Crucea - și Legământul

Din vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Hăpria (Alba) - 13 septembrie 1987

(...) În care putem să ne ducem de la început și până la sfârșit o viață vrednică de Dumnezeu.

Mâine este Ziua Crucii. E duminică. Evanghelia de mâine, din Ziua Crucii, cuprinde cele mai zguduitoare pasaje din Cuvântul lui Dumnezeu.

(Vă rog foarte mult, cei care vorbiți acolo: dacă nu puteți să stați liniștiți, să ascultați Cuvântul lui Dumnezeu, ieșiți, cel puțin, afară. Și lăsați Cuvântul lui Dumnezeu netulburat și nejignit de neatenția și neascultarea noastră. Am stat aici - cum spune povestea despre acel împărat care, privind la supușii lui, un ochi îi plângea și un ochi îi râdea. Stăm mereu în adunarea lui Dumnezeu privind la Domnul Iisus din mijlocul nostru cu acești mereu doi ochi: unul plângând și unul bucurându-se, când îi privești pe cei care ascultă Cuvântul Său cel sfânt cu dragoste, cu râvnă, cu inima arzând de sete și de dor să-L primească - și când îi vezi [și] pe cei ce sunt nepăsători în timpul când [se vestește] Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvântul cel sfânt, de care ascultă puterile cerești și ascultă toate puterile, prin care s-a făcut lumea aceasta și tot ce este în ea și care se conduce de la început și până la sfârșit după acest sfânt Cuvânt. Noi, care ar trebui să-l ascultăm în genunchi, cu inima cutremurată de teama sfântă și de respectul sfânt, privim și ascultăm nepăsători la acest Cuvânt...)

Dumnezeu ne-a dat acum o sărbătoare binecuvântată și fericită și o vreme de har; și de aceea trebuie să ne rugăm și pentru acei conducători ai noștri prin îngăduința cărora noi ne putem bucura liberi acum să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu, să-l mărturisim, să cântăm, să ne rugăm liberi și să ascultăm mărturisindu-se în cele mai frumoase versuri și în cele mai frumoase cântări Numele Domnului Iisus, spus în acest fel pentru ca inimile noastre să-L poată primi cu bucurie. Și totuși sunt printre noi unii care, nepăsători și neascultători de Cuvântul lui Dumnezeu întorc spatele acestui har și se arată nevrednici de această vreme binecuvântată...

Noi am trăit și noi am trecut prin zeci de ani de jertfă, de întuneric și suferință, când am dorit, ani și ani lungi, să vedem măcar o față de frate, să putem împreună măcar doi sau trei cânta o cântare din toată inima... Mulți frați de-ai noștri s-au stins acolo, rugându-se să aducă Domnul o vreme de har în care iar să ne putem vedea cu bucurie unii cu alții și să putem cânta împreună, cu lacrimi, cântările de recunoștință lui Dumnezeu. Și Dumnezeu le-a ascultat rugăciunile lor, ale celor care au murit suferind și rugându-se să ajungem și noi o astfel de vreme de har.

Am ajuns această vreme. Oare n-am ajuns-o prea repede? Oare ne arătăm noi acum nevrednici de un har așa de mare, pe care nouă ni l-a dat Dumnezeu, când alții au murit rugându-se ca măcar cândva să ajungă să-l poată vedea? De ce oare ne arătăm noi neascultători și nepăsători față de Cuvântul lui Dumnezeu? Suntem aici oameni bătrâni, oameni bolnavi, oameni care poate n-au mâncat de azi dimineață și sunt osteniți și obosiți, și însetați. Dar stau cu respect și ascultă Cuvântul lui Dumnezeu. Pe când majoritatea celor care se mișcă nepăsători sunt tineri aici, tineri care ar putea să stea liniștiți, ar putea să asculte cu evlavie și cu cutremur sufletesc Cuvântul lui Dumnezeu. De ce oare nu puteți să vă înfrânați pornirile firești... să ascultați un ceas Cuvântul lui Dumnezeu? Am ajuns noi oare în situația în care Mântuitorul să ne mustre: „Un ceas n-ați putut veghea aici împreună cu mine”?

Mâine este Ziua Crucii. Crucea... crucea... Ce cuvânt cutremurător este acest cuvânt! Ce semn cutremurător este semnul acesta... În Evanghelia de mâine se va citi capitolul 19 din Sfânta Evanghelie după Ioan. Întreg acest capitol vorbește despre patimile, despre răstignirea, despre suferințele și moartea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu venit în lume să Se nască nu ca să trăiască, ci ca să moară. Nu pentru El, ci pentru noi. Nu El a păcătuit, nu El a fost vrednic de cruce și de patimi. Noi eram vrednici de acestea, noi trebuia să fim în locul Lui. Și El a stat în locul nostru. Nu putem acum, din respect și din evlavie față de sfânta Lui suferință și de ceea ce înseamnă pentru noi Crucea lui Hristos, să păstrăm un ceas de ascultare vrednică, evlavioasă și temătoare de Dumnezeu a acestui Cuvânt? Nu pentru că Dumnezeu are nevoie de noi, ci pentru că noi avem nevoie de El. Nu pentru că Cuvântul lui Dumnezeu are nevoie de noi și Lucrarea Lui are nevoie de noi, ci noi avem nevoie de El. Nu pentru că El este silit să apeleze la noi, ci pentru că noi vom fi și suntem siliți să apelăm mereu la bunătatea, la mila, la ajutorul Lui. Ce-am face într-o singură zi, dacă n-ar răsări soarele pe care El ni-l dă cu atâta bunătate și milă și de care cei mai mulți dintre noi niciodată nu-I mulțumim? Ce-am face într-o zi dacă n-am avea apa sau aerul - cinci minute! - pe care-l primim prin dărnicia lui Dumnezeu și pentru care niciunii dintre noi aproape nu-I mulțumim Lui recunoscători așa cum se cuvine?

