Semnul umblării cu Hristos

Vorbirea părintelui Teodor Heredea (Gavriș) la nunta de la Sâmbăteni - 29 iulie 1979

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Slăvit să fie Domnul!

„Să privim țintă la Căpetenia desăvârșirii noastre, adică la Iisus”.

„ Că nu este sub cer un alt nume dat oamenilor prin care să fie mântuiți”.

Iubiții mei frați și surori, bucuria care ne încearcă astăzi e deosebită. Și când caut [să înțeleg] de unde vine, mă gândesc în primul rând acum nouăsprezece veacuri, pe dealul Golgotei, Domnul Iisus Hristos a murit pentru mine și pentru toți cei ce cred în El, ca să le dea viață. Parcă El ne-a chemat ucenici la propovăduire și atâtea jertfe s-au făcut de atunci până astăzi...

Dar să venim mai aproape de vremile noastre. Bucuria noastră de astăzi este că acum patru decenii, un om mic ca Zaheu s-a ridicat mai presus de vuietul lumii, să-L vadă pe Iisus Hristos. Și n-a avut ce-i da ca și Zaheu. N-a zis: „Îți dau jumătate din averea mea”, dar [a spus]: „Îți dau toată casa mea, Doamne! Mă dau pe mine și dau și casa mea!” De aceea avem noi bucuria aceasta astăzi aici.

Iubiții mei, bucuria noastră este Hristos. Suntem plini de bucurie și avem totul deplin când Îl avem pe Hristos Domn și Stăpân al inimii noastre. Fără de El nu suntem nimic, chiar nimic. Dar dacă Îl avem pe Hristos, atunci suntem cei mai bogați, fiindcă în El sunt ascunse comorile înțelepciunii și ale științei. Suntem în chipul omului aceluia sărac din istorioară care toată viața a trăit cerșind și din mila altora. Iar la sfârșitul vieții și-a donat casa unui vecin, ca să-l întrețină în ultimele zile ale sale. Și îndată ce a murit, vecinul a demolat casa, să-și întindă ale lui caturi. Și săpând, numai la două palme sub casa omului cel sărac, a dat de o comoară... o mare comoară. Și atunci și-a zis: „O, sărmanul om... toată viața a trăit în mizerie și comoara era la două palme de el”.

Dragii mei, aceasta ni se potrivește nouă tuturor. Trăim în sărăcie sufletească și comoara e lângă noi. Hristos e lângă noi, [dar] nu vrem să-L primim. Zicem uneori că-L primim, dar starea noastră nu dovedește. Cine dintre noi se poate smeri cum S-a smerit Domnul? Cauți mereu să vezi oameni smeriți și nu-i mai găsești. Zic că-s întorși la Dumnezeu, zic că-s credincioși de decenii... Nu găsești în ei smerenia Domnului Iisus Hristos; ci mai degrabă invers: „Eu știu! Eu am cercetat de-atâția ani! Eu cunosc! Eu am cercetat Scripturile...”, și nu vor să se smerească și să zică „Doamne... nu-s nimic”. Dumnezeu a făgăduit har celor ce se smeresc. Și invers: Dumnezeu a avertizat că El stă împotriva celor mândri. Unde sunt sufletele smerite? Dacă am apucat pe calea lui Hristos, cel dintâi semn în viața noastră acesta ar trebui să fie: adânca smerenie.

„Veniți la Mine - spunea Domnul Iisus - și învățați de la Mine, căci sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre.” De ce n-avem odihnă? Nu suntem liniștiți. Cât de bucuroși ar trebui să fim că Dumnezeu ne-a înfiat, ne-a dat dreptul să ne numim copii ai Săi. Dacă suntem copii, vom fi și moștenitori. De ce nu ne bucurăm? De ce nu suntem plini de bucurie? Suntem fiii Împăratului cerului! Totul e al nostru! Nu ne bucurăm pentru că nu ne-am lepădat de noi înșine, n-am luat crucea, ne e frică de cruce - și fără de cruce nu se poate merge pe urmele Domnului Iisus.

Băgați bine de seamă: atunci când întru totul dorești să-I slujești lui Hristos și să te supui Lui, crucea, de fapt, a apărut. Mi-aduc aminte, când eram mic, la început, tocmai de la cei ce trebuia să mă iubească mai mult, de la părinți, mi-a venit crucea. Nu mă puteau iubi din cauza lui Hristos. Cu cât căutam să mă asemăn și să mă pun întru totul în raport cu voia lui Dumnezeu, cu atât ura venea mai [mare] peste mine. Și de-atunci... mereu așa a fost... Toți cei ce vor să-I slujească lui Hristos... să luați cu bucurie crucea, în fiecare zi. Că nu-i loc pe pământ, frații mei, nu-i loc pe pământ din care să strigi către Dumnezeu ca de sub cruce. De sub cruce strigi cu toată căldura către Dumnezeu și-I ceri ajutor. Atunci, s-o luăm.

Iubiții mei, nu-i prea mult timp acum... Aș fi fost mai mulțumit să ascult, decât să spun un cuvânt. Însă avem și datoria aceasta, căci Dumnezeu ne-a trimis să spunem. Cu orice risc, să spunem despre El, să-L mărturisim. Dar vreau să spun că mai întâi trebuie să-L mărturisească viața noastră, purtarea noastră. Dacă nu-L mărturisește viața noastră, nici cuvintele noastre nu-L pot mărturisi. Avem noi, cei ce spunem că ne-am întors la Dumnezeu, o viață după pilda pe care o avem în Hristos? E cam departe de mulți pilda pe care o avem în Hristos. Cum am spus mai înainte: smerenia. Să ne smerim adânc. Să ne vedem așa cum suntem în fața lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu să ne înalțe. Și-apoi [se vor arăta] toate celelalte roade ale Duhului Sfânt: dragoste, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătate, facere de bine și așa mai departe. Foarte puțini [le avem]. Mă văd de multe ori și pe mine. Pomul vieții mele, înflorit frumos, a început să rodească, dar foarte mult trebuie să mă lupt pentru ca roadele să fie bune și să ajungă la coacere, la desăvârșire. Așa e pomul vieții noastre.

Suntem chemați să fim mireasa lui Hristos, iubiții mei. Acum ne bucurăm la nuntă aici că suntem logodiți cu Mirele cel ceresc. Și cât ne vrea El de curați! Ce curăție de suflet trebuie să avem, dacă așteptăm întâlnirea cu El și nunta Lui !

Bunul Dumnezeu să ne ajute să ne cercetăm fiecare pe noi înșine așa cum suntem chiar în seara aceasta: „Doamne Iisuse, iartă-mă, că nu sunt așa cum ceri Tu să fiu. Tu m-ai cerut să-Ți fiu mireasă, dar eu încă mai am zbârcituri, încă mai am ceea ce nu se potrivește cu Tine. Fă, Doamne, ca și în viața mea să se vadă chipul Tău. Să Te sfințesc în inima mea ca Domn. Amin”.