Chemarea sfintelor surori
Traian Dorz - Scumpele noastre surori
Toate femeile sunt surorile tuturor bărbaților.
De la Început, așa a fost:
Femeia a fost sora bărbatului,
înainte de-a-i fi soție, sau fiică, sau mamă.
În toate cele ce urmează ne vom strădui deci să ne îndreptăm mereu privirile spre Început.
Ca să vedem cum a gândit Dumnezeu să fie și cum a voit El.
Numai urmând lumina de la Început, vezi limpede cum trebuie să înaintezi spre a ajunge cu bine la sfârșit.
Altfel, dacă scapi din vedere Începutul, nu vei ajunge niciodată la un bun sfârșit.
Femeia este sora bărbatului:
Prin voia lucrării înțelepte a lui Dumnezeu, acesta este adevărul. Pentru că așa a fost concepută ea, prin ființa ei desprinsă din ființa bărbatului, și prin împreună lucrarea nedespărțită pentru care au fost alcătuiți și trimiși în existența aceasta amândoi.
După aceea iarăși vor fi unul prin Hristos (1 Cor, 15-28).
Dar acum ei par despărțiți numai pentru că altfel n-ar putea împlini în chipul cel mai fericit, rânduiala voii lui Dumnezeu.
În lumina acestui fel de a privi adevărul vieții, toate femeile sunt surorile tuturor bărbaților.
Fiecare bărbat ar trebui deci să privească la fiecare femeie ca la sora sa de trup și de suflet.
Cu atâta sfințenie, cu atâta cuviință, cu atâta respect și iubire ocrotitoare cu cât îi cere Dumnezeu.
Până când dintre femei, una, (cea pe care i-a rânduit-o Dumnezeu și i-a binecuvântat-o biserica) i-a devenit soție, orice bărbat are poruncă de la Dumnezeu să nu privească la nici o femeie altfel decât ca la o soră a lui de trup și de suflet.
Chiar și după ce una, cea rânduită de Dumnezeu și binecuvântată de biserică, i-a devenit soție, el, soțul, trebuie s-o privească și s-o primească mai întâi tot ca pe sora lui, - dar cea mai apropiată. Unica soră dată lui de soție.
După aceea la nici o altă soră nu mai are voie să privească altfel decât ca la o soră - și atât.
Iar soția tot așa.
Ce bine ar fi dacă, și după ce se unesc prin căsătorie, soțul sau soția, în loc de orice alt nume pe care și-l pun între ei, s-ar chema și s-ar numi tot așa:
- Fratele, soțul meu! - Sora, soția mea!...
De la început fiind îndemnați să ne adresăm surorilor noastre, ne vom strădui să ținem lumina Duhului Sfânt mai mult asupra Cuvântului scris pentru ele. Pentru ca ochii lor să vadă mai deslușit cu câtă răspundere își încarcă sufletul neascultând de voia și porunca lui Dumnezeu.
Am văzut că de la Început Dumnezeu a luat pe femeie din coasta bărbatului ei, de lângă inima lui.
Poate că de aceea în firea femeii este mai mult simțire, căldură și dragoste - și mai puțină agerime a minții decât la bărbat.
În inteligența femeii este mai multă presimțire și teamă, decât prevedere și stăpânire. Iar în simțirea ei mai multă încredere și căldură, decât judecată și cumpătare.
Însușirea inimii omenești este iubirea.
Dar iubirea este și cea mai tare și cea mai slabă dintre virtuți.
Iubirea poate face orice vrea pe lume. Dar cu iubirea ei poți face orice vrei.
Cine iubește este în stare să biruie orice. Dar pe cel care iubește îl și poate birui oricine.
Iată așa este și cu femeia.
Și iată aici vine rostul minții, al înțelepciunii și al luminii lui Dumnezeu din iubire.
Căci dacă iubirea este cea mai mare putere din lume, înțelepciunea ei trebuie să fie totdeauna și îndrumătorul acestei mari puteri.
Nu înțelepciunea din afara iubirii. Ci înțelepciunea dinăuntrul ei.
Căci Dumnezeu n-a făcut nimic fără lumină. Adică în toate lucrările Lui a pus și înțelepciunea Sa.
De aceea nici o virtute nu este lipsită de înțelepciune, fiindcă ea atunci ar fi nebunie.
