De ani de zile, un potop de necazuri ne urmărește de sus din cer
Pr. Iosif Trifa - Citiri și tâlcuiri din Biblie
Cu un om din popor am vorbit astă-vară despre lucrurile mântuirii sufletești:
- Foarte frumos predicați în «Lumina Satelor» să se întoarcă oamenii la Dumnezeu, zicea omul, dar puțini sunt care citesc și ascultă această predică; eu socotesc că numai dacă li s-ar arăta oamenilor vreo minune de la Dumnezeu s-ar lăsa de răutăți. Oare de ce nu mai face Dumnezeu și azi minuni ca pe vremea lui Moise și Aron?…
- O, dragă suflete, i-am răspuns eu omului, ești într-o greșeală, ești într-o mare greșeală, căci Dumnezeu face și azi minuni ca pe vremea lui Moise și Aron, numai că oamenii de azi nu vor să le vadă și să le înțeleagă. De o vreme încoace, de la război încoace, nu se mai gată semnele, arătările și minunile ce le face Dumnezeu între noi. Oare n-a fost și războiul cel mare o astfel de arătare a lui Dumnezeu? Și oare gripa ce a venit după război și care în câteva luni a omorât mai mulți oameni decât războiul întreg n-a fost și ea un semn al lui Dumnezeu? Și oare grindinile, secetele, musca columbacă, grozava scumpete etc., etc., nu sunt și ele tot atâtea arătări de la Dumnezeu?
Și oare potopul ce fu în anul 1925 la Crăciun n-a fost și el o arătare cerească și o minune? În ajun de Crăciun, apele au înecat oameni, au dus gospodării întregi, lăsând pe tot locul prăpăd, jale și sărăcie. Tunete și fulgere au fost pe unele locuri cu acest prilej și curcubeu s-a ivit pe cer în dricul iernii. Oare nu sunt acestea cu adevărat o arătare și o minune cerească?
Ba da, dragă suflete și iubiți cititori, toate acestea sunt semne și arătări cerești prin care Dumnezeu ne mustră pentru fărădelegile noastre și ne cheamă să ne îndreptăm. Noi însă ochi avem și nu le vedem. Minte avem și nu le pricepem.
De ani de zile s-a lăsat peste noi un potop de necazuri ce tot mai mare se face. O mână de sus din cer parcă ne urmărește și varsă peste noi neîncetat potop de necazuri și pedepse. De ani de zile, Dumnezeu parcă vorbește cu noi prin semne și minuni, prin fel de fel de pedepse și plăgi, așa cum le vorbea odinioară egiptenilor prin Moise și Aron. Noi însă trăim în chipul și asemănarea lui Faraon. Vedem arătarea și pedeapsa cerului, ne înspăimântăm de ea, dar nu ne îndreptăm.
Eu socotesc că după câteva sute de ani, după ce vremile se vor liniști și ieșirile sufletești se vor întoarce în matca Evangheliei de unde au ieșit, urmașii noștri vor vorbi despre noi, despre rândul acesta de oameni, întocmai cum vorbim noi despre plăgile Egiptului din Biblie. Parcă îi văd pe dascălii acelor vremuri cum vor povesti despre noi copiilor în școală, zicând: „Fost-a în vremile acelea că oamenii Îl părăsiseră cu totul pe Dumnezeu; și Dumnezeu i-a certat pe ei cu multe pedepse, să se întoarcă din calea răutăților. Trimis-a peste ei războaie înfricoșate, trimis-a greutăți mari, trimis-a potopuri în timp de iarnă, dar ei nu s-au îndreptat, ci au murit în păgânătățile lor”…
Istoria potopului din Biblie are foarte multă asemănare cu noi și cu vremile noastre. „Și se stricase pământul înaintea lui Dumnezeu - zice Biblia - și se umpluse de fărădelege. Și a văzut Domnul Dumnezeu că pământul era stricat și tot omul s-a abătut de la calea sa…” (Fac. 6, 11-12). Așa sunt și vremile noastre, de aceea ne ceartă Dumnezeu cu potop de necazuri și pedepse cerești.
Avem un potop de necazuri pentru că viața noastră s-a făcut un potop de răutăți. De ani de zile avem un potop al răutăților, de ani de zile vuiește în lume o revărsare a fărădelegilor. Ca pe vremea lui Noe, am ajuns și noi un potop al stricăciunilor sufletești și al pieirii sufletești. Zi de zi, an de an tot cresc apele acestui potop, dar noi stăm liniștiți și ne înecăm liniștiți. De aceea ne trimite Dumnezeu necazuri și pedepse, ca să ne spăimântăm și să căutăm mântuire.
Domnul ne-a dat și nouă o corabie de scăpare: e corabia mântuirii noastre sufletești, cea câștigată prin scump sângele Mântuitorului. Din fața valurilor pieirii sufletești, să fugim în această corabie. Pleacă îndată, dragă suflete, să intri în corabie. Nu vezi cum cresc apele? N-auzi cum vuiesc valurile? Nu vezi cum se îneacă oamenii în potopul răutăților și tu nu te înspăimânți? Și tu stai liniștit?
Aceasta e corabia mântuirii sufletești pe care ne-a câștigat-o și ne-a făcut-o Domnul Iisus Hristos prin sfântă Jertfa Sa. În fața valurilor de răutăți, de arătări, de pedepse cerești și de pieire sufletească ce se ridică din toate părțile, această corabie stă totdeauna deschisă și glasul Domnului ne cheamă să intrăm în ea. „Eu sunt ușa, prin Mine de va intra cineva se va mântui” (In 10, 9). Intră în această corabie, dragă cititorule, intră tu și toată casa ta. Mântuiește-te pe tine și pe cei din casa ta și apoi scapă-i și pe alții din potopul pieirii sufletești, chemându-i în corabia mântuirii.
Glasul Domnului ne strigă: Sculați-vă din somnul păcatelor! Ieșiți din răutăți! Mântuiți-vă sufletul! Intrați în corabia mântuirii! Însă cei mai mulți iau în glumă această chemare; alții spun că mai au vreme; și pe urmă vine moartea și închide fără de veste ușa corăbiei și tu, dragă suflete, rămâi afară în potopul pieirii.
Intrați în corabia mântuirii sufletești! Intrați, că pe urmă se închide fără de veste ușa corăbiei, vine moartea și tu, dragă suflete, rămâi afară, în potopul pieirii sufletești. Eu te întreb, dragă suflete, ești tu acum în corabie sau afară din corabie?
Dacă ești afară, de ce nu intri? De ce?