Crucea surorilor noastre
Traian Dorz - Scumpele noastre surori
În toată ţara noastră, ca în toată lumea creştină, există frumosul şi evlaviosul obicei de a se aşeza flori în jurul Crucii Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Este în obiceiul acesta nu numai recunoaşterea evlavioasă a sufletelor ajutate şi binecuvântate de Dragostea Iertătoare şi plină de bunătate a Mântuitorului, -
şi nu numai o dorinţă de a participa cu o rază de bucurie şi de mângâiere la Crucea Mântuitorului, la suferinţa lui Hristos Domnul şi Mântuitorul sufletelor noastre,
- ci este şi un tainic simbol al vieţii surorilor noastre. A vieţii acelor suflete cărora li se cere mereu o jertfă tăcută, răbdătoare şi plină de iubire, pentru alţii.
De două ori pe an, primăvara şi toamna, mâinile evlavioase ale surorilor noastre acopăr crucile de prin biserici, de prin cimitire sau de pe la răspântiile drumurilor, cu cununi de flori...
Ce minunate sunt florile tinere şi vesele ale primăverii, trandafirii albi, roşii, galbeni, împletiţi cunună şi aşezaţi peste Crucea însângerată a Dragostei prin care Dumnezeu a răscumpărat lumea!
O vreme nici nu se mai vede crucea de parcă nici n-ar fi acolo o cruce. Se văd numai trandafirii veseli, fericiţi şi mulţi, de parcă ar fi numai flori acolo.
Dar vremea aceasta nu ţine prea mult...
Curând vine dragostea soarelui arzător...
loviturile ploilor repezi
şi ale grindinei nemiloase...
Vin frământările vânturilor şi furtunilor necruţătoare.
Soarele usucă trandafirii. Grindina îi rupe. Vântul le zboară florile.
Iar în jurul Crucii rămân numai spinii.
Şi numai singurătatea dureroasă şi amară.
Atunci nu se mai vede nici o floare, de parcă nici n-ar fi fost vreodată flori acolo.
Dar vine toamna.
Şi o nouă bogăţie de flori înconjoară iarăşi crucea, răsplătind-o parcă de toată singurătatea şi părăsirea din vremea secetei, grindinelor şi furtunilor.
Atunci toţi spinii sunt înlăturaţi de peste cruce şi ea este acoperită de alte flori. Care acum nu mai au spini.
Împodobită astfel, crucea intră în iarnă, încărcată de frumuseţea cununilor albe ale dragostei şi recunoştinţei.
Scumpele noastre surori, ce tainică asemănare este între acestea şi viaţa noastră.
Şi noi avem fiecare o cruce.
Pe urmele Marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Mielul Răstignit al lui Dumnezeu, nici una din noi, nici unul din oameni nu poate merge la slavă, fără o cruce.
El Însuşi a spus: Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să vină pe Urmele Mele! (Luca 9, 23).
Dar chiar în clipa când ne hotărâm să ne întoarcem spre a-L urma pe Hristos, noi primim peste umerii noştri crucea.
E de fapt crucea noastră, dar parcă este o prelungire a Crucii Lui.
Parcă este o Cruce a Lui, după Însuşi Cuvântul Său: Luaţi jugul Meu şi sarcina Mea. Căci jugul Meu e bun. Şi sarcina Mea uşoară. Şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre.
Dar... noi pe pământ nu putem avea altă soartă decât soarta Domnului nostru, dacă umblăm pe urmele Lui.
Şi dacă ne străduim să ne schimbăm mereu chipul vieţii noastre după trăirea Sa din viaţa pământească.
La începutul vieţii noastre cu Hristos şi în primele zile ale primăverii noastre duhovniceşti, fiecare din noi trăim clipe de parcă nici nu mai suntem pe pământ.
Bucuriile frăţeşti, caldele şi frumoasele bucurii, sunt ca din cer.
Bucuria adunărilor şi a Cuvântului Sfânt, la fel.
A cântărilor înălţătoare şi a rugăciunii strălucite şi fericite, nu mai au seamăn pentru noi.
Bucuriile revărsărilor Duhului... toate, toate acestea împreună sunt ca nişte cununi vesele de trandafiri cereşti care acopăr crucea noastră de parcă nici n-am avea o cruce.
Aşa a fost şi viaţa Mântuitorului la început...