Adeseori la apusul soarelui - când își ia rămas bun și se desparte soarele după o zi în care ne-a încălzit, ne-a luminat, ne-a ajutat, ne-a răbdat, ne-a suportat tot ce-am făcut, și când se desparte de noi - adeseori m-am cutremurat, zicând: astăzi nu m-am uitat niciodată spre soare, să-I mulțumesc cu recunoștință Celui care ni-l dă să ne lumineze. Ce fac dacă nu mai răsare mâine? Dacă n-am să-l mai văd? Când o să vin în fața Judecății lui Dumnezeu, ce-o să răspund eu la învinuirea soarelui că m-a luminat și n-am avut un gest de recunoștință și de mulțumire către Dumnezeu pentru că ni l-a dat?

Mâine este Ziua Crucii. Toată Evanghelia de mâine este una dintre cele mai lungi Evanghelii de peste an și vorbește cutremurător despre patimile, despre suferința, despre batjocurile pe care le-a îndurat Mântuitorul luptând și tăcând pentru noi, despre moartea pe care a suferit-o Dumnezeul nostru, Care stă acum aici în față și așteaptă de la noi o clipă de atenție, o lacrimă de mulțumire, un gând de recunoștință și de dragoste pentru tot ce a făcut El pentru noi.

Mâine este Ziua Crucii: duceți-vă la biserică și ascultați în genunchi și cu lacrimi Evanghelia aceasta. Mâine este apostolul de la 1 Corinteni, capitolul 1, în care se vorbește așa de frumos tot despre Crucea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Sfântul Apostol Pavel vorbește atât de minunat și de profund - el, care adeseori a spus: „Vă scriu cu fața scăldată în lacrimi și vă spun plângând, cum v-am spus de atâtea ori: sunt mulți care se poartă ca vrăjmași ai Crucii lui Hristos. Sfârșitul lor este osânda și plata lor este pierzarea veșnică. Dar pentru mine - a spus el - nu este o altă laudă decât Crucea lui Hristos, prin care lumea s-a răstignit față de mine și eu față de lume”.

Și vorbește el așa de frumos că această Cruce este pentru noi, cei care mergem pe calea mântuirii, puterea lui Dumnezeu. Iar pentru cei care nu-L cunosc pe El e o nebunie. Crucea aceasta este semnul divin și profetic prin care Tatăl Ceresc ne-a înștiințat de la început că în ea și-n Jertfa de pe ea va fi mântuirea noastră. Moise, profetul Vechiului Testament, care a primit de la Dumnezeu Legea și care între poruncile lui a scris: „Să nu faci chip cioplit” (gândindu-ne la acele chipuri pe care le făceau păgânii și cei care nu-L cunoșteau pe Dumnezeu și-și puneau în aceste semne înșelătoare nădejdea mântuirii lor), el, după porunca Domnului, într-un moment când poporul era mușcat de șerpi din pricina păcatelor lor, a făcut semnul Crucii și a spânzurat pe ea chipul șarpelui, simbolizând minunat Crucea Mântuitorului nostru prin care păcatul a fost răstignit și lumea a fost răstignită față de noi și prin care noi trebuie să ne considerăm răstigniți față de lume.

Ar fi atât de multe adevăruri de împărtășit în seara aceasta și în evenimentul acesta între noi, pe acest temei sfânt care este Crucea! Cel dintâi semn pe care Dumnezeu a poruncit să fie făcut a fost semnul Crucii. Moise a făcut acest semn. El a cioplit o cruce - nu o prăjină, pentru că pe o prăjină singură, pe un băț, nu stă un șarpe. El a făcut o cruce și pe această cruce, simbolizând Jertfa Mântuitorului, a fost răstignit șarpele, a fost răstignită lumea, a fost răstignită firea cea veche, a fost răstignit păcatul nostru prin el și astfel noi am fost răscumpărați.

Ar fi multe de vorbit despre semnul Sfintei Cruci, pentru că prea mulți sunt cei care, înșelați de o învățătură străină, disprețuiesc acest semn văzut.

Căci, după cum adevărul, pentru noi, ni se arată în două feluri: și în chip concret, și în chip abstract, și în chip firesc, și în chip duhovnicesc, noi așa trebuie să pricepem toate aceste lucruri. După cum Cuvântul lui Dumnezeu, care este duh și viață, este pentru noi înfățișat într-o formă firească, trupească, lumească, materială (într-o carte), tot așa și puterea nebiruită a Crucii stă într-un semn văzut, care este semnul Crucii. Și oricine cinstește Cuvântul lui Dumnezeu, cel care este veșnic duh și viață și care locuiește într-o carte pe care noi o numim Biblia și care este de hârtie și de carton, și de vopsea, zic, oricine prețuiește Cuvântul lui Dumnezeu cel nevăzut, care locuiește în această Carte văzută, tot așa trebuie să prețuiască și Jertfa cea nemuritoare și veșnică a lui Hristos, nevăzută, care locuiește trupește în acest semn văzut, care este Crucea.

