Conlucrarea cu „Domnul secerișului”

Vorbirea fratelui Ioan Opriș la nunta de la Piatra Șoimului - 9 martie 1977

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Iubiților frați și iubite surori în Domnul!

Citesc vreo trei versete sau patru din Evanghelia Sfântului Matei, de la capitolul 9, începând de la versetul 35, care spune așa: „Iisus străbătea toate cetățile și satele, învățând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăției și vindecând orice fel de boală și orice fel de neputință care era în norod. Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite și risipite ca niște oi care n-au păstor. Atunci a zis ucenicilor Săi: «Mare este secerișul, dar puțini sunt lucrătorii. Rugați dar pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Lui»”.

În altă parte, în Evanghelia Samarinencii, după ce a discutat cu samarineanca, Domnului Iisus le zice ucenicilor Săi: „Priviți și vedeți că holdele sunt coapte”. Și aici spune: „Mare este secerișul, dar puțini sunt lucrătorii. Rugați dar pe Domnul secerișului să scoată lucrători în ogorul Său, la secerișul Său”.

M-a întrebat un frate aici:

- Singur ai venit?

- Singur. Doar însoțit de Sfântul Emanuel. L-am rugat pe un frate pensionar să vină cu mine. Mi-a spus: „Chiar azi mi-am internat soția în spital; nu pot să vin”. Îl rog pe al doilea să vină... n-a spus nici: „Vin”, nici: „Nu vin”. Dar n-a venit. L-am rugat pe al treilea să vină. A spus: „Nu pot; sunt angajat în uzină și nu pot”. L-am rugat pe al patrulea și mi-a răspuns la fel: „Două, trei zile nu pot...” Și poate dacă aș mai fi întrebat vreo zece, răspunsurile poate ar fi fost aceleași.

Oare ce zice Domnul secerișului? Ce va zice Domnul secerișului când vede că așa se strâng lucrătorii? Secerișul este mult, dar lucrători sunt puțini. „Rugați dar pe Domnul secerișului să scoată lucrători în ogorul Său”.

Am zis către ei, la despărțire: „Dragii mei, dacă nu puteți face treabă de lucrători, că vă împiedică uzina, că vă împiedică spitalul, că vă împiedică bătrânețea sau neputința, sau zgârcenia banilor, sau știu eu ce... ceva tot veți putea face: să-L rugați pe Domnul secerișului să scoată lucrători... să-i scoată pe alții, să-i trimită pe alții, pentru ca totuși ogorul să aibă lucrători. Secerișul este bogat, secerișul este mare. Lucrători puțini.

Dacă a spus Domnul Iisus că sunt lucrători puțini, apoi, dragii mei, să știți că nici astăzi nu sunt mulți. Lucrători care să aibă ogorul și Lucrarea lui Hristos și via lui Dumnezeu pe inimă, pe suflet, dintre aceștia sunt puțini. Foarte, foarte puțini care să nu precupețească nimic: nici sănătate, nici bani, nici viață, nici... nimic. De aceștia sunt puțini. Restul sunt lucrători din aceia care - cum zicea Părintele Iosif - suferă de sfânta comoditate. „Dacă e timp frumos, dacă e timp bun, o să mă duc... o să mă deplasez. Dacă am vreo ocazie nimerită, să nu mă coste nimic, sau... mai știu eu... atunci am să mă duc”.

Împărăția lui Dumnezeu se ia prin luptă, cum a amintit fratele dinainte. Împărăția lui Dumnezeu se ia prin luptă și prin năvală; și numai cei ce dau năvală vor pune mâna pe ea. Împărăția lui Dumnezeu - cum spunea un preot din Bucovina - nu se dă unor târâie obială, căci Împărăția lui Dumnezeu L-a costat pe Dumnezeu nespus de mult. Nici în veșnicia veșniciilor noi nu vom putea pricepe și înțelege cât de mult L-a costat pe Dumnezeu mântuirea noastră: umilirea Lui, pogorârea Lui, smerirea Lui. Dacă pe unul de la curtea împărătească l-ai vedea că se coboară până acolo încât să se îmbrace în hainele celui din urmă cerșetor, de bunăvoie, ai spune că aceasta ar fi o mare umilință din partea lui. Dar să Se coboare de la tronul Tatălui ceresc, de la dreapta Părintelui ceresc, să ia chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor? Ba mai prejos... că nașterea Lui a fost în ieslea dobitoacelor, a fost în grajd. Așa Și-a început El misiunea. Și Și-a sfârșit-o pe altarul Crucii, pe Golgota.

