Chemarea și venirea
Traian Dorz - Credința Încununată
1 - Cine pleacă de la gară când trebuie să vină trenul și vine după ce a plecat, - cum să mai ajungă el undeva?
Cine seamănă în vremea culesului - și se duce să culeagă în vremea semănatului - ce va mai avea vreodată acela în hambarul său?
Tot așa, cine nu înțelege vremea chemării sale la mântuire, - acela va veni prea târziu.
2 - Cine nu vine în ziua mântuirii - va veni în ziua pierzării.
Și cine nu ascultă cuvântul primirii la vremea binecuvântată - va trebui să asculte cuvântul alungării, la vremea blestemului...
3 - Vrei tu suflete drag să înțelegi că nu mâine, ci azi este vremea mântuirii tale?
Că nu mai târziu, ci chiar acum este vremea când Dumnezeu vrea ca tu să te predai Lui,
să te naști din nou pentru El,
și să apuci calea mântuirii intrând în Lucrarea Sa!
Noi toți cei care credem Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu și care am cunoscut vremea mântuirii Lui, te rugăm cu toată stăruința să ne asculți, să crezi și tu, și să vii acum, primind acest har al lui Dumnezeu.
Acum până când vremea ta n-a trecut, ca să nu rămâi în pierzarea celor ce n-au primit harul lui Dumnezeu - când a fost vremea lor...
4 - O, dacă ai putea auzi tu, câți plâng și se vaită acum în iad, că n-au primit și n-au ascultat acest îndemn atunci când era și vremea lor!...
O, dacă i-ai putea auzi numai o clipă, cum te-ai înfiora și cum ai asculta acum, - spre a nu ajunge și tu ca ei. Și cu ei.
Încă odată te rugăm vino. Nu mai amâna deloc. E poate ultima chemare.
5 - Toată puterea Duhului Sfânt se revarsă și rămâne peste slujitorul ales al lui Dumnezeu, numai atâta vreme cât el umblă în curăție și el trăiește în smerenie, - atât înaintea lui Dumnezeu cât și înaintea oamenilor.
Și atât în cele dinafară, cât mai ales în cele dinăuntru.
Îndată după ce omul duhovnicesc slăbește și începe să-și piardă curăția dinăuntru și smerenia în cele dinafară,
- puterea Duhului Sfânt slăbește din el și de peste el.
Până ce îl părăsește de tot.
6 - Pe măsură ce omul firesc se întărește, iar pornirile acelui om devin tot mai lumești sau mai plecate spre atracțiile lumești și pământești,
- puterea Cuvântului său se pierde, căldura dragostei lui scade, frumusețea curăției lui se întunecă, lumina chipului său se umbrește
- până când ajunge de nerecunoscut.
7 - Ce folos de toată frumoasa umblare de dinainte, a unui om credincios care a ajuns să se lepede?
Ce folos de toți anii lui suferiți pentru Domnul?
Ce folos de toate ostenelile și jertfele atâtor ani ai lui?
de toată mărturisirea puternică și fierbinte pe care a semănat-o cândva cu râvnă și cu dăruire deplină
- dacă acum începe să dărâme cu nepăsare și cu asprime tot ce a clădit cu atâta stăruință și blândețe înainte?
8 - Cât de greu ajungi să câștigi încrederea sufletelor!
Câte jertfe scumpe și câte lacrimi fierbinți,
câte osteneli grele și câte dovezi sfinte
- se cer pentru a-ți câștiga un nume iubit, o prețuire sinceră, o dragoste curată, o imagine frumoasă în fața celor ce-L iubesc și-L urmează pe Hristos!...
Și totuși e de-ajuns doar un singur prilej de poticnire dat undeva și cuiva, pentru ca într-o clipă să se piardă toată această frumoasă bogăție duhovnicească pe care ai adunat-o cu atâta trudă, atâția ani și prin atâtea încercări!
Fii treaz și veghează să nu dai un astfel de prilej nimănui.
9 - Ce valoare mai poate avea în fața cui te-a văzut păcătuind, propovăduirea ta contra păcatului?
Ce preț mai are în fața cuiva predica ta contra băuturii, când cineva te-a văzut că tu bei
sau că faci băuturi îmbătătoare?
