A zis lucrul acesta ca să arate cu ce fel de moarte va proslăvi Petru pe Dumnezeu. Şi, după ce a vorbit astfel, i-a zis: Vino după Mine.
Au firea lui Hristos.
Au soarta lui Hristos.
Sfântului Său apostol Petru, Domnul Isus îi iertase căderea şi îi şterse deplin orice urmă a acestei căderi. El este ridicat acum la cea mai mare slavă, la starea din care Dumnezeu va fi proslăvit prin toată viaţa şi prin toată moartea din lumea aceasta.
Am zis toată moartea, pentru că un om credincios nu suferă durerile morţii numai o singură dată. Ci el trăieşte necurmat, prin toate luptele lui cu firea sa pământească, aceste dureri. Dar şi prin primejdiile necurmate el suferă de mai multe ori moartea, nu numai o singură dată.
Omorâţi mădularele voastre (Col. 3, 5), - este o poruncă grea. Şi ascultarea de ea îţi cere uneori suferinţe care sunt mai grele decât orice moarte trupească.
Numai sufletul care a vrut să se păstreze în curăţie faţă de Hristos, ştie ce cumplite sunt arsurile înfrânării, durerile renunţărilor, lacrimile singurătăţii, plânsul, foamea, zvârcolirile cu care se pot păstra cugetele curate, umbletele sfinte şi luptele credinţei statornice.
În acest înţeles moartea sufletului credincios este în orice zi - şi uneori de zeci de ori în aceeaşi zi sau noapte.
Ori de câte ori îţi învingi prin lupte grele o ispită, îţi omori prin înfrânare dureroasă un mădular. Îţi înfrângi prin jertfe aspre o pornire adânc înnăscută în carnea ta - tu guşti din plin moartea. Şi birui zilnic durerile ei.
Cu ce astfel de moarte zilnică Îl proslăveşti tu pe Dumnezeul tău?
La ce renunţi tu pentru Hristosul tău? Cât îţi omori tu zilnic pentru El din pornirile firii tale?
Dacă într-adevăr eşti un ucenic ridicat şi izbăvit - atunci şi ţie îţi dă Hristos Domnul un semn că eşti al Lui.
Primul semn este Duhul Său (Gal. 4, 6). În tot ce vei fi, se va vedea că ai Duhul lui Isus (1 Ioan 3, 24; 4, 13). Căci cine n-are Duhul Său, nu este al Lui (Rom. 8, 9).
Acest Duh se va vedea şi se va simţi, pentru că nu numai vorbirea ta, ci mai ales umblarea ta, va fi ca a Lui. Sau va tinde necurmat să fie. Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus (1 Ioan 2, 6). Şi pentru aceasta îţi trebuie să birui o mie de morţi ale firii trupeşti.
Apoi dacă eşti al lui Hristos, se va vedea şi din felul cum se poartă lumea faţă de tine. Cum îţi vorbesc oamenii lumeşti. Cum te privesc ei, cum te salută, cum te privesc când mergi sau vii în mijlocul sau în drumul lor...
- Dacă beţivii te privesc ca pe unul din ai lor,
dacă fumătorii îţi fac semnele lor,
dacă uşuraticii şi flecarii îţi fac loc la mesele lor,
dacă nici unii din aceştia nu se feresc de tine,
dacă nu-şi opresc vorbirile porcoase în faţa ta,
dacă nu se sinchisesc, nici nu se ruşinează când văd că îi auzi tu, ci dimpotrivă - se bucură şi îţi fac loc printre ei,
dacă nu sunt deranjaţi întru nimic de prezenţa ta în mijlocul lor, ci dimpotrivă te privesc ca pe un tovarăş plăcut,
- atunci cum poţi să mergi între ucenicii Domnului? Doar întorcând numai haina făţărniciei pe partea cealaltă? Cum te mai poţi socoti un ucenic al lui Hristos? Ce asemănare mai poate fi între tine şi Domnul, între tine şi adevăraţii Lui fii?
Ucenicul lui Hristos, are soarta lui Hristos.
El se bucură pe pământ de prietenia tuturor celor ce Îl iubesc pe Dumnezeu, dar şi suferă pe pământ din partea tuturor celor ce-L urăsc pe Domnul, aceeaşi împotrivire pe care a suferit-o Isus (2 Cor. 1, 5).
