Pacea pe care o dă recunoștința

Un cuvânt al fratelui Traian Dorz trimis pentru nunta de la Botiza - 26 septembrie 1977

Pentru nunta iubiților noștri miri de la Botiza, din 25 septembrie

Preaiubiții noștri miri și părinți, preaiubiții noștri nuntași, frați și surori în Domnul!

„Pacea lui Hristos la care ați fost chemați ca să alcătuiți un singur trup să locuiască în inimile voastre. Și fiți recunoscători!”

Iubiții noștri miri, fiindcă este obiceiul ca, la fiecare nuntă, toți cei care-i iubesc pe miri - atât dintre cei de față la nunta lor, cât și noi, cei care cu trupul n-am putut lua parte la bucuria acestei nunți - este obiceiul, zic, să le facem urări și să le dăm câte un sfat, noi, cei mai bătrâni, la acest prilej al iubiților noștri, noi n-am aflat un sfat mai bun și nici o urare mai fericită să le facem, decât urarea și sfatul arătat în cuvintele de mai sus, scrise în Sfânta Scriptură (care este Cartea lui Dumnezeu și cartea vieții) în Epistola Sfântului Apostol Pavel către Coloseni, capitolul 3, versetul 15, unde spune după cum am arătat mai sus: „Pacea lui Hristos la care ați fost chemați ca să alcătuiți un singur trup să sălășluiască în inimile voastre. Și fiți recunoscători!”

În acest loc din sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu este cuprinsă una dintre cele mai fericite urări care poate fi făcută unor suflete care se unesc împreună, prin harul lui Dumnezeu și după porunca Lui sfântă, ca să alcătuiască mai departe un singur trup. Căci, într-adevăr, nimic pe lumea asta nu mai poate face ca cei doi să fie într-adevăr unul, așa cum face pacea lui Hristos când ea sălășluiește în inimile lor, în casa celor doi: a soțului și a soției lui, făcându-i una în toate zilele lor, în toate simțirile și gândurile lor, în toate cuvintele și lucrările lor. Dar pacea lui Hristos trebuie să o dobândească, întâi și întâi, fiecare dintre cei doi; [fiecare] în inima sa. Și dobândirea acestei păci în inima cuiva se face numai în clipa când omul acesta își predă inima aceasta a lui, lui Hristos; când omul acesta, ascultând de chemarea Domnului Iisus, Îl primește pe El în inima lui și se naște din nou prin hotărârea și legământul său sfânt cu Dumnezeu de a-L primi în sufletul său ca Mântuitor al lui, de a începe o viață nouă cu Hristos și pentru El și de a trăi această viață în ascultare și smerenie, în mijlocul familiei sale trupești și sufletești, până la sfârșit.

În clipa hotărârii sale vine pacea lui Hristos în inima omului. Pacea iertării păcatelor lui, pacea credinței vii și lucrătoare, pacea rugăciunii fierbinți, pacea dragostei sfinte, pacea ascultării curate, pacea smereniei evlavioase. Apoi, când cele două inimi care s-au unit, după porunca lui Dumnezeu, prin Taina Cununiei și căsătoriei, pline ele însele de o astfel de pace, fiecare în Hristos, când ele se unesc, atunci ele devin un singur trup în care apoi sălășluiește cu bucurie Dumnezeu și harul Său cel ceresc, prin care apoi se umple viața lor. Și familia celor doi deveniți unul singur se umple de binecuvântări cerești și pământești și în ea niciodată nu este apoi lipsă de nici un fel, apăsare de nici un fel, temeri de nici un fel, tulburări de nici un fel. Ci lumină și bucurie în orice vreme și în orice loc.

O, cât de însemnat lucru este ca cei doi să fie amândoi așa! Căci dacă numai unul singur dintre ei este, atunci pacea nu este și nu poate fi deplină. Un fiu al păcii va avea pacea; dar celălalt, dacă nu este fiu al păcii, el n-o va avea.

De aceea dorim și ne rugăm bunului Dumnezeu ca acești doi copii ai Săi și ai Lucrării Sale care se unesc acum ca să întemeieze un singur trup și o singură familie să aibă mai întâi, fiecare dintre ei în parte, această pace cu Dumnezeu și pace a lui Dumnezeu.