Și, după cum cine calcă în picioare Cartea aceasta - care, deși este materie, conține totuși Cuvântul cel viu și etern al lui Dumnezeu -, cine o disprețuiește și o calcă în picioare disprețuiește și calcă în picioare Cuvântul cel nevăzut al lui Dumnezeu, tot așa, cine prețuiește Jertfa lui Hristos cea nevăzută și Taina Crucii celei mântuitoare, care stă în semnul văzut al Crucii, cine prețuiește această Taină nevăzută, această putere și acest simbol al puterii lui Dumnezeu care este Crucea cea nevăzută, trebuie să prețuiască și semnul ei cel văzut. Pentru că este scris: pâinea binecuvântată pe care o binecuvântăm nu este ea oare împărtășirea cu Trupul lui Hristos? Și paharul binecuvântat pe care-l binecuvântăm nu este el oare împărtășirea cu Sângele lui Hristos? Și cine ia cu nevrednicie Pâinea aceasta și Paharul acesta se face vinovat de Trupul și de Sângele lui Hristos. Tot așa, după cum Trupul și Sângele lui Hristos stă în Pâinea și în Paharul binecuvântat și după cum Cuvântul cel care este duh și viață, al lui Dumnezeu, stă în Cartea aceasta de hârtie și de cerneală, și de carton, tot așa puterea cea nevăzută a Jertfei lui Hristos stă în semnul cel văzut al Crucii.

Nu putem disprețui semnele văzute și să spunem că prețuim sensul lor cel nevăzut. Nu poate cineva să prețuiască Cuvântul lui Dumnezeu cel nevăzut, când îl disprețuiește pe cel văzut - cum am auzit despre acel om nenorocit care a pretins soției sale credincioase să-i dea Biblia s-o ardă, crezând că dacă el arde Biblia va arde și Cuvântul, și puterea nevăzută a Cuvântului celui Viu și Veșnic al lui Dumnezeu. Dar l-a ars pe el Cuvântul lui Dumnezeu și l-a făcut să se prăbușească în genunchi și să-I ceară iertare lui Dumnezeu, Lucrării lui Dumnezeu și soției lui, mucenica aceasta care a suferit atât de mult...

Cunosc și eu o astfel de întâmplare: era o soră care, mergând la adunare, după multe greutăți și înfrânări, a reușit să strângă bănuț cu bănuț, să-și cumpere și ea o Biblie. Când soțul ei, bețiv și potrivnic Cuvântului lui Dumnezeu, a văzut-o venind cu Biblia, a luat într-o mână un cuțit și în cealaltă un ciomag și i-a zis:

- Cu ce vrei să te omor: cu cuțitul sau cu ciomagul? Dă Biblia încoace!

Ea a cuprins Biblia la sânul ei și a spus:

- Omoară-mă cu ce vrei, dar Biblia n-o dau.

După o săptămână, când a venit la adunare și preotul (era episcop când îmi spunea lucrurile acestea, dar atunci era preot într-o comună din județul Vâlcea). ... el, fiind frate credincios, a văzut-o cu ochii vineți și cu mâna legată la gât, cu mâna ruptă. Și i-a zis:

- Maria, ce s-a întâmplat cu tine?

- Părinte, când mi-ai dat, săptămâna trecută, Biblia, soțul meu bețiv a ieșit în fața mea într-o mână cu un ciomag și în cealaltă cu cuțitul și a zis: „Cu ce vrei să te omor: cu cuțitul sau cu ciomagul? Dă Biblia!” Și atunci am strâns Biblia și am zis: „Omoară-mă cu ce vrei, dar Biblia n-o dau.” M-a trântit la pământ, m-a călcat în picioare, mi-a rupt mâna, m-a lovit și tot mi-a zdrobit capul. Și... nu mă doare nimic din toate acestea; mă doare, părinte, că mi-a luat, mi-a smuls Biblia și mi-a rupt-o, și mi-a călcat-o în picioare. Iat-o!

Și zicând, a scos un prosop în care-și învelise rămășițele din Biblia ei ruptă, într-adevăr spălată și stropită cu lacrimile și cu sângele ei. Și a adus-o la preotul și a zis: „Părinte, îmi pare așa de rău de Biblia mea! Nimic nu mă doare: nici mâna ruptă, nici capul spart; mă doare că mi-a luat Biblia și a rupt Cuvântul lui Dumnezeu. Și hohotea de plâns, că se scutura cămașa de pe ea.

Episcopul avea 80 de ani când îmi spunea lucrurile acestea, acu’ 10 ani, la Râmnicu Vâlcea - episcopul de atunci, de acolo. Îl cunoscusem dinainte de război, când era preot acolo și știam ce mult lucrase el cu Cuvântul lui Dumnezeu în toată zona aia. El zicea:

„Atunci i-am spus:

- Maria, tu ești un martir! Biblia aceasta e un martir! Adu-o la mine.

