Ceva despre legătura dintre Testamentul Vechi și Nou - și despre locurile urâte din Biblie
Pr. Iosif Trifa - Biblia - Cartea Vieții
Biblia se împarte în două părţi mari: în Biblia Vechiului şi Noului Testament. Între aceste două părţi este o legătură cu mult înţeles. Biblia Vechiului Testament cuprinde istoria şi frământările mântuirii sufleteşti ale omenirii, începând de la căderea din Grădina Edenului, până la Naşterea Mântuitorului. Biblia Noului Testament cuprinde istoria mântuirii noastre sufleteşti prin sângele Crucii, împreună cu viaţa cea nouă şi omul cel nou.
Biblia Vechiului Testament ni-l arată pe omul cel căzut. Ne arată sforţările lui de a se ridica. Ne arată că toate aceste sforţări au fost zadarnice până ce n-a sosit Iisus Mântuitorul. Vechiul Testament ne arată pe omul cel vechi, Noul Testament, pe omul cel nou. Vechiul Testament ne arată pedeapsa pentru păcat. Noul Testament ne arată mântuirea prin dar. Vechiul Testament ni-l arată pe om aşa cum este, cu toate scăderile lui; Noul Testament ni-l arată pe om aşa cum trebuie să fie; ne arată pe omul cel nou.
Pe lângă asta, despre Vechiul Testament se spune că a fost „un pedagog spre Hristos”, adică a fost dascălul ce a pregătit omenirea pentru venirea şi primirea Mântuitorului. Vom scrie cândva mai pe larg şi despre aceasta.
Acum, în legătură cu raportul dintre Vechiul Testament şi Noul Testament, vom spune ceva despre locurile urâte din Biblie.
În Biblia Vechiului Testament sunt şi unele locuri urâte. Unii strigă contra lor, spunând că ar trebui scoase afară. Dar aceste locuri îşi au şi ele însemnătatea lor şi înţelesul lor. Noi am mai scris despre ele în cartea Sodoma şi Gomora (acolo unde a fost vorba despre beţia şi desfrânarea lui Lot).
Sfânta Scriptură ne arată toată lucrarea pe care Dumnezeu a făcut-o de-a lungul veacurilor pentru mântuirea noastră, a păcătoşilor. Dar, pe de altă parte, Biblia ne arată şi toate înşelăciunile şi încercările pe care le-a făcut Satana, de-a lungul veacurilor, pentru stricarea şi pierzarea omului. Biblia ne arată urmele Domnului, dar, de altă parte, ne arată şi urmele diavolului. Urât este diavolul, urâte sunt şi urmele lui. Biblia ne arată aceste urme tocmai ca să ne ferim de ele. Biblia nu ni-l poate arăta pe diavolul şi lucrurile lui în chip de înger, ci ni-l arată aşa cum este.
Însă ce se întâmplă? Diavolul e mişel mare şi aici. Multora dintre cei ce intră în şcoala Bibliei le arată tocmai aceste locuri - le arată tocmai fotografia lui - şoptindu-le: „Iacă, asta-i Biblia voastră cea sfântă şi mult-lăudată! Poftim, ce lucruri urâte se află în ea!”.
Cu asta umblă Ispititorul să-l abată pe om de la Cuvântul lui Dumnezeu. Ce mişel mare e diavolul! El umblă să-l sperie pe om de Biblie, arătându-şi tocmai fotografia lui din Biblie.
Mulţi sfătoşi şi necredincioşi atacă Biblia pe chestia asta. Chiar mie mi s-a întâmplat mai anul trecut să apuc la discuţie, în public, cu un sfătos de „învăţat” despre locurile urâte din Biblie.
- O, dragul meu - i-am răspuns eu -, să discutăm lucrurile mai pe dreptate! Înainte de toate, trebuie să-ţi spun un lucru: Biblia Vechiului Testament ni-l arată pe om aşa cum este, cu toate păcatele şi slăbiciunile lui. În Biblia Vechiului Testament ne vedem fotografia noastră cea sufletească aşa cum este. Dumneata, văd că te indignezi de cele trei sute de femei ale lui Solomon. Eu însă te rog frumos, uită-te cu băgare de seamă: nu cumva şi dumneata eşti pe acolo? Iată, aici sunt o mulţime de oameni care ascultă discuţia noastră. Eu te rog în faţa lor să-mi spui dumneata, pe cuvântul dumitale de onoare, câte femei ai cunoscut dumneata, din tinereţile dumitale până la vârsta aceasta?... Vreau să vedem de sunt mai multe ori mai puţine decât cele trei sute de ţiitoare ale lui Solomon.
«Învăţatul» meu se roşi ca racul, până după urechi, şi începu a îngâna alte vorbe. Simţea pe „solomonul” din el, dar îi era ruşine să-l dea în vileag.
- Ei, vezi, dragul meu? - i-am zis eu. Ne indignăm de locurile cele urâte din Biblie şi nu ne dăm seama că în acele locuri sunt puse tocmai slăbiciunile şi păcatele noastre. Locurile urâte din Biblie sunt puse acolo, dragul meu, tocmai ca să ne vedem în ele ca într-o oglindă urâţenia noastră cea sufletească şi să căutăm a scăpa de ea.
Se indignează sfătoşii şi necredincioşii de locurile cele urâte din Biblie şi, vai, tocmai ei şi fotografia lor sunt acolo. Se indignează de păcatul lui David, şi ei săvârşesc tocmai acest păcat (cu deosebirea că David a stropit o viaţă întreagă acest păcat cu lacrimi de căinţă, iar ei îl stropesc cu alte păcate). Se indignează sfătoşii de desfrânarea ce a făcut-o Lot în beţie, dar nu se indignează de orgiile şi ticăloşiile ce le fac ei prin chefuri şi beţie.
«Oastea Domnului» nr. 7 / 9 febr. 1930, p. 7-8