
Rugăciune (6)
Traian Dorz - Strângeți fărâmiturile Vol. 3
În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
Tatăl nostru Care ești în cer, sfințească-se Numele Tău. Vină Împărăția Ta și facă-se voia Ta precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi. Și ne iartă nouă greșelile noastre precum iertăm și noi greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău. Că a Ta este împărăția și puterea, și slava, acum și-n vecii vecilor, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh. Amin.
Doamne, Dumnezeul și Tatăl nostru cel din ceruri, din toată inima Îți mulțumim și în acest miez de noapte pentru bucuria pe care ne-ai dat-o de-a lungul acestor câtorva ceasuri pe care le-ai rânduit să le petrecem împreună aici, în jurul Sfântului Tău Cuvânt, petrecând după voia Ta și după porunca Ta această Taină minunată a Nunții, pe care Tu ai rânduit-o în Evanghelia Ta și-n Biserica noastră, și-n credința părinților noștri, această Taină fiind încheiată în fața Ta, prin Cuvântul Tău cel sfânt, petrecând în curăție și-n sfințenie înaintea Ta. Îți mulțumim că ne-ai ajutat s-o petrecem astfel, până acum în mijlocul nostru fiind Tu și împărțindu-ne, prin cuvintele iubiților Tăi, cuvintele Tale, pentru inima și pentru viața noastră.
Binecuvântează mirii iubiți și unirea lor, pe care Tu, în această zi, ai rânduit-o prin această Taină sfântă instituită de Tine, [ca ei] să devină una și pe totdeauna. Ajută-i, Doamne Dumnezeul nostru, să-și împlinească cu credincioșie toată datoria pe care și-au asumat-o în fața Ta unul față de celălalt și amândoi față de Tine și de lucrul Tău cel sfânt, ca să le poți binecuvânta Tu și mai departe toată viața lor și să-Ți poți împlini față de ei sfintele Tale făgăduințe că-i vei însoți și-i vei binecuvânta pe ei și pe toți urmașii lor și înaintașii lor până la sfârșit.
Binecuvântează părinții din care i-ai născut, Doamne. Și răsplătește-le și aici, și-n veșnicie osteneala și jertfa pe care au depus-o ca să-i crească pe acești copii în așa fel, încât ei să se poată uni acum sub lumina privirilor Tale dulci și sub lumina privirilor noastre, ale celor care-i însoțim în Numele Tău.
Binecuvântează frații și surorile lor. Binecuvântează vecinii și prietenii lor; cunoscuții, rudeniile, pe toți cei de departe și de aproape ai lor. Și ajută-le tuturor să poată duce o viață potrivit cu voia Ta și cu poruncile Tale cutremurătoare și sfinte, de care sunt legate făgăduințele Tale pentru cine le împlinește.
Te rugăm să binecuvântezi autoritățile satului acestuia; preoții bisericii de aici și de pretutindeni; autoritățile județului, autoritățile țării noastre și conducătorii Bisericii și slujitorii bisericilor noastre. Pune în toți din noi o inimă și-un gând, cum a fost totdeauna acest popor unit „de la vlădică până la opincă”, de la cel mai mare până la cel mai mic, și în felul acesta s-au împărtășit de binecuvântările Tale, de ocrotirea Ta. Că au trecut peste istoria noastră și peste pământul acesta, și peste viața noastră, și peste poporul nostru atâtea furtuni și atâtea încercări, și-atâtea cutremure... Dar, după toate, Tu ai refăcut iarăși viața noastră și ne-am revăzut iarăși, binecuvântând împreună Numele Tău. Prin ce cutremure a trecut mănăstirea în care am fost astăzi... ce urme grozave au lăsat aceste încercări grele peste zidurile și peste temeliile ei... Dar Tu ai refăcut-o iarăși, cum ai refăcut de-atâtea ori istoria noastră în decursul tuturor încercărilor care au trecut peste ea atâtea secole. Îți mulțumim din