
Cum îl primește Domnul pe cel credincios
Pr. Iosif Trifa - Oglinda inimii omului
În multe locuri vorbește Dumnezeu prin Sfânta Scriptură despre fericirea ce-i așteaptă în cealaltă lume pe cei care trăiesc aici pe pământ o viață după Evanghelie. Aș putea înșira o mulțime de astfel de locuri din Sfânta Scriptură. Aș putea să descriu în culori vii frumusețile și fericirile vieții veșnice. Îmi dau însă seama că pentru mulțimea necredincioșilor acest lucru n-ajută la nimic.
În zadar îi vorbești omului lumesc despre fericirea vieții veșnice; el nu înțelege aceste lucruri și nu le crede. Despre fericirea cea veșnică îi poți vorbi numai celui credincios, îi poți vorbi numai celui care a gustat și cunoaște dulceața unei vieți trăite cu Domnul.
Eu socot că cea dintâi punte de trecere spre mântuirea sufletului și fericirea veșnică este gustarea vieții celei sufletești, este trezirea gustului vieții celei sufletești. „Gustați și vedeți că bun este Domnul”, zice Psalmistul. Cel necredincios trebuie mai întâi să guste, să afle dulceața unei vieți trăite cu Domnul.
Un vestit predicator spunea că raiul începe aici pe pământ. Mântuitorul ne-a făgăduit un rai care începe chiar aici pe pământ. Cine n-are gustul raiului în viața aceasta, apoi nici în cealaltă lume nu-l poate iubi. Cine n-a gustat din el în viața aceasta, apoi cum se va obișnui cu el o veșnicie întreagă?
Cine urăște în viața aceasta Cuvântul lui Dumnezeu, cui i se pare o sarcină grea să stea câteva clipe pe zi îngenuncheat în rugăciune la picioarele Domnului, cum va putea oare o veșnicie întreagă să iubească în cer cele sufletești? Un astfel de om spune el însuși că nu-i trebuie viața cea veșnică. Raiul ar fi pentru el un adevărat chin.
Pentru ca să putem dobândi viața și fericirea cea veșnică, trebuie încă de aici, de pe pământ, să începem a gusta din dulceața ei; trebuie încă de aici, de pe pământ, să ne cuprindă și să ne aprindă o dragoste și râvnă pentru cele sufletești.
Cine L-a aflat cu adevărat pe Domnul, cine trăiește o viață cu El, cine știe să se atingă de El și să se topească în dragoste și râvnă pentru cele sufletești, acela are și aici pe pământ clipe în care gustă bucuria și dulceața vieții și fericirii veșnice. Pentru un astfel de om raiul a început aici pe pământ... El dorește viața cea veșnică.
Omul cel credincios, omul cel duhovnicesc, dorește viața veșnică nu numai pentru că i se spune în Scriptură că este nespus de frumoasă și fericită, ci pentru că, în parte, a gustat el însuși din ea și a aflat cât este de dulce și plăcută. Omul cel credincios, încă pe pământ fiind, trăiește un început de viață și de fericire cerească.
Clipele cele mai mărețe pentru cel care trăiește o viață cu Domnul vor fi acele clipe când, după trecerea în cealaltă viață, acest credincios se va prezenta în fața Mântuitorului. O, ce întâlnire scumpă și sfântă va fi aceasta!
O astfel de minunată întâlnire și primire are și Ion, omul cel duhovnicesc de care ne-am ocupat până aici. El a trăit o viață cu Domnul, a trăit o viață de luptă și de biruință sufletească, și acum, iată-l, se prezintă în fața Celui Care i-a fost în lume Împărat, Stăpân și Cârmuitor. Îngerii îl duc de mână în fața Domnului. Îl aduc din lume și îl închină Domnului, grăind: „Un suflet aducem din lume în fața Ta, Stăpâne și Doamne! Ție Ți-a slujit, pe Tine Te-a ascultat, cu Tine a trăit… Răsplătește-l acum cu slava pe care ai făgăduit-o tuturor credincioșilor Tăi!”…
Ah, ce fericire urmează acum pentru Ion, omul cel duhovnicesc! Mântuitorul îl primește blând, cu brațele deschise și cu cuvintele: „Bine, slugă bună și credincioasă, peste puține ai fost credincios, peste multe te voi pune; intră în bucuria Domnului tău” (Mt 25, 21)... „Știu faptele tale, dragostea ta, credința ta, slujba ta, răbdarea ta, că ai suferit pentru Numele Meu și n-ai obosit” (Apoc 2, 2-3)... Intră acum în bucuria Mea!
Domnul grăiește îngerilor: Îngeri, îmbrăcați pe cel biruitor în haină albă!... El va umbla împreună cu Mine îmbrăcat în alb; nu voi șterge numele lui din cartea vieții și voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu și înaintea îngerilor Lui (Apoc 3, 4-5). Ferice de tine, Ioane dragă! Tu vezi acum ceea ce ochii noștri n-au văzut și urechile noastre n-au auzit. Tu ai acum o bucurie și o fericire deplină și veșnică!
Fie ca pilda vieții tale să-i poată atrage și pe alții în cărările Domnului, spre viața și fericirea cea veșnică...
Rugăciune
Iisuse, Mântuitorul meu cel scump! Întărește-mă și pe mine, să pot trăi o viață cu Tine... Fii neîncetat cu mine și eu cu Tine, ca pe urmă să pot auzi și eu glasul Tău cel dulce: „Bine, slugă bună și credincioasă”...
Toate rosturile și toate frământările vieții mele să curgă spre Tine... Numai spre Tine. Toată dulceața și toată plăcerea vieții mele să fii Tu, Doamne, să fii numai Tu, ca, pe urmă, să pot gusta din dulceața vieții cerești și să pot trăi cu Tine în vecii vecilor. Amin.