Ceva despre traducerile românești ale Sf. Scipturi

Cea dintâi Biblie în româneşte a ieşit la anul 1648, când mitropolitul nostru Simeon Ştefan din Bălgrad a tradus şi tipărit pe româneşte, pentru întâia dată, Noul Testament. La patruzeci de ani după aceea, în anul 1688, a ieşit de sub tipar prima Biblie românească întreagă, tipărită la Mitropolia din Bucureşti, sub stăpânirea voievodului Ioan Şerban Cantacuzino.

În anul 1858, marele mitropolitul Şaguna a tipărit din nou Biblia, într-o admirabilă înfăţişare şi cu uriaşe osteneli şi cheltuieli, împodobind-o şi cu minunate chipuri religioase aduse de prin Germania. În Introducerea acestei Biblii, mitropolitul Şaguna vorbeşte cu elogii despre cele dintâi două traduceri ale Bibliei, spunând, între altele, şi următoarele:

„Aceste două traduceri sunt uşile pe care s-a învrednicit şi poporul nostru românesc a intra în câmpul cel ceresc al dumnezeieştilor învăţături. Ele sunt izvoarele care au izvorât întâia dată apa vieţii veşnice pentru neamul acesta în toate ţările.

Deşteptarea poporului românesc, împrietenirea lui cu Legea lui Dumnezeu, înfrăţirea neamului românesc şi rămânerea în viaţă a limbii sale naţionale, - toate aceste binecuvântări avem să le mulţumim acestor cele dintâi Scripturi româneşti. Mare şi adâncă trebuia să fie mulţumita noastră către aceşti bărbaţi mari care, în vremuri atât de grele şi cu mijloace şi puteri aşa de smerite, au făcut lucrări atât de măreţe! Înaltă trebuie să fi fost cugetarea, adâncă mintea, fierbinte credinţa, adevărată iubirea lor către Dumnezeu şi naţiune când au dăruit ei naţiei lor un astfel de odor. Sănătoasă şi coaptă a fost şi cunoştinţa lor despre sfânta Carte, îmbrăcând-o în veşmântul limbii aceleia care să fie înţeleasă de toţi românii. Cu tot dreptul se pot numi aceste traduceri cea dintâi Biblie a poporului românesc întreg, cel dintâi glas obştesc cu care se roagă acest popor Părintelui ceresc”...

„Limba Bibliei - zice marele Şaguna - numai o dată se poate face; dacă poporul a primit cea dintâi traducere - credincioasă şi înţeleaptă -, limba acestei Biblii a intrat, aşa-zicând, în însăşi fiinţa sa şi următorii n-au decât să îndrepteze şi să înnoiască acest început binecuvântat. Cei doi traducători au altoit întâia dată cuvântul Sf. Scripturi în pom românesc... Urmaşii lor trebuie să îndrepteze şi să înnoiască unde va trebui, căci limba noastră e ca un pom viu ce-şi primeneşte mlădiţele şi ramurile”.

Ce vorbe cuminţi şi înţelepte a spus marele Şaguna! Şi nu numai le-a spus, ci le-a şi urmat. Cu osteneli şi cheltuieli uriaşe, a revăzut şi retipărit din nou această cea dintâi Biblie românească. Până mai anii trecuţi, aici în Ardeal am avut şi am folosit Biblia lui Şaguna (iar la Blaj s-a folosit Biblia lui Bob, tradusă tot după Bibliile din ţară).

Dar, durere, începutul făcut de vremi atât de grele n-a fost dus mai departe aşa cum ar fi trebuit. Moştenirea biblică a fost, fără îndoială, slab chivernisită. Cea mai grăitoare dovadă despre acest adevăr este faptul nespus de dureros că azi, în anul de la Hristos 1930 şi la 12 ani după înfăptuirea României mari, nu avem o Biblie a noastră tipărită în ţară la noi. Dacă n-ar fi Biblia Societăţii Britanice, am fi azi o ţară şi un popor întreg fără Biblie.

Bibliile noastre cele vechi s-au tipărit în teascuri, cu greutăţi uriaşe; iar azi, cu maşinile cele moderne - şi, desigur, cu mijloace materiale mai mari - am lăsat în părăginire o moştenire atât de scumpă.

Sf. Sinod are un aşa-numit Institut Biblic pentru tipărirea de cărţi bisericeşti şi religioase (cu un fond destul de respectabil). Datoria acestui Institut Biblic, noi socotim că este, în primul rând, să tipărească Biblia.

Despre traducerile mai noi ale Bibliei, vom scrie de altă dată. Acum vom spune numai atât: tipărirea sau, mai corect zis, îndreptarea şi retipărirea vechilor noastre Biblii s-ar fi putut ajuta chiar şi în legătură cu Societatea Britanică. Societatea Biblică Britanică a căutat o traducere românească a Bibliei şi, desigur, de îi îmbiam noi această traducere, ar fi tipărit-o pe care o voiam noi şi cum o voiam noi, ea neavând alt scop decât răspândirea Bibliei. O mărturie grăitoare despre aceasta e şi faptul că în Biblia cea cu slove mari a Societăţii Britanice, Noul Testament este tradus de profesorul nostru de Teologie Dr. N. Nitzulescu, având aprobarea şi binecuvântarea Mitropolitului Primat Ghenadie.

Pe calea aceasta, cu ajutorul Societăţii Britanice - şi fără jertfe materiale -, am fi avut Biblia pe care o doream - fireşte, dacă s-ar fi interesat cineva în direcţia aceasta.

«Oastea Domnului» nr. 9 / 23 febr. 1930, p. 10-11