Am sărutat Biblia ei și am strâns-o la sânul meu, m-am dus și am luat o Biblie nouă și i-am dat-o. S-a dus Maria acasă și, după câteva zile, soțul ei a venit în adunare. Eram acolo, cu mulțime; tot satul era atunci la adunare. A intrat omul în sala adunării strigând de la poartă și a zis:

- Părinte, fraților, iertați-mă! Eu sunt un criminal. Nevasta mea e o sfântă! I-am rupt Biblia și am chinuit-o, și ea este o femeie sfântă. Rugați-vă să mă ierte Dumnezeu și să mă primească și pe mine, să vin și eu, să-mi aflu și eu mântuirea sufletului. Că, din clipa când am lovit-o și din clipa când am rupt Biblia, n-am mai avut nici somn, nici odihnă, n-am mâncat, nici n-am băut nimic... Nu pot... Zi și noapte mă chinuie și mă zbuciumă un gând și o teamă sfântă și o frică îngrozitoare. Nu pot să trăiesc, nu pot să mor. Rugați-vă să pot trăi sau să pot muri în pace.

L-am primit în hohote de plâns și ne-am rugat toți pentru el. Și de-atunci, omul acesta a devenit și el frate adevărat.”

Ne-am bucurat de ceea ce ne-a spus fratele Radu de la Petroșani în seara aceasta despre o astfel de întâmplare, care dovedește ce putere are Dumnezeu, dar și câtă răutate are diavolul când omul se lasă ispitit și se lasă dus de puterea răului. Însă, mai presus de toate, când cineva are răbdare și suferă pentru Domnul, și se roagă cu credință, Dumnezeu ascultă rugăciunea și se poate întâmpla totdeauna să se petreacă astfel de minuni cu cei care ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și duc până la moarte lupta lor și legământul pe care l-au pus cu Dumnezeu.

Îi mulțumim lui Dumnezeu că aici în adunarea aceasta sunt atâtea suflete care au pus legământ cu Domnul, s-au hotărât pentru El și și-au acceptat crucea. Crucea aceasta, care are atâtea părți frumoase pentru noi...

Vorbim, când spunem „cruce”, gândindu-ne la Jertfa și la Patimile Mântuitorului nostru, după cum ne înfățișează Evanghelia și Cuvântul lui Dumnezeu prețul cu care am fost noi răscumpărați. Prin Crucea lui Hristos am fost răscumpărați. În Apostolul de mâine se va vorbi despre această taină sfântă care trebuie să rămână permanent trează și luminoasă înaintea ochilor noștri. Spune Sfântul Apostol Pavel în acest Apostol care se va citi mâine, într-un verset, că: „N-am avut de gând să știu între voi altceva, decât pe Iisus Hristos și pe El răstignit”. Adică ce înseamnă, practic, aceasta? Noi să nu uităm niciodată prețul cel mare și sfânt prin care am fost răscumpărați. Că atunci când am venit, prin pocăință, la Domnul, când El ne-a iertat păcatele noastre și când, punând legământul nostru de ascultare și de înnoire a vieții noastre, Duhul Sfânt ne-a pecetluit și ne-a schimbat, am căpătat nașterea din nou nu printr-o apă trecătoare și stătătoare, și curgătoare, pământească, ci prin Apa cea Vie, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Și care ne-a schimbat mintea, dăruindu-ne o minte și o înțelegere, și o rațiune nouă. Și, prin Duhul lui Dumnezeu, ne-a schimbat inima, centrul simțirii, făcându-ne astfel - [având] o minte nouă și o inimă nouă - să fim făptura cea nouă, adică omul cel nou.

În această stare ne-a binecuvântat Domnul și această stare a adus-o în noi prin lucrarea binefăcătoare a Crucii, care este Jertfa mântuitoare, ispășitoare și răscumpărătoare a lui Hristos, Mântuitorul nostru. De aceea spunea Sfântul Apostol Pavel acest lucru: „Că n-am avut de gând să știu între voi altceva, decât pe Iisus Hristos și pe El răstignit”. Pentru ca totdeauna privirile noastre să fie îndreptate înspre El. De ce mereu îndreptate spre El? Pentru că mereu suntem între șerpii tuturor ispitelor, care, mușcându-ne, ne-ar putea provoca moartea. Dar privirea mereu ațintită la Iisus, credința în El, înnoirea făcută de El, Sângele Lui răscumpărător spălându-ne, să ne poată scăpa de otrava păcatului. După cum în pustie atunci - toți cei care citiți Cartea cea Sfântă știți bine că oamenii mușcați de șerpi n-aveau decât o singură salvare: privirea la șarpele cel răstignit pe cruce, la semnul crucii, care închipuia mântuirea izbăvitoare care ne va veni nouă prin Hristos. Cel care a zis: „Să nu-ți faci chip cioplit”, a cioplit o cruce și a spus: „Nu aceasta este chipul cel cioplit pe care voi să nu-l faceți. Acesta este chipul spre care privind, totdeauna să credeți că în el, în semnul acesta, este mântuirea voastră, pentru că în felul acesta Hristos vă va aduce vouă, la vremea Sa, mântuirea răscumpărătoare.”

