Cele trei minuni
Traian Dorz - Prietenul Tinereții mele
1 - Îmi aduc aminte prima noastră cunoştinţă. Şi toată istoria vieţii mele şi iubirii noastre de până atunci!
2 - Ce tare fusese patul de fier gol pe care zăceau întinse de Tine în noaptea neîntreruptă a atâtor ani, până ce mi-a sosit dimineaţa Ta, Soarele meu!
3 - Cât aş mai fi dormit eu oare acolo, în mizeria neştiinţei mele, dacă n-ai fi venit Tu, să mă trezeşti?
4 - Eu nu aveam până atunci nici trecut, nici amintiri. Şi nici nu mă gândeam la un viitor...
5 - Ştiu doar că a fost o noapte cumplit de lungă şi de grea, şi că nu m-am trezit decât atunci când Ţi-am auzit glasul Tău, strigându-mă pe nume.
6 - Unde fusese-Şi Tu oare că parcă niciodată nu Te văzusem - până în clipa aceea?
7 - Ce putere a fost oare în cele trei cuvinte pe care mi le-ai spus Tu atunci că ele au adus dintr-o dată atâta lumină necunoscută în mine
8 - atâta lumină încât în mijlocul tuturor celor ce mă înconjurau atunci, nu Te-am mai văzut dintr-o dată decât pe Tine?
9 - Fuse o noapte şi era o dimineaţă:
Ziua întâi... a vieţii iubirii mele!
10 - Câtă vreme vorbeai altora, eu nici nu Te auzisem.
Urechea mea s-a trezit doar în clipa când Tu ai strigat numele meu.
11 - Până vorbeşti tuturor, îmi erai, ca toţi, al tuturora.
Când mi-ai vorbit mie, mi-ai devenit dintr-o dată numai al meu!
12 - Doar trei cuvinte! - dar acele trei cuvinte au făcut minunea, au însemnat pentru mine: lumina, viaţa, iubirea.
13 - Ele mi-au făcut dintr-o dată un fel de soare şi m-au înălţat într-un fel de cer...
14 - Unde erau oare aceste trei Dumnezeieşti minuni ale mele înainte de a mi le reda Tu?
15 - Fuseseră oare în adâncul meu şi se treziseră abia în clipa cuvintelor Tale, ori eu nu le avusesem niciodată ci erau în Tine şi Tu mi le-ai născut doar când cele trei cuvinte ale Tale s-au împreunat cu inima mea?
16 - Apoi a fost iarăşi o seară şi s-a făcut iarăşi o noapte...
- a doua!
17 - Un zid de întuneric gros s-a lăsat iarăşi dintr-o dată, aşezându-se între noi şi învăluindu-mă rece şi amar într-o altă singurătate.
18 - Apoi zidul acesta s-a făcut tot mai rece, mai gros şi mai amar, căci mâinile pe care le iubeam cel mai mult şi le sărutam cel mai cu drag, luptau cel mai harnic să-l înalţe şi să-l îngroaşe între noi cât puteau mai repede şi mai tare.
19 - ...Dar eu acum aveam un trecut şi aveam o amintire.
Acum întunericul îmi era mai în afara mea - nu şi înăuntrul meu.
20 - Înăuntrul meu ardea acum nemuritoarea lumină a celor trei cuvinte ale Tale, şi ale celor trei minuni născute în mine, care îmi aduseseră o fiinţă cerească.
21 - Cu ele m-ai legat de Tine în aşa fel încât să nu mă mai pot nici eu - şi nici vreo altă putere - dezlega de Tine niciodată,
Isuse...