Răul și binele
Traian Dorz - Credința Încununată
1 - Stările prin care trecem cu toții nu s-au schimbat.
Se schimbă numai locurile și vremile, condițiile și oamenii. Dar stările și luptele mântuirii rămân aceleași.
Aceleași rămân și promisiunile și puterea lui Dumnezeu care întărește pe cei ce luptă,
pe cei ce sufăr și se jertfesc să-și dobândească mântuirea
și să-și apere curăția dobândită.
2 - Aceleași rămân și înștiințările și osânda pentru cei ce cu toate că au la îndemână tot harul lui Dumnezeu spre ajutor
și toate asigurările izbânzii în lupta lor
totuși se lasă doborâți de ispită,
înșelați de minciună
și robiți de Satan.
3 - În toate acestea, tot meritul sau toată vina o are fiecare dintre noi,
după cum credem sau nu credem făgăduințele lui Dumnezeu.
După cum folosim sau nu folosim puterea care ne-o pune la îndemână Hristos.
După cum păstrăm sau nu păstrăm în noi Duhul Sfânt, care ne-a fost dat ca Ajutor și Pază în toată această luptă.
4 - Vorbirea de rău trebuie să ne atingă numai în măsura în care este adevărat ceva din ea. În măsura asta trebuie să ne căim și să ne îndreptăm.
Dacă însă nimic nu-i adevărat din tot ce se spune despre noi, atunci nici să nu ne intereseze câtuși de puțin.
Adevărul și nevinovăția ne vor apăra puternic. Iar dreptatea noastră o va arăta Însuși Dumnezeu, la vremea potrivită.
Până atunci El ne va da pacea sufletului,
seninătatea feței
și mila rugăciunii pentru cei ce ne-au vorbit de rău.
5 - Că unii oameni ne privesc ca pe niște înșelători, asta depinde de ei, - dar cum le spunem noi adevărul, asta depinde de noi.
Și tot de noi depinde în mare măsură și felul cum
și durata cât
- acei ce privesc la noi, își vor menține sau nu părerea nedreaptă pe care și-au făcut-o despre noi și despre adevărul la care li-l vestim.
6 - Foarte mulți oameni ajung vrăjmași ai lui Hristos nu pentru Adevărul Lui, ci pentru purtarea celor ce-L slujesc.
7 - Pe oameni nu-i interesează în primul rând numele nostru - ci în primul rând îi interesează viața noastră, fapta noastră, înfățișarea noastră sufletească.
Dacă oamenii văd la noi ceva neobișnuit, atunci se interesează și cine suntem.
Dacă nu văd nimic, nici nu le pasă de numele nostru.
8 - Câți oameni au trecut peste fața pământului, - dar n-au lăsat nici o urmă luminoasă...
Câți împărați sau învățați au trecut prin istoria omenirii, dar n-au lăsat nici un nume ales...
Câți credincioși prin Lucrarea Evangheliei... - și totuși nimeni nu se mai interesează de cea mai mare parte dintre ei?...
- dacă ei n-au fost în stare de o faptă mare, de o credință mare, de un cuvânt mare,
- prin care să le rămână și numele și amintirea lor în conștiința oamenilor și a timpului?
9 - Ce necunoscuți suntem noi pentru lumea aceasta și pentru oamenii ei!
- și totuși numele nostru este pe buzele și în rugăciunile tuturor celor ce-L iubesc pe Dumnezeu din zeci de țări și de popoare...
Ce necunoscuți suntem pentru oamenii lumii acesteia!
- Nici nu știu nici unii nimic despre noi.
Dar ce cunoscuți suntem îngerilor lui Dumnezeu, care privesc cu dragoste la rugăciunile, la cântările și lacrimile noastre de iubire pentru Isus.
10 - Cum să poată înțelege oamenii lumii acesteia negrăita fericire și strălucita slavă de care sunt pline inimile noastre?
Noi îi înțelegem pe ei, fiindcă și noi am fost cândva așa. Și ne este milă de starea lor. Și ne rugăm și pentru ei.
- Dar ei nu ne pot înțelege pe noi, fiindcă ei n-au fost așa... Și de aceea ne privesc atât de greșit.
O, cum se va vedea adevărul - în Ziua Judecății,
dar ce în zadar se vor deschide ochii și mintea multora atunci!
