În nebunia mea
Traian Dorz - Prietenul Tinereții mele
1 - Îmi mai aduc încă şi acum aminte de clipa aceea de dinainte de întunecimea mea din urmă.
2 - Şi nu voi putea să uit niciodată înştiinţarea dragostei Tale care lupta cu întunericul să nu mă cuprindă de tot.
3 - Adu-ţi aminte cât de mult te-am iubit - îmi ziceai Tu.
Gândeşte-te de unde am venit pentru tine
şi aminteşte-ţi cu ce preţ te-am răscumpărat.
4 - Ridică-te, scoală-te, vino deschide-Mi iarăşi inima ta şi braţele tale.
5 - Tu nu trebuie să fii al nimănui altcuiva, nici măcar al tău însuţi, căci Eu te-am răscumpărat cu un preţ nespus de mare.
6 - Ascultă-Mi glasul Meu - şi inima ta să găsească toată plăcerea ei în căile Mele.
7 - Numai Eu îţi pot da ţie adevărata şi întreaga fericire, aici şi în veşnicie, nimeni altcineva.
8 - Nu-ţi lăsa inima înduplecată de ispită şi nu-ţi deschide braţele spre păcat. Păcatul este nefericirea ta. Nepăsarea îţi va zdrobi viaţa.
9 - Revino iarăşi la dragostea ta dintâi - îmi ziceai Tu. Numai în Mine vei afla adevărata iubire.
10 - Numai Eu ştiu să te fac cu adevărat fericit. Tot ce este al Meu va fi şi al tău. Ai să vezi slava pe care o am Eu şi Eu te voi face părtaş la ea.
11 - Locul unde stai - îmi ziceai Tu - este un loc primejdios. Şi starea în care ai ajuns acum este o stare aducătoare de nimicire.
12 - Lasă-ţi toată sărăcia acestei locuinţe şi smulge-te din ispita acestei stări.
13 - Primeşte îndemnul Meu şi alege înălţimile Mele.
14 - Ceea ce ochiul tău n-a văzut, urechea n-a auzit şi inima ta n-a putut să bănuiască, - te aşteaptă la Mine, - vino!...
15 - Dar eu tăceam cu o tăcere vinovată.
Îţi simţeam inima cunoscută, bătând dureros şi fierbinte pentru mine, la uşa mea, aşteptând.
16 - Dar eu am tăcut nemişcat.
Îţi auzeam suspinul adânc şi Îţi bănuiam mâhnirea amară,
dar întunericul din mine tăcea, ca să pleci.
17 - Tu nu puteai pleca. Nu mai puteai spune nimic dar nu plecai. Stăteai zdrobit înaintea ferestrelor mele cândva atât de curat deschise spre Tine. Toată înfăţişarea Ta îmi vorbea mai sfâşietor ca orice glas.
18 - Mama mea şi fraţii mei m-au bătut şi m-au lovit atât de greu şi de îndelung. Priveşte-mi făptura palidă de vânătăi şi de răni pe care în casa celor ce mă iubeau, le-am primit, - din pricina Ta.
19 - Atunci Ţi-am strigat: Du-Te! N-a fost de-ajuns cât am suferit până acum din pricina Ta?
20 - Numele meu a ajuns de ocară şi toţi mă arată cu degetul luându-mă în râs şi batjocorindu-mă, - din pricina Ta.
21 - Până când şi secăturile secătuite mă dispreţuiesc.
22 - Beţivii m-au pus în cântecele lor, iar desfrânaţii îşi fac semne arătându-mă cu degetul când merg pe drum - din pricina Ta.
23 - Până la marginile cetăţii se vorbeşte numai despre mine.
24 - Femeile guralive şi iscoditoare îmi scot tot felul de vorbe rele.
25 - Trecătorii se uită pe furiş cu ochii miraţi şi vicleni spre casa mea, şoptindu-şi sau strigându-şi tot felul de întrebări şi răspunsuri jignitoare despre mine - din pricina Ta.
26 - Orice văd şi orice aud mă chinuiesc.
Tot ce fac este rău.
Tot ce dau este respins.
Tot ce gândesc este judecat şi ocărât - din pricina Ta.
27 - Dragostea Ta mi-a ajuns o povară. N-o mai pot purta, - du-Te!
- Şi Ţi-am întors spatele cu duşmănie!
28 - Am auzit paşii Tăi întorcându-se cu amar şi îndepărtându-se zdrobiţi.
29 - Ştiam că nimic pe lume nu mai poate fi atât de amar zdrobit ca inima Ta atunci.
30 - Dar nu-mi păsa. În mine era o inimă străină care Îţi vorbea în nebunie ca unui vrăjmaş.
- Nu ştiam...