Creștinii dintâi și creștinii de azi

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Slăvit să fie Domnul!

Deschidem Biblia, Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu, [și citim] din Epistola Sfântului Apostol Pavel către Coloseni, din capitolul 2, începând cu versetul 1 : „Vreau, în adevăr, să știți cât de mare luptă duc pentru voi, pentru cei din Laodicea și pentru toți cei ce nu mi-au văzut fața în trup; pentru ca să li se îmbărbăteze inimile, să fie uniți în dragoste și să capete toate bogățiile plinătății de pricepere, ca să cunoască taina lui Dumnezeu Tatăl, adică pe Hristos, în Care sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale științei. Spun lucrul acesta pentru ca nimeni să nu vă înșele prin vorbiri amăgitoare. Căci măcar că sunt departe cu trupul, totuși cu duhul sunt cu voi și privesc cu bucurie la buna rânduială care domnește între voi și la tăria credinței voastre în Hristos. Astfel dar, după cum ați primit pe Hristos Iisus Domnul, așa să și umblați în El, fiind înrădăcinați și zidiți în El, întăriți prin credință, după învățăturile care v-au fost date, și sporind în ea cu mulțumiri către Dumnezeu. Luați seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia și cu o amăgire deșartă după datina oamenilor, după învățăturile începătoare ale lumii, și nu după Hristos. Căci în El locuiește, trupește, toată plinătatea dumnezeirii. Voi aveți totul deplin în El, Care este capul oricărei domnii și stăpâniri”.

Fraților și surorilor! Poate unora dintre dumneavoastră care nu ați mai luat parte la o astfel de nuntă să vă fie cu mirare... căci, de fapt, în lume așa s-a obișnuit, ca nunțile să se facă cu petrecere, adică cu băutură, cu muzică, cu horă... Dar toate acestea lipsesc de aici, de la această nuntă. Și de aceea, zic, poate să vă fie cu mirare.

Vreau să spun că la început n-a fost așa cum se petrec acuma nunțile, ci așa cum vedeți în seara aceasta această nuntă. La început, când Domnul Iisus i-a trimis pe apostolii Săi și a luat ființă Biserica, toate lucrurile erau curate, erau sfinte, erau făcute după voia lui Dumnezeu; spre înălțare sufletească, zidire sufletească și bucurie duhovnicească. Și actul de la botezul copilului, și căsătoriile, și toate actele care se săvârșesc în viața unui om se făceau cu Cuvântul lui Dumnezeu, se făceau cu rugăciune, se făceau spre slava lui Dumnezeu, spre bucuria și zidirea sufletească a tuturora.

Dar, pe parcurs, lucrurile n-au rămas așa. Au pătruns printre creștini duhuri înșelătoare, care au început să-i atragă pe oameni de la Evanghelia curată a Domnului, de la frumosul trai creștinesc, plăcut lui Dumnezeu, spre păcat, după obiceiurile păgânești. De aceea Sfântul Apostol Pavel le spune aici fraților din Colose (Colose era o localitate apropiată de Laodicea din Asia Mică, din Turcia de astăzi): „Vreau să știți cât de mare luptă duc pentru voi, pentru cei din Laodicea și pentru cei ce nu mi-au văzut fața în trup”.

Căci cu Cuvântul lui Dumnezeu este așa ca și cu o sămânță semănată pe un ogor sau în grădină: săpăm adânc, greblăm, pregătim pământul și punem sămânța; dar nu lăsăm numai așa și venim numai să culegem rodul. Ci avem grijă ca să păzim pământul acela, grădina aceea. Sămânța răsare, dar ies și buruieni; ies și spini, și pălămidă, care trebuie tăiată, trebuie smulsă, ca să rămână sămânța curată. Pot să vină și păsări, pot să vină și animale care să poată să strice grădina noastră. De aceea, [în ce privește] Cuvântul lui Dumnezeu, Sfântul Apostol Pavel a dus o mare muncă pentru semănarea lui și o mare luptă pentru păstrarea curată a Bisericii, a ogorului sfânt, a sufletelor creștinilor. De aceea spune: „Vreau să știți...”. De aceea este scris cuvântul acesta, pentru că nici noi, ca creștini, nu trebuie să fim nepăsători față de Biserica noastră strămoșească, față de învățătura părinților noștri sfinți de la început. Ci trebuie să cunoaștem și noi istoria noastră: de unde a pornit Biserica, ce a întâmpinat; și astfel să fim și noi părtași, prin Duhul, cu înaintașii noștri. Ca astfel, și prezentul să fie binecuvântat ca cel din vremea lor, și viitorul să fie asigurat pentru copiii și urmașii noștri.

