai al meu!

12 - Doar trei cuvinte! - dar acele trei cuvinte au făcut minunea, au însemnat pentru mine: lumina, viața, iubirea.

13 - Ele mi-au făcut dintr-o dată un fel de soare și m-au înălțat într-un fel de cer...

14 - Unde erau oare aceste trei Dumnezeiești minuni ale mele înainte de a mi le reda Tu?

15 - Fuseseră oare în adâncul meu și se treziseră abia în clipa cuvintelor Tale, ori eu nu le avusesem niciodată ci erau în Tine și Tu mi le-ai născut doar când cele trei cuvinte ale Tale s-au împreunat cu inima mea?

16 - Apoi a fost iarăși o seară și s-a făcut iarăși o noapte...

- a doua!

17 - Un zid de întuneric gros s-a lăsat iarăși dintr-o dată, așezându-se între noi și învăluindu-mă rece și amar într-o altă singurătate.

18 - Apoi zidul acesta s-a făcut tot mai rece, mai gros și mai amar, căci mâinile pe care le iubeam cel mai mult și le sărutam cel mai cu drag, luptau cel mai harnic să-l înalțe și să-l îngroașe între noi cât puteau mai repede și mai tare.

19 - ...Dar eu acum aveam un trecut și aveam o amintire.

Acum întunericul îmi era mai în afara mea - nu și înăuntrul meu.

20 - Înăuntrul meu ardea acum nemuritoarea lumină a celor trei cuvinte ale Tale, și ale celor trei minuni născute în mine, care îmi aduseseră o ființă cerească.

21 - Cu ele m-ai legat de Tine în așa fel încât să nu mă mai pot nici eu - și nici vreo altă putere - dezlega de Tine niciodată,

Isuse...