Dacă Eu mărturisesc despre Mine Însumi, mărturia Mea nu este adevărată.
Orice viaţă de om este o mărturie, o afirmare, o dovedire despre o existenţă:
Despre existenţa lui Dumnezeu,
despre existenţa diavolului,
sau numai despre existenţa unui individ, care umbreşte pământul şi-l murdăreşte degeaba.
Cele mai multe din fiinţele care trăiesc pe faţa pământului, sunt o mărturie puternică despre existenţa diavolului şi despre lucrarea lui fioroasă.
Nu e nevoie să-l vezi pe diavolul însuşi... ajunge să te uiţi numai la urmele lui pe pământ,
ajunge să priveşti mărturiile lui dintre oameni. Şi uşor ai să te încredinţezi că există diavolul.
După cum chiar dacă n-ai văzut lupul niciodată, când vezi oile sfâşiate, sânge şi urme pe zăpadă - cum te-ai putea îndoi că acestea nu sunt mărturiile lui? Cum te-ai mai putea îndoi de existenţa lupului?
Ce mărturii zdrobitoare şi zdrobite de existenţa diavolului sunt beţivii, hoţii, criminalii, desfrânaţii, clevetitorii, invidioşii, lacomii, mincinoşii, dezbinările, rătăcirile de la credinţă, căderile - şi toate victimele lor!
Ce urme blestemate ale existenţei şi lucrării diavolului prin lume sunt exploatarea nemiloasă, tirania, divorţurile, avorturile, mâinile însângerate şi fioroase ale oamenilor cruzi, credinţele intolerante, rătăcirile de la Adevăr, ura împotriva lui Hristos, dispreţuirea Cuvântului, certurile sectare şi altele asemănătoare cu acestea?
Ce om cu judecată sănătoasă s-ar mai putea îndoi de existenţa groaznică a diavolului, privind cu spaimă aceste urme atât de înfiorătoare, de multe şi de felurite?
Mai sunt apoi destule fiinţe care nu dovedesc nimic şi nu mărturisesc despre nimic decât despre ele însele.
Nu se preocupă de nimic şi nu-i interesează nimic afară de ei.
Nu sunt nici buni nici răi,
nici reci nici în clocot,
nici nu strică nici nu clădesc nimic.
Dacă sunt de faţă, nu-i observi; dacă nu-s, nu le simţi lipsa.
Dacă vin, nu te bucuri; dacă pleacă nu te întristezi.
Cu ei sau fără ei, e tot una.
Nimeni n-a avut nici un folos că au trăit pe pământ. Şi nici o pagubă că au murit.
Ei au mărturisit numai despre ei înşişi. Şi n-au lăsat în urma lor nici o amintire, nici un bine, nici un regret.
Ca şi cum nici n-ar fi existat.
Şi în urmă... sunt cei puţini dar binecuvântaţi. Care prin viaţa şi cuvântul lor sunt o mărturie vie despre existenţa lui Hristos.
Ei spun: noi trăim pentru că Hristos trăieşte.
Tot ce avem noi este dovada dragostei, bunătăţii, puterii şi lucrării lui Hristos.
Bucuria noastră, dragostea inimii, fericirea care umple sufletele noastre, izvorăşte din Hristos care este puterea noastră de viaţă şi de lumină.
Totul în aceşti oameni este o dovadă puternică despre harul şi puterea cea mare a lui Hristos Cel Viu şi Prezent,
care i-a transformat în oameni noi,
care îi desăvârşeşte mereu făcându-i fericiţi
şi care face din ei pricina fericirii altora.
Suflete dragă, tu despre cine mărturiseşti? A cui existenţă o dovedeşti prin viaţa ta:
a lui Hristos,
a lui Satana,
sau numai a umbrei tale?
Către Tine Dumnezeule al Iubirii îndreptăm inimile noastre.
Despre Tine vrem să mărturisim cu toată puterea fiinţei noastre totdeauna, căci pe Tine Te slăvim fiindcă în Tine credem puternic.
Ajută-ne la aceasta şi ascultă-ne când Te rugăm pentru toţi cei care sunt în slujba celui rău,
sau trăiesc ca umbrele pe lume,
să-i scapi din orice stare rea şi să-i faci prin naşterea din nou pe toţi nişte puternice dovezi ale marii Tale puteri şi iubiri.
Amin.
+
Fiul meu, de vrei puternic să fii fericit în viaţă
numai Cinstea şi-Adevărul tu să le iubeşti învaţă
căci puţini cunosc pe lume Cinstea cum se foloseşte
şi-Adevărul cum înalţă sufletul care-l iubeşte.