Dacă în putere n-ar fi înțelepciune, ce grozăvii ar face puterea!
Dacă în bunătate n-ar fi înțelepciune, câte prostii ar face bunătatea!
Dacă în dărnicie n-ar fi înțelepciune, câtă risipă ar face dărnicia!
Dacă n-ar fi înțelepciune în muncă, ce s-ar alege de tot rostul muncii?
Dar când în iubire nu-i înțelepciune răul e de neînchipuit!
De aceea trebuie făcut totul ca iubirea să fie supusă totdeauna înțelepciunii din ea, mai mult decât puterii din ea. Sau decât bunătății și dărniciei și ostenelii ei.
Și cum înțelepciunea este întâi prevedere și apoi cumpătare, scumpele noastre surori, și voi trebuie să vă rugați neîncetat lui Dumnezeu, Părintele Luminilor, de la care coboară orice dar bun și desăvârșit, spre a vă da înțelepciunea care vine de Sus și s-o știți folosi bine.
Înțelepciunea asta este întâi curată, apoi pașnică, blândă, ușor de înduplecat, plină de îndurare și de roduri bune, fără părtinire și nefățarnică... (Iacov 1, 7; 3, 17).
Cerând și primind această înțelepciune, să mergeți mai departe fiind necontenit îndrumate și stăpânite de ea în tot ce trebuie - și în tot ce nu trebuie, să faceți.
După aceste gânduri să ne întoarcem din nou unde am rămas.
Fiecare femeie să privească la fiecare bărbat ca la fratele ei de trup și de sânge.
Nici ochilor, nici urechilor, nici gesturilor, nici cuvintelor, nici tăcerilor ei, să nu le permită niciodată să facă pe un bărbat, să creadă că îi este și că îi poate fi, în nici o cât de mică măsură, altceva decât soră.
Prevederea s-o înștiințeze pe femeie de toate nenorocirile care îi pot urma dintr-o privire nestăpânită. Dintr-un gest îndoielnic. Dintr-o zăcere cu înțelesuri. Dintr-o vorbă cu înmlădieri.
Iar cumpătarea s-o facă să fugă cu spaimă, de tot ce prevederea o înștiințează.
Astfel se va feri și pe ea și pe cine știe câți încă, de tot ce vedem că alții n-au putut fi feriți.
O, dacă prima femeie ar fi avut o iubire înțeleaptă, nu o iubire credulă și ușuratică, atunci prevederea ei ar fi ferit-o de călcarea poruncii lui Dumnezeu.
Și cumpătarea ar fi ferit-o pe ea și pe noi de nenorocirile urzite de diavolul și care au izvorât din păcatul ei.
Nenorociri a căror cauză s-a făcut ea în primul rând, și a căror urmări au nenorocit-o în primul rând pe ea.
Scumpele noastre surori, voi sunteți chemate să fiți sfinte în toate purtările voastre.
Unde într-o casă trăiește o femeie sfântă, acolo totul va deveni sfânt.
Fiica sfântă va face în curând ca și părinții sau frații ei să devină credincioși.
Soția sfântă va aduce în curând și pe soțul ei spre Hristos și spre sfințenie.
Iar mama sfântă... O, câte poate, cât de mult poate o mamă sfântă! O soră sfântă. O lucrare sfântă.
Bunul și Sfântul nostru Dumnezeu, din dragostea căruia ne-am născut cu toții și care pentru a fi noi fericiți ne-ai poruncit să umblăm în sfințenie,
Te rugăm dăruiește-ne și lumina și puterea să fim așa.
Dăruiește inimii noastre o iubire plină de înțelepciune.
Dăruiește-ne bunătate, dărnicie, un duh de jertfă și de luptă plin de sfințenie, spre slava Ta și fericirea semenilor noștri.
Fă-ne în totul și întotdeauna să fim îndrumate de o sfântă înțelepciune care să păstreze totul în ascultare de curăția sfințeniei Tale.
Fără de care nimeni n-a mai văzut, nici nu va vedea niciodată fericita Ta mântuire. Amin.
+
Mamă, lucrează totdeauna ca să fii un îndemn pentru fiii tăi,
Soție, - să fii un îndemn pentru soțul tău.
Soră, - să fii un îndemn pentru frații tăi.
Fiică, - să fii un îndemn pentru părinții tăi.