Aduceţi-vă aminte - a zis Domnul - de Cuvântul pe care vi l-am spus: Robul nu este mai mare decât Stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine - şi pe voi vă vor prigoni. Dacă au păzit Cuvântul Meu - şi pe al vostru Îl vor păzi (Ioan 15, 20).
Astfel că, iubit cu cea mai curată dragoste, sau urât cu cea mai înverşunată duşmănie, ucenicul adevărat se va bucura, sau va suferi alături de Domnul său şi despărţit de El în toate zilele vieţii sale pe pământ.
Această părtăşie deplină cu Hristos, va fi şi puterea şi răsplata biruinţei adevăratului ucenic.
Din acestea vor izvorî nu numai tăria sa, ci şi cinstea sa.
Aceasta va fi nu numai temeiul lacrimilor, ci şi al cântărilor lui. Nimic nu poate fi o mai mare slavă şi tărie pentru un credincios, decât simţământul şi dovada că el împărtăşeşte în totul şi alături de Domnul său, moartea Marelui său Mântuitor şi Dumnezeu Isus Hristos. Aceasta a dat marea şi veşnica strălucire cerească tuturor sfinţilor şi martirilor lui Hristos, încă înainte de a părăsi acest pământ, pe care au biruit ei moartea lor, ca şi Isus a Lui.
Cu ce fel de moarte zilnică Îl proslăveşti tu pe Dumnezeu, frate de suflet al meu?
Martorii vieţii şi morţii lui Hristos, au declarat cu toţii: Cu adevărat Acesta era Fiul lui Dumnezeu (Matei 27, 54). Sau: cu adevărat, Acesta era un Om neprihănit (Luca 23, 47).
Martorii vieţii şi morţii tale, ce crezi că vor spune îndată după moartea ta?
Are viaţa şi moartea ta părtăşie şi împărtăşire în aşa fel cu Hristos încât să fie ca a Lui, sau nu?
Va putea fi oare proslăvit Dumnezeu prin felul tău de moarte? Te pregăteşti tu prin felul tău de viaţă de astăzi, pentru acest fel de moarte prin care Dumnezeu să fie slăvit?
Iată cea mai cutremurătoare întrebare, de care va depinde slava ta veşnică sau osânda ta veşnică!
După ce i-a spus toate aceste lucruri, Isus i-a zis sfântului apostol Petru: vino după Mine!
Domnul nostru Isus Hristos nu cheamă după El un ucenic care nu ştie unde merge, un ucenic neînvăţat, un ucenic nepregătit mai înainte de a face marele pas şi a lua marele drum.
Încă o dată: să nu forţăm sufletele să ia legământul şi drumul lui Hristos, până când încă nu cunosc deplin, mai întâi, ce fel de viaţă şi ce fel de moarte, li se cere să aibă, după ce au pornit după Hristos. Să nu forţăm legământul lor.
Domnul n-a chemat nici n-a primit, cu grabă pe nimeni. I-a înştiinţat bine mai întâi pe toţi despre seriozitatea drumului pe care îl iau. Plata este strălucită desigur, dar acum pare prea îndepărtată şi este nevoie de credinţă puternică, să poţi privi la ea. Şi să nu-L părăseşti pe Hristos.
Jertfa şi suferinţa e scurtă desigur, dar este aci. Şi este nevoie de o mare credinţă ca să nu te laşi învins. Şi să nu-L faci de ocară pe Hristos, sau să nu păgubeşti Lucrarea Lui.
Trebuie să cunoşti bine toate acestea - şi apoi să iei crucea ta. Numai atunci te vei putea lepăda de tine însuţi în fiecare zi şi uni deplin cu Hristos, în toate zilele tale.
Slavă veşnică Ţie Nemuritorul nostru Dumnezeu şi Desăvârşitul Biruitor al morţii noastre.
Te rugăm îmbracă-ne pe noi cu Acelaşi Duh al Tău, cu acelaşi fel de trăire, cu acelaşi fel de soartă aici,
- ca să avem aceeaşi biruinţă şi slavă cu Tine. Şi învaţă-ne să învăţăm şi noi aşa pe alţii nu numai cu cuvântul nostru cutremurător - ci mai ales cu trăirea noastră cutremurătoare, uitând slăbiciunile trecutului - şi avântându-ne cu putere spre viitor.
Amin.