
Cuvânt înainte:
Pr. Iosif Trifa - Sudalma
Sudalma este un păcat groaznic. Și - durere - noi românii - îl avem pe tot locul. De la Nistru pân-la Tisa, înjurăturile răsună pe tot locul. Se poate spune că sudalma este un păcat național.
Dacă psalmistul spune într-un loc: Un popor nesocotit hulește Numele Tău Doamne (Psalm 73, 19), apoi acel popor suntem noi, românii, care hulim neîncetat Numele Domnului, prin înjurăturile cele mai grozave. Poate și pentru asta ne merge așa cum ne merge.
Cu Oastea Domnului noi am pornit o aprigă luptă în contra acestui păcat. De 12 ani, luptăm cu îndârjire contra acestui păcat. Și am scos mii și mii de suflete din pieirea lui.
Cărticica de față pleacă prin țară, să ajute și mai mult această luptă. Ea pleacă să arate tuturor pe tot locul, ce păcat groaznic este sudalma. Și să cheme pe orice suflet să se lepede îndată de această pieire. Domnul să binecuvânteze cu folos de mântuire sufletească pe cei ce o vor citi și pe cei ce o vor răspândi, ajutându-i și pe alții să scape de acest păcat îngrozitor.
Sibiu, la 10 august 1935 Iosif Trifa, preot - redactorul foii Isus Biruitorul.