Statornicie şi schimbare
Traian Dorz - Avuția Sfântului Moștenitor
1 - Evanghelia v-a depăşit pe voi cei făţarnici şi Hristos Şi-a ales alte vase: pe cei sinceri,
pentru a vă face pe voi geloşi. Iar gelozia aceasta să vă prefacă sfinţi, aşa cum trebuia demult să luptaţi să ajungeţi.
Miraţi-vă deci şi de ei, cei atât de minunaţi. Dar şi mai mult să vă miraţi că voi nu înţelegeţi lucrul acesta.
Miraţi-vă că totul se schimbă în jurul vostru şi numai voi nu vă mai schimbaţi.
Atunci poate ar fi o nădejde şi pentru voi.
2 - Cei care trăiesc în păcat, vor să facă din Dumnezeu slujitorul, nu stăpânul lor.
Toate rugăciunile lor (-când sunt-) sunt numai cereri şi porunci date lui Dumnezeu. El trebuie să le tot împlinească acestora toate dorinţele lor lumeşti, toate poftele şi planurile lor necuviincioase sau nelegiuite.
Ei cer mereu lui Dumnezeu să le păzească vitele, holdele, casa, copiii şi pomii...
Să le omoare vrăjmaşii, omizile, gândacii,
să le dea haine, sănătate, bani.
Şi câte şi mai câte.
Ce urâtă înţelegere despre Dumnezeu şi despre rugăciune.
3 - Oamenii Îi tot cer lui Dumnezeu să le tot slujească zi şi noapte, ca şi cum Domnul ar fi robul lor cel mai îndatorat,
iar ei nici măcar nu se gândesc că ar avea vreo datorie faţă de El, pentru toate binefacerile pe care le-a împlinit faţă de ei
şi pentru toată bunătatea pe care fără merit le-a arătat-o.
Ce vinovate sunt astfel de rugăciuni.
4 - Sfânta Scriptură adevereşte că dorinţele celor care trăiesc în păcat, nu sunt ascultate de Dumnezeu.
Cât trăiesc în nelegiuire şi în neascultare, toate dorinţele lor şi rugăciunile lor pentru lucruri rele, sunt zadarnice, nici una nu ajunge până la Tatăl Ceresc.
Ceea ce primesc ei nu este urmarea rugăciunilor lor - ci a bunătăţii lui Dumnezeu.
5 - Dacă totuşi Dumnezeul Cel Bun le dă atâtea binecuvântări, asta nu este o urmare a rugăciunii lor, căci pe acestea El nu le ascultă, ci sunt urmarea bunătăţii Lui.
Sunt binefacerile revărsate de bunătatea Lui cea nespus de mare pe care El o revarsă peste toţi fără a fi asta un răspuns la vreo rugăciune a lor. Căci cei mai mulţi nu se roagă. Iar ceilalţi se roagă rău.
Rugăciunile acestea n-au nici un rol în puterea bunătăţii cereşti fiindcă dacă ei sunt necredincioşi, rugăciunile lor sunt ca şi când n-ar fi deloc.
Dumnezeu nici n-ascultă pe cei ce trăiesc în păcat şi nu vor să-L asculte pe El... Cândva şi binefacerile nemeritate îi vor osândi.
6 - Duhul Sfânt nu-i ajută în rugăciunile lor pe cei care nu-L au, fiindcă ei nu au venit la Isus ca El să li-L dea.
Nici Harul nu-i sprijineşte, fiindcă ei n-au venit la Isus ca să aibă har.
Prima rugăciune ascultată, este cea a pocăinţei adevărate.
... deşi rugăciunile lor nu sunt ascultate, când nu sunt după voia Lui,
ci bunătatea lui Dumnezeu se revarsă încă şi peste cei răi independent de rugăciunile lor, fiindcă acestea sunt ca şi cum n-ar fi (Iacov 4, 3). Ci din pricina celor aleşi ai Domnului - care mai sunt printre ei.
