Dacă Eu mărturisesc despre Mine Însumi, mărturia Mea nu este adevărată.
Orice viață de om este o mărturie, o afirmare, o dovedire despre o existență:
Despre existența lui Dumnezeu,
despre existența diavolului,
sau numai despre existența unui individ, care umbrește pământul și-l murdărește degeaba.
Cele mai multe din ființele care trăiesc pe fața pământului, sunt o mărturie puternică despre existența diavolului și despre lucrarea lui fioroasă.
Nu e nevoie să-l vezi pe diavolul însuși... ajunge să te uiți numai la urmele lui pe pământ,
ajunge să privești mărturiile lui dintre oameni. Și ușor ai să te încredințezi că există diavolul.
După cum chiar dacă n-ai văzut lupul niciodată, când vezi oile sfâșiate, sânge și urme pe zăpadă - cum te-ai putea îndoi că acestea nu sunt mărturiile lui? Cum te-ai mai putea îndoi de existența lupului?
Ce mărturii zdrobitoare și zdrobite de existența diavolului sunt bețivii, hoții, criminalii, desfrânații, clevetitorii, invidioșii, lacomii, mincinoșii, dezbinările, rătăcirile de la credință, căderile - și toate victimele lor!
Ce urme blestemate ale existenței și lucrării diavolului prin lume sunt exploatarea nemiloasă, tirania, divorțurile, avorturile, mâinile însângerate și fioroase ale oamenilor cruzi, credințele intolerante, rătăcirile de la Adevăr, ura împotriva lui Hristos, disprețuirea Cuvântului, certurile sectare și altele asemănătoare cu acestea?
Ce om cu judecată sănătoasă s-ar mai putea îndoi de existența groaznică a diavolului, privind cu spaimă aceste urme atât de înfiorătoare, de multe și de felurite?
Mai sunt apoi destule ființe care nu dovedesc nimic și nu mărturisesc despre nimic decât despre ele însele.
Nu se preocupă de nimic și nu-i interesează nimic afară de ei.
Nu sunt nici buni nici răi,
nici reci nici în clocot,
nici nu strică nici nu clădesc nimic.
Dacă sunt de față, nu-i observi; dacă nu-s, nu le simți lipsa.
Dacă vin, nu te bucuri; dacă pleacă nu te întristezi.
Cu ei sau fără ei, e tot una.
Nimeni n-a avut nici un folos că au trăit pe pământ. Și nici o pagubă că au murit.
Ei au mărturisit numai despre ei înșiși. Și n-au lăsat în urma lor nici o amintire, nici un bine, nici un regret.
Ca și cum nici n-ar fi existat.
Și în urmă... sunt cei puțini dar binecuvântați. Care prin viața și cuvântul lor sunt o mărturie vie despre existența lui Hristos.
Ei spun: noi trăim pentru că Hristos trăiește.
Tot ce avem noi este dovada dragostei, bunătății, puterii și lucrării lui Hristos.
Bucuria noastră, dragostea inimii, fericirea care umple sufletele noastre, izvorăște din Hristos care este puterea noastră de viață și de lumină.
Totul în acești oameni este o dovadă puternică despre harul și puterea cea mare a lui Hristos Cel Viu și Prezent,
care i-a transformat în oameni noi,
care îi desăvârșește mereu făcându-i fericiți
și care face din ei pricina fericirii altora.
Suflete dragă, tu despre cine mărturisești? A cui existență o dovedești prin viața ta:
a lui Hristos,
a lui Satana,
sau numai a umbrei tale?
Către Tine Dumnezeule al Iubirii îndreptăm inimile noastre.
Despre Tine vrem să mărturisim cu toată puterea ființei noastre totdeauna, căci pe Tine Te slăvim fiindcă în Tine credem puternic.
Ajută-ne la aceasta și ascultă-ne când Te rugăm pentru toți cei care sunt în slujba celui rău,
sau trăiesc ca umbrele pe lume,
să-i scapi din orice stare rea și să-i faci prin nașterea din nou pe toți niște puternice dovezi ale marii Tale puteri și iubiri.
Amin.
+
Fiul meu, de vrei puternic să fii fericit în viață
numai Cinstea și-Adevărul tu să le iubești învață
căci puțini cunosc pe lume Cinstea cum se folosește
și-Adevărul cum înalță sufletul care-l iubește.