Noaptea cea din urmă
Traian Dorz - Prietenul Tinereții mele
1 - Astfel a venit iarăși o dimineață.
S-a făcut dintr-o dată așa de frumos și așa de ziuă de parcă n-ar mai fi fost niciodată între noi un zid.
2 - Lumina, viața, iubirea, - săpaseră din amândouă părțile la temeliile lui groase, amare și reci - și le-a prăbușit dintr-o dată, întâlnindu-ne.
3 - Dar din întunericul prăbușit ne rămâne totuși ceva rece și amar. Ca o umbră peste trecut. Și ca o toamnă pentru viitor.
4 - Aceasta m-a făcut să mă alipesc mai strâns de Tine. Și să doresc ca Tu să mă legi cu alte nenumărate lanțuri ale Tale spre a nu mă mai putea într-adevăr dezlega nimeni și nimic niciodată.
5 - Acoperișul casei noastre devenise mai albastru, și mai larg decât toate hotarele cerurilor.
6 - Și așternutul bucuriilor noastre, era acum mult mai moale și mai frumos decât toate întinderile câmpiilor.
7 - În tot Paradisul eram numai noi singuri și nici o muzică din lume nu ar fi putut încânta auzul meu cât șoaptele iubirii Tale regăsite.
8 - Toate izvoarele pământului murmurau numai viersuri de iubire și toate păsările cerului, zburând două câte două le răspundeau cu alte versuri asemenea acelora.
9 - Toată roua serilor noastre, toți picurii dimineților de pe iarbă și de pe flori, prin aceleași raze ale lunii pline - întorceau stelele cerului aceleași sărutări strălucitoare.
10 - Orice priveam, era minune,
orice atingeam, era aur,
orice ascultam era cântec
și oriunde înseram, eram acasă.
11 - Apoi din nou, în plină zi, s-a făcut dintr-o dată iarăși o noapte, noaptea a treia, cea mai lungă și mai grea.
Noaptea din urmă.
12 - A fost oare numai noapte? - Nu, a fost și un mormânt din care nici nu mai puteam nădăjdui uneori că am să mai ies vreodată.
13 - Pentru că eu însumi, în cea mai mare nebunie și rătăcire cu putință a minții mele, ajutasem la săparea lui,
14 - îngăduind săgeților amare să pătrundă cât mai adânc în inima luminii mele zdrobindu-mi-o.
15 - Ai venit la ușa mea și ai cerut să intri, pentru ca ispititorul să nu mi-o afle goală.
16 - Dar zăvorul era împins de mine pe dinăuntru. Și perdeaua geamului dinspre Tine, era trasă de mâna mea.
17 - Te-am simțit în geam, - și parcă Ți-am văzut Mâinile Tale însângerate pentru mine, încercând să-l deschidă...
18 - Ți-am auzit suspinul Tău sfâșietor pentru mine. Și glasul plin de îndurerare, chemându-mă pe nume și înștiințându-mă.
19 - Dar eu cu mintea mea, jumătate adormită și cu inima mea jumătate rece, - nu mai auzeam și nu mai simțeam decât jumătate de adevăr.
20 - Era ca o întunecime de soare.
În curând umbra îmi cuprinse totul.
Și așa m-am prăbușit.