Dacă aduceți multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit; și voi veți fi astfel ucenicii Mei.
Lipsa roadelor înseamnă întristare, sărăcie și moarte.
Puținătatea roadelor înseamnă slăbiciune, pustiu și boală.
Numai belșugul roadelor înseamnă sănătate, putere și viață.
O, cu ce amărăciune privești la un pom gol,
și cu ce nemulțumire te uiți la roadele lui puține.
Dar cu ce bucurie fericită privești la crengile grele de rod copt, frumos și mult, ale unui pom care a căutat să răsplătească cât mai din belșug, pe acela care l-a altoit, l-a curățat și l-a îngrijit în locul bun în care l-a fost pus.
Domnul Isus a spus: Dacă aduceți multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit, și voi veți fi astfel ucenicii Mei...
Desigur a aduce multă roadă și toată bună, este un lucru de și mai mare laudă.
Dar a aduce prin toate acestea, toată slava numai pentru Dumnezeu, este lucrul de cea mai mare laudă. Cu atât mai mult cu cât cel care poate aduce o astfel de roadă multă, nu-și oprește pentru sine nimic din laudele primite, ci toată slava I-o dă cu smerenie și recunoștință numai lui Dumnezeu de la care sunt toate (1 Cor. 4, 7).
Din nou îmi aduc aminte aici de răspunsul minunat al lui Sundar Singh care a fost întrebat odată, pe când era în Elveția și o mare mulțime de oameni veneau să-l asculte și să se mire de puterea și lumina cuvintelor sale:
- Spune d-le Singh, când vezi d-ta atâtea mii de oameni venind să te asculte,
când auzi vorbindu-se atât de frumos despre d-ta,
când ești atât de mult prețuit și iubit,
- spune, nu-ți vine câteodată în inimă așa un gând de mândrie că totuși ești cu mult mai deosebit decât alții?
La care Sundar Singh, adevăratul credincios, a răspuns cu ochii plini de lacrimi și cu glasul cel mai smerit:
- Frate, când Domnul și Mântuitorul nostru Isus Hristos, a intrat în Ierusalim, El S-a folosit de un asin, pentru aceasta, de cel mai smerit animal.
În calea Domnului se așterneau atunci atâtea covoare și se aruncau atâtea flori...
Mulți își aruncau hainele pe drumul pe care avea să meargă El, iar alții tăiau ramuri de finici și le presărau pe unde mergea Domnul...
Din mii de guri răsunau cântări și laude,
- dar pe toate covoarele și florile acestea, pe toate hainele și ramurile acestea, nu călcau picioarele Domnului, ci picioarele asinului care Îl purta pe Isus Hristos...
Cât de prost ar fi fost asinul acela dacă și-ar fi închipuit că pentru dânsul se face o astfel de primire - și că pentru picioarele lui s-au așternut covoarele și florile, - iar nu pentru Acela pe care Îl purta el.
- Frate, a mai adăugat apoi Sundar Singh și mai smerit, n-aș fi oare și eu tot ca acest animal, dacă mi-aș închipui vreo clipă că pentru meritele mele sunt iubit și prețuit?
O, eu Îl port pe Domnul Isus Hristos... Și n-am nici un merit afară de dorința de a-L purta cât mai smerit, cât mai ascultător și cât mai frumos pe El, spre a-mi arăta marea mea recunoștință pentru harul pe care mi l-a făcut El că S-a îndurat să mă aleagă tocmai pe mine care n-aveam nici un merit și nici o calitate mai aleasă decât semenii mei să-L slujesc pe El.
Cum aș putea eu să mă și gândesc vreodată că aș merita vreo laudă?
Ce ar fi fost asinul fără Hristos? Așa aș fi eu fără El...
Un astfel de credincios, da!
O astfel de slavă pentru Dumnezeu, da!
O, de am gândi și noi tot așa!
Slavă veșnică Ție și numai Ție Doamne Isuse, pentru tot ce suntem și pentru tot ce facem.
Nimic din ce primim și din ce dăm, nu este de la noi, ci totul se datorește numai Ție.
Dacă într-adevăr aducem vreun rod care merită vreo laudă, și rodul și lauda este a Ta și numai a Ta.
Nici în cutele cele mai ascunse ale inimii și gândurilor noastre nu ne lăsa Doamne să avem vreo dorință de laudă pentru noi, sau pentru meritele noastre.
Căci numai din Tine, prin Tine și pentru Tine sunt toate lucrurile - și numai a Ta să fie toată lauda acum și în vecii vecilor.
Singurul nostru merit este să ne străduim să ne facem datoria, pe care o avem de a-Ți aduce cât mai multă roadă Ție pentru ca prin ea Tu și Tatăl să fii slăvit, acum și în veci.
Amin.
+
Nu te-asemăna cu cine e, ca tine, mai căzut
ci te-aseamănă cu-aceia ce-au un sfânt și nalt trecut
când te-asemeni cu mai-răii, te îngâmfi
și te-amăgești
când te-asemeni cu mai-bunii, doar atunci vezi
cine ești.
+
Multe știu aceia care spun că ei nu știu nimic
puțin știu aceia care prea mult de-a lor știință zic.