De aceea este presărată Sfânta. Scriptură cu îndemnul acesta și cu dragostea aceasta de a privi Crucea. Mântuitorul Însuși a zis: „Luați crucea Mea, luați jugul Meu și sarcina Mea”.

Noi adeseori numim căsnicia o cruce. Și așa este, ca un fel de cruce. Dar crucea are două părți. [Una dintre ele este] partea aia luminoasă pe care o are pentru noi Jertfa Crucii, răscumpărarea Lui, și pe care ne-o arată El ființei noastre celei noi când noi ne-am întors la Domnul și când ni se deschideau acei ochi despre care a spus David la început: ochii duhovnicești, ochii minții. Nu ochii de sub frunte; ochii din frunte, care la cei mai mulți oameni sunt închiși. Dar când Dumnezeu îi deschide, cu ochii cei sufletești, cu ochii minții celei noi, vedem lucrurile cele noi și tainice pe care cei mai mulți nu le văd, așa cum scrie în Psalmi: „Ochi au și nu văd, urechi au și nu aud, pentru că nu este duh în inima lor.”

Tot așa, Mântuitorul a spus odată ucenicilor Săi: „Ferice de ochii voștri că văd”, pentru că ochii lor erau deschiși, ochii cei din frunte, ochii cei sufletești, ochii cei cu care vezi adevărurile care nu se văd, pe care nu le văd cei lumești, cu care poți vedea lumea și existența pe care nu le văd ceilalți, cu care putem deosebi lucrurile cele tainice ale lui Dumnezeu, adevărurile cele superioare, unde nu sunt contradicții, unde nu sunt înșelări, unde nu sunt dubii, unde nu sunt îndoieli, unde Hristos luminează deplin și înapoi, și înainte, și trecutul, și viitorul, pentru că prezentul este luminos. De aceea Mântuitorul a dorit să facă să ni se deschidă ochii noștri cei duhovnicești, prin care vedem aceste lucruri.

Noi Îl rugăm pe Domnul să ne ajute pe toți să ajungem să avem acești ochi deschiși, pentru ca să putem vedea limpede care este voia lui Dumnezeu. Și de aceea ne rugăm mereu și acum, îndeosebi pentru tinerii noștri și pentru toți ceilalți care nu s-au hotărât pentru Dumnezeu, să dorească să se roage să le deschidă Dumnezeu ochii cu acea putere miraculoasă a Crucii cu care se deschid ochii duhovnicești, cu care vezi lucrurile care nu se văd, cu care înțelegi adevărurile pe care lumea nu le înțelege și prin care poți pătrunde lumea care se va mântui și care va fi fericirea veșnică pentru cei care o pătrund și care o înțeleg, și o primesc în viața lor de aici.

Am dorit din toată inima să ne împărtășim un adevăr despre care v-am spus de la început, în câteva cuvinte. De ce sunt aici frați credincioși - și tineri, și în vârstă - care prețuiesc un astfel de eveniment și ascultă cu atenție tot cuvântul care se mărturisește în astfel de ceasuri? Vom sta aici până la ora douăsprezece - nu mai e mult până atunci. Și îmi pare rău că trebuie să lungesc vorbirea aceasta și ar fi atât de mult de spus, deși mai sunt atâția frați care să ne spună lucruri mult mai frumoase. Dar oricare dintre dumneavoastră care-L cunoașteți pe Dumnezeu și ați fi aici în locul nostru la fel ați vorbi. Și noi, dacă am fi acolo, la fel am asculta. Pentru că-i Cuvântul lui Dumnezeu, plin de putere și pentru cei care-l spun, și pentru cei care-l ascultă, dacă-l iubesc cu adevărat.

Dar am dori din toată inima [să vorbim despre] tinerii noștri care s-au născut într-o familie creștină, care au avut și tata, și mama credincioși. Câtă vreme au fost micuți, i-au dus de mână tatăl lor sau mama și au spus poezioare în adunare, și au învățat versete, și au cântat cântări, și au iubit pe frați, și s-au rugat și ei. Dar după ce au trecut de cei șapte ani, după ce au ajuns să treacă și de cei de ai doilea șapte ani (paisprezece ani), ei de-acuma nu mai au în inima lor acea dragoste ascultătoare cum aveau când erau copii. La vârsta aceasta, ei, când au ajuns să cunoască binele și răul, trebuie să știe că lor le pune [în vedere] Cuvântul lui Dumnezeu: „Iată, pun înaintea ta calea vieții și calea morții. Alege ! - cum a spus Iosua: „Alegeți astăzi cui vreți să slujiți. Cât despre mine, eu și casa mea vreau să slujesc Domnului”.

