Ceva despre traducerile românești ale Sf. Scipturi

Cea dintâi Biblie în românește a ieșit la anul 1648, când mitropolitul nostru Simeon Ștefan din Bălgrad a tradus și tipărit pe românește, pentru întâia dată, Noul Testament. La patruzeci de ani după aceea, în anul 1688, a ieșit de sub tipar prima Biblie românească întreagă, tipărită la Mitropolia din București, sub stăpânirea voievodului Ioan Șerban Cantacuzino.

În anul 1858, marele mitropolitul Șaguna a tipărit din nou Biblia, într-o admirabilă înfățișare și cu uriașe osteneli și cheltuieli, împodobind-o și cu minunate chipuri religioase aduse de prin Germania. În Introducerea acestei Biblii, mitropolitul Șaguna vorbește cu elogii despre cele dintâi două traduceri ale Bibliei, spunând, între altele, și următoarele:

„Aceste două traduceri sunt ușile pe care s-a învrednicit și poporul nostru românesc a intra în câmpul cel ceresc al dumnezeieștilor învățături. Ele sunt izvoarele care au izvorât întâia dată apa vieții veșnice pentru neamul acesta în toate țările.

Deșteptarea poporului românesc, împrietenirea lui cu Legea lui Dumnezeu, înfrățirea neamului românesc și rămânerea în viață a limbii sale naționale, - toate aceste binecuvântări avem să le mulțumim acestor cele dintâi Scripturi românești. Mare și adâncă trebuia să fie mulțumita noastră către acești bărbați mari care, în vremuri atât de grele și cu mijloace și puteri așa de smerite, au făcut lucrări atât de mărețe! Înaltă trebuie să fi fost cugetarea, adâncă mintea, fierbinte credința, adevărată iubirea lor către Dumnezeu și națiune când au dăruit ei nației lor un astfel de odor. Sănătoasă și coaptă a fost și cunoștința lor despre sfânta Carte, îmbrăcând-o în veșmântul limbii aceleia care să fie înțeleasă de toți românii. Cu tot dreptul se pot numi aceste traduceri cea dintâi Biblie a poporului românesc întreg, cel dintâi glas obștesc cu care se roagă acest popor Părintelui ceresc”...

„Limba Bibliei - zice marele Șaguna - numai o dată se poate face; dacă poporul a primit cea dintâi traducere - credincioasă și înțeleaptă -, limba acestei Biblii a intrat, așa-zicând, în însăși ființa sa și următorii n-au decât să îndrepteze și să înnoiască acest început binecuvântat. Cei doi traducători au altoit întâia dată cuvântul Sf. Scripturi în pom românesc... Urmașii lor trebuie să îndrepteze și să înnoiască unde va trebui, căci limba noastră e ca un pom viu ce-și primenește mlădițele și ramurile”.

Ce vorbe cuminți și înțelepte a spus marele Șaguna! Și nu numai le-a spus, ci le-a și urmat. Cu osteneli și cheltuieli uriașe, a revăzut și retipărit din nou această cea dintâi Biblie românească. Până mai anii trecuți, aici în Ardeal am avut și am folosit Biblia lui Șaguna (iar la Blaj s-a folosit Biblia lui Bob, tradusă tot după Bibliile din țară).

Dar, durere, începutul făcut de vremi atât de grele n-a fost dus mai departe așa cum ar fi trebuit. Moștenirea biblică a fost, fără îndoială, slab chivernisită. Cea mai grăitoare dovadă despre acest adevăr este faptul nespus de dureros că azi, în anul de la Hristos 1930 și la 12 ani după înfăptuirea României mari, nu avem o Biblie a noastră tipărită în țară la noi. Dacă n-ar fi Biblia Societății Britanice, am fi azi o țară și un popor întreg fără Biblie.

Bibliile noastre cele vechi s-au tipărit în teascuri, cu greutăți uriașe; iar azi, cu mașinile cele moderne - și, desigur, cu mijloace materiale mai mari - am lăsat în părăginire o moștenire atât de scumpă.

Sf. Sinod are un așa-numit Institut Biblic pentru tipărirea de cărți bisericești și religioase (cu un fond destul de respectabil). Datoria acestui Institut Biblic, noi socotim că este, în primul rând, să tipărească Biblia.

Despre traducerile mai noi ale Bibliei, vom scrie de altă dată. Acum vom spune numai atât: tipărirea sau, mai corect zis, îndreptarea și retipărirea vechilor noastre Biblii s-ar fi putut ajuta chiar și în legătură cu Societatea Britanică. Societatea Biblică Britanică a căutat o traducere românească a Bibliei și, desigur, de îi îmbiam noi această traducere, ar fi tipărit-o pe care o voiam noi și cum o voiam noi, ea neavând alt scop decât răspândirea Bibliei. O mărturie grăitoare despre aceasta e și faptul că în Biblia cea cu slove mari a Societății Britanice, Noul Testament este tradus de profesorul nostru de Teologie Dr. N. Nitzulescu, având aprobarea și binecuvântarea Mitropolitului Primat Ghenadie.

Pe calea aceasta, cu ajutorul Societății Britanice - și fără jertfe materiale -, am fi avut Biblia pe care o doream - firește, dacă s-ar fi interesat cineva în direcția aceasta.

«Oastea Domnului» nr. 9 / 23 febr. 1930, p. 10-11