Fraților dragi și surori iubite! Gândiți-vă bine și judecați bine fiecare dintre frățiile voastre. Eu nu mă pot angaja să mă duc la mare distanță să vestesc Evanghelia... poate nu pot. Sau poate nu am darul... Dar nici atât nu pot să fac, să-L rog pe Stăpânul viei, pe Stăpânul ogorului să scoată lucrători în ogorul Său? Să trimită lucrători în ogorul Său? Nici atât nu pot face? „Rugați, a spus Domnul Iisus, pe Domnul secerișului”... Or, Domnul secerișului era tocmai Cel ce vorbea cu ei și le spunea treaba aceasta! El era Domnul secerișului. El nu putea să trimită lucrătorii fără să fie rugat de... [unul sau de altul] ?

Dacă Dumnezeu așa vrea să conlucreze la clădirea Împărăției Sale și cu mine, și cu tine, frate, și cu tine, scumpă soră, vrea ca toți să punem: unul palma, altul degetul, dar fiecare să facem ceva. E ușor să te duci undeva să ocupi o casă, să ți se dăruiască o casă, o vilă, un palat, să locuiești și să te lăfăi în el, unde tu n-ai pus mâna nici măcar să muți o cărămidă din dreapta în stânga! Ei, cam în felul acesta am vrea noi să intrăm în Împărăția lui Dumnezeu: la totul de-a gata. Dar Împărăția lui Dumnezeu se ia prin luptă. Prin luptă, căci fără de luptă, spune un proverb, nu este cunună.

Fraților dragi! Fiecare dintre noi suntem datori să vestim Evanghelia aproapelui nostru. Sfântul Ioan Gură de Aur zice așa: „Nu ai darul, nu ai puterea să te urci în amvoanele marilor catedrale și să-L vestești pe Hristos, pe Cel Răstignit? N-ai darul acesta? N-ai posibilitatea aceasta? Dar nici măcar să faci din urechea aproapelui tău un amvon binecuvântat, vestindu-i-L pe Hristos, nici atâta nu poți face? Fiecare din voi să fie mântuitorul aproapelui său”. „Tot cel ce știe să facă binele - zice Sfântul Iacov - și nu-l face săvârșește un păcat”. Fraților dragi și scumpi și surorilor iubite, aceia și acelea care au făcut un legământ cu Hristos se feresc de păcate. Cel puțin, de păcatele mari; cel puțin, de păcatele strigătoare la cer; cel puțin, de păcatele învederate, cele care se văd ușor... de cele șapte păcate de moarte. Dar sunt păcate mărunte, așa cum s-a amintit adineaori în istorioara aceea minunată.

(Îmi aduc și eu aminte cum spunea Părintele Iosif că odată, când mărturisea femei și bărbați, o femeie îi spune:

- Părinte, eu... mai spun așa... vorbe mai ușurele... mai clevetesc, mai spun câte-o vorbă despre vreo vecină sau de-un vecin. Dar păcate mari n-am făcut. N-am dat foc... n-am spart casa nimănui.

Și așa mai departe... Și atunci Părintele îi spune:

- Ia câțiva scaieți, câțiva ciulini uscați, sfărâmă-i în palmă, sapă un strat și sămânța le-o seamănă frumos acolo. Apoi nivelează oleacă și dă-i pace. Și după vreo două săptămâni să vii la mine.

Când s-a dus și i-a spus ce a făcut, Părintele i-a spus:

- Ca să-ți fie canonul deplin, te duci acolo și toate firicelele acelea de semințe semănate le culegi și aduci încoace.

- Apoi Părinte, ele-s amestecate una cu pământul, nu le mai găsesc nici dacă m-ați omorî.

...La alta i-a spus așa:

- Te duci acasă, iei o pernă, o descoși pe la un capăt și scoți rând pe rând de-acolo fulgi și pene (de găină sau de gâscă, de ce-or fi...). Le scoți frumos când bate un vânt puternic și le dai drumu-n vânt.

