Statornicie și schimbare
Traian Dorz - Avuția Sfântului Moștenitor
1 - Evanghelia v-a depășit pe voi cei fățarnici și Hristos Și-a ales alte vase: pe cei sinceri,
pentru a vă face pe voi geloși. Iar gelozia aceasta să vă prefacă sfinți, așa cum trebuia demult să luptați să ajungeți.
Mirați-vă deci și de ei, cei atât de minunați. Dar și mai mult să vă mirați că voi nu înțelegeți lucrul acesta.
Mirați-vă că totul se schimbă în jurul vostru și numai voi nu vă mai schimbați.
Atunci poate ar fi o nădejde și pentru voi.
2 - Cei care trăiesc în păcat, vor să facă din Dumnezeu slujitorul, nu stăpânul lor.
Toate rugăciunile lor (-când sunt-) sunt numai cereri și porunci date lui Dumnezeu. El trebuie să le tot împlinească acestora toate dorințele lor lumești, toate poftele și planurile lor necuviincioase sau nelegiuite.
Ei cer mereu lui Dumnezeu să le păzească vitele, holdele, casa, copiii și pomii...
Să le omoare vrăjmașii, omizile, gândacii,
să le dea haine, sănătate, bani.
Și câte și mai câte.
Ce urâtă înțelegere despre Dumnezeu și despre rugăciune.
3 - Oamenii Îi tot cer lui Dumnezeu să le tot slujească zi și noapte, ca și cum Domnul ar fi robul lor cel mai îndatorat,
iar ei nici măcar nu se gândesc că ar avea vreo datorie față de El, pentru toate binefacerile pe care le-a împlinit față de ei
și pentru toată bunătatea pe care fără merit le-a arătat-o.
Ce vinovate sunt astfel de rugăciuni.
4 - Sfânta Scriptură adeverește că dorințele celor care trăiesc în păcat, nu sunt ascultate de Dumnezeu.
Cât trăiesc în nelegiuire și în neascultare, toate dorințele lor și rugăciunile lor pentru lucruri rele, sunt zadarnice, nici una nu ajunge până la Tatăl Ceresc.
Ceea ce primesc ei nu este urmarea rugăciunilor lor - ci a bunătății lui Dumnezeu.
5 - Dacă totuși Dumnezeul Cel Bun le dă atâtea binecuvântări, asta nu este o urmare a rugăciunii lor, căci pe acestea El nu le ascultă, ci sunt urmarea bunătății Lui.
Sunt binefacerile revărsate de bunătatea Lui cea nespus de mare pe care El o revarsă peste toți fără a fi asta un răspuns la vreo rugăciune a lor. Căci cei mai mulți nu se roagă. Iar ceilalți se roagă rău.
Rugăciunile acestea n-au nici un rol în puterea bunătății cerești fiindcă dacă ei sunt necredincioși, rugăciunile lor sunt ca și când n-ar fi deloc.
Dumnezeu nici n-ascultă pe cei ce trăiesc în păcat și nu vor să-L asculte pe El... Cândva și binefacerile nemeritate îi vor osândi.
6 - Duhul Sfânt nu-i ajută în rugăciunile lor pe cei care nu-L au, fiindcă ei nu au venit la Isus ca El să li-L dea.
Nici Harul nu-i sprijinește, fiindcă ei n-au venit la Isus ca să aibă har.
Prima rugăciune ascultată, este cea a pocăinței adevărate.
... deși rugăciunile lor nu sunt ascultate, când nu sunt după voia Lui,
ci bunătatea lui Dumnezeu se revarsă încă și peste cei răi independent de rugăciunile lor, fiindcă acestea sunt ca și cum n-ar fi (Iacov 4, 3). Ci din pricina celor aleși ai Domnului - care mai sunt printre ei.
9 - Cea dintâi rugăciune ascultată de Dumnezeu de la vreun om, este cea de pocăință, cea cu lacrimile întoarcerii la El.
Căci numai atunci sunt făcute după voia lui Dumnezeu și spre slava Lui, când izvorăsc dintr-o inimă nouă și curată.
10 - Suflet credincios, bucură-te plin de uimire, bucură-te de bunătatea și puterea cea mare a lui Dumnezeu, cu care te-ai unit prin credință.
Prin mijloacele nevăzute și necunoscute minții omenești, rugăciunile tale străbat nebănuitele depărtări, până la Tatăl Harului, ajungând acolo din chiar clipa când îți deschizi tu gura (Daniel 10, 12).
11 - O, iată cât de mare este într-adevăr puterea rugăciunii fierbinți;
12 - Dacă tu ai fi neprihănit și rugăciunea ta ar fi fierbinte, totul ți-ar fi cu putință, după cum cu putință le-a fost și altora, precum s-a spus în Sfântul Cuvânt Dumnezeiesc.
Trăiește numai în sfințenie! Ai numai credință puternică. Și roagă-te numai fierbinte - și vei vedea că va fi întocmai așa.
Și că vei primi tot ce ceri în Numele Domnului Isus.
Fiindcă toate făgăduințele Domnului sunt adevărate.
Vede că Hristos poate să facă lucruri care păreau cu neputință. Simte și cunoaște lucruri pe care nici nu le bănuia înainte niciodată, nici cu mintea și nici cu inima lui (Efes. 3:20).
14 - De când este lumea, nimeni n-a mai putut dărui unui suflet starea de har pe care i-o dă Domnul Isus (Rom. 5, 1-11).
Fericit este sufletul care are o astfel de stare,
și fericit este el dacă având-o, o mărturisește cu bucurie și cu curaj oricui, despre Slava Aceluia care i-a dăruit-o și spre mântuirea tuturor celor care însetând după aceste fericite daruri cerești, află că iată, cel care vine la Hristos le poate avea.
15 - Dacă n-ar fi Dumnezeu, n-ar fi nimic și n-ar mai fi fost nimic.
Cum dacă n-ar fi un meșter, n-ar fi nici lucrul pe care l-a făcut el...
Ce simplu este acest adevăr și cât de ușor de priceput este acesta, până și de către un copil.
Dar ce neînchipuit de greu este el de primit, pentru cei „pricepuți”.
16 - Dacă n-ar veni toate de la Dumnezeu, sigur că n-ar avea de unde să vină, după cum dacă n-ar fi undeva un izvor, n-ar avea de unde să curgă apa aceasta care vine spre noi.
N-ar avea de unde curge, fără izvorul care a pornit-o și o duce.
17 - Ce măreață dovadă că vin de la Dumnezeu, poartă în ele însele, toate lucrurile Lui.
Strălucirea lor,
ordinea așezărilor,
trăinicia și frumusețea lor,
înțelepciunea alcătuirii și regularitatea mersului tuturor acestora,
toate-toate acestea sunt o dovadă că întreaga Creațiune vine de la Dumnezeu
și merge spre El.
18 - Cel care crede că nu mai poate primi învățătură de la nimeni, acela este un om definitiv pierdut.
19 - Cel care își închipuie că poate să facă tot ce vrea, fără ca să fie obligat a da socoteală nimănui de faptele sale,
- acela nu mai poate fi scăpat de la pierzare.
20 - Mândria și nerecunoștința celui rău îl trag și-l împing la pierzarea sa totală. Nimic nu este mai sigur ca aceasta.
Dumnezeule al Milei, nu lăsa pe nici un suflet să fie așa.
Amin.