O, Betleem, o, Betleem...

O, Betleem, o, Betleem, - ce noapte-a fost aceea

când Soarele din Ieslea ta Şi-a răsărit scânteia

o, Betleem, pământ sfinţit de-atâta strălucire

- ce mulţi, ca tine, şi-au uitat întâia lor iubire!

Ierusalim, Ierusalim - care-ţi ucizi profeţii

de câte ori ţi-ai nimicit luminile vieţii

de câte ori te-ai prăbuşit - în prag de mântuire

- ce mulţi, ca tine-şi răstignesc eterna lor iubire!

Betanie, Betanie, - cetate fericită

în care dragostea-i mereu cântată şi sfinţită

cu câte binecuvântări ai tu împărtăşire

- dar ce puţini, ca tine-şi ţin curata lor iubire!

Capernaum, Capernaum, - cetate cercetată

câte minuni s-au petrecut în faţa ta odată

de câte ori ai fost chemat, - şi totuşi ce-mpietrire

- ce mulţi, ca tine, nu-şi cunosc divina lor iubire!

O, Nazaret, o, Nazaret, - cetate lepădată

ce paşi cereşti te-au străbătut, ce slavă ţi-a fost dată

dar ce netrebnic te-ai vădit de marea strălucire

- ce mulţi, ca tine-şi izgonesc frumoasa lor iubire!

O Golgota, o, Golgota, - nălţime-nfricoşată

spre care ne-nchinăm smeriţi, - de fiecare dată

- voi Sfintele Amintiri, - ce mult ne spun a-voastre nume

- cu care oare dintre voi ne-asemănăm în lume?