Ciocanul cuvântului biblic
Pr. Iosif Trifa - Biblia - Cartea Vieții
Dumnezeu Îşi aseamănă Cuvântul Său şi cu ciocanul.
„Au nu sunt cuvintele Mele ca ciocanul ce sfărâmă stânca? zice Domnul” (Ier 23, 29). E o asemănare cu multe înţelesuri. Să le cercetăm:
Ciocanul are multe însuşiri şi face multe slujbe. Mai întâi şi întâi are însuşirea deosebită de a fi greu şi a izbi din greu. Aşa e şi Cuvântul lui Dumnezeu. El are şi însuşirea de a fi „greu” şi a izbi din greu. El izbeşte fără cruţare în conştiinţa omului.
„Oricine urăşte pe fratele său este un ucigaş!” (1 In 3, 15). Iată o lovitură de ciocan: cel ce urăşte este un ucigaş. Gata! Punct! Nu mai încape aici nici o scuză şi nici o apărare de avocat.
Sau: „Cel ce zice că iubeşte pe Dumnezeu şi urăşte pe fratele său mincinos este!” (1 In 3, 15). Iată şi aici o lovitură de ciocan.
„Cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu!” (Iac 4, 4). Ce necruţător ciocan este şi acesta!
Sau: „Nu puteţi bea şi paharul Domnului şi paharul dracilor!” (1 Cor 10, 21). Iată un ciocan ce izbeşte şi în petrecerile ce se fac cu prilejul hramurilor şi al pomenilor.
Biblia este plină de astfel de „ciocane” care izbesc fără cruţare în conştiinţa omului. Şi de multe ori suflete împietrite şi adormite se trezesc prin astfel de lovituri.
Petru Valdo, un nobil vestit, putred de bogat şi zgârcit fără pereche, din veacul al XVIII-lea, din clipa când a citit în Biblie cuvintele: „Nu puteţi sluji şi lui Dumnezeu şi lui Mamona” - n-a mai avut odihnă până nu şi-a împărţit toate averile săracilor şi bolnavilor, ultimii bani aruncându-i pe stradă, cu cuvintele:
„Nu puteţi sluji la doi domni!…”
Ciocanul cuvântului biblic îl lovise cu mântuire.
O altă însuşire a ciocanului este de a sfărâma piatra. Cade ploaia peste piatră, o bate vântul, o arde soarele, dar ea nu cedează. Însă ciocanul cel mic, cu loviturile lui cele dese şi stăruitoare, o sfărâmă şi o face una cu pământul.
Aşa e şi Cuvântul lui Dumnezeu. Există om cu inima împietrită, cu inima de piatră. A căzut peste el ploaia cuvântului biblic, a bătut vântul cel ceresc, l-a încălzit focul cel ceresc - dar el a rămas mai departe stâncă şi piatră. Atunci dragostea lui Dumnezeu se apropie de el cu ciocanul cuvântului biblic. Loveşte stăruitor, şi azi, şi mâine, în stânca şi piatra lui, până când începe a ceda şi a se sfărâma. Ceea ce n-au făcut apa, focul şi vântul face acum ciocanul. Mare este puterea acestui „ciocan”. Să-l folosim pe tot locul şi noi pentru sfărâmarea inimilor împietrite!
Este cunoscută povestea acelui om nemulţumit care sfărâma piatră dintr-o stâncă şi cârtea împotriva lui Dumnezeu că el are slujba cea mai umilă şi mai slabă. Dumnezeu l-a prefăcut în soare, dar în calea soarelui s-a aşezat norul care i-a luat lumina; şi omul iar a cârtit. L-a prefăcut Dumnezeu în nor, dar pe nor l-a alungat vântul; şi omul iar a cârtit. L-a prefăcut Dumnezeu în vânt, dar vântul s-a spart de o stâncă. Dumnezeu l-a prefăcut în stâncă şi omul îşi zicea voios: Iată acum sunt mai tare şi decât soarele, şi decât norul, şi decât vântul. Dar ce s-a întâmplat? La poalele stâncii s-a aşezat un spărgător de piatră şi, cu ciocanul lui, a început să taie în corpul stâncii. „O, iartă-mă, Doamne, a strigat atunci omul, căci numai acum îmi dau seama cât de tare eram! Vreau să fiu iarăşi un spărgător de piatră.”
Arată această poveste, pe de o parte, nesocotinţa oamenilor care cârtesc pentru soarta lor, iar pe de altă parte arată puterea ce o are ciocanul spărgător de piatră. O astfel de putere are şi ciocanul cuvântului biblic.
O, dragă suflete împietrit! O, tu stâncă şi piatră de carne! Ploaia, vântul şi focul n-au avut ce-ţi face. Iată se apropie acum de tine ciocanul cuvântului biblic. Primeşte, iubitul meu, măcar această ultimă încercare a dragostei dumnezeieşti!
Lasă-te izbit şi sfărâmat de Cuvântul lui Dumnezeu, pentru ca să devii şi tu un pământ bun şi roditor de mântuire sufletească!
«Ciocanul încercărilor»
Ciocanul mai are şi alte însuşiri. De sub loviturile lui ies aurul, argintul, sarea, uneltele de fier şi oţelul.