De aceea este nepăsare lucrul acesta, când cineva nu se interesează de lucrurile duhovnicești, de învățătura dreaptă, ca s-o cunoască. Căci la început, în Biserica noastră, învățătura a fost curată. Curată este și acuma - căci nu s-a schimbat, aceeași a rămas. S-a schimbat viața noastră, căci ne-am îndepărtat de Domnul Iisus, ne-am îndepărtat de învățătura curată. Și atunci s-a schimbat și viața noastră: din bine, s-a schimbat în rău. Și din rău merge în mai rău, dacă noi nu ne întoarcem la Dumnezeu pentru primenirea vieții noastre, pentru nașterea noastră din nou, pentru aducerea noastră în starea plăcută lui Dumnezeu.

Sfântul Apostol Pavel, care a semănat Cuvântul lui Dumnezeu în aceste localități, ducea o luptă și voia ca această luptă să fie cunoscută și de frați, și de creștini. Pentru ca și ei să ia parte la această luptă. Că așa a fost la început: când a luat ființă Biserica, fiecare frate, fiecare soră, fiecare membru al ei era un lucrător viu, curat și sfânt în ogorul Domnului. Citind Faptele Apostolilor și Epistolele Sfântului Apostol Pavel, vedem lucrul acesta. Căci nu numai păstorii aveau datoria aceasta de a învăța, de a sfătui și de a călăuzi norodul; ci aveau partea aceasta și frații, și surorile chiar, cum spune Sfântul Apostol Pavel către Timotei și către Tit: că femeile bătrâne trebuie să fie treze, să fie... așa și așa... să le învețe pe cele tinere, pentru că cele bătrâne au cunoscut viața, au experiența ei, pe când cele tinere nu o au. De aceea cele bătrâne au datoria aceasta, ca și cele tinere să învețe.

Deci vedeți, așa era împletită de armonios munca la începutul Bisericii și pe parcurs, multă vreme. Și, pentru că era așa de frumos și de curat împreunată munca păstorilor cu a păstoriților, lucrurile erau frumoase, erau binecuvântate de Dumnezeu. Iar Domnul, privind, putea să Se bucure de creștinii Săi.

Dar, pe parcurs - cum am spus - a slăbit râvna, așa cum spunea Părintele Iosif. A slăbit duhul creștinilor. Și au neglijat partea aceasta duhovnicească. S-au ocupat mai mult de partea materială. Și neglijând partea duhovnicească (sau partea „Mariei”, cum spunem noi), neglijând rugăciunea, neglijând cercetarea Bisericii, adunarea, cercetarea Sfintelor Scripturi, viața duhovnicească a scăzut. A ajuns la un nivel foarte jos, încât Sfântul Apostol Pavel spune că trebuie să ducă această luptă mare, această luptă grea. Când a scris el Epistola aceasta către Coloseni era în primul veac; în jurul anului 60. Și-apoi să vedeți mai târziu, că în Biserica din Laodicea, unii au ajuns într-o stare foarte tristă, după cum spune apoi, mai târziu, Sfântul Apostol Ioan, când scrie, în Apocalipsa, epistola aceea, a șaptea, către Biserica din Sardes, spunând [îngerului acelei Biserici]: „Îți merge numele că trăiești, dar ești mort”. Adică trăia doar cu trupul, viața trupească, dar viața duhovnicească îi era moartă. Nu era [acolo] nici cântare în familie, nu era nici rugăciune împreună cu copiii și cu familia, nu era nici cercetarea Cuvântului în familie. Căci așa trebuie să fie! Nu numai la adunare să citim noi sau alții să citească și noi să ascultăm. Ci trebuie și-n familia noastră să continue lucrul pe care-l vedem la adunare. Împreună cu copiii, cu familia, cu părinții... citește unul, explică un cuvânt... se roagă împreună, cântă împreună...