toată inima; aceasta ai făcut-o Tu din dragoste pentru noi, Doamne; pentru Fiul Tău și pentru copiii Tăi, slujitorii Tăi, părinții noștri care Ți-au slujit Ție și s-au atașat de Tine cu toată puterea lor. Care nu Te-au lăsat pe Tine niciodată. Și din cauza aceasta nu i-ai lăsat nici Tu pe ei. Ajută-ne să nu Te lăsăm nici noi, nici urmașii noștri, ca nici Tu să nu ne lași pe noi. Doamne, numai Tu știi ce furtuni mai pot veni peste viața noastră, peste istoria noastră, peste pământul nostru. Și cine altul ne poate salva pe noi și-n viitor, dacă nu Tu, Cel care ne-ai salvat în trecut? Cum să ne lepădăm noi de Tine, când Tu ai fost singurul aliat al poporului nostru? Toți ceilalți ne-au părăsit în vremurile grele... Toți cei pe care se bizuiau înaintașii noștri, în vremurile de încercări i-au lăsat singuri. Dar Tu nu i-ai lăsat. Tu le-ai dat putere și ajutor și i-ai izbăvit. Cine altul ne va putea ajuta și în viitor, dacă nu Tu, Marele nostru Dumnezeu și Mântuitor, Care i-ai salvat pe părinții noștri în trecut? Dă-ne și nouă o credință de același preț cu a lor! Pentru ca să poți folosi și față de noi în viitor aceleași mijloace de izbăvire și de biruință pe care le-ai folosit față de ei împotriva vrăjmașilor lor.
Binecuvântează-i, încă o dată Te rugăm, pe toți cei care au venit de data aceasta aici; care au ascultat Sfântul Tău Cuvânt; care și-au deschis inima să-l primească și care poate că acum simt îndemnul să spună: „Da, Doamne, Te primesc în inima mea. Vreau să mă hotărăsc pentru Tine. Ajută-mă!” Dă-le putere să înfrângă și rușinea, și rezerva, și orice reținere și să spună din toată inima: „Doamne Iisuse, recunosc că sunt un păcătos care vreau să mă întorc la Tine și vreau să-mi mântuiesc sufletul. Ajută-mă! Mă hotărăsc în clipa aceasta pentru Tine. Pecetluiește legământul meu cu Sângele Tău. Scrie-mă în Cartea Vieții și-ajută-mă să rămân scris acolo pentru totdeauna ca cetățean al Împărăției Tale, ostaș vrednic în lupta Ta cea sfântă și moștenitor al vieții veșnice!”
Dăruiește-le putere tuturor celor care trebuie să facă acest pas și să ia această hotărâre s-o facă acum. Noi însoțim în fața Ta, Doamne, aceste suflete iubite și Te rugăm să le binecuvântezi.
Iar pe cei care mai au în fața lor pasul căsniciei, tinerii și tinerele noastre, Te rugăm să-i binecuvântezi, călăuzindu-le inima și gândurile să ajungă și să facă acest pas în prezența Ta și sub binecuvântarea Ta fericită.
Binecuvântează părinții care au copii care trebuie să facă pasul acesta. Să se roage Ție, să se-ntoarcă la Tine, să se predea Ție pentru copiii lor; pentru ca fiii lor să poată fi apropiați de Tine, crescuți în dragostea Ta. Și, când vor vrea să facă pasul acesta, să-l facă cu toată grija, cu toată rugăciunea, cu tot simțul de răspundere, nefăcând grăbit pasul acesta, ca nu cumva să aibă un sfârșit trist, cum au acum atâtea împerecheri care se distrug și se nimicesc din pricină că n-au fost uniți sub credința Ta, sub rugăciunea și sub binecuvântarea Ta.
Noi Te rugăm pentru toți cei care s-au unit cu Tine și se vor mai uni sub lumina și sub călăuzirea Sfântului Tău Cuvânt și sub binecuvântarea frățească - binecuvântează-i pe toți.
Și-acum Te rugăm, ascultă rugăciunile celor care vor să se hotărască pentru Tine în seara aceasta și dă-le putere să spună acest lucru hotărât și definitiv, pentru ca să fie binecuvântați și ei prin Tine, și Tu prin ei. Amin.
Căci a Ta este Împărăția, puterea și mărirea, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și-n vecii vecilor. Amin.