9 - Cea dintâi rugăciune ascultată de Dumnezeu de la vreun om, este cea de pocăinţă, cea cu lacrimile întoarcerii la El.
Căci numai atunci sunt făcute după voia lui Dumnezeu şi spre slava Lui, când izvorăsc dintr-o inimă nouă şi curată.
10 - Suflet credincios, bucură-te plin de uimire, bucură-te de bunătatea şi puterea cea mare a lui Dumnezeu, cu care te-ai unit prin credinţă.
Prin mijloacele nevăzute şi necunoscute minţii omeneşti, rugăciunile tale străbat nebănuitele depărtări, până la Tatăl Harului, ajungând acolo din chiar clipa când îţi deschizi tu gura (Daniel 10, 12).
11 - O, iată cât de mare este într-adevăr puterea rugăciunii fierbinţi;
12 - Dacă tu ai fi neprihănit şi rugăciunea ta ar fi fierbinte, totul ţi-ar fi cu putinţă, după cum cu putinţă le-a fost şi altora, precum s-a spus în Sfântul Cuvânt Dumnezeiesc.
Trăieşte numai în sfinţenie! Ai numai credinţă puternică. Şi roagă-te numai fierbinte - şi vei vedea că va fi întocmai aşa.
Şi că vei primi tot ce ceri în Numele Domnului Isus.
Fiindcă toate făgăduinţele Domnului sunt adevărate.
Vede că Hristos poate să facă lucruri care păreau cu neputinţă. Simte şi cunoaşte lucruri pe care nici nu le bănuia înainte niciodată, nici cu mintea şi nici cu inima lui (Efes. 3:20).
14 - De când este lumea, nimeni n-a mai putut dărui unui suflet starea de har pe care i-o dă Domnul Isus (Rom. 5, 1-11).
Fericit este sufletul care are o astfel de stare,
şi fericit este el dacă având-o, o mărturiseşte cu bucurie şi cu curaj oricui, despre Slava Aceluia care i-a dăruit-o şi spre mântuirea tuturor celor care însetând după aceste fericite daruri cereşti, află că iată, cel care vine la Hristos le poate avea.
15 - Dacă n-ar fi Dumnezeu, n-ar fi nimic şi n-ar mai fi fost nimic.
Cum dacă n-ar fi un meşter, n-ar fi nici lucrul pe care l-a făcut el...
Ce simplu este acest adevăr şi cât de uşor de priceput este acesta, până şi de către un copil.
Dar ce neînchipuit de greu este el de primit, pentru cei „pricepuţi”.
16 - Dacă n-ar veni toate de la Dumnezeu, sigur că n-ar avea de unde să vină, după cum dacă n-ar fi undeva un izvor, n-ar avea de unde să curgă apa aceasta care vine spre noi.
N-ar avea de unde curge, fără izvorul care a pornit-o şi o duce.
17 - Ce măreaţă dovadă că vin de la Dumnezeu, poartă în ele însele, toate lucrurile Lui.
Strălucirea lor,
ordinea aşezărilor,
trăinicia şi frumuseţea lor,
înţelepciunea alcătuirii şi regularitatea mersului tuturor acestora,
toate-toate acestea sunt o dovadă că întreaga Creaţiune vine de la Dumnezeu
şi merge spre El.
18 - Cel care crede că nu mai poate primi învăţătură de la nimeni, acela este un om definitiv pierdut.
19 - Cel care îşi închipuie că poate să facă tot ce vrea, fără ca să fie obligat a da socoteală nimănui de faptele sale,
- acela nu mai poate fi scăpat de la pierzare.
20 - Mândria şi nerecunoştinţa celui rău îl trag şi-l împing la pierzarea sa totală. Nimic nu este mai sigur ca aceasta.
Dumnezeule al Milei, nu lăsa pe nici un suflet să fie aşa.
Amin.