În nebunia mea

1 - Îmi mai aduc încă și acum aminte de clipa aceea de dinainte de întunecimea mea din urmă.

2 - Și nu voi putea să uit niciodată înștiințarea dragostei Tale care lupta cu întunericul să nu mă cuprindă de tot.

3 - Adu-ți aminte cât de mult te-am iubit - îmi ziceai Tu.

Gândește-te de unde am venit pentru tine

și amintește-ți cu ce preț te-am răscumpărat.

4 - Ridică-te, scoală-te, vino deschide-Mi iarăși inima ta și brațele tale.

5 - Tu nu trebuie să fii al nimănui altcuiva, nici măcar al tău însuți, căci Eu te-am răscumpărat cu un preț nespus de mare.

6 - Ascultă-Mi glasul Meu - și inima ta să găsească toată plăcerea ei în căile Mele.

7 - Numai Eu îți pot da ție adevărata și întreaga fericire, aici și în veșnicie, nimeni altcineva.

8 - Nu-ți lăsa inima înduplecată de ispită și nu-ți deschide brațele spre păcat. Păcatul este nefericirea ta. Nepăsarea îți va zdrobi viața.

9 - Revino iarăși la dragostea ta dintâi - îmi ziceai Tu. Numai în Mine vei afla adevărata iubire.

10 - Numai Eu știu să te fac cu adevărat fericit. Tot ce este al Meu va fi și al tău. Ai să vezi slava pe care o am Eu și Eu te voi face părtaș la ea.

11 - Locul unde stai - îmi ziceai Tu - este un loc primejdios. Și starea în care ai ajuns acum este o stare aducătoare de nimicire.

12 - Lasă-ți toată sărăcia acestei locuințe și smulge-te din ispita acestei stări.

13 - Primește îndemnul Meu și alege înălțimile Mele.

14 - Ceea ce ochiul tău n-a văzut, urechea n-a auzit și inima ta n-a putut să bănuiască, - te așteaptă la Mine, - vino!...

15 - Dar eu tăceam cu o tăcere vinovată.

Îți simțeam inima cunoscută, bătând dureros și fierbinte pentru mine, la ușa mea, așteptând.

16 - Dar eu am tăcut nemișcat.

Îți auzeam suspinul adânc și Îți bănuiam mâhnirea amară,

dar întunericul din mine tăcea, ca să pleci.

17 - Tu nu puteai pleca. Nu mai puteai spune nimic dar nu plecai. Stăteai zdrobit înaintea ferestrelor mele cândva atât de curat deschise spre Tine. Toată înfățișarea Ta îmi vorbea mai sfâșietor ca orice glas.

18 - Mama mea și frații mei m-au bătut și m-au lovit atât de greu și de îndelung. Privește-mi făptura palidă de vânătăi și de răni pe care în casa celor ce mă iubeau, le-am primit, - din pricina Ta.

19 - Atunci Ți-am strigat: Du-Te! N-a fost de-ajuns cât am suferit până acum din pricina Ta?

20 - Numele meu a ajuns de ocară și toți mă arată cu degetul luându-mă în râs și batjocorindu-mă, - din pricina Ta.

21 - Până când și secăturile secătuite mă disprețuiesc.

22 - Bețivii m-au pus în cântecele lor, iar desfrânații își fac semne arătându-mă cu degetul când merg pe drum - din pricina Ta.

23 - Până la marginile cetății se vorbește numai despre mine.

24 - Femeile guralive și iscoditoare îmi scot tot felul de vorbe rele.

25 - Trecătorii se uită pe furiș cu ochii mirați și vicleni spre casa mea, șoptindu-și sau strigându-și tot felul de întrebări și răspunsuri jignitoare despre mine - din pricina Ta.

26 - Orice văd și orice aud mă chinuiesc.

Tot ce fac este rău.

Tot ce dau este respins.

Tot ce gândesc este judecat și ocărât - din pricina Ta.

27 - Dragostea Ta mi-a ajuns o povară. N-o mai pot purta, - du-Te!

- Și Ți-am întors spatele cu dușmănie!

28 - Am auzit pașii Tăi întorcându-se cu amar și îndepărtându-se zdrobiți.

29 - Știam că nimic pe lume nu mai poate fi atât de amar zdrobit ca inima Ta atunci.

30 - Dar nu-mi păsa. În mine era o inimă străină care Îți vorbea în nebunie ca unui vrăjmaș.

- Nu știam...