Dacă aduceţi multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit; şi voi veţi fi astfel ucenicii Mei.
Lipsa roadelor înseamnă întristare, sărăcie şi moarte.
Puţinătatea roadelor înseamnă slăbiciune, pustiu şi boală.
Numai belşugul roadelor înseamnă sănătate, putere şi viaţă.
O, cu ce amărăciune priveşti la un pom gol,
şi cu ce nemulţumire te uiţi la roadele lui puţine.
Dar cu ce bucurie fericită priveşti la crengile grele de rod copt, frumos şi mult, ale unui pom care a căutat să răsplătească cât mai din belşug, pe acela care l-a altoit, l-a curăţat şi l-a îngrijit în locul bun în care l-a fost pus.
Domnul Isus a spus: Dacă aduceţi multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit, şi voi veţi fi astfel ucenicii Mei...
Desigur a aduce multă roadă şi toată bună, este un lucru de şi mai mare laudă.
Dar a aduce prin toate acestea, toată slava numai pentru Dumnezeu, este lucrul de cea mai mare laudă. Cu atât mai mult cu cât cel care poate aduce o astfel de roadă multă, nu-şi opreşte pentru sine nimic din laudele primite, ci toată slava I-o dă cu smerenie şi recunoştinţă numai lui Dumnezeu de la care sunt toate (1 Cor. 4, 7).
Din nou îmi aduc aminte aici de răspunsul minunat al lui Sundar Singh care a fost întrebat odată, pe când era în Elveţia şi o mare mulţime de oameni veneau să-l asculte şi să se mire de puterea şi lumina cuvintelor sale:
- Spune d-le Singh, când vezi d-ta atâtea mii de oameni venind să te asculte,
când auzi vorbindu-se atât de frumos despre d-ta,
când eşti atât de mult preţuit şi iubit,
- spune, nu-ţi vine câteodată în inimă aşa un gând de mândrie că totuşi eşti cu mult mai deosebit decât alţii?
La care Sundar Singh, adevăratul credincios, a răspuns cu ochii plini de lacrimi şi cu glasul cel mai smerit:
- Frate, când Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Hristos, a intrat în Ierusalim, El S-a folosit de un asin, pentru aceasta, de cel mai smerit animal.
În calea Domnului se aşterneau atunci atâtea covoare şi se aruncau atâtea flori...
Mulţi îşi aruncau hainele pe drumul pe care avea să meargă El, iar alţii tăiau ramuri de finici şi le presărau pe unde mergea Domnul...
Din mii de guri răsunau cântări şi laude,
- dar pe toate covoarele şi florile acestea, pe toate hainele şi ramurile acestea, nu călcau picioarele Domnului, ci picioarele asinului care Îl purta pe Isus Hristos...
Cât de prost ar fi fost asinul acela dacă şi-ar fi închipuit că pentru dânsul se face o astfel de primire - şi că pentru picioarele lui s-au aşternut covoarele şi florile, - iar nu pentru Acela pe care Îl purta el.
- Frate, a mai adăugat apoi Sundar Singh şi mai smerit, n-aş fi oare şi eu tot ca acest animal, dacă mi-aş închipui vreo clipă că pentru meritele mele sunt iubit şi preţuit?
O, eu Îl port pe Domnul Isus Hristos... Şi n-am nici un merit afară de dorinţa de a-L purta cât mai smerit, cât mai ascultător şi cât mai frumos pe El, spre a-mi arăta marea mea recunoştinţă pentru harul pe care mi l-a făcut El că S-a îndurat să mă aleagă tocmai pe mine care n-aveam nici un merit şi nici o calitate mai aleasă decât semenii mei să-L slujesc pe El.
Cum aş putea eu să mă şi gândesc vreodată că aş merita vreo laudă?
Ce ar fi fost asinul fără Hristos? Aşa aş fi eu fără El...
Un astfel de credincios, da!
O astfel de slavă pentru Dumnezeu, da!
O, de am gândi şi noi tot aşa!
Slavă veşnică Ţie şi numai Ţie Doamne Isuse, pentru tot ce suntem şi pentru tot ce facem.
Nimic din ce primim şi din ce dăm, nu este de la noi, ci totul se datoreşte numai Ţie.
Dacă într-adevăr aducem vreun rod care merită vreo laudă, şi rodul şi lauda este a Ta şi numai a Ta.
Nici în cutele cele mai ascunse ale inimii şi gândurilor noastre nu ne lăsa Doamne să avem vreo dorinţă de laudă pentru noi, sau pentru meritele noastre.
Căci numai din Tine, prin Tine şi pentru Tine sunt toate lucrurile - şi numai a Ta să fie toată lauda acum şi în vecii vecilor.
Singurul nostru merit este să ne străduim să ne facem datoria, pe care o avem de a-Ţi aduce cât mai multă roadă Ţie pentru ca prin ea Tu şi Tatăl să fii slăvit, acum şi în veci.
Amin.
+
Nu te-asemăna cu cine e, ca tine, mai căzut
ci te-aseamănă cu-aceia ce-au un sfânt şi nalt trecut
când te-asemeni cu mai-răii, te îngâmfi
şi te-amăgeşti
când te-asemeni cu mai-bunii, doar atunci vezi
cine eşti.
+
Multe ştiu aceia care spun că ei nu ştiu nimic
puţin ştiu aceia care prea mult de-a lor ştiinţă zic.