Foto Traian Dorz

Cu ce trăim, cu ce murim?

Traian Dorz - Dorim să fim

1 - Toți oamenii au nevoie să trăiască, dar au nevoie să și moară. Cu ce să trăiască au cam toți, dar cu ce să moară n-au decât puțini.
2 - Ca să aibă cu ce să trăiască se luptă toți oamenii de la cel dintâi ceas al zilei până la cel din urmă. De la cea dintâi zi a vieții până la cea din urmă.
Dar ca să aibă cu ce să moară, câți se luptă și câți se îngrijorează?
3 - Cel dintâi și cel mai mare dar pe care l-a făcut Dumnezeu oamenilor este lumina. Lumina și cea trupească, dar mai ales cea sufletească. Fără lumină zadarnice sunt toate darurile celelalte. Fără lumină omul nu știe cum să le folosească, ori le-ar folosi rău.
4 - Poate omul să le aibă sănătoase și întregi toate organele trupului ori sufletului său, dacă mintea lui este bolnavă, dacă lumina care este în el este întunecată, - la ce folos sunt toate celelalte?
5 - Chiar dacă de toate celelalte însușiri ale sale, omul este lipsit, câtă vreme are înțelepciunea cea care vine de Sus (Iacov 1, 5) - omul se orientează bine, umblă cu cumpătare, trăiește echilibrat și se strecoară printre necazurile vieții scăpând cu bine din toate.
6 - Înțelepciunea îl face pe om să știe bine ce să aleagă și ce să lase. Ce să facă și ce să amâne pe mai târziu. Ce trebuie să spună și ce trebuie să tacă. Cu cine să meargă și de cine să se ferească. În cine trebuie să se încreadă și în cine nu.
Ce mare lucru este deci înțelepciunea!
7 - Lumea aceasta este plină de tot felul de ispite și înșelătorii. Marele înșelător al oamenilor, diavolul, umblă cu tot felul de lucruri rele oferindu-le ca lucruri bune tuturor oamenilor.
Fără lumina lui Dumnezeu, fără înțelepciunea de Sus, toți oamenii se înșală în târgul acesta pe care li-l oferă Satana.
8 - Satana vinde minciuna sa numind-o adevăr. Vinde păcatul său numindu-l fericire, vinde moartea sa numind-o viață și vinde iadul său numindu-l rai.
Toate teoriile și doctrinele inventate de Satana nu fac altceva decât să înfățișeze aceste lucruri ale lui drept mijloace ale fericirii omului.
9 - Singură lumina lui Dumnezeu, înțelepciunea de Sus îi poate arăta omului adevărul asupra acestora. Și-l poate ajuta pe om să scape din cursele amăgitoare ale diavolului care îi oferă toate aceste blestemate amăgiri în schimbul celui mai de preț avut al fiecărui om, mântuirea sufletului său.
10 - O, ce mare nenorocire și blestem este acesta: să fie lumina lângă om, iar omul cu voia lui s-o arunce și să aleagă întunericul. Să fie viața lângă el, - și totuși el să aleagă moartea. Să fie harul lângă el - și totuși el să aleagă păcatul și să trăiască în păcat.
11 - Tot ce a făcut și face Dumnezeu după ce a creat Lumina, este ca să ne îmbie pe fiecare dintre noi s-o iubim și s-o alegem ca să nu umblăm în întuneric și să nu pierim în nelegiuiri.
Dar tot ce face diavolul după ce a creat întunericul, este să ne înșele ca să-l alegem pe acesta în locul luminii.
12 - Iar oamenii lăsându-se înșelați de amăgirile lui Satana aleg întunericul lepădând binecuvântarea.
13 - Pe cât de neînțeleasă și de nepătrunsă este bunătatea lui Dumnezeu, iubirea Lui și sfințenia Sa, -
pe atât de neînțeleasă și de nepătrunsă este răutatea lui Satana, ura lui și nelegiuirea sa.
14 - Majoritatea oamenilor trăiesc pentru viața aceasta și pentru lumea aceasta cu atâta putere ca și cum n-ar mai fi o altă viață și o altă lume decât asta. Fiindcă nu au nici o credință și nici o nădejde într-o altă lume și o altă viață.
Omul, singura ființă verticală, trăiește orizontal, târându-se.
15 - Cu cât trec vremile mai înspre sfârșit cu atât păcatul și necredința se înmulțesc pe lume și cu cât crește tot mai mare numărul celor necredincioși - cu atât scade numărul oamenilor sfinți.
Și cu cât scade numărul acestora, cu atâta viața lor este mai scumpă înaintea lui Dumnezeu iar însemnătatea lor pentru lume este mai mare.
16 - Oamenii sfinți sunt pe lumea de azi ca și culmile munților înalți după apusul soarelui. Numai pe aceste culmi mai este lumină, când toate celelalte părți se scufundă în întuneric...
Când lumina nu va mai fi nici acolo, ce adânc va fi întunericul!
17 - Cei mulți-mulți care fac totul ca să aibă cu ce să trăiască se iubesc numai pe ei înșiși. Își caută numai folosul lor înșiși - și n-au nici o grijă de semenii lor, fiindcă nu iubesc nici pe Dumnezeul lor nici pe semenii lor...
Ce singuri vor rămâne veșnic aceștia și fără Dumnezeu și fără semeni.
18 - Celui ce caută să-și strângă ca să aibă cu ce să moară, Dumnezeu nu-l lasă să nu aibă cu ce să trăiască, fiindcă este scris: Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu - și celelalte vi se vor da pe deasupra (Matei 6, 33).
19 - Dacă Dumnezeu este atât de Bun încât face să fie fericiți pe pământ chiar și cei răi, care lucrează împotriva Lui - cum scrie psalmistul... cei răi sunt fericiți și își măresc bogățiile (Psalm 73, 12),
- atunci cum nu va răsplăti Dumnezeu nespus mai mult cu fericire pe cei buni, care Îl iubesc și Îl ascultă pe El!
20 - Fericit este postul și fericită este rugăciunea. Numai postul nu ajunge. Numai postul și rugăciunea nu ajung. Ele trebuie însoțite cu milostenia, cu binefacerea, ca funia împletită în trei.
Sănătatea, hărnicia și cumpătarea sunt cele trei care te ajută să ai cu ce să trăiești.
Postul, rugăciunea și milostenia sunt cele trei care te ajută să ai cu ce să mori.
Doamne, dă-ni-le tuturor pe toate.
Amin.
Articol 29 din 61
Folosește săgețile ← → pentru navigare