Crucea surorilor noastre
Traian Dorz - Scumpele noastre surori
În toată țara noastră, ca în toată lumea creștină, există frumosul și evlaviosul obicei de a se așeza flori în jurul Crucii Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Este în obiceiul acesta nu numai recunoașterea evlavioasă a sufletelor ajutate și binecuvântate de Dragostea Iertătoare și plină de bunătate a Mântuitorului, -
și nu numai o dorință de a participa cu o rază de bucurie și de mângâiere la Crucea Mântuitorului, la suferința lui Hristos Domnul și Mântuitorul sufletelor noastre,
- ci este și un tainic simbol al vieții surorilor noastre. A vieții acelor suflete cărora li se cere mereu o jertfă tăcută, răbdătoare și plină de iubire, pentru alții.
De două ori pe an, primăvara și toamna, mâinile evlavioase ale surorilor noastre acopăr crucile de prin biserici, de prin cimitire sau de pe la răspântiile drumurilor, cu cununi de flori...
Ce minunate sunt florile tinere și vesele ale primăverii, trandafirii albi, roșii, galbeni, împletiți cunună și așezați peste Crucea însângerată a Dragostei prin care Dumnezeu a răscumpărat lumea!
O vreme nici nu se mai vede crucea de parcă nici n-ar fi acolo o cruce. Se văd numai trandafirii veseli, fericiți și mulți, de parcă ar fi numai flori acolo.
Dar vremea aceasta nu ține prea mult...
Curând vine dragostea soarelui arzător...
loviturile ploilor repezi
și ale grindinei nemiloase...
Vin frământările vânturilor și furtunilor necruțătoare.
Soarele usucă trandafirii. Grindina îi rupe. Vântul le zboară florile.
Iar în jurul Crucii rămân numai spinii.
Și numai singurătatea dureroasă și amară.
Atunci nu se mai vede nici o floare, de parcă nici n-ar fi fost vreodată flori acolo.
Dar vine toamna.
Și o nouă bogăție de flori înconjoară iarăși crucea, răsplătind-o parcă de toată singurătatea și părăsirea din vremea secetei, grindinelor și furtunilor.
Atunci toți spinii sunt înlăturați de peste cruce și ea este acoperită de alte flori. Care acum nu mai au spini.
Împodobită astfel, crucea intră în iarnă, încărcată de frumusețea cununilor albe ale dragostei și recunoștinței.
Scumpele noastre surori, ce tainică asemănare este între acestea și viața noastră.
Și noi avem fiecare o cruce.
Pe urmele Marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor, Mielul Răstignit al lui Dumnezeu, nici una din noi, nici unul din oameni nu poate merge la slavă, fără o cruce.
El Însuși a spus: Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să vină pe Urmele Mele! (Luca 9, 23).
Dar chiar în clipa când ne hotărâm să ne întoarcem spre a-L urma pe Hristos, noi primim peste umerii noștri crucea.
E de fapt crucea noastră, dar parcă este o prelungire a Crucii Lui.
Parcă este o Cruce a Lui, după Însuși Cuvântul Său: Luați jugul Meu și sarcina Mea. Căci jugul Meu e bun. Și sarcina Mea ușoară. Și veți găsi odihnă sufletelor voastre.
Dar... noi pe pământ nu putem avea altă soartă decât soarta Domnului nostru, dacă umblăm pe urmele Lui.
Și dacă ne străduim să ne schimbăm mereu chipul vieții noastre după trăirea Sa din viața pământească.
La începutul vieții noastre cu Hristos și în primele zile ale primăverii noastre duhovnicești, fiecare din noi trăim clipe de parcă nici nu mai suntem pe pământ.
Bucuriile frățești, caldele și frumoasele bucurii, sunt ca din cer.
Bucuria adunărilor și a Cuvântului Sfânt, la fel.
A cântărilor înălțătoare și a rugăciunii strălucite și fericite, nu mai au seamăn pentru noi.
Bucuriile revărsărilor Duhului... toate, toate acestea împreună sunt ca niște cununi vesele de trandafiri cerești care acopăr crucea noastră de parcă nici n-am avea o cruce.
Așa a fost și viața Mântuitorului la început...