10 - Ce crezare îți mai dă ție, cel care te-a auzit și te-a văzut înjurând, sau lovind, sau furând,
sau mințind, sau lucrând duminica, sau umblând prin locuri urâte,
sau cu gesturi vinovate, desfrânate, lacome, viclene, prefăcute și mincinoase?...
Sau când la orice amenințări ești gata să te lepezi de Domnul,
sau la frică ajungi vânzător de frați,
sau la ademeniri ajungi unealta vrăjmașului?
- N-ar fi fost oare mai bine nici să nu te fi născut?
11 - Nu este nici unul dintre noi care să poată spune că el este negreșit. „Dacă zicem că n-avem păcat, mințim - și adevărul nu este în noi” (1 Ioan 1, 8).
Totuși, este o mare deosebire între felul cum luptăm fiecare dintre noi cu privire la asta.
Este o mare deosebire cum veghează fiecare dintre noi, cum se roagă, cum se teme și cum se păzește în fiecare clipă,
- sau nu se păzește fiecare dintre noi.
12 - Necazurile, nevoile și strâmtorările sunt cele trei încercări ce vin adesea de la Dumnezeu, pentru verificarea răbdării noastre.
Bătăile, temnițele și răscoalele sunt cele trei încercări ce vin de la oameni.
Iar ostenelile, vegherile și posturile sunt cele trei încercări ce vin de la noi.
Pe care noi ni le impunem, pentru biruința noastră în celelalte două dinaintea lor.
13 - Toate aceste nouă feluri de încercări care vin în viața noastră ca niște examene grele pe care trebuie să le înfruntăm și să le biruim trecându-le cu bine - sunt de neapărată trebuință pentru oțelirea noastră,
pentru curățirea sau înarmarea noastră,
pentru marea luptă pe care trebuie s-o dăm zilnic cu păcatul din noi și din alții.
14 - Câtă vreme sufletul se păstrează în curăția primită la nașterea din nou, atâta vreme el va ieși biruitor cu ușurință din orice fel de luptă.
15 - După cum într-o căsnicie răul cel mai mare începe de la stricarea curăției dragostei lor, iar stricarea aceasta începe de la gânduri,
tot așa când păcatul începe a strica curăția credinței noastre față de Hristos, - ușor vine și stricarea faptelor acestei credințe.
16 - Prima virtute pe care trebuie s-o păzim cu cea mai mare grijă, ca pe lumina ochilor noștri - este și trebuie să fie curăția.
Paza curăției începe cu gândurile, cu imaginația, cu închipuirile care ne-ar putea strica și întina curăția dragostei.
17 - Să nu privim nimic,
să nu ascultăm nimic,
și să nu primim nimic din ce ne-ar putea întina curăția,
și ne-ar putea trezi pofta sau a ne aduce închipuiri urâte,
sau stârni dorințe sau gânduri, ce ne-ar putea întina și ne-ar face să pierdem curăția lui Hristos, curăția neprihănirii noastre,
curăția credincioșiei și iubirii sfinte și unice din El.
18 - Când păcatul a reușit să străpungă cu săgeata unei ispite pe paznicul curăției
- atunci vrăjmașul și moartea, ușor pătrund în cetatea sufletului nostru, nimicind tot ce a pus acolo curat și frumos, dragostea lui Dumnezeu.
19 - Toată puterea de limpezime a înțelepciunii o dă curăția minții.
Toată tăria îndelungii răbdări - o dă curăția vieții.
Toată liniștea bunătății, o dă curăția inimii.
Toată părtășia Duhului Sfânt o dă curăția ascultării.
Toată dragostea neprefăcută o dă curăția smereniei frățești.
Toată căldura Cuvântului o dă curăția faptelor și a trăirii în adevăr
și toată biruința puterii lui Dumnezeu o avem prin curăția umblării cu El.
20 - Vrăjmașul mântuirii noastre este și el același.
Luptele și ispitele sunt și ele aceleași. Făgăduințele sau amenințările sunt și ele tot aceleași.
Viciile și patimile fiind aceleași, virtuțile și meritele fiind aceleași,
- condițiile pentru dobândirea mântuirii ca și prilejurile pentru pierderea ei sunt tot aceleași care au fost de la început...
Oricine vrea biruința, trebuie să lupte.
Oricine nu luptă, trebuie să cadă.
Doamne și Dumnezeul nostru, Te rugăm dă-ne tăria biruinței Tale.
Amin.