O, Betleem, o, Betleem...

O, Betleem, o, Betleem, - ce noapte-a fost aceea

când Soarele din Ieslea ta Și-a răsărit scânteia

o, Betleem, pământ sfințit de-atâta strălucire

- ce mulți, ca tine, și-au uitat întâia lor iubire!

Ierusalim, Ierusalim - care-ți ucizi profeții

de câte ori ți-ai nimicit luminile vieții

de câte ori te-ai prăbușit - în prag de mântuire

- ce mulți, ca tine-și răstignesc eterna lor iubire!

Betanie, Betanie, - cetate fericită

în care dragostea-i mereu cântată și sfințită

cu câte binecuvântări ai tu împărtășire

- dar ce puțini, ca tine-și țin curata lor iubire!

Capernaum, Capernaum, - cetate cercetată

câte minuni s-au petrecut în fața ta odată

de câte ori ai fost chemat, - și totuși ce-mpietrire

- ce mulți, ca tine, nu-și cunosc divina lor iubire!

O, Nazaret, o, Nazaret, - cetate lepădată

ce pași cerești te-au străbătut, ce slavă ți-a fost dată

dar ce netrebnic te-ai vădit de marea strălucire

- ce mulți, ca tine-și izgonesc frumoasa lor iubire!

O Golgota, o, Golgota, - nălțime-nfricoșată

spre care ne-nchinăm smeriți, - de fiecare dată

- voi Sfintele Amintiri, - ce mult ne spun a-voastre nume

- cu care oare dintre voi ne-asemănăm în lume?