- Chiar s-o fac?!

- O faci! Zici că n-ai făcut păcate mari, dar ai făcut multe și mărunte. Le-ai făcut și... acuma faci treaba asta drept canon. Și pe urmă vii la mine. Femeia s-a dus și, când a venit iarăși la părintele i-a zis:

- Părinte, am făcut cum ai zis. Am desfăcut o pernă și le-am dat drumul la fulgi.

- Acuma, ca să-ți fie canonul deplin, te duci și le strângi pe toate și le pui la loc. Mai mult nu... Și Dumnezeu îți va ierta păcatele.)

Fraților dragi, Împărăția lui Dumnezeu se ia prin luptă și cine se luptă pune mâna pe ea. Noi ar trebui să fim în stare să alergăm o veșnicie întreagă, să strângem toți fulgii aceia scoși afară din pernă, numai să putem intra în Împărăția lui Dumnezeu. Că Împărăția lui Dumnezeu se ia prin luptă. Arabilor, mahomedanilor li se spune de către cei mari ai lor - de către profetul Mohamed (care a trăit pe la anul 600 după Domnul Hristos) sau de către ucenicii lui, de către preoții lui Allah (că așa îi spun ei lui Dumnezeu, Allah), - li se spune așa: „Păcatele voastre numai atunci vă sunt iertate, dacă faceți drumul dintre Mecca și Medina (de vreo 360 de kilometri) în coate și-n genunchi. Atunci vă sunt păcatele iertate”. Și sunt unii - foarte puțini și foarte rari - care fac acest drum de 360 de kilometri în coate și-n genunchi.

Ei, Domnul nu ne pune la sarcini așa de grele. Mântuirea noastră s-a adus prin har și s-a adus în dar. Însă ni se cere acum să lucrăm pentru Împărăția lui Dumnezeu. „Dar bine, va zice cineva, eu lucrez pentru Împărăția lui Dumnezeu, dar în Împărăția lui Dumnezeu nu pot să intru pe baza lucrării mele, pe baza trudei mele, ci numai pe baza a ceea ce a făcut Hristos, a ceea ce a făcut Dumnezeu, pe baza Jertfei Lui, pe baza chinurilor Sale”. Da, într-adevăr, cerul nu se deschide decât așa; prin Jertfa de pe Golgota se deschide cerul.

Și cineva spunea odată: „Dacă Sfinții Apostoli Petru și Pavel (pe care i-am sărbătorit acum de vreo zece zile) sunt astăzi în ceruri, ei nu sunt pentru că au fost apostoli; ei nu sunt pentru că au alergat la timp și ne-la-timp; ei nu sunt în ceruri, de-a dreapta Domnului Iisus nu pentru că au avut moarte de martir amândoi (lui Pavel i s-a tăiat capul cu sabia de către împăratul Nero, la curtea împărătească din Roma, și Petru a fost răstignit cu capul în jos tot de Nero). Dragii mei, nu pentru aceasta sunt ei în cer. Nu! Departe lucrul acesta! Ei sunt în cer pentru că a murit în locul lor Cineva scăldat în sânge pe crucea de pe Golgota. Pentru aceea sunt ei în cer. În urma sângelui vărsat pe crucea de pe Golgota s-a deschis cerul - chiar și pentru tâlhar - și ei sunt în cer. „Dar, va zice cineva, atunci toată truda lor ce rost are? Ei n-au nici o recompensă, nici o răsplată cerească pentru toată truda ce au depus-o ca apostoli și ca martiri, și ca mucenici ai lui Hristos? Cum zice Sfântul Pavel în Întâia Epistola către Corinteni, care se citește [la biserică], la Apostol, în ziua prăznuirii lor. Amintește Sfântul Pavel acolo în Epistola sa: „Am fost în primejdii pe mare... am fost în primejdii din pricina fraților mincinoși... am fost în primejdii pe uscat... am fost în primejdie din pricina fiarelor din Efes”... înșiră nenumărate suferințe și dureri, și necazuri... „Corabia s-a sfărâmat cu mine pe mare și o zi și o noapte m-am luptat în valuri”... și așa mai departe. Și toate acestea nu valorează nimic? Or, ce sunt toate acestea, că le scrie el într-o Epistolă, într-un capitol, câteva suferințe? Dar nenumărate au fost suferințele lor!