Sunt astfel copii din familii de credincioși care au ajuns la 14 ani și nu sau hotărât pentru Domnul. Ei, da, sunt membri de drept în adunarea lui Dumnezeu, dar nu sunt membri de fapt în adunarea lui Dumnezeu. Sunt membri de drept pentru că s-au născut și, prin Botez, au devenit membri ai Bisericii, membri de drept ai Bisericii, cu numele; și, prin faptul că s-au născut din părinți credincioși, au devenit membri de drept în adunare, ca niște copii ai fraților, dar ei nu s-au hotărât pentru Domnul când trebuia să se hotărască și ei și, prin legământ și hotărâre personală, să se nască din nou și să devină oameni duhovnicești. Și de aceea, o mare parte din tineretul nostru este nu un tineret duhovnicesc, ci un tineret firesc. Pentru că ei, deși s-au născut din părinți credincioși, nu s-au hotărât pentru Domnul la vârsta când trebuiau să se hotărască. Cel mai târziu la 14 ani, un tânăr născut din părinți credincioși trebuie să se predea Domnului, să se hotărască pentru Domnul și, prin legământul acesta, să capete o minte nouă - că asta înseamnă apa când te naști din ea: curăță; apa cea vie curăță mintea. Și asta înseamnă Duhul: Cel care curăță inima. O minte nouă și o inimă nouă fac un om nou.

Nu botezul lumesc, nu botezul pământesc - care este și el tot o naștere din nou și pe care am primit-o când eram la vârsta aceea când se primea în Vechiul Testament tăierea împrejur. Acesta era semnul văzut prin care cineva intra de drept în poporul lui Dumnezeu. Dar acum trebuie prin credință, prin hotărâre și prin legământ, să devină membru de fapt al Împărăției lui Dumnezeu, după cum este scris la Ioan capitolul 1: „La ai Săi a venit și ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit (adică celor ce cred în Numele Lui) le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu, născuți nu din carne, nici din firea pământească, nici din voia unui om, ci născuți din Dumnezeu.” Aceasta este nașterea care ne dă nouă dreptul la Împărăția lui Dumnezeu. Aceasta este nașterea din nou pe care trebuie să o aibă și din care trebuie să se nască copiii noștri, deși au fost botezați - și Botezul lor este valabil - pentru că un singur Botez este și acela este pentru totdeauna, după cum una era tăierea împrejur în Vechiul Testament și nu se mai cerea niciodată o altă tăiere împrejur, indiferent dacă cineva s-a lepădat între timp de poporul lui Dumnezeu și a revenit, iarăși. Acesta era semnul pentru totdeauna, în trupul lui, că el a fost primit de drept în poporul lui Dumnezeu.

De aceea în mijlocul adunărilor noastre sunt tineri nepăsători și firești: pentru că ei nu-s născuți din nou. Chiar dacă-s născuți dintr-o mamă și dintr-un tată credincios, ei nu-s născuți din apă - care este Cuvântul lui Dumnezeu - și din Duhul - care este puterea și [care] face ființe noi. Nu sunt tineri duhovnicești; sunt tot tineri firești.

Să nu fie așa, iubiților. Hotărâți-vă pentru Domnul! Înțelegeți acum că sunteți la vârsta la care ați primit un buletin. Predați-vă Domnului și vă nașteți din nou. Nu-i destul că v-ați născut din părinți credincioși. Trebuie să vă nașteți din Duhul și din Cuvântul lui Dumnezeu, să vă transforme, că numai aceasta vă dă dreptul la o viață nouă și sfântă.

... Mâine este Ziua Crucii. Mâine vom trăi în chip cutremurător toată etapa zdrobitoare a Crucii Mântuitorul nostru. Cât de mult cuprinde acest cuvânt sfânt!...

Și căsnicia este o cruce. Și acum, când participăm la o astfel de inaugurare a unei vieți de căsnicie dintre cei doi, noi binecuvântăm pe Domnul pentru ei și ne rugăm pentru sănătatea și fericirea lor. Dar știm că această viață cuprinde în ea o mulțime de încercări grele prin care numai prin puterea lui Dumnezeu vor putea și ei... cum am putut și noi să răzbim până astăzi. De aceea îi rugăm să privească partea strălucitoare a Crucii, care înseamnă dragostea, iertarea, blândețea, bunătatea. Ce înseamnă pentru noi Crucea? Înseamnă iertarea, dragostea, blândețea, bunătatea, iubirea, părtășia, prietenia, tot ce poate fi pozitiv, curat, frumos, fericit. Și partea cealaltă, întunecoasă, umbra Crucii: tot ceea ce este suferință, încercare, durere, amărăciune și întristare. Pentru că această Cruce are și umbră, și lumină. Viața noastră cu Hristos trece când prin umbră, când prin lumină. Când Îl urmăm însă pe El, totdeauna Fața Lui strălucitoare luminează și partea cea umbrită pentru noi. Și, la urmă, când vom ajunge să vedem pentru totdeauna, față în față, slava lui Dumnezeu, noi vom vedea ce Față strălucită avea chiar și partea aceea pe care am crezut-o umbroasă pentru noi.

Dorim din toată inima ca fratele nostru și sora noastră iubită, tineri care au luat această cruce acum, de a umbla pe urmele Domnului Iisus, să-și tragă, prin credință, totdeauna puterea pentru a-și duce această viață curată din semnificația pe care o are evenimentul acesta și sărbătoarea aceasta în care Dumnezeu le dă binecuvântarea unirii lor. S-au unit într-o zi mare și sfântă.