Mulţimi mari,
primiri fericite,
minuni şi cântări,
libertate şi bucurie...
- de parcă nici nu purta o povară,
şi parcă nici nu venise pentru suferinţă,
şi parcă nici nu era sortit pentru Jertfă.
Aceştia erau trandafirii care acopereau atunci şi Crucea lui Iisus.
Aşa a fost şi cu Lucrarea Oastei Domnului la început...
Tot aşa mulţimi mari,
primiri sărbătoreşti,
preţuire neobişnuită,
uşi deschise,
braţe primitoare,
cuvinte de laudă,
libertate şi preţuire.
- Aceştia erau trandafirii care acopereau şi Crucea Oastei atunci.
Dar nici vremea aceasta n-a ţinut prea mult.
A ţinut numai atât cât a trebuit să fie cunoscute Solia Evangheliei, Vestea Mântuirii, Calea Vieţii.
După aceea au venit dogorile încercărilor. Ploile batjocoritorilor. Grindinele loviturilor. Vânturile frământărilor dureroase. Patimile şi Golgota...
Atunci crucea rămase fără flori...
numai cu spinii uscaţi şi nemiloşi,
numai cu singurătatea dureroasă,
numai cu lacrimile însângerate.
Suferinţele încercărilor de atunci i-au uscat repede pe unii.
Ploile batjocoritorilor i-au frânt pe alţii.
Grindinele loviturilor i-au făcut pe cei mai mulţi să se lase duşi cine ştie pe unde, cine ştie pentru ce.
Şi Crucea lui Isus a rămas odată goală.
Crucea Oastei a rămas tot la fel.
Şi vine o vreme când şi crucea ta, sora noastră scumpă, poate să rămână tot aşa.
În casa ta pot să vină necazuri... în frăţietatea ta pot să vină lepădături, în sufletul tău pot să vină îndoieli.
Soţul tău, sau părinţii, sau copiii tăi, pot să te părăsească sau să te chinuie.
Bucuria şi mângâierea frăţească să ţi-o pierzi...
Părtăşia cu Domnul să ţi se rupă...
- Şi tu să rămâi astfel vreme îndelungată poate numai cu durerile crucii tale. Numai cu spinii suferinţelor tale. Numai cu ispitele singurătăţii tale. Numai cu povara zdrobitoare a deznădejdii tale.
Dar nu uita atunci, scumpa noastră soră, că crucea mai are o parte. Partea ei lăuntrică. Partea ei tainică. Partea ei dumnezeiască.
Află şi tu, atunci, că partea cea lăuntrică a crucii tale este partea cea adevărată şi nu cea dinafară.
Află atunci că adevărata frumuseţe a crucii, nu stă în florile şi în trandafirii care o împodobesc pe dinafară, ci în puterea şi în harul şi în slava care stă pe dinăuntrul ei.
În primirea şi purtarea ei cu seninătate.
În suferirea ei cu bucurie,
în jertfirea prin ea cu dragoste.
În aceasta stă Taina Puterii Crucii lui Hristos.
În pătrunderea acestora stă taina înţelepciunii Duhului.
Şi în cuprinderea acestora stă taina biruinţei şi mântuirii noastre.
Ca în toamna vieţii noastre, vom intra în odihna morţii şi vom trece spre Primăvara Veşniciei cu toată crucea noastră acoperită de florile fără spini, ale binecuvântărilor lui Dumnezeu şi ale scumpilor noştri.
Slavă veşnică Ţie, Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor, a cărui Tainică iubire şi înţelepciune a ales Crucea ca mijloc al mântuirii neamului omenesc.
Şi suferinţa ca mijloc de ispăşire a păcatului tuturor oamenilor.
Şi Jertfa ca mijloc al Dragostei Tale faţă de noi şi a noastră faţă de Tine...
Te rugăm să ne deschizi şi nouă mintea şi inima, spre înţelegerea şi primirea acestor adevăruri.
Pentru ca prin ascultarea şi trăirea lor, să ne învrednicim de harurile Crucii Tale, de puterea şi biruinţa ei, în purtarea cu dragoste şi cu răbdare a crucii noastre pe urmele Crucii Tale. Amin.
+
La începutul Bisericii, denumirile de ,,creştină”, ,,soră” sau ..sfântă” aveau acelaşi înţeles.
Nu trebuie niciodată să uităm aceasta, pentru ca şi la noi să-l aibă tot aşa.