Isus i-a zis: Nu ți-am spus că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?
O, cât de departe sunt gândurile lui Dumnezeu de gândurile oamenilor
și felul Lui, de felul lor
și căile Lui, de căile lor! Într-adevăr, așa cum este scris: cât este de departe răsăritul de apus și cerul de pământ,
și pe cât de statornic rămâne Domnul în felul Lui, în gândurile Lui și în căile Sale sfinte, - tot așa de neschimbați rămân și bieții oameni, în gândurile și căile cele înșelătoare și potrivnice față de ale lui Dumnezeu.
Domnul Dumnezeu cere omului credința, ca o condiție neapărată mai înainte, pentru ca omul apoi să ajungă să vadă. El vrea ca omul să creadă în ce-i spune Cuvântul Lui.
Dar omul cere și el Domnului tot o condiție, ca mai întâi să vadă, apoi să ajungă să creadă.
Să vadă, mai întâi - au cerut ascultătorii Domnului, în toate vremurile, căci dacă nu vedeau, nu puteau crede.
Semne au cerut și minuni, pentru că altfel nu puteau crede (Matei 12, 38; Marcu 8, 11; Ioan 6, 30; 1 Cor. 1, 22).
Să vadă mai întâi, - cereau batjocoritorii Domnului Isus, și - spuneau ei - că apoi vor crede (Matei 27, 42).
Să vedem, mai întâi, - cerem noi mereu și mereu, punând condiție Domnului, - pentru că până nu vedem cu ochii noștri - nu putem avea încredere, că ceea ce ni se spune este întocmai așa (Fap. Ap. 17, 11).
O, dacă am putea noi asculta și am putea crede mai întâi noi, fără a cere, fără a pune condiție Domnului, cu cât ar fi mai bine, cu cât am fi mai fericiți!
Dacă am putea crede mai întâi noi pe Domnul, deplin și întotdeauna! Cu cât mai binecuvântate roade spre mântuire ar avea viața noastră și cu cât mai liniștit ar fi tot drumul nostru către cer. Nu Domnul să asculte mai întâi de noi, ci noi mai întâi să ascultăm de El.
Când vom vedea noi oare, că a-L crede pe Dumnezeu este de mii de ori mai binecuvântat decât a pipăi și a vedea. Că simțurile noastre trupești ne pot înșela, dar credința în El, nu.
Veniți să ne aducem aminte de dragostea dintâi
și de zilele acelea fericite când, după ce am primit chemarea Domnului, în tot sufletul nostru nu mai exista nici o rezervă și nici o îndoială, cu privire la nimic din ceea ce ne spunea Mântuitorul nostru Isus Hristos și preaiubiții Lui, frații și părinții noștri duhovnicești.
Atunci dragostea noastră avea atâta credință încât nădăjduia totul, suferea totul, acoperea totul - și nu punea la îndoială nimic.
De aceea am și văzut atât de mult, atât de frumos și atât de limpede voia lui Dumnezeu și minunile Lui, încât nu era nimic să ne mai neliniștească inima,
nimic să ne mai tulbure bucuria frățească,
nimic să ne mai oprească pașii de la cercetarea bisericii și adunării,
nimic să ne mai dezbine, sau să ne mai poată despărți de frații noștri.
Dar după aceea, când credința, în loc să ne întărească în dragoste și curăție, sporind în roade bune, prin adăugarea virtuților alese și a faptelor sfinte
și în loc să se înmulțească credința, s-a împuținat și s-a răcit și s-a rătăcit.
O, ce cotitură dureroasă a cunoscut viața noastră și cum a început credința noastră să se întunece și să se piardă.
Acum cunoaștem nespus mai multe decât atunci, dar credem nespus mai puțin. Am văzut atât de multe minuni și semne, dar unde este credința din cei mai mulți?
Căci trăirea multora din noi (adică a acelora care s-au depărtat de frăgezimea dragostei smerite, de statornicia credinței dintâi și de prima învățătură auzită) - iată că a scăzut atât de mult!
O, cât de minunat este să vezi avântul puternic și mersul frumos și roadele curate ale unei credințe care nu pune nici o condiție lui Dumnezeu, sau semenilor săi,
ci face totul cu dragă inimă, fără să aștepte nimic, nici mai întâi și nici mai în urmă,
ci crede, numai de dragul credinței
și iubește numai de dragul iubirii
și face binele, numai pentru bucuria binefacerii...
Nu este o mai mare binecuvântare de la Dumnezeu decât asta.
O, de am dori-o și am dobândi-o cu toții!
Sufletul cel cu adevărat credincios Domnului Îi dă mai întâi el lui Dumnezeu totul, și nu numai că nu cere nimic mai întâi, - dar nici nu gândește să aștepte ceva nici în urmă. Tocmai de aceea și Dumnezeu îi dă fără măsură harul Său.
Dragostea lui Dumnezeu este pentru el o bucurie și o răsplată mai presus de orice,
iar încrederea de care simte că a fost învrednicit la Dumnezeu fără să o merite, este o putere care biruie totul și nu mai are nimic de cerut!
Slavă veșnică Ție Doamne Dumnezeul nostru Cel mai presus de orice Adevăr și de orice Credință și de orice Putere,
Tu al cărui Cuvânt este vrednic de nespus mai multă încredere, de câtă poate avea și cuprinde vreo inimă omenească.
Te rugăm ai milă de noi care suntem atât de slabi, și a căror încredere ne tulbură uneori chiar și la cea mai mică încercare.
Mărește-ne Doamne încrederea în tot ce ne spui Tu, ca să ne bizuim pe Numele și Cuvântul Tău, mai mult decât pe orice adevăr și putere din lumea asta sau din lumea cealaltă.
Adu-ne aminte mereu de tot ce a fost minunat în viața noastră în trecutul nostru cu Tine și cu frații,
și de tot ce au văzut cu uimire ochii noștri înăuntrul nostru și în afara noastră.
Căci dacă mai întâi am crezut, am și ajuns apoi să vedem cu mult mai mult decât crezusem.
Dar acuma pe măsură ce tot așteptăm să vedem, apoi să credem, iată cu cât vedem și cunoaștem mai mult, băgăm de seamă că credem, tot mai puțin,
dar și din puținul pe care-l credem, împlinim tot mai puțin.
Nu ne lăsa Doamne, ci ridică-ne.
Amin.