Dar să nu uităm apoi niciodată și nici unii dintre noi care am fost chemați să alcătuim un singur trup și duhovnicesc, și pământesc în familiile noastre, că această pace a lui Hristos este legată de o condiție, și anume: să fim recunoscători.

Să fim recunoscători, în primul rând, lui Dumnezeu, Care este Făcătorul și Binefăcătorul nostru cel mare, că de la El ne-am primit noi ființa, viața și puterea de mișcare. De la El ne-am primit și ne primim noi, clipă de clipă, orice dar bun și desăvârșit. De la El ne-am primit și ne primim lumina minții sănătoase, cu care să înțelegem și să împlinim datoriile noastre prin care suntem și trăim. De la El ne-am primit și ne primim căldura inimii cu care credem și iubim tot ceea ce este fericit și plăcut vieții noastre. De la El ne-am primit și ne primim mereu harul de a ne naște sănătoși, din părinți buni, într-o casă iubitoare și într-o familie credincioasă. De la El am primit un soț iubitor sau o soție iubitoare... sau vom primi. De la El primim frați iubitori, adunări și petreceri iubitoare, prin care viața noastră este fericită și se scurge plină de mulțumiri și de bucurii atât trupești, cât și sufletești.

De la Dumnezeu avem Cuvântul Lui cel sfânt, Sfânta Scriptură, în care este cuprins dreptarul vieții sănătoase și ascultătoare de Dumnezeu, și vrednice de făgăduința mântuirii noastre. Acolo în Sfânta Scriptură avem dreptarul învățăturii sănătoase și aflăm adevărul cu privire la viața asta și la viața cealaltă. Acolo aflăm despre toată răsplata care îi așteaptă fie în viața veșnică, fie chiar în viața aceasta, atât pe cei ascultători și ostenitori spre bine pentru Dumnezeu, cât și pe cei care nu-L ascultă pe El.

De la Dumnezeu avem darul cel mare al rugăciunii, care este respirația sufletului nostru și care este pentru noi mai trebuincioasă decât aerul plămânilor. De la El avem acest mare dar al rugăciunii, care este mijlocul fericit prin care putem sta oricând și oriunde în fața Tatălui nostru cel ceresc, în numele Domnului nostru Iisus Hristos, pentru a aduce la cunoștința Lui toate cererile noastre, pentru a ne descărca sufletul de toate poverile noastre, pentru a ne mărturisi toate păcatele noastre, pentru a ne plânge toate neascultările noastre sau pentru a-I aduce toate jertfele și mulțumirile inimii noastre, pentru a ne alipi de El, să fim scutiți în toate primejdiile noastre.

De la Dumnezeul nostru avem harul adunării și al familiei noastre frățești, părtășia fericită cu sufletele credincioase și iubitoare care au aceleași gânduri și nădejdi sfinte ca și noi, în Hristos. Aceasta este căldura sufletului nostru. Acolo, între aceste suflete, aflăm bucuria noastră, pacea și creșterea noastră duhovnicească. Acolo ne găsim bucuria cântărilor. Acolo găsim hrana Cuvântului sfânt. Acolo aflăm ajutor și mângâiere în necazurile noastre. Acolo, în adunarea frățească, aflăm părinți, mame, surori, frați, înțelegere, sfătuire și mustrare, când trebuie; în părtășia curată, fără care sufletul nostru ar fi singuratic, nefericit și în tot felul de primejdii, pe toată calea vieții noastre pe acest pământ.

Atunci când noi primim atât de multe de la Dumnezeu și de la semenii noștri, câtă recunoștință Îi datorăm noi mai întâi lui Dumnezeu pentru toate acestea! Și recunoștința aceasta I-o putem arăta, în primul rând, întorcându-ne la El, predându-ne viața în slujba Lui sfântă și împlinind totdeauna toată voia Lui cu fapta și cu adevărul vieții noastre.

