Foto Traian Dorz

Tot ce-am să mai spun

Traian Dorz - Hristos - Mântuitorul nostru

Tot ce-am să mai spun de-acuma
vreau să-mi fie-atât de bun,
cum Hristos a zis - şi numa’
cum Hristos a vrut, să spun.
Tot ce-am să mai cânt - să fie
cât mai cald şi mai frumos
plin de har şi măreţie
spre-a fi vrednic de Hristos.
Tot ce-am să mai fac, să poarte
semnul nalt şi sfinţitor
ce, de dincoace de moarte,
dă un nimb nemuritor.
Tot ce las, să fie-o zare
plină de cereşti lumini
fericind orice cărare
vrednică de paşi divini.
Tot ce cresc să fie-o roadă
vrednică de-un strâns ceresc
peste ea să se-ntrevadă
semnul cel Dumnezeiesc.
- Astfel să mă afle ceasul
aşteptat şi întâlnit
când de-aicea bun-rămasul
va fi-Acolo bun venit!
+
Nu mulţimea vorbelor face rugăciunea bună, ci căldura, înţelegerea şi duhul cu care te rogi.
Păr. Iosif Trifa.