Mulțimi mari,
primiri fericite,
minuni și cântări,
libertate și bucurie...
- de parcă nici nu purta o povară,
și parcă nici nu venise pentru suferință,
și parcă nici nu era sortit pentru Jertfă.
Aceștia erau trandafirii care acopereau atunci și Crucea lui Iisus.
Așa a fost și cu Lucrarea Oastei Domnului la început...
Tot așa mulțimi mari,
primiri sărbătorești,
prețuire neobișnuită,
uși deschise,
brațe primitoare,
cuvinte de laudă,
libertate și prețuire.
- Aceștia erau trandafirii care acopereau și Crucea Oastei atunci.
Dar nici vremea aceasta n-a ținut prea mult.
A ținut numai atât cât a trebuit să fie cunoscute Solia Evangheliei, Vestea Mântuirii, Calea Vieții.
După aceea au venit dogorile încercărilor. Ploile batjocoritorilor. Grindinele loviturilor. Vânturile frământărilor dureroase. Patimile și Golgota...
Atunci crucea rămase fără flori...
numai cu spinii uscați și nemiloși,
numai cu singurătatea dureroasă,
numai cu lacrimile însângerate.
Suferințele încercărilor de atunci i-au uscat repede pe unii.
Ploile batjocoritorilor i-au frânt pe alții.
Grindinele loviturilor i-au făcut pe cei mai mulți să se lase duși cine știe pe unde, cine știe pentru ce.
Și Crucea lui Isus a rămas odată goală.
Crucea Oastei a rămas tot la fel.
Și vine o vreme când și crucea ta, sora noastră scumpă, poate să rămână tot așa.
În casa ta pot să vină necazuri... în frățietatea ta pot să vină lepădături, în sufletul tău pot să vină îndoieli.
Soțul tău, sau părinții, sau copiii tăi, pot să te părăsească sau să te chinuie.
Bucuria și mângâierea frățească să ți-o pierzi...
Părtășia cu Domnul să ți se rupă...
- Și tu să rămâi astfel vreme îndelungată poate numai cu durerile crucii tale. Numai cu spinii suferințelor tale. Numai cu ispitele singurătății tale. Numai cu povara zdrobitoare a deznădejdii tale.
Dar nu uita atunci, scumpa noastră soră, că crucea mai are o parte. Partea ei lăuntrică. Partea ei tainică. Partea ei dumnezeiască.
Află și tu, atunci, că partea cea lăuntrică a crucii tale este partea cea adevărată și nu cea dinafară.
Află atunci că adevărata frumusețe a crucii, nu stă în florile și în trandafirii care o împodobesc pe dinafară, ci în puterea și în harul și în slava care stă pe dinăuntrul ei.
În primirea și purtarea ei cu seninătate.
În suferirea ei cu bucurie,
în jertfirea prin ea cu dragoste.
În aceasta stă Taina Puterii Crucii lui Hristos.
În pătrunderea acestora stă taina înțelepciunii Duhului.
Și în cuprinderea acestora stă taina biruinței și mântuirii noastre.
Ca în toamna vieții noastre, vom intra în odihna morții și vom trece spre Primăvara Veșniciei cu toată crucea noastră acoperită de florile fără spini, ale binecuvântărilor lui Dumnezeu și ale scumpilor noștri.
Slavă veșnică Ție, Marele nostru Dumnezeu și Mântuitor, a cărui Tainică iubire și înțelepciune a ales Crucea ca mijloc al mântuirii neamului omenesc.
Și suferința ca mijloc de ispășire a păcatului tuturor oamenilor.
Și Jertfa ca mijloc al Dragostei Tale față de noi și a noastră față de Tine...
Te rugăm să ne deschizi și nouă mintea și inima, spre înțelegerea și primirea acestor adevăruri.
Pentru ca prin ascultarea și trăirea lor, să ne învrednicim de harurile Crucii Tale, de puterea și biruința ei, în purtarea cu dragoste și cu răbdare a crucii noastre pe urmele Crucii Tale. Amin.
+
La începutul Bisericii, denumirile de ,,creștină”, ,,soră” sau ..sfântă” aveau același înțeles.
Nu trebuie niciodată să uităm aceasta, pentru ca și la noi să-l aibă tot așa.