Filip era din Betsaida, cetatea lui Andrei şi a lui Petru.
Betsaida, înseamnă Casa Peştilor, sau Casa Pescarilor, sau Locul plasei de pescar, sau Casa Vânătorului, sau Casa Mrejelor - toate acestea amintind că Betsaida era o cetate pe malul Lacului Ghenazaret şi că locuitorii ei se îndeletniceau numai cu pescuitul, din aceasta câştigându-şi şi traiul vieţii lor zilnice.
Aici, între sufletele simple şi curate care îşi câştigau pâinea lor cu sudoarea şi cu primejdia, Mântuitorul a aflat nişte atât de frumoase mărgăritare cereşti şi nişte unelte atât de frumoase şi harnice în Lucrarea Evangheliei Sale, cum au fost cei trei apostoli ai Săi din Betsaida.
Oamenii care îşi câştigă pâinea lor printr-o muncă ce depinde direct de Dumnezeu, fără o mijlocire străină, - totdeauna au fost credincioşi. Munca pescarilor, a păstorilor sau a plugarilor, este o astfel de muncă.
Pescarul îşi pregăteşte uneltele şi barca lui, apoi se uită în sus. Dacă Dumnezeu îi dă cer senin şi apă liniştită - el pleacă, lucrează, asudă, strânge şi are ce să aducă acasă la familia sa.
Dacă Dumnezeu nu-i dă acestea, - el aşteaptă flămând.
Păstorul îşi pregăteşte turma - şi se uită în sus: dacă Dumnezeu dă ploaie sau soare, iarba va creşte şi turma lui va avea păşune iar el pâine. Dacă Dumnezeu nu-i dă acestea, - el va tânji şi va răbda.
Plugarul îşi pune sămânţa în pământ, apoi se uită şi el tot în sus... Dacă Dumnezeu îi binecuvântează şi lui ogorul cu vreme de belşug - are şi el. Dacă nu, va duce lipsă, şi el ca şi ceilalţi.
De aceea aceşti oameni au fost totdeauna în legătură directă cu Dumnezeu.
Ei au cerut cu credinţă, iar Dumnezeu le-a dat cu bunătate.
Apoi ei I-au mulţumit cu lacrimi - şi în această legătură de cereri şi mulţumiri dintre om şi Dumnezeu s-a desfăşurat de-a lungul veacurilor şi mileniilor, viaţa şi părtăşia frumoasă dintre Dumnezeu şi oameni. Din această colaborare armonioasă s-a făcut tot ce era şi tot ce rămâne minunat, fericit, inspirat şi divin pe lumea asta.
Cerul începe imediat deasupra capului nostru.
Deci Dumnezeul nostru care este în cer, - este imediat lângă noi. El nu este un Dumnezeu izolat de noi, depărtat, despărţit de ceva, - ci este chiar aci, gata să ne asculte, gata să ne dea, gata să ne ajute, gata să ne apere.
Când cerul nostru este acoperit, deasupra capului nostru noi avem un tavan gros între noi şi Dumnezeu.
Când noi avem un cer liber, - atunci între noi şi Dumnezeul nostru nu-i nici un zid despărţitor...
Atunci noi Îi cerem, iar El ne dă.
Noi Îl vedem - iar El ne vede.
Noi Îl simţim, lângă noi, iar El ne simte lângă El.
Atunci noi ne rugăm: pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi... Iar El ne-o dă.
Şi cât ne-am rugat numai Lui - n-am dus lipsă.
Îndată ce s-a pus între El şi noi tavanul afumat - noi n-am mai cerut şi n-am mai aşteptat de la Dumnezeu Stăpânul Ceresc. Ci am început să cerem şi să aşteptăm pâinea noastră de la un alt stăpân, ca noi.
Câştigul nostru nu mai depindea acum de un Dumnezeu, ci de un om.
Şi atunci, omul a început să ia locul lui Dumnezeu în viaţa omenirii.
Iar pentru că omul nu dă ca Dumnezeu ci, pretinde - pâinea a trebuit mereu cucerită cu sânge şi păstrată cu lupte.
Atunci locul rugăciunii l-au luat protestele, locul meditaţiei - agitaţia. Locul seninului - fumul.
Cetatea lui Andrei şi a lui Petru...
O, ce minunaţi sunt oamenii mari ai lui Dumnezeu. Din pricina lor sunt pomenite şi cetăţile şi popoarele lor. Cine ar mai şti ceva despre Betsaida astăzi, dacă n-ar fi fost de acolo aceste trei nume eterne şi sfinte - Petru, Andrei, Filip?
Din pricina acestor nume cinstite de Dumnezeu, cinstit este numele cetăţii lor. El a rămas neuitat şi nemuritor ca ei.
O, de am şti noi să preţuim cu adevărat valoarea marilor oameni aleşi şi scumpi înaintea lui Dumnezeu, pentru a le urma credinţa şi pentru a le imita faptele, spre a ne învrednici şi noi, toţi concetăţenii lor, de aceeaşi răsplată ca şi ei, care au trăit sau trăiesc încă printre noi!
Dragii mei, luaţi bine seama, ce oameni aveţi în satul vostru, în familia voastră, în mijlocul vostru.
Dacă sunt în Betsaida voastră nişte oameni aleşi ai Domnului, nişte credincioşi adevăraţi, nişte robi şi apostoli ai lui Isus, - nu trăiţi străini de ei şi nu-i dispreţuiţi şi voi ca ceilalţi.
Ci folosiţi-vă de acest har mare. Apropiaţi-vă de ei, legaţi-vă de ei şi urmaţi-le credinţa lor pentru ca să vă mântuiţi şi voi şi să nu pieriţi.
Căci în zadar îi aveţi, dacă nu-i urmaţi. Ei se vor mântui, iar voi vă veţi pierde.
În zadar a fost în Sodoma un Lot, dacă în zadar şi-a chinuit el sufletul în fiecare zi între ei (2 Petru 2, 6-8).
În zadar a fost în Betania un Ioan Botezătorul, dacă glasul lui a răsunat în pustiu acolo (Ioan 1, 28).
În zadar aveţi şi voi acolo trimeşi ai lui Hristos, - dacă voi nu-i ascultaţi. Aceasta vă va fi numai spre osândă.
Domnul Isus să vă dea şi vouă o credinţă de acelaşi preţ cu a lor ca să fiţi mântuiţi ca ei (2 Petru 1, 1).
Doamne şi Dumnezeul nostru,
Te rugăm îndreaptă-ne mereu inimile spre Tine şi înlătură dintre Tine şi noi orice piedică, pentru ca nimic să nu oprească legătura dintre noi şi Tine, niciodată.
Ajută-ne să preţuim pe ucenicii Tăi câtă vreme îi avem între noi şi fă să le urmăm credinţa, ca să avem şi noi parte de mântuirea Ta şi a lor.
Amin.