11 - Poate că legile scrise ale lumii acesteia - n-au fost totdeauna împotriva noastră, dar legile nescrise ale urii lumii, totdeauna ne-au pedepsit.
Totdeauna ne-au aruncat în marginea vieții, ca pe niște oameni nevrednici,
ca pe niște abia tolerați printre ceilalți.
12 - Pentru lume, noi credincioșii Domnului Isus, suntem priviți ca niște morți. Pe noi nu se contează în nici una din marile preocupări ale lumii.
Nu se pune pe noi nici o bază în planurile și problemele ei.
Noi nu prezentăm nici o importanță în lumea marilor hotărâri.
Și când este vorba de vreun drept sau de o parte la împărțirea avantajelor vieții, noi suntem pentru ei ca și când nici n-am fi...
Și nici nu se gândește lumea de azi că ea mai trăiește numai pentru îndurarea lui Dumnezeu care este peste ea din pricina alor Lui. Ca peste Sodoma, din pricina lui Lot.
13 - Din toate binefacerile lui Dumnezeu date lumii, - noi copiii Lui ne împărtășim cei mai din urmă și cel mai puțin.
Dar cu toate acestea iată că trăim și noi...
Și deși suntem cei mai de la marginea existenței lumești, cred că n-am vrea să schimbăm starea noastră cu a nici unuia dintre mai marii care stau în fruntea meselor lumii acesteia.
14 - Slăvit să fie Domnul nostru care ne-a dat mai presus de toate mulțumirea sufletului cu orice stare în care ne găsim.
Mulțumirea aceasta ne face mai fericiți decât pe oricare dintre ei,
oricât ar avea, cei fără Dumnezeu, nu mai sunt nici mulțumiți și nici fericiți niciodată.
15 - Dacă avem ceva mai presus decât orice comoară pământească, aceasta este veselia sufletului nostru.
Bucuria negrăită și strălucită a Prezenței lui Isus și a Duhului Sfânt care ne umple inima și viața, - chiar prin stările care - omenește vorbind - ar trebui să fim cei mai întristați.
16 - O, nu - noi nu suntem întristați.
N-avem nici un motiv să fim întristați.
Nici un împărat lumesc n-are atâtea motive să fie vesel, ca și noi.
Slavă veșnică Celui care a spus: „Seara vine plânsul, dar dimineața veselia”.
Pentru noi seara a trecut - acum așteptăm numai dimineața nesfârșitelor veselii promise.
17 - Ce Bun este cu noi Bogatul nostru Tată Ceresc, că nu ne-a dat greutatea grijilor bogăției
și nici groaza chinuitoare a pierderii aurului,
nici obositoarele munci ale păstrării covoarelor, a caselor, a hainelor scumpe,
ale atâtor deșertăciuni sclipitoare și zadarnice, de care este atât de mândră și atât de robită biata lor inimă în viața atât de scurtă și nefericită - a bieților bogați lumești!
18 - Tatăl Ceresc nouă ne-a dat fericita siguranță a grijii Lui iubitoare pentru toate trebuințele noastre și ale alor noștri.
Singura grijă a noastră este să fim muncitori harnici, credincioși, cinstiți și păstrători înțelepți ai darurilor Sale.
Cămara noastră este sub cheia Lui.
Banii noștri sunt în buzunarul Său.
Grijile noastre sunt în seama Lui.
Noi n-avem decât să-I cerem cu credință și să folosim cu cumpătare...
19 - Și cine ar putea fi oare un fericit ca noi care avem un Tată atât de Bogat și de Iubitor?
Au dus vreodată lipsă de ceva vreunii dintre cei iubiți ai Săi?
20 - Suntem atât de săraci - și totuși pe cât de mulți i-am îmbogățit!
Câți dintre cei ce-și vânduseră casele prin păcat, după ce s-au întors la Dumnezeu, și le-au câștigat înapoi.
Dar au mai câștigat încă pe lângă ele și o casă veșnică în Cer!
Pe câți i-am îmbogățit nu numai sufletește ci și trupește prin lumina pe care ne-a dat-o Dumnezeu să le-o dăm.
Slavă veșnică Ție Doamne, care ne-ai dat tot ce dăm.
Amin.