Ceva în legătură cu Evanghelia de duminică: [femeia cananeancă]

Acum duminică, avem la rând Evanghelia cu femeia cananeancă, ce venise la Isus şi Îl ruga să-i tămăduiască fiica cuprinsă de duhul cel necurat. Isus respinge de 3 ori rugarea ei, spunând că e trimis numai la oile cele pierdute ale casei lui Israel.

Citiţi cu luare aminte Evanghelia de duminică şi vedeţi la câtă grea încercare a pus Isus credinţa femeii.

De 3 ori a respins Isus rugarea ei. Întâi nu i-a răspuns nimic - spune Evanghelia. O altă femeie, mai slabă de credinţă, după acest refuz s-ar fi depărtat. Când te duci la cineva cu rugare şi nu-ţi răspunde la ea, îţi vezi de drum. Tăcerea este ea însăşi un răspuns. Dar cananeanca n-a disperat. A intervenit prin apostoli, însă şi pe calea aceasta i-a venit un refuz categoric: spune-ţi acestei femei, a zis Isus ucenicilor, că Eu sunt trimis numai la oile pierdute ale casei lui Israel; femeia aceasta nu face parte din turma oilor Mele.

Dar cananeanca nici după acest refuz nu disperă. Se adresează din nou Mântuitorului cu cuvintele: Doamne, ajută-mi.

Pentru a încerca credinţa femeii, Mântuitorul o refuză El Însuşi, zicându-i: nu este bine să iei pâinea fiilor (adică a fiilor lui Israel) şi să o arunci câinilor. Adică Isus îi spune femeii răspicat: femeie, înţelege odată, Eu sunt trimis numai la copiii lui Israel!

Se credea că, în sfârşit, acest răspuns categoric o va depărta pe femeie. Dar credinţa ei nu slăbeşte; dimpotrivă, se face şi mai fierbinte şi stăruitoare. Din nou cade la picioarele Mântuitorului cu vorbele: Aşa este Doamne... da, recunosc şi eu că sunt câine de păgân, nevrednic de nici o milă şi de nici un ajutor... sunt un câine vrednic de alungat şi de bătut... sunt o femeie păcătoasă, vrednică de alungare, de osândă, de pedeapsă, de pieire... dar totuşi, Doamne, Te rog nu uita că şi câinii trăiesc din fărâmiturile ce cad de pe masa stăpânilor... Te rog Bunule Doamne, lasă să cadă şi pentru mine o fărâmă din darul şi ajutorul Tău...

Atunci Domnul încheie acest examen de credinţă cu cuvintele: O, femeie, mare este credinţa ta! Facă-ţi-se după cum voieşti. Şi fiica ei îndată s-a tămăduit.

Dragă cititorule! Ai văzut ce examen de credinţă dete o biată femeie păgână? Eu te întreb acum, cum stai tu în faţa acestui examen?

În Evanghelia de duminică, femeia cananeancă ne arată cum trebuie să fie şi credinţa noastră; tare, statornică, stăruitoare. De multe ori Domnul nu răspunde la rugăciunile noastre. El pune la încercare credinţa noastră.

Credinţa trebuie apoi să fie împreunată cu smerenia şi recunoaşterea păcatelor. Credinţa cea adevărată trebuie să ne aplece şi pe noi la picioarele Domnului Isus, cu vorbele: Aşa este Doamne! Adică ne cunoaştem şi noi Doamne că suntem păcătoşi, păgâni, nevrednici de ajutor, vrednici de osândă, de pedeapsă, de pieire, dar totuşi cădem în faţa Ta şi cerem mila Ta...

O ce veste dulce şi scumpă ne aduce şi Evanghelia aceasta! Ea ne spune din nou că Isus a fost trimis pentru oile cele pierdute. El a venit anume pentru tine, dragă suflet pierdut, şi pentru mântuirea ta.

Este însă ceva ce ne deosebeşte de femeia din Evanghelie. Ea era o femeie păgână şi cerşea ca o păgână, o fărâmă de la masa Domnului Isus.

Noi însă suntem fiii Lui pe care El Însuşi ne cheamă la masă zicându-ne: Veniţi, căci iată că toate sunt gata (Luca 14, 17); orice veţi cere în Numele Meu, voi face (Ioan 14, 13); Luaţi, mâncaţi (Matei 26, 26).

Însă vai, cei mai mulţi creştini nu iau darurile ce li se îmbie. Femeia cananeancă umbla după Mântuitorul cerşind o fărâmă din darurile Lui - după noi umblă Mântuitorul rugându-ne şi îmbiindu-ne să luăm şi să gustăm din darurile mântuirii ce ni le-a câştigat pe Crucea Golgotei. Nu pentru păcate îşi pierd oamenii sufletul, ci pentru că nu vreau să ia mântuirea ce li se îmbie.

Isuse, preascumpul meu Mântuitor! Ca şi femeia cananeancă, vin şi eu la Tine. Mă aduce şi pe mine un necaz mare. Unica mea fiică: sufletul meu, se chinuie cumplit în diavoleştile patimi şi fărădelegi. Multe doctorii am încercat, şi nimica n-am folosit. Acum vin la Tine şi cu lacrimi fierbinţi mă rog Ţie: fie-Ţi milă de mine şi mă tămăduieşte. Ştiu că nu sunt vrednic de acest dar... sunt un vrednic de osândă, de pedeapsă, de pieire, de moarte, dar eu mă ţin mereu de Tine şi strig mereu la Tine: Doamne ajută-mi! Oricât m-ai alunga, eu nu plec, ci strig mereu: Isuse Doamne, fie-Ţi milă de mine şi mă tămăduieşte!

Iosif Trifa.