Dragii mei, toate acestea își au și ele un rost și o răsplată cerească. Să ascultăm de o cântare ce se cântă la mort (cred că se cântă și la frățiile voastre, cu siguranță). Și cântarea zice așa: „Voi, toți care în viață crucea ca jugul ați purtat și Mie Mi-ați urmat cu credință, veniți de luați darurile și cununile cerești ce am pregătit Eu vouă”. Deci, iată, când ajungi în cer, acolo ți se va da și răsplata ostenelilor tale. Se va zice: „Veniți și luați cadourile cerești, darurile cerești și cununile cerești ce am pregătit Eu vouă”. Dar, ca să punem mâna pe coroana cea neprețuită și cea neveștejită despre care spune Sfântul Apostol Pavel: „Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârșit, credința am păzit. De-acum mă așteaptă cununa cea neveștejită pe care mi-o va da Domnul în ziua aceea. Și nu numai mie, ci tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui”, iată, ca să punem mâna pe această coroană, pe această diademă scumpă, fiecare suntem datori să ne ducem fără murmur și fără cârtire crucea - și să ne-o ducem până la capăt.

(Referitor la coroană, îmi scria odată fratele Traian: „Cineva... odată a văzut într-o vedenie pe Marele Împărat cu o coroană de mare preț pe capul Lui. Fiecare piatră scumpă din coroana de pe capul Marelui Împărat era una mai frumoasă decât cealaltă; una sclipea mai minunat decât cealaltă. Și printre cele mai minunate dintre toate, era una pe care scria «Statornicie»”. Ce voia să-mi spună fratele prin aceasta? Să rămân statornic, dacă vreau să figurez cândva... undeva... Să rămân statornic hotărârii și legământului ce l-am făcut, ce l-am încheiat cu Hristos.)

Marele împărat Nero, care i-a pedepsit în chipul cel mai groaznic și cel mai rușinos pe creștini, dintre toți împărații, a murit de moartea cea mai crudă și cea mai rușinoasă. La etatea de 30 de ani a ucis-o întâi pe mama sa, apoi pe soția sa și pe urmă s-a sinucis. El a reclamat în toate părțile, la tot senatul Romei, că creștinii se închină unui cap de măgar, că creștinii au dat foc Romei, ca să aibă motiv să-i tortureze și să-i arunce în arene și la fiarele sălbatice și să-i bage în cazane cu smoală arzând, și să-i lege pe stâlpii de pe aleile lui din parcurile unde ieșea noaptea la plimbare, să-i ungă apoi cu smoală și, în timp ce el se plimba cu împărăteasa și cu mama sa, și cu suita lui, să li se dea foc să ardă. Așa a făcut împăratul Nero.

Deci, dragii mei, cât de mare va fi răsplata acelora care au suferit moarte de martir pentru Numele scump și dulce al Domnului nostru Iisus Hristos !

Ce suferim noi astăzi? Că ne zice cineva „pocăit”? Suferim... dacă cumva merităm acest nume. Dar dacă cumva noi nu suntem pocăiți? Cum spunea cineva: „Dragul meu, ai copii la școală? Strigă cineva după copiii matale vreodată «Pocăitule!»? Îl batjocorește cineva vreodată pe copilul matale pentru că-i credincios? Dacă nimeni, niciodată nu-l batjocorește, înseamnă că el nu-i pocăit! Și tare mi-e teamă că nici tatăl său nu-i...”. Noi să ne dăm toate silințele, cum zice Sfântul Apostol Petru, „să unim cu credința noastră fapta”. Și cum zice în Apocalipsa Însuși Mântuitorul: „Iată, Eu vin curând și răsplata Mea este cu Mine, să dau fiecăruia după cum îi va fi fapta lui”.

Deci, fratele meu drag, în ceruri intri prin Jertfa Domnului Iisus. Dar dacă vrei să te bucuri și de anumite „favoruri” în ceruri, de cununa cea neveștejită și eternă, pentru aceasta contează și alergarea ta; să faci și tu ceva pentru Evanghelie, pentru cer, pentru Hristos. (...)

Slăvit să fie Domnul!