Isus i-a zis: Nu ţi-am spus că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?
O, cât de departe sunt gândurile lui Dumnezeu de gândurile oamenilor
şi felul Lui, de felul lor
şi căile Lui, de căile lor! Într-adevăr, aşa cum este scris: cât este de departe răsăritul de apus şi cerul de pământ,
şi pe cât de statornic rămâne Domnul în felul Lui, în gândurile Lui şi în căile Sale sfinte, - tot aşa de neschimbaţi rămân şi bieţii oameni, în gândurile şi căile cele înşelătoare şi potrivnice faţă de ale lui Dumnezeu.
Domnul Dumnezeu cere omului credinţa, ca o condiţie neapărată mai înainte, pentru ca omul apoi să ajungă să vadă. El vrea ca omul să creadă în ce-i spune Cuvântul Lui.
Dar omul cere şi el Domnului tot o condiţie, ca mai întâi să vadă, apoi să ajungă să creadă.
Să vadă, mai întâi - au cerut ascultătorii Domnului, în toate vremurile, căci dacă nu vedeau, nu puteau crede.
Semne au cerut şi minuni, pentru că altfel nu puteau crede (Matei 12, 38; Marcu 8, 11; Ioan 6, 30; 1 Cor. 1, 22).
Să vadă mai întâi, - cereau batjocoritorii Domnului Isus, şi - spuneau ei - că apoi vor crede (Matei 27, 42).
Să vedem, mai întâi, - cerem noi mereu şi mereu, punând condiţie Domnului, - pentru că până nu vedem cu ochii noştri - nu putem avea încredere, că ceea ce ni se spune este întocmai aşa (Fap. Ap. 17, 11).
O, dacă am putea noi asculta şi am putea crede mai întâi noi, fără a cere, fără a pune condiţie Domnului, cu cât ar fi mai bine, cu cât am fi mai fericiţi!
Dacă am putea crede mai întâi noi pe Domnul, deplin şi întotdeauna! Cu cât mai binecuvântate roade spre mântuire ar avea viaţa noastră şi cu cât mai liniştit ar fi tot drumul nostru către cer. Nu Domnul să asculte mai întâi de noi, ci noi mai întâi să ascultăm de El.
Când vom vedea noi oare, că a-L crede pe Dumnezeu este de mii de ori mai binecuvântat decât a pipăi şi a vedea. Că simţurile noastre trupeşti ne pot înşela, dar credinţa în El, nu.
Veniţi să ne aducem aminte de dragostea dintâi
şi de zilele acelea fericite când, după ce am primit chemarea Domnului, în tot sufletul nostru nu mai exista nici o rezervă şi nici o îndoială, cu privire la nimic din ceea ce ne spunea Mântuitorul nostru Isus Hristos şi preaiubiţii Lui, fraţii şi părinţii noştri duhovniceşti.
Atunci dragostea noastră avea atâta credinţă încât nădăjduia totul, suferea totul, acoperea totul - şi nu punea la îndoială nimic.
De aceea am şi văzut atât de mult, atât de frumos şi atât de limpede voia lui Dumnezeu şi minunile Lui, încât nu era nimic să ne mai neliniştească inima,
nimic să ne mai tulbure bucuria frăţească,
nimic să ne mai oprească paşii de la cercetarea bisericii şi adunării,
nimic să ne mai dezbine, sau să ne mai poată despărţi de fraţii noştri.
Dar după aceea, când credinţa, în loc să ne întărească în dragoste şi curăţie, sporind în roade bune, prin adăugarea virtuţilor alese şi a faptelor sfinte
şi în loc să se înmulţească credinţa, s-a împuţinat şi s-a răcit şi s-a rătăcit.
O, ce cotitură dureroasă a cunoscut viaţa noastră şi cum a început credinţa noastră să se întunece şi să se piardă.
Acum cunoaştem nespus mai multe decât atunci, dar credem nespus mai puţin. Am văzut atât de multe minuni şi semne, dar unde este credinţa din cei mai mulţi?
Căci trăirea multora din noi (adică a acelora care s-au depărtat de frăgezimea dragostei smerite, de statornicia credinţei dintâi şi de prima învăţătură auzită) - iată că a scăzut atât de mult!
O, cât de minunat este să vezi avântul puternic şi mersul frumos şi roadele curate ale unei credinţe care nu pune nici o condiţie lui Dumnezeu, sau semenilor săi,
ci face totul cu dragă inimă, fără să aştepte nimic, nici mai întâi şi nici mai în urmă,
ci crede, numai de dragul credinţei
şi iubeşte numai de dragul iubirii
şi face binele, numai pentru bucuria binefacerii...
Nu este o mai mare binecuvântare de la Dumnezeu decât asta.
O, de am dori-o şi am dobândi-o cu toţii!
Sufletul cel cu adevărat credincios Domnului Îi dă mai întâi el lui Dumnezeu totul, şi nu numai că nu cere nimic mai întâi, - dar nici nu gândeşte să aştepte ceva nici în urmă. Tocmai de aceea şi Dumnezeu îi dă fără măsură harul Său.
Dragostea lui Dumnezeu este pentru el o bucurie şi o răsplată mai presus de orice,
iar încrederea de care simte că a fost învrednicit la Dumnezeu fără să o merite, este o putere care biruie totul şi nu mai are nimic de cerut!
Slavă veşnică Ţie Doamne Dumnezeul nostru Cel mai presus de orice Adevăr şi de orice Credinţă şi de orice Putere,
Tu al cărui Cuvânt este vrednic de nespus mai multă încredere, de câtă poate avea şi cuprinde vreo inimă omenească.
Te rugăm ai milă de noi care suntem atât de slabi, şi a căror încredere ne tulbură uneori chiar şi la cea mai mică încercare.
Măreşte-ne Doamne încrederea în tot ce ne spui Tu, ca să ne bizuim pe Numele şi Cuvântul Tău, mai mult decât pe orice adevăr şi putere din lumea asta sau din lumea cealaltă.
Adu-ne aminte mereu de tot ce a fost minunat în viaţa noastră în trecutul nostru cu Tine şi cu fraţii,
şi de tot ce au văzut cu uimire ochii noştri înăuntrul nostru şi în afara noastră.
Căci dacă mai întâi am crezut, am şi ajuns apoi să vedem cu mult mai mult decât crezusem.
Dar acuma pe măsură ce tot aşteptăm să vedem, apoi să credem, iată cu cât vedem şi cunoaştem mai mult, băgăm de seamă că credem, tot mai puţin,
dar şi din puţinul pe care-l credem, împlinim tot mai puţin.
Nu ne lăsa Doamne, ci ridică-ne.
Amin.