Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate şi celor ce le veţi ţine, vor fi ţinute.
Credinţa în Hristos este credinţa în Învierea Lui.
Credinţa în Învierea lui Hristos este credinţa în învierea tuturor morţilor.
Credinţa în învierea tuturor morţilor este credinţa în propria noastră înviere, sub forma în care a înviat Isus.
Învierea lui Hristos a avut ca scop întâi: dovedirea adevărului Evangheliei Sale,
apoi: garantarea unei răsplătiri veşnice pentru oricine va primi sau va respinge solia Tatălui, adusă de către El tuturor oamenilor.
De credinţa în Învierea lui Hristos depinde totul.
Cine primeşte credinţa în Învierea Lui, uşor poate primi toate celelalte.
Cine poate crede că Hristos a Înviat, poate uşor crede că va fi o înviere a tuturor morţilor, iar această încredinţare este începutul adevăratei sale învieri.
Acela care se încredinţează că odată va învia din morţi,
că va sta în faţa Judecăţii lui Dumnezeu,
iar că apoi va merge la o veşnică răsplată, fie în fericire fie în chin,
- acela ia neapărat hotărârea cea mare.
Nimeni nu pare a fi chiar atât de nebun încât să se arunce conştient într-o pierzare atât de înspăimântătoare, - dacă într-adevăr este încredinţat de veşnicia ei.
Dumnezeu ne-a dat viaţa aceasta tocmai spre a ne-o mântui pe cea veşnică.
Scopul acestei existenţe trecătoare este tocmai pregătirea pentru existenţa cea eternă.
Este adevărat că acum trupul face binele sau răul în unire cu sufletul său.
Este adevărat că trupul este muritor pe când sufletul nu poate să moară.
Dar este tot atât de adevărat că moartea aceasta a trupului nu este o nimicire a lui. Fiindcă moartea este numai o transformare, o trecere în altă formă, în altă existenţă, ca o sămânţă care trece printr-o putrezire spre o altă creştere şi o altă viaţă a ei. Putrezirea trecătoare nu-i schimbă caracterul ei ci numai forma ei. A fost o neghină? - ea este neghină şi sub forma nouă în care va ieşi de sub glia unde i-a putrezit forma ei veche.
A fost grâu înainte? - tot grâu o să şi răsară, în noua lui viaţă.
O, cât de adevărat este că moartea nu există pentru nimic şi pentru nimeni, ci numai ca o transformare!
Nici piatra nu moare,
nici lemnul, nici apa,
- totul numai se transformă. Se transformă, nu moare.
Atunci cum să moară o fiinţă atât de minunată ca omul, făcut de Dumnezeu, pentru un scop atât de minunat?
Faptele noastre de acum sunt toate făcute pentru Judecata de Apoi. Oricât de scurtă ne-ar fi viaţa aceasta de pe pământ,
oricât de puţine ne-ar fi prilejurile de a face binele, sau ispitele de a face răul,
oricât de puţin am fi auzit chemările lui Dumnezeu despre mântuire sau înştiinţările Lui despre pierzare,
- acestea sunt totuşi de-ajuns pentru ca noi să alegem dacă vrem viaţa, sau să o respingem dacă vrem.
Să facem binele spre mântuire, sau răul spre osândă.
Să primim pe Hristos, Sămânţa Învierii, sau să rămânem în păcat, sămânţa morţii.
Să credem şi să ne hotărâm pentru Cer - sau să ne aruncăm prin plăceri, în braţele iadului! Da, e de-ajuns de lungă această scurtă viaţă pentru a ne merita prin ceea ce facem în ea, ori viaţa ori moartea veşnică.
Puterea de a face pe marea mulţime a oamenilor să aleagă ori una ori cealaltă din aceste două căi, stă în mâinile trimişilor lui Hristos.
Încă din Vechime, Glasul lui Hristos a strigat: Fiule al omului, vorbeşte şi spune: iată primejdiile... Cine nu se va feri o să piară... Cine se va feri o să scape.
Dacă străjerul, pus să înştiinţeze, nu înştiinţează, omul piere, dar sângele său va fi cerut din mâna celui ce nu l-a înştiinţat (Ezec. 33, 2-9).
Lui Timotei, Cuvântul Sfânt îi spune: dacă vei face aşa, te vei mântui pe tine şi pe cei ce te ascultă (1 Tim. 4, 16).
Sfântul Iacov spune: Să ştiţi că cine întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii lui, va mântui un suflet de la moarte şi va acoperi o sumedenie de păcate (Iacov 5, 20).
Iată cum pot fi iertate sau ţinute de tine frate, păcatele oamenilor!
O, suflet ales şi trimis de Hristos, care prin mărturisirea puternică a Evangheliei, ai darul de-a putea trezi sufletele la credinţă şi a le învia din moartea păcatului, căci Hristos ţi-a dat insuflarea Duhului Său,
- ia bine seama la marea ta răspundere!
Mântuirea sau pierzarea multora stă în cele ce faci tu,
sau în ceea ce nu faci!
O, suflete trimis să înştiinţezi pe alţii, împlineşte-ţi datoria în aşa fel ca în Ziua Judecăţii nimeni să nu poată spune: eu sunt pierdut din pricina că tu nu mi-ai spus...
Mărire Învierii Tale Doamne Isuse, mărire Ţie.
Ne cutremurăm în faţa marii răspunderi pe care o avem toţi acei care cunoaştem Evanghelia Ta, dar care n-am spus despre aceasta, în aşa fel ca cei care văd viaţa noastră să fie străpunşi la inimă şi să caute şi ei mântuirea Ta.
Iartă Doamne Isuse de peste noi păcatele multora, care au murit neiertaţi, din pricina noastră. Şi nu ne mai lăsa să tăcem ce trebuie vorbit,
nici să ţinem ce trebuie iertat.
Amin.