Sărbătoarea Crucii este o sărbătoare mare. Crucea înseamnă extraordinar de mult. E semnul celor două linii care se întretaie: verticala, care înseamnă legătura noastră cu Dumnezeu, pe care trebuie să circule totdeauna rugăciunile noastre spre El și binecuvântările Lui spre noi. Această verticală este puterea de susținere a Crucii; adică atunci când legătura noastră cu Dumnezeu este bună și merg spre El totdeauna vasele noastre pline de rugăciuni fierbinți și de binefaceri, ele se întorc totdeauna de la Dumnezeu pline cu binecuvântare pentru noi. E un circuit continuu și fericit între noi și Dumnezeu prin verticala Crucii.

Dar Crucea are și o orizontală: această sfântă legătură care este între noi și noi; părtășia noastră și legătura noastră cu frații.

Pe aceste două dimensiuni mari se desfășoară viața noastră, a fiecăruia în parte și a tuturor împreună: în legătura noastră cu Dumnezeu și în părtășia noastră unii cu alții. Aceasta este pentru noi Crucea. Cât de tainic și de înțelept a lucrat Dumnezeu când a rânduit ca mântuirea noastră să fie în aceste două dimensiuni fericite: cea care ne leagă de El și cea care ne leagă pe unii de alții! Pentru că este scris: „Dacă umblăm în lumină, după cum El Însuși este lumină, avem părtășie unii cu alții și atunci Sângele lui Hristos ne curățește de orice păcat”. Ce cruce minunată, ce semn minunat arată versetul acesta din Epistola Sfântului Ioan! Dacă umblăm în lumină, în partea luminoasă a Crucii - care ne îndeamnă la demnitate, la cinste, la curăție, la frumusețe, la tot ce este pozitiv și constructiv în Dumnezeu - atunci avem și orizontala, legătura noastră cu frații, părtășia noastră. Și atunci Sângele lui Hristos, puterea lui Dumnezeu și darurile binefacerilor Sale se revarsă neîmpiedicate de nimic spre noi, cum circulă pe verticală puterea lui Dumnezeu spre noi și a noastră spre El și pe orizontală dragostea de frați spre noi și dragostea noastră spre ei.

Frații mei și surorile mele!... Să-L binecuvântăm pe Domnul, Care ne-a socotit vrednici de încredere și ne-a chemat în slujba Lui. Nu există pe lumea aceasta o comoară atât de mare și un dar așa de mare ca acesta pe care vi l-a dat Dumnezeu, pe care ni l-a dat nouă Dumnezeu, ca, în vremea, în ceasul acesta să ne găsim aici adunați în jurul Cuvântului lui Dumnezeu, să ne putem spune unii altora aceste cuvinte și să le putem asculta unii de la alții. Avem ochii umeziți de lacrimi și inima fremătând de bucuria puterii lui Dumnezeu care este peste noi, pentru că o putere este în mijlocul nostru. Puterea aceasta ne face să uităm de boală, puterea aceasta ne face să uităm de osteneală, să uităm de oboseală, de foame, de sete și să stăm aici cum stăteau ucenicii pe Tabor:

- Doamne, e bine să fim aici. Hai să facem aicea colibe și să stăm, să nu ne mai ducem nicăieri.

Da, putem face, sufletește, coliba aceasta. În această atmosferă de iubire și de părtășie putem să ne cuprindem toți. Și chiar dacă, trupește, noi trebuie să mai coborâm de pe muntele acesta, să ne depărtăm de această atmosferă în care ne simțim atât de fericiți și să mergem iarăși în vale, cum s-au dus ucenicii de pe Tabor, întâlnindu-se acolo cu luptele, cu neputințele și cu celelalte duhuri, dacă sufletește noi rămânem mereu în starea aceasta, avem totdeauna putere să biruim toate valurile și furtunile care sunt acolo în vale, după ce am coborât de aici.

Dați-vă toate silințele să vă ridicați mereu, sufletește, pe acest Tabor slăvit și binecuvântat. Cei care v-ați hotărât pentru Domnul, înnoiți legământul cu toată puterea și cu toată bucuria, căci zilele pe care le trăim sunt așa cum sunt... Și oricâți ani am avea încă de trăit în viață, anii aceștia sunt ca un vis. Nouă ni se pare numai că este lung acest prezent scurt; dar veșnicia lungă din urmă și cea lungă dinainte ni se par scurte. Ce inversare și ce răsturnare de valori! Trecutul cel lung ne pare că a fost scurt: ca ieri; și viitorul cel cât de lung ni se pare scurt. Numai prezentul acesta scurt ni se pare că-i lung. Și prezentul acesta ne înșală. Când e greu, ne pierdem nădejdea. Când e fericit, ne pierdem mintea - cum au făcut atât de mulți oameni: când le merge bine, înnebunesc și spun niște lucruri nechibzuite. Când le merge greu, cad în deznădejde. Dar și greul, și binele ce ușor și ce repede trec! Nouă, care avem viața în urmă, ni se pare că a fost un vis. Tinerilor care-și au viața înainte li se pare că-i o veșnicie. Când eram tânăr, mi se părea că trece așa de greu timpul. Așteptam să se termine școala:

- Timpule, vino mai repede! Vino mai repede!

