Foto Pr. Iosif Trifa

Ceva despre trimiterile (locurile paralele) din Biblie

Pr. Iosif Trifa - Biblia - Cartea Vieții

Am vorbit în numerele trecute despre legătura cea strânsă dintre cărțile Bibliei. Biblia este o Carte a Duhului Sfânt: de aceea între cărțile ei nu numai că nu sunt contraziceri, ci se întregesc unele pe altele într-un chip minunat.
Toată Biblia este o minunată țesătură în care găsești, de la început, până la sfârșit, același fir, aceeași urzeală și aceeași bătătură roșie (Sângele Crucii). Învățătura de la începutul Bibliei o găsești până la sfârșit și pe cea de la sfârșit o afli, mergând înapoi, până la început.
Bazându-se pe această minunată legătură, cercetătorii Bibliei au făcut așa-numitele „trimiteri” sau „locuri paralele”. Aceste trimiteri se află însemnate prin Biblie și, în decursul citirii Bibliei, ele îți zic: „Caută și la cartea cutare și cutare, capitolul atâta și atâta, și vei afla aceeași învățătură pe care o citești aici”. Pentru cei ce intră prima dată în școala Bibliei, aici voi spune că cele 72 de cărți ale Bibliei sunt împărțite în capitole, iar capitolele, în versete. Când, dar, noi, aici la foaie, scriem, de pildă: Matei 10, 20 - asta, pe limba Bibliei, înseamnă: „Caută la Evanghelia de la Matei, capitolul 10, versetul 20”.
Trimiterile din Biblie au o însemnătate foarte mare. Ele îți arată și din ele poți afla minunata legătură din Biblie. Trimiterile sunt un fel de dascăl prețios care te poartă pe tot locul prin Biblie și îți arată legăturile ei și tainele ei. O Biblie cu trimiteri bogate este o școală minunată în care poți învăța - și ai ce învăța - o viață întreagă.
Sub acest raport, este foarte potrivită Biblia cea cu 250 lei, având trimiteri bogate după fiecare rând. (Pentru cititorii mai bătrâni, care nu pot urmări literele puțin mărunte din această biblie, tot atât de bună este și Biblia cea mare, cu 350 lei, care așijderea are trimiteri.)
Cu această Biblie poți face progrese foarte frumoase și poți deveni un bun cercetător și cunoscător al Scripturilor. Și eu însumi folosesc această Biblie și mă ajut foarte mult cu trimiterile ei.
Să luăm acum o pildă despre ce sunt trimiterile biblice. Să deschidem Biblia, spre exemplu, la 2 Corinteni, cap. 4, vers. 3 și 4. Vom afla acolo scris așa:
3. „Și, dacă Evanghelia noastră este acoperită*, este acoperită pentru cei ce sunt pe calea pierzării,” (1 Cor 1, 18; 2 Cor 2, 15; 2 Tes 2, 10)
4. „a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia*, ca să nu vadă** strălucind lumina† Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu††”. (*In 12, 31; 14, 30; 16, 11; Efes 6, 12**; Isaia 6, 10; In 12, 40; 2 Cor 3, 14†; 2 Cor 3, 8, 9, 11, 18; 2 Cor 4, 6††; In 1, 18; 12, 45; 14, 9; Fil 2, 6; Col 1, 15; Evrei 1, 3).”
Iată două versete însoțite de trimiterile biblice (locurile scrise cu litere mărunte sunt trimiterile); aceste trimiteri, precum se poate vedea, ne trimit în peste douăzeci de locuri din Sf. Scriptură; iar locurile acelea ne trimit și ele, la rândul lor - fiecare - în alte și alte locuri. Un ceas întreg poți stărui lângă un astfel de loc, căutând prin toată Scriptura învățăturile din el. Ce petrecere minunată!... Ce școală minunată!...
Încă un exemplu luat din Vechiul Testament - Facere, cap. 3, vers. 15:
15. „Vrăjmășie* voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța** ei†. Aceasta** îți va zdrobi capul și tu îi vei zdrobi călcâiul.” (*Mat 3, 7; 13, 38; 23, 33; In 8, 44; Fapte 13, 10; 1 In 3, 8**; Ps 131, 11; Is 7, 14; Mica 5, 3; Mat 1, 23-25; Luca 1, 31-34, 35; Gal 4, 4†; Rom 16, 20; Col 2, 15; Evrei 1, 14; 1 In 5, 5; Apoc 12, 7-17††; Ps 21, 17; Isaia 13, 8; 21, 3; In 16, 21; 1 Tim 2, 15).
Ce lucru minunat se vede și aici! Un loc care se află pe pagina a patra din Biblie, iată, îl vedem trecând prin toată Biblia! E vorba în acest loc despre profețirea Mântuitorului.
Trimiterile ne arată minunatele legături ce le are acest loc și această profeție în întreaga Biblie.
Vom spune deci: o Biblie cu trimiteri bogate este un dascăl minunat pentru cercetarea, cunoașterea și înțelegerea Scripturilor.
Aici vom spune că întreaga noastră mișcare de la Sibiu nu este altceva decât o mare școală a Bibliei. Câteva mii de școlari avem în școala aceasta și ne bucurăm văzând că numărul lor tot crește mereu. Ne bucurăm văzând progresul frumos pe care l-au făcut unii școlari.
«Oastea Domnului» nr. 6 / 2 febr. 1930, p. 5
Articol 23 din 42
Folosește săgețile ← → pentru navigare