Noaptea cea din urmă
Traian Dorz - Prietenul Tinereții mele
1 - Astfel a venit iarăşi o dimineaţă.
S-a făcut dintr-o dată aşa de frumos şi aşa de ziuă de parcă n-ar mai fi fost niciodată între noi un zid.
2 - Lumina, viaţa, iubirea, - săpaseră din amândouă părţile la temeliile lui groase, amare şi reci - şi le-a prăbuşit dintr-o dată, întâlnindu-ne.
3 - Dar din întunericul prăbuşit ne rămâne totuşi ceva rece şi amar. Ca o umbră peste trecut. Şi ca o toamnă pentru viitor.
4 - Aceasta m-a făcut să mă alipesc mai strâns de Tine. Şi să doresc ca Tu să mă legi cu alte nenumărate lanţuri ale Tale spre a nu mă mai putea într-adevăr dezlega nimeni şi nimic niciodată.
5 - Acoperişul casei noastre devenise mai albastru, şi mai larg decât toate hotarele cerurilor.
6 - Şi aşternutul bucuriilor noastre, era acum mult mai moale şi mai frumos decât toate întinderile câmpiilor.
7 - În tot Paradisul eram numai noi singuri şi nici o muzică din lume nu ar fi putut încânta auzul meu cât şoaptele iubirii Tale regăsite.
8 - Toate izvoarele pământului murmurau numai viersuri de iubire şi toate păsările cerului, zburând două câte două le răspundeau cu alte versuri asemenea acelora.
9 - Toată roua serilor noastre, toţi picurii dimineţilor de pe iarbă şi de pe flori, prin aceleaşi raze ale lunii pline - întorceau stelele cerului aceleaşi sărutări strălucitoare.
10 - Orice priveam, era minune,
orice atingeam, era aur,
orice ascultam era cântec
şi oriunde înseram, eram acasă.
11 - Apoi din nou, în plină zi, s-a făcut dintr-o dată iarăşi o noapte, noaptea a treia, cea mai lungă şi mai grea.
Noaptea din urmă.
12 - A fost oare numai noapte? - Nu, a fost şi un mormânt din care nici nu mai puteam nădăjdui uneori că am să mai ies vreodată.
13 - Pentru că eu însumi, în cea mai mare nebunie şi rătăcire cu putinţă a minţii mele, ajutasem la săparea lui,
14 - îngăduind săgeţilor amare să pătrundă cât mai adânc în inima luminii mele zdrobindu-mi-o.
15 - Ai venit la uşa mea şi ai cerut să intri, pentru ca ispititorul să nu mi-o afle goală.
16 - Dar zăvorul era împins de mine pe dinăuntru. Şi perdeaua geamului dinspre Tine, era trasă de mâna mea.
17 - Te-am simţit în geam, - şi parcă Ţi-am văzut Mâinile Tale însângerate pentru mine, încercând să-l deschidă...
18 - Ţi-am auzit suspinul Tău sfâşietor pentru mine. Şi glasul plin de îndurerare, chemându-mă pe nume şi înştiinţându-mă.
19 - Dar eu cu mintea mea, jumătate adormită şi cu inima mea jumătate rece, - nu mai auzeam şi nu mai simţeam decât jumătate de adevăr.
20 - Era ca o întunecime de soare.
În curând umbra îmi cuprinse totul.
Şi aşa m-am prăbuşit.