Iar după recunoștința datorată astfel lui Dumnezeu, Marele nostru binefăcător, nu trebuie apoi uitată niciodată recunoștința față de părinții trupești și sufletești prin care Dumnezeu ne-a dat viața și trupească, și sufletească; și ne-a dat apoi o atât de mare parte din binefacerile Lui și ni le mai dă încă. Recunoștința aceasta trebuie să se arate neîncetat în respectul ascultării și în dragostea împlinirii [datoriei] pe care trebuie să le avem față de ei până la moarte. Noi trebuie să nu uităm niciodată datoria de recunoștință față de frații și binefăcătorii noștri pentru tot binele pe care l-am primit și-l primim din partea lor fie de un fel, fie de altul. Fie trupește, fie sufletește. Fie de la unul, fie de la toți. Fie în trecut, fie în prezent. E un lucru foarte însemnat să avem totdeauna în vedere că pacea sufletului nostru și pacea familiei noastre depinde în cea mai mare măsură de felul cum ne arătăm noi dragostea și recunoștința noastră față de Dumnezeu, Binefăcătorul nostru, și apoi față de fiecare dintre cei care sunt împreună cu noi și ne sunt binefăcători în vreun fel.

De aceea, acum când însoțim pe acești scumpi copii ai lui Dumnezeu și ai Lucrării Sale, mirii noștri iubiți, noi nu le putem face niște mai fericite urări și nici nu le putem da niște mai fericite și mai folositoare sfaturi - atât celor tineri, cât și celor mai în vârstă, pentru ca viața lor să fie cu adevărat fericită și folositoare pe pământ, iar sufletele lor să afle bucuria și răsplata mântuirii veșnice la Dumnezeu -, decât împlinirea rugăciunii către puterea și către dragostea lui Dumnezeu să-i ajute să fie atât ei, amândoi, cât și părinții și fiii lor, apoi frații și surorile lor și toți ai lor, niște suflete predate lui Dumnezeu, hotărâte pentru Domnul, trăitoare a voii lui Dumnezeu, ca să fie pline de pacea lui Hristos. Iar pacea aceasta să locuiască apoi din belșug în ei, în familia lor, în tot locul unde vor fi. Iar pentru această pace și pentru ca ea să stăpânească deplin în ei pe totdeauna, le dorim și-i sfătuim să fie neîncetat recunoscători și mulțumitori lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos, pentru ea. Apoi să lupte și să lucreze fiecare după puterile sale în locul unde va fi și ori între cine va ajunge să trăiască, să lupte și să lucreze ca să se păstreze în pacea aceasta a lui Dumnezeu atât pe sine, cât și pe ceilalți; iertând când trebuie iertare, tăcând când trebuie tăcere, răbdând când trebuie răbdare și iubind întotdeauna, căci iubire întotdeauna trebuie în toate acestea, tuturor, atât în familia trupească, cât și în adunarea și în familia frățească.

Fără aceste lucruri, în fiecare zi și în toți, nu poate fi pace adevărată nicăieri. Și fără pace nu poate fi iubire; și fără iubire nu poate fi binecuvântare; și fără binecuvântare nu poate fi fericire. Iar fără fericire, viața asta este un chin atât pentru fiecare în parte, cât și pentru toți împreună. Și pentru că trăim atât de puțin pe pământul acesta și oricât de multă avuție am avea pe el sau sănătate, sau frumusețe, sau putere, iată că toate aceasta sunt în zadar, dacă n-avem fericirea adevărată.

De aceea, iată de ce mare preț este să-L cunoaștem pe Domnul Iisus, să ne predăm Lui, ca să primim pacea Sa prin care apoi să aflăm această fericire adevărată atât pentru noi, cât să și lucrăm pentru toți ai noștri s-o aibă, atât pentru viața aceasta, cât și pentru toți vecii vecilor, trăind în unitatea și armonia păcii din Hristos, smerită, curată și sfântă oriunde.

Cu aceste sfinte și dulci îndemnuri și rugăciuni către Domnul, ca să căutați și să dobândiți această pace și unitate în Hristos, mijlocim înaintea lui Dumnezeu pentru toți, ca să vă ajute Domnul nostru Iisus Hristos să nu uitați niciodată datoria de a fi recunoscători pentru toate acestea; și din tot sufletul vostru, și toată viața voastră. Pentru ca aceste mari daruri și binecuvântări să vă fie dăruite din belșug și să vă fie păstrate pentru totdeauna, ca să fiți fericiți prin ele toți și fiecare în parte.

Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu toți cei care Îl iubesc pe El în curăție. Amin.