Așa era viața creștină la început. Și această viață este binecuvântată. Aceasta progresează. Și cei ce trăiesc așa sunt o binecuvântare pentru societate. Pentru că societatea are nevoie de oameni credincioși lui Dumnezeu. Căci omul credincios lui Dumnezeu este cinstit în lucrul lui; nu înstrăinează lucrurile date lui spre administrare sau spre păstrare; nu ia ce nu este al lui și se mulțumește cu dreptul care i se cuvine. Și atunci și societatea merge bine, și societatea este ridicată, și oamenii pot trăi în pace, în armonie, în înțelegere. Dar, dacă nu sunt cinstiți, atunci, de bună seamă, unul îl înșală pe celălalt; celălalt caută să se răzbune - și atunci viața devine grea, după cum spune Sfântul Apostol Pavel către Timotei, că: „În zilele din urmă vor fi vremuri grele”. De ce vor fi vremuri grele? Pentru că oamenii sunt necinstiți. Nu-L iubesc pe Dumnezeu; și nu caută să trăiască Cuvântul lui Dumnezeu.

Deci vedeți, cam aceasta era starea de lucruri și din vremea aceea, mai ales în Biserica din Laodicea. Și Sfântul Pavel trebuia să ducă această muncă uriașă. Și vedeți, la toate aceste păcate, slăbiciuni, nepăsare, somn sufletesc, el aduce și mijlocul prin care poate fi salvat un suflet, poate fi salvată o familie, poate fi salvată societatea. Un popor întreg poate fi salvat.

Aduceți-vă aminte din cele citite în istorie că au năvălit popoare barbare peste pământul țării noastre și peste poporul nostru în vechime. Erau sălbatici, crescuți prin stepele din Mongolia. Așa erau ei. Ar fi trebuit să meargă misionari de-aici la ei, ca să le vestească Evanghelia. Dar, pentru că nu s-au dus, au venit ei cu sabia și cu focul... ca să caute Evanghelia, să-L caute pe Hristos. Și, după ce s-au încreștinat, au devenit oameni [civilizați] și ei. S-a schimbat viața lor. S-au statornicit într-un loc și au devenit oameni noi, popoare noi, care trăiesc și astăzi încă prinprejurul țării noastre.

Deci așa, dragii mei!

Dar, pentru ca să nu lungim vorbirea, să ne-ntoarcem la vremea noastră. Nu este o noutate adunarea; nu este o noutate nunta așa cum o vedem [pe aceasta], în felul acesta. La început așa a fost în Biserica noastră: păstorul cu toți păstoriții împreună. Dar a slăbit duhul, cum am spus, și râvna creștinilor. Și iată că Dumnezeu ne-a iubit pe noi așa de mult, neamul nostru, poporul nostru, care de la nașterea lui în lumea aceasta s-a născut și duhovnicește și care are ca strămoși niște părinți așa de binecuvântați de Dumnezeu, oameni care, din Imperiul Roman, au fost aduși cu domiciliu obligatoriu în Dacia. Au fost socotiți răufăcători, periculoși pentru Imperiul Roman, dar erau cei mai zeloși și cei mai credincioși. Au fost gata să renunțe la casele lor, la pământul lor, la patria lor, să fie duși pe un pământ străin, dar să nu se despartă de Hristos și de Evanghelia Sa.

Și Dumnezeu a trecut poporul nostru prin mari necazuri. L-a trecut prin foc, să-l curățească. Căci focul nu este spre pierzarea cuiva. Focul arde numai gunoiul, arde paiele, arde ce este bun de ars, dar ceea ce este curat curățește. Și dacă este aur și-i amestecat cu gunoi, arde gunoiul și rămâne aurul. Rămâne ce este bun; rămâne ce este de preț, ce este de valoare înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor chiar. (...)