Mi se părea că e ca un melc care vine și nu mai sosește. Trebuia să ajung la armată:

- Timpule, vino mai repede! Trebuia să ajung la căsnicie:

- Timpule, vino mai repede! Și, după ce a trecut de astea, mi se părea că melcul care era timpul atunci s-a prefăcut în iepure. Și fuge, și spun:

- Timpule, stai mai încet! Stai mai încet! Și au trecut anii și am acuma peste 72 de ani... Niciodată nu m-am gândit că voi trece de 40. Și mi se pare că au fost un vis toți. Mâine... vă veți uita aici, vă veți aduce aminte că a fost cândva un om care a spus aceste cuvinte și... încet, încet o să vi se șteargă din minte și imaginea aceasta.

Cât de puternic ni se pare prezentul și cât de lung ni se pare prezentul! El este ca un vis, mai trecător decât visul din somn. De aceea, folosiți prezentul acesta acum atât de scurt - clipa aceasta, ceasul acesta care e ca și trecut. Și hotărâți-vă pentru Domnul, cei care nu v-ați hotărât. Nașteți-vă din nou, predați-vă Domnului, întoarceți-vă la Domnul. Spun aceasta copiilor care au trecut de 7 ani și care-L cunosc pe Domnul și nu s-au hotărât pentru El. Să se hotărască. Dar sunt aici și oameni care au trecut de multe zeci de ani și nu s-au predat încă Domnului. Vă rog, predați-vă Domnului! Nu-i de ajuns că v-ați botezat. Trebuie să ne întoarcem la Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „Nu-i de-ajuns că ne-am născut creștini. Trebuie să devenim creștini”, adică prin transformarea aceasta. De drept suntem, dar de fapt nu suntem decât atunci când ne hotărâm. De drept, pot fi moștenitorii unui tată zece copii; dar de fapt nu este moștenitor decât acela căruia tatăl îi dă moștenirea pe care i-a promis-o. Tot așa, de drept, toți putem fi copiii lui Dumnezeu prin Botez. Dar, dacă nu suntem de fapt, prin credință, prin nașterea din nou, noi ne putem pierde moștenirea.

(...) Să ne întoarcem cu fața spre Hristos și să umblăm în lumina Lui, ca să căpătăm iertarea, împăcarea cu Dumnezeu și viața veșnică.

Vor mai urma câțiva frați la cuvânt; cel din urmă frate va face chemare. Noi ne rugăm Domnului de pe când a început cuvântul acesta și până va sfârși acest cuvânt de chemare. Când fratele care va fi ultimul la cuvânt va face chemarea, hotărâți-vă pentru Domnul. N-așteptați să se repete, nici sfârși; pentru că, de multe ori, dacă ei vor tăcea... cum a spus Mântuitorul odată: „Vă spun că, dacă ei vor tăcea, vor striga pietrele”. Să nu ne lase Domnul să n-ascultăm Cuvântul până când ne vor grăi pietrele. Știți cum grăiește piatra? Știți cum grăiește grindina și pietrele cele mari? Cum au grăit pietrele când au căzut peste Sodoma și peste cei care n-au ascultat Cuvântul lui Dumnezeu? Așa se va întâmpla, așa vor cădea pietrele și vor grăi pietrele asupra celor care nu ascultă Cuvântul.

Dea Domnul ca acest Cuvânt sfânt să miște inimile celor care nu s-au hotărât pentru Domnul, care încă n-au intrat pe ușa mântuirii spre slava veșnică, și să intre. Nu-i de-ajuns că sunteți botezați - o dată sau de zece ori dacă ați fi. Dacă nu sunteți născuți din nou prin Duhul lui Dumnezeu și prin Cuvântul Său, până n-aveți nașterea din nou adevărată și trăirea în viața duhovnicească, sunteți fără Dumnezeu, fără nădejde și fără mântuire.

Dea Domnul ca toți cei care au ascultat Cuvântul Său să-l primească.

Și să respectăm Crucea, pentru că ea este semnul văzut al Jertfei nevăzute. După cum respectăm Biblia, care este semnul văzut al Cuvântului celui nevăzut, și după cum respectăm Împărtășania, Pâinea și Vinul, care sunt semnul cel văzut al Trupului și Sângelui celui nevăzut, așa să respectăm și Crucea, fiindcă ea este semnul văzut al Jertfei și al puterii lui Dumnezeu, răscumpărătoare, care stă în Crucea lui Iisus cea nevăzută. În felul acesta noi devenim oameni duhovnicești, noi înțelegem lucrurile duhovnicești și vom umbla în ele cu lumina lui Dumnezeu, pentru viața veșnică.

Domnul Iisus să ne ajute tuturor la aceasta și să putem vedea cu bucurie mântuirea Lui. Amin.

Dorim din toată inima mirilor noștri și celor care îi însoțesc viață veșnică și fericită, și moștenitoare în Împărăția lui Dumnezeu.

Iar celor care ascultă, mulțumindu-le că au ascultat până aci, îi rugăm să asculte și mai departe cu atenție. Încă puțin, și se va încheia această parte; după aceea va urma pauza de masă - cum am spus - și programul celălalt, care va fi frumos și fericit pentru cei care au ochi și inimă să asculte și să primească Cuvântul lui Dumnezeu. Amin. Slăvit să fie Domnul!