Cinste și rușine
Traian Dorz - Avuția Sfântului Moștenitor
1 - Acela care poate să-i învețe pe alții, acela nici nu se rușinează a învăța el însuși de la alții.
2 - Acela care merită să fie înălțat deasupra tuturora, este acel care nu se rușinează să le slujească el însuși tuturor, cu răbdare și cu blândețe înțelegătoare.
3 - Cine nu se lasă învățat de către Dumnezeu, cum vrea el să asculte, să primească și să învețe ceva de la oameni! Oricine ar fi ei!
Și cine nu ascultă de Domnul nostru Isus și de Cuvântul Lui Cel Sfânt cum să asculte el de frați?
Un astfel de îngâmfat este fiul Satanei.
4 - Cel care s-a obișnuit demult cu nesupunerea față de oameni,
față de părinți, față de îndrumători, față de învățători și de frații săi,
- acela în curând va ajunge nu numai nesupus dar și vrăjmaș, față de Dumnezeu pe față.
Căci nesupunerea aceasta a început din chiar clipa când a căzut în mândria și neascultarea de părinții și de frații lui.
5 - S-a spus: când un om face răul, este mai spre folosul lui să fie pedepsit, decât să nu fie!
6 - Când un suflet pornește hotărât pe calea pierzării, este mai spre folosul lui să se poticnească astăzi decât mâine.
Este mai bine să fie scos din Lucrarea Domnului mai devreme, decât prea târziu.
7 - Nu-i o dovadă de deșteptăciune, ci de prostie și chiar de nebunie să privești numai de sus la toți frații și la toți oamenii...
și să spui că toți văd îngust, numai tu vezi larg.
Că toți sunt neștiutori, numai tu ești știutor,
că toți sunt răi, numai tu ești bun.
Astfel pot gândi numai acei, care cu toate diplomele lor n-au învățat decât prea puțin. Și cu toate talentele lor n-au înțeles nimic.
8 - Cine spune: tu să mă înveți pe mine? - deseori este un neînvățat.
Acela care este înțelept învață de la toți,
de la cei buni, cum să fie
iar de la cei răi, cum să nu fie.
9 - Cred că nu există o mai mare greșeală la un „credincios”decât dezertarea, părăsirea locului său, împotriva voii Domnului care dacă i-a aprins cuiva lumina Lui, i-a aprins-o acolo,
tocmai pentru că acolo avea El nevoie de ea.
Acolo trebuie să rămână el ascultător, credincios și smerit, luminând cu viața pentru Isus.
10 - Unii vinovați după ce ei înșiși au plecat la vreun alt crez, mai își măresc păcatul făcut și prin aceea că umblă mereu să mai facă pe alții să plece cu ei și după ei.
Aceștia nu pot sta acolo „liniștiți” dacă au plecat, ci umblă mereu numai ca să mai atragă și pe alții după ei,
căci păcatul plecării le frământă mereu conștiința. Și rușinea faptei lor îi face să atragă și pe alții, ca în felul acesta,
împărțind vina cu cât mai mulți alții,
rușinea lor să li se „piardă” și cugetul lor să li se „liniștească”.
Dar nici rușinea nu li se va mai pierde și nici cugetul nu li se va mai liniști în veci.
11 - Rămâi și mărturisește pe Domnul tău în casa ta, în biserica ta, între frații și surorile tale dintâi (1 Ioan 2, 24).
Nu pleca nicăieri până când te vor da afară din locul unde trebuie să mărturisești statornic și luminos.
Mai mult încă: nu pleca nici după ce te vor da afară, ci revino din nou și din nou.
Până când mărturisirea ta va fi încheiată între oamenii aceia la care te-a trimis Dumnezeul tău, care te-a născut acolo...
- Și acolo te-a împlântat ca pe o stâncă și ca pe un pom.
La capătul misiunii tale, de acolo să te mute Domnul tău, la El.
Nu poți afla nici o binecuvântare prin călcarea vreunei porunci din Cuvântul lui Dumnezeu.
Dar când din pricina ta își mai pierd și alții sufletele și mântuirea lor, nu există nici o osândă pe care să n-o meriți (Marcu 9, 42).
- Și pe care să n-o primești odată din partea lui Dumnezeu și a celor pe care i-ai nefericit.
13 - Dacă rămâi în Lucrarea Domnului numai ca s-o dezbini și ca s-o poți rupe sau abate la rătăcirea învățăturii străine căreia îi slujești în ascuns, - atunci tu ești chiar un demon, nu un înșelat al lui.
Îngrozește-te de mânia lui Dumnezeu, oricine ai fi tu.
14 - Nu există un mai mare păcat ca dezbinarea fraților și nici un motiv cât de „biblic”, care să-l îndreptățească.
Un sfânt părinte a spus: Nici chiar sângele martirului nu spală crima care ar dezbina Biserica Domnului.
15 - Dacă treci cu bine prin fiecare încercare a credinței tale, îndată vine Isus la tine ca să te mângâie și ca să te răsplătească.
Cu cât ispita a fost mai mare și încercarea ta mai grea, cu atâta bucuria care urmează după ele va fi mai luminoasă.
16 - Fiți tari în mijlocul încercării, frații mei iubiți și scumpele mele surori...
Nu vă lăsați niciodată copleșiți de prezentul întunecat și de apăsarea cea grea a acestui ceas.
Căci dincolo de apăsarea aceasta, ne așteaptă sigur lumina bucuriei care este gata și vine să se și ivească.
Îndată ce vă va lăsa Satana, vor veni îngerii în jurul vostru.
Vă vor lăsa vrăjmașii și va veni Isus.
17 - Nu se bucură mai mult diavolul, decât atunci când vă vede pe voi apăsați, îngrijorați și mâhniți, pe voi, care ar trebui să fiți voioși totdeauna, când aveți cu voi pe Dumnezeu.
Nici Domnul nu-I mai mâhnit ca atunci când ne vede pe noi așa. Tot n-aveți credință? (Marcu 8, 17-21).
18 - Când viața ta nu se aseamănă deloc cu cerința Evangheliei, poți tu spune că crezi cu adevărat?
Când umbletele tale nu se aseamănă cu ale lui Isus și nici măcar cu ale unui ucenic al Său, - cu ce dovedești tu că crezi în Dumnezeu?
19 - Când încercările te biruiesc îndată,
când amenințările te aruncă în deznădejde,
când cea mai mică ispită te înfrânge,
când cel mai slab vrăjmaș te face așa de ușor să te lepezi,
poți tu să mai spui că ești credincios?
20 - Când tu umbli cu Hristos numai atunci când e „vreme bună”,
și Îi slujești numai dacă ai vreun câștig,
când tu nu asculți de frați și de învățătură,
nici de mustrările și de îndemnurile lor,
- atunci poți tu oare să-I răspunzi liniștit Domnului că crezi?
O, Dumnezeul nostru, fă-ne credincioși cu adevărat.
Amin.