Cum moare cel păcătos, cum moare bețivul

Ah, cât de cumplită este moartea păcătoșilor, moartea celor ce stăruie până la sfârșit în păcate și ticăloșie. În clipele morții cel păcătos vede pedeapsa ce-l așteaptă. Diavolul i-a tot șoptit până acum înșelăciunea că nu este iad și rai, dar acum, avându-și prada asigurată, îi arată răsplata ce-l așteaptă: deschide în fața lui gura iadului zicându-i: Poftim la intrare, al nostru ești căci nouă ne-ai slujit!

Diavolul e șiret mare. Ca să poată câștiga pe oameni, el se ascunde pe sine și iadul. El șoptește mereu păcătoșilor: Nu este rai, nu este iad, nu este altă viață decât cea de aici: beți, mâncați, chefuiți, păcătuiți și vă petreceți viața!...

Dar în clipele morții, când și-a asigurat prada, el pune în fața păcătosului osânda și pieirea veșnică...

Ah, ce sfârșit grozav! În clipele morții, păcătosul vede cumplita osândă ce-l așteaptă... vede în zare focul iadului apropiindu-se de el. Se cutremură îngrozit; ar vrea să se apere, acum înțelege totul, dar e prea târziu, e prea târziu!...

Ah, ce clipe fioroase sunt clipele morții pentru cel păcătos. În aceste clipe se aude și teribila judecată cerească: Du-te de la Mine blestematule, în focul cel veșnic... (Matei 25, 41). În aceste clipe, păcătosul își dă duhul în mâinile diavolului.

O, cum n-au eu glas de trâmbiță să strig cuvintele psalmistului: Cumplită este moartea păcătoșilor. O, cum n-au eu glas de trâmbiță să strig cuvintele Domnului: Lucrați până este ziuă, căci vine noaptea când nimeni nu mai poate lucra (Ioan 9, 4).