Cum moare un ostaş din Oastea Domnului

Un ostaş din Oastea Domnului stă liniştit în faţa morţii. El stă în faţa unei lumi pe care o cunoaşte; el pleacă într-o lume cunoscută, pleacă în lumea Mântuitorului său pentru care a trăit şi a luptat. Un ostaş aşteaptă liniştit clipa când va pleca acasă la Domnul (1 Cor. 5, 8). El doreşte să se mute şi să fie împreună cu Hristos (Filip. 1, 23).

În clipele morţii, cel din Oastea Domnului vede în zare locul ce i l-a gătit Domnul (Ioan 14, 1-14)... vede Ierusalimul cel sufletesc (Apoc. 21), vede cununa vieţii ce-l aşteaptă. Ultimele lui cuvinte sunt: Lupta cea bună m-am luptat, credinţa am păzit, călătoria am sfârşit (2 Tim. 4, 7)... Doamne Isuse, în mâinile Tale încredinţez sufletul meu... eu vin acum la Tine... El trece acum în lumea Mântuitorului. Se scutură lutul de pe sufletul lui. Sufletul lui scapă de ultima legătură a pământului: de lutul corpului. Sufletul lui pleacă spre Acela, care îl cheamă cu glas dulce: Vino slugă bună şi credincioasă (Matei 25, 21).

Sufletul lui se apropie de Ierusalimul cel ceresc despre care a citit în Biblie... ce mărire, ce slavă, ce strălucire!... cetatea Domnului străluceşte ca un soare ceresc... toate porţile îi sunt deschise... Sufletul lui intră în sfânta cetate... coruri de îngeri îl întâmpină cu cântece de biruinţă. El cântă acum cu îngerii cântări pe care noi oamenii nu le cunoaştem. El vede acum ceea ce ochii noştri n-au văzut şi urechile noastre n-au auzit (1 Cor. 2, 9).

Un ostaş din Oastea Domnului nu moare. El se mută acasă la Domnul. Domnul îl trece îndată din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer (Ioan 5, 24).