Dar ciocanul cuvântului biblic mai are şi alt înţeles. Această asemănare cu ciocanul ne aduce aminte că, de multe ori, bunul Dumnezeu ne loveşte cu încercări şi suferinţe pentru binele nostru sufletesc.
Ciocanul loveşte din greu; loviturile lui sunt grele; dar din aceste lovituri ies atâtea lucruri folositoare. De sub lovituri de ciocan ies toate uneltele folositoare, începând de la cuiul cel mic, până la cele mai mari unelte. De sub loviturile ciocanului ies şi aurul din piatră şi sarea din pământ.
Dragostea lui Dumnezeu ne izbeşte şi cu lovituri şi încercări, pentru ca să facă din noi vase alese şi primitoare de mântuire. Toţi creştinii cei adevăraţi, toate vasele cele alese au ieşit şi ies, de regulă, din loviturile de „ciocan”.
Ciocanul ferecă piatra morii - căci altcum moara nu mai poate măcina. Iar pe vremea coasei, răsună câmpiile de ciocanul care bate coasele. În toiul muncii, ciocanul bate coasa, căci altcum ea nu mai taie.
Copii ai lui Dumnezeu, iubiţii mei fraţi, nu vă speriaţi când ciocanul încercărilor şi al prigoanelor vă izbeşte tocmai în toiul luptei şi al lucrului pentru Domnul! El vine ca să ne ascută „sabia”, „coasa” şi „secera”; el vine să ne ferece „moara”, ca să putem „secera” mai mult şi „măcina” mai mult.
Călătorind cu trenul, aţi văzut un lucru cunoscut. Când trenul se opreşte în gară, se coboară maşinistul şi, umblând de la vagon la vagon, loveşte cu ciocanul roţile vagoanelor. Le loveşte şi ascultă. Parcă le întreabă, şi roţile răspund.
După sunetul ce-l dau roţile, maşinistul le verifică, adică poate cunoaşte dacă au defect sau nu. Dacă sunt în ordine sau nu.
Aşa e şi cu noi, aşa e şi cu trenul vieţii noastre. Căci şi noi trebuie să călătorim prin multe necazuri, ca să ajungem în Împărăţia lui Dumnezeu (Fapte 14, 22). Şi numai cel ce va răbda până la sfârşit se va mântui (Mat 10, 22; 24, 13).
Din când în când, bunul Dumnezeu Se apropie de noi cu „ciocanul”, cu încercări şi necazuri, să afle cât de tari suntem în răbdarea şi dragostea Lui. Lovindu-ne cu ciocanul, Domnul parcă ne întreabă: „Fiule, cum stai cu răbdarea şi dragostea Mea?”. Iar un copil al lui Dumnezeu răspunde: „Aicea sunt, Doamne, să rabd şi să sufăr pentru Tine orice!”.
Poţi să dai un astfel de răspuns şi tu, dragă cititorule?
«Cocanul - unealtă de lucru»
Şi, de încheiere, încă ceva. Cuvântul lui Dumnezeu e ca şi un ciocan. Trebuie să ştii însă cum să lucrezi cu acest ciocan. Să ştii unde şi cum să dai cu el. Căci aşa e ciocanul. Cu o singură lovitură de ciocan, dată fără pricepere, poţi strica lucruri de mare preţ.
Aşa e şi ciocanul cuvântului biblic. El trebuie folosit cu pricepere şi cu înţelepciune. Căci altcum - izbind numai cu el: pac! pac! şi unde trebuie şi unde nu trebuie - mai mult strici lucrul Domnului decât îl ajuţi.
Într-o adunare a Oastei, am cunoscut un frate plin de râvnă. Dar avea tocmai scăderea asta; izbea mereu cu ciocanul: pac! în dreapta, pac! în stânga; pac în scăderea surorii cutare - şi, cu pac-urile astea, folosite fără pricepere, pe mulţi i-a alungat de lângă Cuvântul lui Dumnezeu şi n-am mai putut pune mâna pe ei.
Ciocanul cuvântului biblic trebuie purtat cu tact şi înţelepciune. Trebuie să ştii unde, cum şi când să loveşti cu el.
Dragostea e şi aici dascălul cel mai bun. Când ai dragoste caldă şi clocotitoare pentru îndreptarea celui pierdut, atunci ciocanul nu dă greş niciodată.
Şi încă ceva. Când fratele tău cel căzut e plin de sănătate, plin de bani şi de desfătări, în zadar te apropii de el cu ciocanul cuvântului biblic: „Ce va folosi omului de va dobândi toată lumea şi îşi va pierde sufletul său?” (Luca 9, 24).
El e un fier rece, în care ciocanul nu prinde. Se schimbă însă situaţia când omul ajunge bolnav sau trece prin încercări.
Atunci te poţi apropia de el.
Când bunul Dumnezeu bagă un suflet rece în focul suferinţelor şi încercărilor, să ne apropiem de el cu ciocanul cuvântului biblic. Când fratele nostru căzut ajunge în foc de boală sau în altă încercare, să alergăm atunci la el, căci atunci ciocanul poate săpa în sufletul lui.
Deci, fraţii mei, să folosim ciocanul biblic cu dragoste şi înţelepciune! Şi, mai ales, să lucrăm cu el acolo unde lucrează şi Duhul Sfânt cu focul suferinţelor şi al încercărilor. Amin.